Nu e nevoie să...

Motto: Nu ai cum să răspândești iubirea. Ești iubirea, locuieşti în ea...

Poți să faci doar valuri ...

ca să îndrepți atenția lumii... spre ea...

Nu e nevoie

Să-ți înveți inima

Să bată mai tare,

Ori mai departe

Ca să împrăștii

Peste tot... iubirea.

E suficient să

Arunci cu putere

Un dram de emoție

Amestecată cu liniștea

Din apele iubirii

Pe care-o simți

Izvorând necontenit

... la tine în piept.

Iar vibrația undelor iscate

Va propaga iubirea

De fiecare dată

Până acolo unde

Și chiar dincolo

De acolo unde...

Îți pare ție că ar avea

Ea nevoie...
                             ... să ajungă.

Foto: George Ziakas

Primăvară...pe furiş

Primăvara asta
Vine pe furiş.
De ca şi cum i-ar fi
Teamă să nu
Bulverseze iernile
Din noi.
De ca şi când
N-ar vrea să ne prindă
În mrejele ei...
Pentru... totdeauna...

www.card-photo.com

Și știu și pot și vreau... dar de ce atâta grabă?

În orice firmă care se respectă există cel puțin o persoană care știe tot și nu face nimic.

Sunt acei oameni de bine care veghează la prosperitatea companiilor și care au grija fiecărui angajat în parte.

Nu se știe când mai apucă să mai facă ceva ori  să aibă și grija lor, dar asta nu contează.

Ei sunt cu atât mai ocupați cu cât firma este mai mare, iar mărimea îngrijorării lor crește exponențial cu numărul angajaților.

Sunt acele creaturi deosebite pe care le întâlnești și de care te izbești peste tot pe unde ai merge.

Pe coridoare atunci când alergi grăbit până la toaletă.

De partea cealaltă a ușii biroului când vrei să alergi după agentul de curierat rapid ca să mai pui o hârtie în plic.

La automatul de cafea atunci când ”se sună” de pauza de țigară.

Sunt acele creaturi joviale care sunt lângă tine ori de câte ori ai pe cineva de înjurat ori ai nevoie de un umăr pe care să plângi.

Și asta îmi amintește un banc minunat care suna cam așa:

”Atunci când mi-am pierdut serviciul m-ai susținut, când mi-a luat foc casă ai fost lângă mine, când m-a părăsit nevasta ai fost acolo ca să plâng pe umărul tău.

Știi ce? Ia de fă mătăluță pași mai încolo, că mie-mi face impresia că-mi porți ghinion!!

Diferența dintre sublim și banal...

Până nu ne îndrăgostim nu cunoaștem sentimentul de a ne simți speciali...

Suntem doar niște banali... muritori de rând...

Când conștiința iubirii apare în calea noastră, simțim că suntem speciali, că avem și ”deținem” ceva neprețuit...

Îmi vei spune că e vorba de ... EGO...

Toate pot să țină și să nu țină de ego...

Depinde cum ne poziționăm mental  în raport cu fiecare situație în parte.

Dacă ne ridicăm în slăvi fiindcă ne închipuim că datorită unor merite deosebite iubirea a apărut în calea noastră e clar o chestiune de ego...

Dar dacă sfidăm toate judecățile, transcedem toate gândurile și doar ne bucurăm de  trăire ... poate că putem să ne dezicem cumva de mărețul ego...

Și atunci, poate că va putea răsări în noi și conștiința faptului că iubirea e cea care face diferența între sublim și banal...

Nu noi, nu persoana iubită, nu acțiunea de a iubi... ci doar iubirea...

Iubirea e condiția necesară și suficiență pentru a ieși din anonimat și pentru a ne trezi la...viață...

Doar și numai... iubirea...

Alege-l pe ... EU...

Ne desprindem de undeva de sus, din aer... și răsărim goi în astă lume.

O vreme nu pare să conștientizăm că suntem, nu avem conștiința separării de restul lumii, de restul Universului...

La un moment dat învățăm să facem asta.

De la acel moment dat începem să împărțim lumea în ”eu și restul lumii”.

Apoi încep să apară problemele, rivalitățile, dușmăniile, invidiile, ranchiunile...

Și încet scoate colți și nevoia de a dovedi cine e acel EU atotputernic care a reușit să taie lumea și toate universurile în două.

Te invit să te întrebi: până atunci unde ai fost, cine ai fost, iar de-atunci încoace cine îți pare că ești?

Sunt două ipostaze complet antagonice ale ideii de tine, nu-i așa?

Alege-o pe cea pe care o consideri mai adevărată!

Îți dau un indiciu: alege cu prezența, cu conștiința, ținând mereu atenția în preajma inimii... nu cu mintea.

Apoi dă-i voie adevărului să răsară în ritmul lui, la orizontul ignoranței tale.

Și nu uita să trezești în lumina lui și conștiința a ceea ce ești cu adevărat...

 

Ai nevoie doar de un moment... 

...UNUL SINGUR...

”Să nu-mi iei niciodată dragostea”

E sâmbătă. Zi liberă.

Program de dereticat, de cumpărături, de gătit , de coafor... de voie...

Dau drumul la radio și mă apuc de gătit.

Pe Europa FM cântă Holograf  ”Să nu-mi iei niciodată dragostea.”

Frumos, chiar foarte frumos! Îmi place și linia melodică, dar îmi plac mai ales versurile...

Partea sensibilă din mine îmi aduce o lacrimă în colțul unui ochi, să fie acolo,  pentru orice eventualitate.

Partea pragmatică însă se revoltă din toți rărunchii.

Obișnuită să facă încontinuu răzmeriță se apucă de bodogănit:

 ”Cum să-ți iau dragostea, măi dragă, câtă vreme ea locuiește la tine în piept și nu e în ograda simțurilor mele?

N-am plantat-o eu la tine în piept și nu sunt eu cea care poate face magie ca să o smulgă de acolo.

E a ta dintotdeauna și o vei păstra doar atâta vreme cât vei avea nevoie de ea.

Tu ai adus-o la tine în piept și tot tu vei fi acela care va fi primul care te vei descotorosi de ea, la nevoie.

Eu sunt doar cea care ți-a apărut în cale, atunci când iubirea ta avea nevoie să poarte un nume.”

Borșul clocotește pe aragaz, carnea sfârâie în tigaie, mintea râșnește gânduri.

E distractiv să-ți poți urmări gândurile, să vezi cum se ceartă ele cu ele și cum n-ajung niciodată la niciun rezultat.

E interesant și captivant să te poți urmări în orice secundă, ca la cinematograf...

”Să nu-mi iei niciodată dragostea!”

Promit să n-o fac! 

Abia mă descurc cu a mea, ce să mai fac cu încă una???

Despre .... cer...

Stam şi admiram contemplativ pe fereastră.

Afară ... cerul.

În spatele ochilor eu...

Dincolo de ”EU”... ființa...

Pe cer nori bucălați, albi, lânoşi...

Apar şi gândurile... Venite de niciunde zboară şi ele către nori...

Oare dacă nimeni n-ar fi cunoscut niciun nor vreodată, cum am fi crezut noi, oamenii, că e la pipăit... cerul?

Zâmbesc...

Las gândurile toate pe un nor şi purced înapoi la treabă...

E ... cumva... să trăieşti şi mă bucur!

Iertați-mă că nu folosesc niciun epitet, dar m-am cam săturat de etichete!

www.card-photo.com

O zi cum eşti să ai! Şi tu...

De unde vin gândurile, emoțiile ?

De unde vin gândurile?

Ele par că vin din minte, dar doar trec pe acolo...

Gândurile vin din nimic și pleacă niciunde... adică pleacă înapoi, în nimic...

De unde vin emoțiile, sentimentele?

Par că vin din inimă, dar ele doar trec prin inimă...

Inima rămâne doar amprentată de trăirile și emoțiile noastre dintotdeauna...

Care va să zică și sentimentele, emoțiile, iubirile astea multe și mici vin și ele de nicăieri și pleacă și ele niciunde...

Pleacă în nimic, la fel ca și gândurile...

Așadar nimicul ăsta nu e chiar nimic... atâta timp cât e plin de gânduri, de emoții, de trăiri, de iubiri, de gândiri.

Deci nimicul nu e nimic... fiindcă e de fapt... totul... e atoatecuprinzător și plin de potențialitate...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Dezbracă-te

În fiecare zi mai dezbracă o haină.

Dacă ai impresia că-ți va fi frig, nu le dezbraca pe toate deodată.

Dezbracă-le una câte una  și nu le mai lua înapoi...

Dă-ți jos toate hainele închipuirilor cu care te-ai îmbrăcat zi de zi, până acum.

Dezvelește-te de iluzii, dă-le jos din minte și apoi dă-le voie să plece.

Dezbracă-te de tot ce-ți închipui c-ai putea fi și de tot ce-ți închipui că n-ai putea fi niciodată.

Golește-te de gândurile despre tine - sunt doar gânduri, iar tu cel care crezi că gândești despre tine, până la un punct ești tot un gând.

Un gând captiv într-o formă pe care o numești EU.

Dezbracă-te de EU... și apoi rămâi nemișcat ... acolo ...

Pentru cât timp?

Vei decide cu siguranță... singur...

Despărțire

El a plecat. Probabil că nu se va mai întoarce...

Oare de data asta chiar a plecat definitiv? Se pare că da...

Acum ce mă fac? Nu ştiu să trăiesc fără el, nu m-a învățat să respir şi alt aer în afară de al lui.

Oare cum se face să pot respira liber? Nu cred că aşa cum fac acum, fiindcă fiecare gură de aer îmi înțeapă plămânii şi inima... Mă doare...

Mă doare că a plecat. A spus că are pe alta.

Alta? De unde a apărut acea alta? Cum poate să mai existe o alta în inima lui? Ori poate că există doar alta. Doar alta???

Când a avut timp să se furişeze această alta acolo, în sufletul lui? Eu unde eram când s-a furişat?

Chiar aşa... Unde eram eu de i-am făcut loc să treacă pe lângă mine?

După toate sacrificiile care le-am făcut pentru el acum mă părăseşte... pentru o alta...

Ce nedreaptă e lumea, ce complicată e viața!

Şi totuşi, cu toate astea, eu încă îl iubesc...

www.card-photo.com

Da... după toate astea tu încă îl mai iubești.

Dar tot nu conștientizezi că iubirea e de fapt cadoul care ți-l faci zi de zi iubind.

Nu realizezi că iubirea nu e totuna cu atașamentul, cu dependența, nu pricepi că iubirea e acea stare divină, sublimă, minunată care te conduce spre desăvârșire.

Nu îți dai seama că în iubire nu există sacrificii, orgolii, rivalități... Orice acțiune percepută ca o corvoadă exclude iubirea din capul locului, e doar un nonsens...

Plângi, te tragi de păr și te dai cu capul de pereți pentru că el te părăsește pentru o alta.

Complet inadecvat și pe deplin degeaba, fiindcă el te-a părăsit cu mult înainte, atunci când ți-a slabit vigilența și n-ai observat că nu mai faci parte din viața lui, că nu-i mai rotunjești ca altă dată existența...

Acum el doar îndrăznește să-și întoarcă spatele și să plece grăbit.

Înțelege acum și odată pentru totdeauna că faptul că iubești nu-ți dă dreptul să împovărezi persoana iubită cu toate filmulețele pe care ți le faci zi de zi și le proiectezi asupra ei.

Iubirea e acea stare înaltă, pură, curată și liberă care nu subjugă sau sufocă niciodată pe nimeni...

Absolut niciodată și cu siguranță... pe nimeni...