miercuri, 24 iunie 2015

Care e rostul fricii?

Există oare vreun rost al fricii?

Frica e o emoție de o frecvență foarte joasă, care alături de rușine și de frustrarea provenită din varii neîmpliniri ne răpește bucuria de a trăi.

Ea e bună doar într-o anumită doză și doar atunci când ne confruntăm cu situații critice, de viață și de moarte.

Altfel e menită doar în a ne răpi fericirea, viața, în a ne distrage atenția de la ce e cu adevărat important și în a ne sabota din interior într-un fel în care nimeni dinafara nu va avea puterea s-o facă vreodată.

Frica ne subjugă, ne îngenunchează și ne trimite în cele mai adânci prăpastii a întunericului.

Toate fricile provin din credință puțină în Existență, în viață, în Dumnezeu și-și au rădăcinile adânc înfipte în frica de moarte.

Conchidem astfel că absolut toate fricile au rostul de a ne ține ocupați nefăcând nimic și ne aruncă în abisurile cele mai depărtate ale genunilor noastre.

Astăzi, te invit să ne lăsăm fricile deoparte!

Să le privim cu iubire, să le sărutăm neputința și să le zâmbim lor, lumii și nouă!

Poate că împreună fiind, nu ne va mai fii chiar atât de greu.... 

Poate că stând laolaltă ne va fi mai ușor să aducem lumina în noi și în întunericul fricilor noastre până dispar.

Cine știe?


Mulțumesc Doamne, pentru toate!

"Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume."

Iubeşte tu, zi de zi tot ce te înconjoară.

Fii tu bun zi de zi.

Fii conştient că tot ce vezi la celălalt se regăseşte de fapt în tine.

Vindecă tu toate smintelile ce se regăsesc în tine.

Nu mai tot arăta înspre celălalt, fii tu însuți bun, doar atât.

Oare ce s-ar întâmpla cu lumea dacă am face toți asta?

Ei bine DA... lumea ar fi un paradis.

Dar e riscant să fim toți buni.

Ne e teamă să facem asta.

Dacă am fi cu toții buni, n-am mai avea pe cine să aruncăm
vina neîmplinirilor noastre.

N-am mai găsi pe nimeni spre care să arătăm cu degetul.

Şi atunci alegem să ne bălăcărim de mii de ani în ignoranță, fără să mai evoluăm niciun pic, nicicum.

E mai comod să trăim ştiind că orice-am face vom găsi mereu un țap ispăşitor pentru toate nebuniile minților noastre.

Şi mult mai reconfortant, în acelaşi timp...

Nu-i aşa?
www.card-photo.com

luni, 22 iunie 2015

Nu pot să scriu nici cum aștepți tu să scriu, nici cât și nici cum

Nu pot să scriu nici cum aștepți tu să scriu, nici cât și nici cum.

Pot scrie doar în momentele în care cuvintele atârnă la marginea trăirilor mele cele mai intense, doar atunci când în piept am un preaplin insuportabil de neliniște sau ... de liniște.

Când sentimentele flutură ca fanioanele ce anunță că au ajuns la punctul terminus al emoțiilor consumate pe traseul plin de surprize al călătoriilor noastre pământene... sau nepământene...

Nu pot să te las să aștepți prea mult, dar nici să te amăgesc să crezi că pot scrie când și cât ai poftă.... și nici măcar cum...

Penița mea are doar o nevoie acută de a manifesta dorurile, iubirile, lacrimile și bucuriile până la capăt.

N-aș vrea să-mi transform bucuria în corvoadă, sclipirea ochilor în tristețe, cuvântul în piatră de moară.

Ori în piatră de încercare a ideilor mele care n-ar mai ajunge niciunde, nicicând, niciodată.

Nu pot să scriu nici cum aștepți tu să scriu, nici cât și nici cum...

Nici măcar eu nu știu când și cum vine vremea când pot cerne cuvintele prin mine și apoi să le plămădesc în istorioare, povestiri, poezii, închipuiri...

Nici măcar eu... 

Fiindcă scrisul e un har mai presus de noi.... mai presus de mine...

Nu aștepta să scriu...

Dă-mi voie doar să-mi aștern în fața ochilor tăi sentimentele ori de câte ori El  binevoiește să-mi umple cu iubire preaplinul de trăiri din inima mea...

Te rog nu aștepta... doar lasă-mă...!

Oferă-mi te rog privilegiul de a-mi permite să aștern la picioarele ochilor tăi... agitația sufletului meu... prin cuvinte!

Poate că n-o să-ți pară chiar foarte rău... Cine știe?


Astăzi dă-ți voie să curgi odată cu viața!


Să faci ce simți, să fi cum eşti şi nu cum îți pare că ar trebui sau şi-ar dori cei din jur să fii.

N-ai cum să ştii ce e în capul fiecăruia.

Şi încercând să afli mereu care le sunt aşteptările îți ignori complet spiritul.

Astăzi uită-te la tine în suflet şi dă mâna cu viața, lasându-te în voia lui Dumnezeu.

Lasă-l pe El să-ți conducă paşii inimii spre culmile evoluției.

E Cel mai în măsură să facă totul înspre binele tău.


Crede-mă pe cuvânt şi nu te îndoi de asta!


Oana Denis Rotariu
22.06.2015

Din întâmplare


La marginea inimii mele
Într-o zi te-ai aşezat tu.
Nu cerşeai iubire.
Te rezemai doar de ea
Prelungind-o
Până la capătul celălalt
Al sufletului tău,
Ca din... întâmplare...


Oana Denis Rotariu
22.06.2015 

Inspirată de... Joy

Un ocean de iubire...

Universul e un ocean infinit de iubire...

Iubirea nu e statică, e vie, se mişcă continuu şi se expandează mereu.

Curge de la unul la altul, ne umple... se amplifică şi dă pe dinafară.

E din ce în ce mai multă, aşa încât Universul e nevoit să se expansioneze zi de zi.

În fiecare zi cu măsura iubirii noastre...

Învață să iubeşti orice, oricând, în orice circumstanțe.

Iar Existența îți va arăta recunoştința bine meritată, mereu.


Mulțumesc Doamne, pentru toate!

Pământul are nevoie de tandrețe

Pământul are nevoie de tandrețe, omenirea are nevoie de senzualitate... eu am nevoie de tine.

O nevoie mai presus de dependență, un fel de dor de întregire, de manifest... ori mai degrabă de lipsa lui.

Tu ai nevoie de mine ca să fii, sau mai degrabă ca să devii...

Să devii ce-ai fost odată demult, cu mult mai înainte ca Universul să înceapă să viseze prin oameni...

Lumea are nevoie de tandrețe, de mângâiere, de gingășie...


Ca să învețe din nou să iubească... ca să poată din nou... SĂ FIE...tot ceea ce ştia ea să fie... la început...

În inimă nu ne prigonește nimeni

În inimă nu ne prigonește nimeni.

Doar mintea ne dă "bătăi de cap".

Doar gândurile ne țin captivi, ne subjugă și ne coboară.

Inima, iubirea ne înalță...

Din ce în ce mai sus... în noi și spre cer...

duminică, 14 iunie 2015

Evident...


Mă iubeşti fără motiv evident.
Ce rost ar avea să mă iubeşti
Cu un scop anume ori poate cu un altul?
Cu siguranță iubirea n-ar mai curge la fel între noi.
Ci telecomandată de hormonii
Care urcă şi rulează neîntrerupt
Filmulețe picante, fără sare şi piper la mansardă
Şi-ar pierde fluența simțirilor şi coerența trăirilor sincere...
Fără îndoială, mă iubeşti fără rațiune fără sens, degeaba.
Fără aşteptări, fără trădări, fără gelozii
Iluzii, îndoieli sau visuri neîmplinite, fără interese
Şi neîndoielnic fără măcar să-ți pese
Că încă e atât de clar şi de limpede
Că mă iubeşti de-atâta amar de vreme
Fără să ai un cât de mic motiv...
Evident...
Ori poate, vreun scop anume...

Rugăciunea cea mai adâncă se tace


Ea nu se vorbeşte, nu se gândeşte... doar se simte şi se înalță.

Pentru rugăciunea cea mai adâncă te descalți de vorbe, de nelinişti, de închipuiri şi te aşezi cu sufletul în genunchi în fața altarului de iubire al inimii tale care priveşte spre El.

Apoi stai... iubeşti intens şi rămâi nemișcat...


                                                                              ...suspendat în grație divină...

https://www.youtube.com/watch?v=AXzkUjXBcwU&fbclid=IwAR1w9vy6hqiTFfZoxBUYtGoBlryNcWlXA1jibGOyzfb5hA8acxy7mN6pazM


Foto: Giuliano Sfichi


Poezia


Se zice că
Nimeni n-a reuşit
Vreodată să trăiască
Din poezie.
Şi totuşi,
Poezia e cea
Care hrăneşte suflete
Care leagă iubirile
Între ele,
Care aprinde
Candele de lumini
În bisericile inimilor.
E bogăția supremă,
Ofranda statornicită
Pe altarul frumosului
Ori rugăciunea
Smerit aşezată
Pe genunchii emoțiilor
În fața dramului de divinitate
Care sălăşluieşte... în noi.


Dă-i voie... să fie, să devină

Lasă-l şi pe cel de alături sau de vis-a-vis sa aibă propriile opinii.

Sunt cele la care a ajuns până acum în strădaniile sale.

Respectă-i sârguința sau respectă-i ignoranța.

Îl poți trage un pic de mânecuță ca să-i îndrepți atenția spre ce trebuie să priceapă.

Apoi dă-i pace, acordă-i libertate şi tihnă...

Are nevoie să-şi învețe singur propriile lecții ca să poată înțelege ceva din ele.

Dacă vrei neapărat să-l ajuți, îi poți arăta încotro să privească, dar nu şi ce să vadă.


E important să ajungă el însuşi pe calea lui către adevăr...


Poveste despre o poveste


Credeam că eşti asemenea iubirii lui Minulescu, adica de porțelan...

Ori îmi păreai de cristal sau de sticlă şi mi-era teamă să te ating, să te cuprind sau să te țin între degetele inimii mele.

Mi-era frică să nu te stric, să nu te sparg.

Ori poate doar îmi era că nu se cade ca eu, un muritor de rând, să am parte de ceva atât de fragil, de scump, de altfel...

Mă uitam la tine ca la un bibelou, ca la o operă de artă... dar nu îndrăzneam să zăbovesc prea mult cu privirea asupra ta...

Ştii tu... mă învățase mama în cei şapte ani de acasă că nu-i frumos să te holbezi ca prostul la celălalt.

Tu tânjeai după atingerile mele ... eu priveam neputincios către ele.

Nu îndrăzneam să te mângâi decât cu iubirea din priviri.

Te-am mângâiat din creştet până-n tălpi ... vreme îndelungată...

Până-ntr-o zi... când te-ai pierdut în largul sufletului meu şi te-ai împrăştiat peste tot prin mine.

De-atunci nu te mai găsesc...

Mi-e dor să te privesc ... măcar o dată...

Vreau să te văd!!!

Şi poate că de data asta voi găsi curaj să te iau de mână...

Ori poate că voi îndrăzni să te sărut, să te ating, să te iubesc aşa cum vrei... aşa cum nu voiam...

Privindu-te m-am transformat şi eu în porțelan...


2016


"Iubire, bibelou de porțelan..." (Ion Minulescu)

Înnobilezi a noastră existență efemeră...

Și chiar de timpul stă pe loc... a mai trecut un an...

Oana Denis Rotariu


Să nu te stingi

Să nu te stingi!
Dacă flacăra
E prea slabă
Am să ard eu cu tine...
Până ea va învia
Existența prin tine,
Atât cât se cade,
Ori cum se cuvine,
Ca să simți că tu eşti
O parte din El
Şi să-nțelegi că El
E parte din tine...

Să nu te stingi!
Sunt aici ca să ard
Viața asta cu tine,
Sunt aici pentru tine
Eşti aici pentru mine.
Ca s-aprindem focul
Ce ne curge prin vine:
Un pic eu dintru El
Un pic tu dintru... mine.
Foto: George Ziakas

joi, 4 iunie 2015

Despărțire


Mă voi rupe
De tine... pe rând.
Tu te-ai rupt
De mine deodată...
Voi înșira
Lacrimi de mărgăritar
Pe toate ramurile
Existenței tale rătăcite...
Pe toți copacii
Durerilor mele trunchiate
De dragoste neplânsă...
Te-ai rupt
De mine deodată
Eu...mă voi rupe
De tine pe rând...
www.card-photo.com
Pe rândul din față
Al viselor nevisate
Sau pe cel de la geam
Al iubirilor pierdute
Definitiv, adhoc,
Dintr-o dată...
Ori poate că din mai multe dăți

...pe rând...