duminică, 27 septembrie 2015

Ce înseamnă abandonarea în voia lui Dumnezeu?

Neațaaaaaa!

Şi-o cafea, din cana mea... 

Ce înseamnă abandonarea în voia lui Dumnezeu?

Abandonarea în voia lui Dumnezeu înseamnă acceptarea faptului că tot ce vine înspre noi e spre binele nostru.

Sunt situații de viață pe care El le alege pentru noi, prin noi, ca să reuşim să evoluăm, să ne desăvârşim şi să atingem mântuirea.

Abandonarea în voia lui Dumnezeu înseamnă renunțarea la nevoia de control şi conştientizarea faptului că de fapt în tot ce facem suntem ghidați de voința divină şi că nu suntem de capul nostru.

E o alegere foarte înțeleaptă de a trăi viața. 

Îți doresc o zi în care să poți accepta că tot ce trăieşti e bine şi e înspre binele tău.

O zi în care doar să te bucuri şi să-L vezi pe El în tot ce gândeşti şi tot ce te înconjoară!


Mulțumesc Doamne pentru toate!

Să-ți împarți nemărginirea cu mine

Ai fi vrut să-ți împarți nemărginirea cu mine, începând de la marginea ultimului vers dintr-o poezie de dragoste...

Şi eu aş fi vrut.

Mi-a fost însă peste putință să divid strălucirea stelelor şi a sorilor de pe cerul sufletului tău.

Erau aidoma luminii de la răsăritul dorurilor mele ... şi parcă m-ar fi durut atingerea lor.

Ori poate că mă durea despărțirea lumilor din universului iubirilor tale.

Sau poate cea din amintirile iubirilor mele.... ori nimicul desăvârşit ce a rămas din ele...

Ai fi vrut să-ți împarți nemarginirea cu mine...

Eu n-aş fi vrut să o separi...

M-aş fi mulțumit să-mi dai voie să mă lipesc de ea.


Să încerc o fac mai întreagă şi poate un pic mai rotundă...

Durere

Mă doare iertarea
Din ochii şi sufletul
Copilului pe care îl cert.
Rana din privirea
Lui înlăcrimată.

Mă doare bunătatea
Din înaltul cerului
Inimii lui,
Irisul îndurerat
Al sufletului
Care se uită
Înapoi ...cu iubire.

Mă doare rana
Din ochii mei
Care privesc către rana
Din ochii lui
Cu nepăsare,
Fără discernământ
În timp ce între noi
Se naşte chinuit
Un gol imens,
O prăpastie de dor
Fără sens, fără rost
Şi lipsită de noimă.

Mi-e greu şi adânc
Mă doare iertarea lui
Şi rana din ochii
Universului care
Priveşte către noi
Aruncând săgeți...

... de iubire...

Însingurarea doare, nu singurătatea...

E toamnă...

Astăzi nu mă simt chiar foarte bine.

Nimic grav, un disconfort obișnuit sau o lene binemeritată căreia m-am abandonat...

E duminică...

Stau ghemuită pe canapea. Iubitul meu soț îmi face un ceai de plante și mi-l aduce.

Iau telefonul și intru pe facebook în timp ce sorb încet ceai din cana de cafea.

Cineva a scris un articol minunat despre singurătatea lui.

Ca de obicei mă trezesc că simt nevoia să-mi dau cu părerea.

Încă n-am dibuit de unde vine această nevoie acută a mea de a-mi da cu părerea despre orice.

Gândesc că să vorbeşti despre singurătate atunci când nu eşti singur pare mai degrabă un sacrilegiu.

Dar dacă o faci cu intenția de a micşora singurătatea însinguratului?

Nu ştii să răspunzi? Nici eu.

Drumul spre iad e întotdeauna pavat cu bune intenții.

Și chiar de-ți pare că vorbești despre singurătatea altuia, vorbești întotdeauna despre singurătatea ta.

Despre sentimentele de gol, abandon sau inutilitate pe care le-ai simțit și tu odată... cel puțin o dată, dacă nu de mai multe ori.

Și totuși totul pe lume e de fiecare dată altfel.

Lumea se mișcă se transformă și nimic nu e la fel.

Nici măcar singurătatea ta, sau a lui, sau a ei nu e la fel de fiecare dată.

Cu toate astea toate singurătățile lumii par a avea un numitor comun: sunt goale și dor.

Dor de sfâșâie carnea de pe tine și te fac una cu pământul.

Asta pentru că accepți să te bălăcărești în ea, pentru că te complaci, pentru că te bucuri de durere și faci din ea un motiv de a te așeza în mijlocul unui univers ostil.

Singurătatea e la fel ca orice sentiment, adică doar e.

Ce-i atașăm noi singurătății doare, iar unghiul din care o privim îi dă forță.

Ești singur. Poate că acum e cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla.

Bucură-te de singurătate!

Fă toate lucrurile pe care doreai să ai vreme să le faci cînd nu erai singur și n-aveai timp de nimic.

Acum nu mai ai înspre cine te uita, pe cine studia, pe cine să iubești, încotro să arunci vinile tale, sau cui te plânge. Foarte bine!

Poate că n-ar fi rău să privești un pic înspre tine, adânc de tot prin tine.

Poate că e momentul să răvășești toate trăirile puse la naftalină în inima ta și să le dezgheți pe cele criogenate în așteptarea unor vremuri mai bune.

Poate că ar fi bine să le scoți pe toate la aer... și să lași alt aer să treacă prin tine...

Nu e cazul să rămâi captiv în propriile tale gânduri sau să te rupi de lume, ori să te arunci în ea.

Ideal ar fi să nu umpli cu nimic golul creat în tine.

Ci doar să-l primenești și să-ți permiți luxul de a lăsa Universul să-ți umple vidul cu tot ce crede El că e bine pentru tine din tot ce tu decizi să atragi înspre tine.

Azi ești singur... ce bine!

Poate că ar fi bine să te scuturi de ieri... din  viața ta de azi...


Foto: George Ziakas
Și de durere din viața care vine...



miercuri, 16 septembrie 2015

Tu


Stau sprijinită
Pe un ax

De la marginea
Cunoaşterii
Şi mă uit în sus,
Sau în jos,
Departe sau aproape
Către Tine,
Doamne.
De fapt, oriunde
Aş putea privi
Cu sutele, miile
Şi zecile de mii
De perechi de ochi
Ale conştiinței,
Te văd pe Tine.
Eşti Tu, Cel care Te uiți
Mereu către mine
... şi zâmbeşti...

www.card-photo.com by Iuliana Ojog


duminică, 13 septembrie 2015

Poezie de dragoste

Iartă-mă!
Pământul se învârte
Fără să-l împing
Cu mâna,
Iar aerul mă hrăneşte
Fără să mi-l împing
Cu de-a sila
Pe gât.
Viața mă trăieşte
Şi iubirea mă iubeşte
Firesc.
De ca şi cum eu însămi
Aş fi viața
Ori Pământul,
Ori iubirea,
Care se învârt
Necontenit,
În acelaşi sens.
În acelaşi vârtej
Descâlcit
Odată cu El,
În acelaşi ritm
Cu toate şi cu mine.
Iartă-mă!
Şi nu te supăra
Când mă găseşti
Învâtindu-mă
Cu nonşalanță
La tine în piept.

luni, 7 septembrie 2015

Iar.. iubire...

Astăzi... iar... despre iubire...

Iubirea nu e tristă

Niciodată...

Doar gândurile noastre despre iubire o împăunează cu felurite epitete.

Aşteptările noastre sunt triste - fiindcă creează deziluzii.

Iubirea e rotundă, plină, sublimă, ne înfloreşte inima, desfăcându-i cu gentilețe simțirile, petală cu petală.

Nu... Iubirea nu e niciodată tristă...

Noi suntem trişti.

Fiindcă nu avem puterea să ne bucurăm de iubire, nu ştim să fim şi să trăim în iubire.

Şi fiindcă-i ataşăm iubirii năzuințe şi dorințe nedemne de ea...



O zi în şi cu iubire să ai! Oriunde te-ai afla...

Toamnă iară

A venit toamna.

Iar a venit.

Doar că în sufletul meu s-au amestecat sentimentele.

Poeții se miră de versurile din piepturile altora.

Prozatorii se minunează de romanele ce se scriu prin noi.
Doar toamna nu se miră.

Ea vine fără mirări, fără melancolii, nostalgii, scrupule ori pretenții.

Vine şi se bucură de noi, prin noi.

Sau se întristează, sau îndrăgosteşte, sau se înfioară de simțiri.

A venit toamna... Dar vara e încă aici.

Numai în calendar a venit toamna.

Vara n-a plecat nicăieri.

 ... iar toamna a sosit doar în calendarul închipuirilor noastre, în zăpăceala tiparelor care încă mai zac... în noi...

A venit toamna... acoperă-mi vara cu ceva...



O toamnă minunată să ai... Şi tu...

Nevoia de a da...

Poate că ai observat şi tu, au mai observat-o şi alții: nevoia cerşetorului de a primi e incomparabil mai mică decât a celora care au nevoie să ofere.

Sufletul celui care dă îşi doreşte iertare, curățire,  împăcare, izbăvire de păcate...

Ce prilej extraordinar poate fi apariția unui cerşetor în calea lui.

Cel care cere nu e în calea nimănui de pomană... e pentru pomană...

Pomana pe care i-o poate face  fiecăruia... cerând...



Mulțumim Doamne pentru toate!

Iubirea n-are nevoie de liste de făcut...

Ai observat şi tu?

Iubirea n-are nevoie de liste de făcut.

Nu trebuie organizată, completată, programată.

Nu trebuie nici măcar trăită, ci doar simțită.

În iubire nu există liste de făcut... fiindcă nu-ți poate fi teamă că ai  putea uita să faci sau să simți ceva.

Listele n-au rost în iubire. Ele organizează viitorul, iar în iubire nu prea te interesează iluzia proiecției ei într-un plan îndepărtat.

Când eşti în iubire nu te preocupă definirea trecerii timpului, împărțirea lui nefirească şi fără rost în etape, categorii...

Nu te interesează  nici dacă timpul stă sau trece... ori dacă e favorabil sau nu pentru iubit.

În iubire eşti preocupat doar să fii, iar asta nu e nici pe departe o îndeletnicire, ori ceva ce poate fi organizat temeinic, sau riguros până la pedanteria ultimului sau primului detaliu a unui sentiment ori trăire.

În iubire nu trăieşti decât în prezent şi eşti prezent în iubire.

E o stare de a fi sau de a nu fi în stare ... de-a simți...

Iar pentru asta nu ai nevoie de griji, organizări, programări şi în niciun caz... nu-ți trebuie niciun fel de liste...

În iubire listele-s nerealiste, serbede ți... triste...



Să ai parte de simțire, îți doresc! Şi ție...

Locuieşte-ți viața!

Nu da bir cu fugiții din viața ta hălăduind pe coclaurii amintirilor trecute!

Ori a hologramelor gândurilor despre viitor, total lipsite de noimă sau fundament!

Nu-ți părădui simțurile, nu-ți terfeli atenția în nimicuri fără sens!

Nu dormi culcat pe laurii victoriilor efemere!

Ori în vârful soclului egoului ce-ți creează pentru toate o menire ireală!

Nu dormi în papucii iluziilor visurilor tale!


Nu fugii de tine și las-o pe ea să trăiască prin și cu tine...

Să-şi găsească prin tine ... un rost...

Al cincilea element... vidul...

În viață nu evoluezi continuu.

Uneori, pare că bați pasul pe loc.
Alteori, chiar faci vreo câțiva paşi în spate...
Ca să mai treci odată pe unde ai trecut, ca să înțelegi ce n-ai putut înțelege de prima dată.

Ca să evoluezi, uneori e nevoie să creezi în tine un vid.

De fapt, înțelept e ca mereu să păstrăm în noi un loc gol.
O cameră de curat a sufletului, unde să-L primim pe Dumnezeu.
Şi să-L lasăm să pună El acolo, în noi, toate învățăturile de care avem nevoie.

Acumulăm cu nesaț, avid şi fără discernământ de toate şi orice.
Obiecte, lucruri, trăiri, sentimente...
Le depozităm peste tot prin noi şi înafara noastră.

Apoi nu mai avem putere sau spațiu suficient să le primim pe cele de care avem nevoie.

Ne trebuie un spatiu gol.

Un vid care să atragă iar ce-i bun pentru noi, în noi.

Nu te teme să arunci toată agoniseala de care n-ai nevoie, "avuție" pe care o ții în ideea că vreodată o să-ți trebuiască şi n-o să ai.

De ce să cari atât de greu tot acest balast după tine şi să-ți menții în minte ideea unui viitor plin de neajunsuri?

Crede-mă, întotdeauna o să ai!

Ai  şi o să ai tot timpul ceea ce ai cu adevărat nevoie.

Nu tu esti cel care se îngrijeşte de asta.

Oricât de omnipotent ai crede că eşti... nu tu eşti cel care face şi drege...

Tu eşti cel care se joacă cu "a face" şi "a drege..."

Dacă vrei să fii mereu proaspăt, să ai o existență plină de potențialitate şi bucurie şi să nu te omori în rutină ... fă curat şi crează un vid în tine...

Un vid care să poată să atragă tot ce-i bun pentru tine...

Şi tot ce-i bun pentru viața pe care o numeşti a ta...

Reflecție

Viața e
Ceea ce poți cuprinde
Cu inima
Atunci când închizi
Pleoapele sufletului
Şi nu dormi.