Aburi de... cafea...

E dimineață...
Deschid ochii şi mulțumesc pentru tot, cu smerenie şi recunoştință!
Soțul mi-a pregătit cafeluța...
Mă aşez pe canapea... şi visez prin aburii ei, către ea... Încă mai visez...
Afară e întuneric... doar păsările cântă fiindcă simt pe-aproape lumina ce va să vină.
Lumea începe să prindă contur în cana de cafea.
Şi dincolo de ea.
E lumea iluziilor şi visurilor noastre.
Doar ea are forme şi culori...
Doar ea are emoții, suferințe şi bucurii...
Undeva sus şi adânc în noi e doar soare, linişte şi multă, multă lumină...
Albă, strălucitoare şi fără de sfârşit...

Toamna poeziile pleacă pe drum, țup, țup

Toamna poeziile pleacă pe drum, țup, țup, unele după altele şi se împăunează cu frunzele căzute în calea metaforelor, comparațiilor, hiperbolelor ori parabolelor...

Poeziile călătoresc prin fire şi-o înfiorează cu foşnetele rimelor şi iamburilor târzii.

Şi aşa toamna se dăruieşte poeziilor, iar ele se abandonează anotimpului pribeag, amestecându-se şi îmbogățind lumea cu freamătul şi tremolo-ul iubirii lor...

www.card-photo.com

Păreri

Azi am uitat

Cum e să fi optimistă.

Stau ghemuită-ntr-un loc
Şi privesc o batistă.
Şi-mi pare că-i cam albă
Iar eu îi par cam tristă,
Fără chef, agasantă
Şi un pic... prea pesimistă...
Azi soarele e sus
Dar eu zac... pe-o batistă...

Noi doi şi-o umbrelă

...cerul ca o acuarelă...

Veneam unul spre altul din două margini diferite ale tăcerii.

Tu din cea a tăcerii fără de sfârşit, eu din cea a tăcerii fără niciun fel de tăcere.

Păşeam peste gânduri, peste tomnaticele simțiri ale inimilor ce se căutau stinghere sub ploile de nimicuri fără sens.

Tu gândind la nemărginire, eu doar pipăind-o, simțind-o...

Ne-am întâlnit sub o ploaie de frunze... sentimente potopind.

Tu într-o mare de vis, eu sub un cer de iubire...

În rest... nimeni...

... nu ne vede sub umbrela...

...când ne sărutăm...

Foto: George Ziakas

Noapte bună! Cu vise, cu lună... Să ai şi tu...

În noi se adună şi Cerul şi Pământul...

În noi se adună şi Cerul şi Pământul într-o combinație năucitoare.Cum de încape în noi atâta frumusețe?

Cum de putem cuprinde în inimă infinitul de la un capăt la celălalt capăt al Universului fără sfârşit?

De la o margine până la cealaltă margine a noastră şade Cerul şi Pământul.

Iar undeva, rătăciți în acele lumi minunate, stăm în iubire... noi...

www.card-photo.com