luni, 28 noiembrie 2016

Pe de-a-ntregul

Sărută-mi inima
Cu buzele nepăsărilor tale
Mai mult sau mai puțin lumești,
Până prind a începe
Să clocotească
Și să dea în foc,
Peste nepăsarea din mine.
Azi e anotimpul
Așteptărilor de ieri,
Care nu s-au terminat încă...
O floare din gândul meu
Îți sărută tainic
O lacrimă ce stă să cadă
De pe șovăială trecutului.
Parcă niciodată nu vii,
Niciodată pe de-a-ntregul.
Îți mai rămâne mereu
Sfârtecată o bucată de suflet,
Răstignită pe crucea
Îndoielilor fără rost...
Nu mă lăsa, te rog, ca să devin
Anost...

Oana Denis Rotariu
28.11.2016

By Iuliana Ojog

duminică, 27 noiembrie 2016

Găsește-mi o ecluză

Aici, la ușa omenirii
Fără spuză,
Iubiri cu sentimente
Desculțe, fără scuză
Și fără de scăpare,
Și fără călăuză,
Aici, când pentru bunătate
Mulțimea mă acuză
Iubirii mele, Doamne,
Găsește-i o ecluză
Și las-o să sărute
A fericirii buză...



Oana Denis Rotariu
27.11.2016


joi, 24 noiembrie 2016

Mi-e dor de mine și de primăvară


Mi-e atât de dor de mine!


Afară e frig. Nu e iarnă. Nu e toamnă.

Înauntru e frig. Nu e niciun anotimp. Bate vântul deziluziilor.

Mă dezrădăcinasem de așteptări, într-o vreme...

De curând nu știu de unde au răsărit din nou.

Unde sunt? Unde m-am rătăcit iară?

Afară bate vânt rece. Mă însingurează înlăuntrul meu. Mă adună de pe drumul rătăcirilor, aproape de mine.

Nu mai vreau să stau departe de mine! E atât de rece peste tot...


E frig. Nu e iarnă. Nici toamnă nu e nicăieri pe-afară...

Nu e urât, dar nici frumos nu pot să zic că e.

E doar un anotimp departe de metafore.

Înăuntru au amorțit în hibernare toate figurile de stil, dar fără stil.

Undeva, în spatele unui epitet, am amorțit și eu.


Mi-e tare dor! Mi-e foarte dor de mine!

www.card-photo.com

De mine și de... primăvară...

E tare frig în mine!

Și pe-afară...


Oana Denis Rotariu
24.11.2016

miercuri, 23 noiembrie 2016

Postește de gânduri

Astăzi postește de gânduri și de împotrivire.

Lasă-l pe Dumnezeu să se manifeste și să manifeste ce vrea prin tine.

Tu doar observă-L.

Observă-ți gândurile care apar și nu le da importanță.

Lasă-le să se depărteze ele singure de tine.

Nu te împotrivi vieții și nu crea aștepare.

Astăzi, tot ce se întâmplă e aici și acum...

Mai tarziu sau ceea ce urmează nu are importanță.

Ce contează cu adevărat e să trăiești acum.

Acum, fără judecăți și fără a scoate mintea... la plimbare...

O zi în liniștite și liniștită să ai! Și tu...

Oana Denis Rotariu
23.11.2016

www.card-photo.com

duminică, 20 noiembrie 2016

Aiurea


Urcăm necontenit
În afara noastră
Pe scara iluziilor,
Până departe de noi,
Până departe de lume
Și mult prea departe
De adevărul
Care rămâne suspendat
La baza esenței
Existenței noastre,
Atârnat de un fir
De credință adevărată,
De iubire și de conștiință
Fără de sfârșit...



Oana Denis Rotariu
20.11.2016


sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Unde zici că ești?

Iubeam...
Adoram
Cum îți treceai degetele
Emoțiilor prin pletele
Iubirii mele,
Deznodând
Ițele deznădejdilor
Până la niciuna.
Iubeam...
Sub frământarea răvășirilor,
Rămânea dezlânat cerul
Fericirilor noastre
Și preafericirilor lumii...
Acum...
Unde zici că ești?

Oana Denis Rotariu
19.11.2016

By Iuliana Ojog


joi, 17 noiembrie 2016

Nu există două iubiri la fel

Nu există două iubiri la fel așa cum nu există doi oameni la fel, iar cea mai frumoasă poveste de dragoste este cea în care te afli.

Sau ar putea fi dacă nu te-ai crampona de tâmpeniile pe care singur ți le furnizezi ca mai apoi să nu le poți digera.

Nu există doi oameni la fel și nici două situații de viață identice.

În concluzie, orice ai fi în stare să compari, vei compara întotdeauna mere cu pere...

Ori cu struguri, caise, prune, piersici sau alte fructe, ori chiar cine știe alte ce...

Deci dacă vrei să trăiești iubirea vieții tale, trăiește-o!

Dacă nu, stai deoparte și bălăcărește-te în suferințe ireale și fără de sfârșit.

Până la urmă tu ești și Raiul tău, dar și Iadul tău.

Alegerea îți aparține...

Oana Denis Rotariu
17.11.2016

Mereu alt fel...

Nu există nimic la fel.

Așa cum nu există doi oameni la fel, doi copaci, două flori, două stânci, două frunze, două paie, două fire de iarbă...

Lumea n-a fost creată în perechi identice de entități sau nonentități, ci în unicități care-i asigură o diversitate nemaipomenită, mereu nemaiîntâlnită.

Frumusețea lumii constă în diversitatea ei atât în plan constitutiv, cât și în cel relațional, ori empiric, ori orișicum ai dori s-o studiezi, până la cel mai discret ori mai rafinat nivel al existenței ori nonexistenței sale.

Lumea nu e la fel și nu pare la fel pentru niciunul dintre noi, fiindcă noi nu suntem niciodată la fel unul cu celălalt.

Fiindcă chiar dacă constitutiv ar putea părea că suntem la fel, la nivel afectiv sau mental sau spiritual suntem mereu altfel.

Fiindcă am fost educați altfel, am simțit altfel, am experimentat altceva și tot așa mai departe...

Deci orice ai experimenta nu ai cu ce compara...

Doar mintea sau subconștientul compară, dar face asta în principal pentru ca să te poată salva din situațiile limită sau extreme în care vreodată te-ai putea găsi, nu din alte considerente.

Subconștientul n-a fost creat ca să-ți facă rău. Dacă se întâmplă să o facă e din pricina faptului că ai depozitat în el mizerii.

Scoate-le pe rând de acolo și curăță-le!

Cum? Dându-le voie să iasă la suprafață, lăsând la o parte frica de a te întâlni cu ele.

Permite-ți, fără teamă, să te întâlnești cu cel care-ai fost cândva, așa cum ai fost cândva...

Acum ești altfel.

Acum vei ști să trăiești emoția până la capătul ei, fără să o lași să te frângă în două, ori să te facă să te simți una cu pământul din care să nu te mai poți ridica...

Acum vei ști să te ridici mult deasupra ei.

Și pe tine mult ...deasupra ta...


Oana Denis Rotariu
17.11.2016

duminică, 13 noiembrie 2016

”Vino, să pot regăsi drumul spre mine.” (Octavian Paler)

Să dau vieții sensul iubirii mele, să știu unde sunt și pentru ce trăiesc...

Vino!

La răsăritul ființei mele e sărbătoare.

Soarele a răsărit printre vârfurile copacilor așezați cu rădăcinile în inima Universului.

Corolele le sunt așezate de jur împrejurul sufletului meu, la adăpostul inimii mele.

Lumină caldă, aurie, ridică ființa în ea însăși, mai sus...

Iubirea te face ușor...

Deprinderea de a iubi îți dă ușurința de a trăi, de a nu te mai împotrivi vieții...

Vino!

Afară e ceață, bate vântul și e frig...

Dar la răsăritul ființei mele a răsărit visul...

Acel vis frumos care ne conduce spre minunea ce șade în adâncul din noi...

Acolo e liniște, e lumină, e nesfârșit de fericire...

Acolo suntem eu și tu fără nume...

Vino!

Dă-mi mâna și respiră fericirea odată cu mine...

Până la capătul lumilor, până la marginea Universului și mai departe...

Prin El... prin noi...

Oana Denis Rotariu

13.11.2016

duminică, 6 noiembrie 2016

Să stau fără frică

Astăzi vreau să stau fără frică.

Nu pe marginea unui balcon de la etajul cincizeci al unui zgârâie-nori.

Nici la ultimul etal al Turnului Eiffel, ori pe un pod de sticlă, suspendat la 180m deasupra unui hău, undeva prin China.

Astăzi vreau să stau fără frică, undeva uitată, într-un fotoliu.

Doar să stau și să lenevesc fără ca niciun gând să nu se împotrivească lenevirii mele.
 
Să stau fără grija că aș avea cine știe ce altceva mai bun de făcut.
 
Să stau fără teamă și fără să-mi pese de like-uri, de emailuri urgente, de telefoane sau de tot felul de griji inutile și fără rost care mi le fac oricum de pomană.

Fiindcă oricât de implicată sau de puțin implicată aș fi, în această metamorfoză continuă a evenimentelor și situațiilor numită viață la cârmă nu sunt niciodată eu.

Deci astăzi vreau să stau pur și simplu.

Fiindcă mi-e dor să stau și fiindcă am cam uitat cum se face asta.

Să stau fără niciun obiectiv la capătul privirii, fără niciun gând urgent, sau important, sau care nu suportă amânare.

Doar să stau contemplând admirativ cum lucrurile se întâmplă atât de firesc, încât să n-am nici cea mai mică remușcare că stau, fără să-mi pese că nu fac nimic.

Să stau și ”să privesc fără de țintă-n sus”...

Atât să fac... suspendată într-un fotoliu departe de lume... strategic pus...

Astăzi vreau doar să stau... nimic în minus, nimic în plus...


E cineva dintre voi care mai știe cum se face asta?


Oana Denis Rotariu, 06.11.2016



joi, 3 noiembrie 2016

Silenzio stampa


Mă-mpiedic de cuvinte
Și cad la picioarele tăcerii,
Direct pe genunchii,
Ori rărunchii
Nedesăvârșitelor rugi.
Granița dintre smerenie și mândrie
E un fir țesut de păianjenul
Ignoranței grele, ce șade
Între ele, de prea multă vreme.
De prea mult timp el țese
Plasa nesăbuinței noastre
Și-o atârnă în suspensie
De înțelepciunea Universului.

De prea mult timp
Mă-mpiedic de cuvinte
Și cad la picioarele tăcerii
Fără să-nțeleg că rostul
Cel mai înalt al cuvintelor
E însăși liniștea
Dintre și de după ele.
Și-atunci, în genunchi
Firesc și fără-mpotrivire
Aleg să-nalț și să cobor
Din ce în ce mai sus ori mai adânc
Tăcerea... prin mine... 

Oana Denis Rotariu, 03.11.2016


by Iuliana Ojog