luni, 27 februarie 2017

Transformatio

Pentru că românii au nevoie să citească și să simtă românește, urmărește linkul (doar cu copy+paste) pentru a citi o poezie din Curentul International, publicație a românilor de pretutindeni:

http://www.curentul.net/2017/02/26/transformatio/

Multumesc frumos!

Oana Denis Rotariu
19.02.2017



duminică, 26 februarie 2017

Nu contează cum e-afară, înăuntru să nu doară

Mă trezesc, mă închin și mă uit pe geam.

Afară aș vrea să spun că e frumos, dar îmi pare un pleonasm. Totdeauna e frumos afară, doar că nu pot de fiecare dată să știu să privesc admirativ.
E aproape primăvară. Fiindcă ne e greu să rămânem centrați în prezent, deja am uitat iarna prin care am trecut și gândurile se proiectează toate înspre primăvara ce va veni.

Ce ușor ne este să uităm tot viforul de-afară!
Cu cel dinăuntru suntem mai puțin îngăduitori și-l lăsăm să ne răscolească nu unul, ci zeci de anotimpuri.
Am spus lucrurile acestea în toate felurile posibile, ca să ajungă la urechile conștiinței fiecăruia dintre noi.

Viforele dinăuntru nu bat de afară și doar noi suntem cei care le putem stârni sau opri.
Le iscăm din nimic, dar nu le putem opri la fel de ușor.
Pentru asta trebuie să iertăm, iubim și mulțumim, iar și iară, din nou și tot timpul...

Tot mereu până reușim să așezăm în noi un anotimp fără anotimpuri, luminos, tihnit, armonios și liniștit...

Nu contează cum e-afară... înăuntru să nu doară...

Oana Denis Rotariu
26.02.2017
www.card-photo.com







vineri, 24 februarie 2017

Vârsta e doar un număr

Vârsta e doar un număr.
Un număr care pleacă de undeva și se îndreaptă spre infinit, cu mai multă sau mai puțină repeziciune.
Ritmul e dat de dansul inimii tale în jurul iubirii ce o simți curgând prin tine.
Pașii de dans ți-i imprimă Universul.
Vârsta e un dans al iubirii cu Universul.
Tu ești pe undeva pe acolo, privind totul cu fericire și nonșalanță.
Doar privind și conștientizând devii din ce în ce mai vast și mai atoatecuprinzător.

Și la un moment dat te prinzi că ești dintotdeauna...

Deodată cu Universul...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
24.02.2017

Hiding away
www.card-photo.com

marți, 21 februarie 2017

Demolarea egoului doare

Când suntem lezați tot ceea ce ne doare e demolarea construcției mentale a edificiului numit ”EU”. (Oana Denis Rotariu)

Scrisoare pentru deznădăjduiți


Pentru că azi se împlinesc cinci ani de la operația de cancer la sân prin care am fost nevoită să trec simt că e de datoria mea să așez câteva rânduri în fața unor ochi care poate că astăzi sunt înlăcrimați de deznădejde.

De ieri îmi stau lacrimile pe vârful nasului.
Întoarsă în timp, am retrăit toate fricile și deznădejdile trecutului încă o dată.
Am simțit din nou toată goliciunea și vidul de speranță ce se instalase în mine.
Am resimțit acut toată deznădejdea ce-mi subjugase ființa, încolțită din toate părțile de frici fără scăpare.
Se spune că primii cinci ani de după operație sunt cei decisivi.
Atunci nu eram în stare să-mi ancorez nădejdea atât de departe. Cinci ani păreau o eternitate.
Îmi părea un viitor mult prea îndepărtat în care nu puteam spera.
Acum cinci ani, ziua de azi era... îmi părea mult prea departe.
Pentru mine, cea de atunci, azi era o zi la care nu aveam curaj să visez, era o iluzie mult prea îndrăzneață.

Cumva am reușit să mă scufund adânc în acea deznădejde, până în tenebrele și adâncurile ei cele mai întunecoase.
Iar acolo, într-un ungher, stingher și plăpând, am găsit arzând o scânteie de credință. M-am agățat de ea cu toată ființa mea, iar ea mi-a luminat delicat și gentil, puțin câte puțin, drumul spre Lumină.

Astăzi, m-am rugat ca nimeni, niciodată, să nu mai fie nevoit să traverseze asemenea genuni.

Azi mă simt datoare să scriu deznădăjduiților de astăzi.
Sper din toată inima ca ei să găsească prin și dincolo de slovele mele curaj să caute și să se prindă de luminița de credință ce așteaptă cuminte în sufletul lor ca să fie găsită și să le lumineze și lor Calea spre Lumină.

Așa să îi ajute Dumnezeu!

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
21.02.2017
2012


2017

Nu mi-ai rănit decât EGO-ul

Sunt obișnuită ca în tot ce fac să pun suflet și în orice relație să-mi ofer inima pe tavă.
Intențiile mele sunt preponderent lăudabile și întotdeauna bune.
Asta nu înseamnă că am învățat să fiu zen în orice împrejurare.
Nici nu știu dacă se poate, ori se cade să ating această stare acum.
O să mă gândesc la asta mai târziu.

Ieri m-am necăjit foarte pe cineva, nu contează pe cine.
Încercam să-i obțin suportul într-o problemă care mă apăsa și n-am găsit înțelegere.
Ba mai mult, acea persoană a găsit de cuviință să mă acuze de chestiuni care nu erau conforme cu realitatea și să facă remarci nepotrivite.
Eram pe punctul de a izbucni în plâns, dacă chiar în acel moment nu intra pe ușă cineva care avea ceva de rezolvat cu mine.
Am încheiat conversația spunând că la o proximă situație ca cea de față voi încerca să caut ajutor la un psiholog, că de descurcat oricum trebuie să mă descurc singură, fiindcă până la urmă ăsta e jobul meu.

Discuția în sine m-a indispus foarte tare, chiar mai mult decât ar fi trebuit.
I-am cerut părerea și lui Doamne despre toate cele întâmplate - mereu mă sfătuiesc cu El când nu știu ce să fac.

L-am întrebat de ce oamenii îmi rănesc mereu inima și sufletul, când de fapt eu îi iubesc și am cele mai curate intenții?

Nu mi-a răspuns pe loc, ci abia în dimineața asta, când ședeam împreună cu El la cafeluță...

Mi-a spus că oamenii sunt trimiși pe cale să trezească în mine doar ceea ce am nevoie ca să cresc.
Că ceea ce e lezat intotdeauna e EGO-ul, fiindca numai el poate fi accesat din exterior.
Că sunt singura care are acces la sufletul și inima mea și că mă simt rănită doar atunci când mă identific cu situații și emoții inutile.

A insistat să-mi amintesc întotdeauna că doar El și noi înșine avem acces la însuflețirea din noi...

Am început să plâng în hohote:
”Te rog frumos să mă ierți, Doamne!
N-am conștientizat până acum că ego-ul meu te rănește
!


Iartă-mă, Doamne!
De azi înainte mă voi strădui să nu mai fac!”


Oana Denis Rotariu
21.02.2017


sâmbătă, 18 februarie 2017

”Sunt îndrăgostit de corpul tău”

Definitiv și iremediabil?
Ca să folosesc o expresie în vogă: ”NAȘPA”.
E ca și când ai fi îndrăgostit de o poză, sau mai bine, de un manechin gonflabil.

Corpul fizic este partea materială a omului, partea palpabilă și mai ușor de cuantificat a existenței manifestate cu și prin noi și pe care obișnuim să o identificăm mai degrabă cu un obiect.
Unora ne pare că asta-i tot ce suntem, că atât suntem.
Nu e tot, nu e nici măcar începutul și nicidecum sfârșitul nostru...
E mult mai mult, dar asta e altă discuție.

Să revenim la oile noastre.
Niciodată nu ești îndrăgostit de corpul nimănui, ci de ceea ce închipuirile tale legate de acesta le trezesc prin tine.
De imaginea pe care emoțiile și simțirile aduse la viață în interiorul tău se agață de acea formă.
De felul cum acel corp corespunde și satisface perfect nevoile imaginației tale flămânde, dornică de a se înfrupta din fructul mai mult sau mai puțin accesibil, ori interzis, aflat în raza ta vizuală.

Îndrăgostit poți fi și înțelept ar fi să fii de ceea ce se găsește în interiorul corpului fizic, dincolo de senzorii vizuali.
De felul cum acel cineva de dincolo de privirile tale te face să te descoperi și să te simți creativ, liber și fericit.
De maniera în care o anume altă ființă te întregește și te face se te simți întreg și acasă în preajma ei.

De felul cum acea ființă reușește să anime la orice oră din zi și din noapte, clipă de clipă, iubirea din inima ta.

18.02.2017
Pentru confirmarea mai pitorească a celor de mai sus nu-mi vine în cap decât un banc, ușor mai decoltat.

La farmacie, un bătrânel care auzise despre prezervativ dar nu văzuse unul niciodată, a cumpărat și el unul să se lămurească despre ce e vorba, l-a desfăcut și a exclamat dezamăgit:

”Apăi, domnișoară, piele de asta am și eu. Mie să-mi dai ceea ce se pune înăuntru.”

Așa e și cu îndrăgostitul de corpul altuia. Important întotdeauna nu e corpul ci ceea ce s-a pus și se găsește înăuntrul lui.

Așa să știi!  Și tu...

Oana Denis Rotariu
18.02.2017

marți, 14 februarie 2017

Dacă va fi

Dacă va fi să plângi,
Să plângi de fericire.

Iar de va fi să-nvingi
Învinge în iubire.

Atunci când tu alegi,
Alege-mpăciuire.

Să plângi, să-nvingi, s-alegi...
Calea spre Nemurire...



Oana Denis Rotariu
14.02.2017

duminică, 12 februarie 2017

Nu ești niciodată singur

Ne rezemăm unii de alții.

Nu întotdeauna e ușor să rămâi în picioare, nu întotdeauna poți face asta singur.

Uneori e bine să și cazi. Important e să te ridici. 

De cele mai multe ori reusești singur.

Uneori o mână de ajutor te va ridica până vei reuși să te poți ridica din nou, singur...

Sau aproape singur...

Oricât de singur te-ai putea simți, nu ești niciodată singur... 

Poți fi rătăcit, dar nu singur.  E întotdeauna cineva în preajma ta care te veghează. Nu uita!


Altfel, în altă ordine de idei, am putea spune că ne rezemăm unii de alții.

Ne încălzim unii cu alții, ne învelim sufletele unii altora...

De fiecare dată...

Întotdeauna, acum și mereu...

Aici întotdeauna, niciodată singuri...

Oana Denis Rotariu
12.02.2017

miercuri, 8 februarie 2017

”Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea.” (Mark Twain)

Bunătatea.... Ce este bunătatea?

O definiție săracăcioasă spune că bunătatea este o calitate, o însușire, o înclinare spre bunăvoință, spre milă, spre bunețe, spre blândețe.

Bunătatea e mai mult decât o calitate, e un har.

O podoabă cu care grația divină a înnobilat ființa trecătoare prin lume.

Bunătatea e apa din ulciorul care-i satură pe cei lipsiți de trufie, de închipuire, de vanitate.

E balsamul care vindecă, e acoperământul care bucură și înalță.

E fericirea unui suflet blajin, e compasiunea unei inimi fremătânde.

E acea tandrețe care atinge și tămăduiește, acea lacrimă plânsă alături de tânguiala unui suflet îndurerat.

E hohotul de râs al unui glas care trăiește bucuria alături de fericirea altcuiva.

E acea inconștiență sublimă a unei ființe încântate de măreția întregului Univers.

Bunătatea e un sentiment fără margini, fără rasă, fără religie, fără limite, mai presus de judecăți și de prejudecăți.

Bunătatea e blândețe. Acea blândețe suavă care te lasă să-l vezi pe Dumnezeu în ochii celui care o poartă în suflet ca pe o icoană.

E dovada vie a faptului că suntem bucățele de Dumnezeu așezate în calea desăvârșirii.

Nu e virtute, nu e calitate, nu e însușire, nu e îndurare, nu e milă, nu e dulceața graiului, nu e o dispozițiune morală, nu e tandrețe, nu e alint, nu e dărnicie...

E har care le adună pe toate și e peste toate acestea la un loc.

E esență de Dumnezeu picurată în suflet de om...

E Dumnezeul care privește prin ochii noștri către lumea noastră...


Oana Denis Rotariu
08.02.2015

VĂ VĂD!

Pentru cine n-a înțeles: militez și contribui pentru pace, iubire și armonie.

Asta nu înseamnă că permit politicienilor astei țărișoare frumoase, de orice culoare ar fi ei, să împileze la nesfârșit sufletul neamului.

Să fie conștienți că-i voi trage de mânecă ori de câte ori va fi nevoie, lucidă și fermă în atitudine și opinii.

Treaba lor e să vegheze asupra prosperității țării și binelui poporului!

Treaba mea e să fiu cu ochii pe ei!

Treaba lui Dumnezeu e să ne judece și să aibă grijă de noi toți!

Așezată pe o treaptă de Conștiință mai sus vă transmit atât: "VĂ VĂD!"

Fără ochelari de cal și foarte bine...

Mulțumesc Doamne pentru toate!
Oana Denis Rotariu
08.02.2017

O cafea... luminoasă...

Bună dimineața!

Te invit la o cafea tihnită și o discuție liniștită, plină de înțeles.

Afară e alb și lumină...
O mantie albă și rece a învelit lumea, ca să nu ne înghețe la loc inimile.

Începe să se lumineze și ne trezim ușor cât mai mulți dintre noi...
Inimile ne sunt parcă din ce în ce mai încăpătoare...
Acum, în ele pare să aibă loc și cel de lângă noi, ai observat?


E iarnă... dar nu și-n simțurile noastre...
O energie albă, luminoasă curge frumos prin ființe și pătrunde până la oasele Conștiinței...


Undeva, zilele astea, am citit pe o pancartă: ”Tineri frumoși, manipulați de Conștiință...”

Ce mesaj sublim, greu de înțeles corect și dificil de digerat...

Doresc liniște și iubire tuturor! Să-ți fie bine... și ție!
Oana Denis Rotariu
08.02.2017

sâmbătă, 4 februarie 2017

Doresc să-i mulțumesc sincer Domnului Dragnea!


Se pare că populismul dumnealui chiar a dat roade.
Nimeni până acum n-a reușit să adune atât de mult popor, să omogenizeze atâtea generații și să solidarizeze atâția oameni diferiți laolaltă.
Nu a existat niciun politician de după revoluție care să fi fost în stare să facă atât de multă reclamă pozitivă României.
Cu ajutorul domniei sale întreg Mapamondul a înțeles că poporul român este decent, inteligent și că românii sunt oameni care nu solidarizează cu cei certați cu legea și nici nu aprobă corupția și hoția.
Un popor vertical, unit în cuget și simțiri.
Un popor credincios, de oameni cu bun simț, muncitori, frumoși și tenace.
Un popor smerit, dar nu umil, care a înțeles de-a lungul vremilor că răbdarea e o virtute, dar tolerența are o limită.
Iar când această limită e depășită, poporul se ridică.
Și când românii se ridică lumea-ntreagă poate vedea cât de frumoasă este Națiunea Română!
Poate observa cât de minunat, de duios și de încântător e sufletul României!
Poate înțelege cât de liber este spiritul românismului când oamenii respiră în același ritm, iar inimile le bat la unison pe tot Pământul, în lung și-n lat.
Acum trăim într-o Românie a cărei frecvență vibrațională s-a ridicat cu câteva trepte mai sus...

Pentru toate acestea, vă mulțumesc frumos, Domnule Dragnea!

Și vă invit respectuos să abrogați ordonanțele și să le dați astfel românilor de pretudindeni un bun motiv de a vă mulțumi ... în plus!

Cu tot respectul, 
Oana Denis Rotariu
04.02.2017

vineri, 3 februarie 2017

În capul pernelor...

Sunt răcită.
Tușesc de-mi sare cămașa pe mine. De fapt nu cămașa, ci pijamaua.
Cred că în nas doi pitici nevăzuți au reușit să dea de un izvor nesecat, ce aduce apă caldă, de habar n-am unde.
Nu-mi pot lua mâinile de pe șervețele. Nu-mi pot cumpăra șervețele destule...

Îmi amintesc brusc de copilărie... În dulap găseam întotdeauna șervețele frumos călcate și așezate teanc. Miroseau a curat și a mama.

Mama, biata de ea, când a auzit că-s răcită a venit pe jos până la mine să vadă cu ochii ei cât de bine mă simt.
Ce bine e să-ți trăiască părinții! Te poți simți copil, ori de câte ori ai nevoie.

N-a stat la mine mult... Doar cinci minute și o îmbrățișare care m-a reconectat cu sufletul și primordialitatea Lumii.
Îmediat în mine s-a instalat o stare de liniște, de împăcare și de bine...
Mi s-a făcut somn... Ce bine e să fii răcită!

Mă așez în capul pernelor și privesc la cald... inconștiența Lumii...



02.02.2017
Oana Denis Rotariu

Cerul nu dezamăgește niciodată...


Contemplam cerul.

Așa părea pentru cineva care se uita din exterior către mine.
De fapt privirile-mi treceau dincolo de nori și priveam undeva departe... prin mine.
Gândurile mi-erau la tine.
Întotdeauna ideea de celălalt trezește în noi un soi de necunoscut proaspăt, emoții, sentimente și gânduri care ne învață despre noi înșine, despre Sine...

Ai observat? De fiecare dată tu și eu ne regăsim pe două margini de lumi diferite.
O fi nevoia de poezie sau ne-am născut cu ”Luceafărul” lui Eminescu rătăcit prin noi?

Tu crezi că nu e nevoie să fie așa... Eu m-am săturat să-mi dau cu părerea...
Prefer poezia ce naște flori în inima mea.
Prețuiesc mai mult seninul privirilor ce aleargă dincolo de Cer...

Lumea toată e iluzie...
Poate fi dezamăgitoare dacă nu știi să privești înspre ea...

Dar nu ea e cea care dezamăgește... Ci așteptarea ta...


Oana Denis Rotariu
03.02.2017