Trag aer adânc în piept. E fierbinte și-mi aburește sufletul.
Cerul e minunat astăzi. Albastru cu nori pufoși și albi. Îl trag peste cap ca o plapumă care să-mi învelească amintirile.
Vreau să mi se întipărească cerul de astăzi pe retină. E fabulos și mi-ar plăcea să-l folosesc pe fundalul sufletului o vreme.
Plec cu albastrul înspre capătul celălalt al Pământului. Apoi mă întorc.
Sună telefonul:
- Sărut-mâna! Doamnă W. aș vrea să vă spun că am făcut o nefăcută. Cred că mi-am pierdut cardul de alimentare. De fapt sunt sigură că l-am pierdut fiindcă nu-l mai găsesc nicăieri.
Când persoane de sex feminin încep să te salute cu ”sărut-mâna” știi că ai trecut linia ce separă tinerețea adevărată de cea veșnică... Asta e...!
Îi răspund calmă:
- Bine. Stai liniștită. O să alimentezi cu cardul de rezervă până ți se va face alt card.
- Mulțumesc frumos! Îmi pare rău.
- Se mai întâmplă... Te anunț cum facem!
Închid.
Scriu două vorbe într-un email când pe ecran un mesaj mă avertizează că trebuie să închid calculatorul.
Ce bine!!!
Știam că azi va fi o zi altfel. Începuse cumva pe dos față de cum sunt obișnuită.
De obicei sunt maximum de organizată. Astăzi, deși m-am trezit mai devreme decât de obicei, nu mi-am găsit tempoul.
Dimineață am scăpat dușul din mână și mi-am udat părul și toată baia. Am avut de strâns apă și n-am apucat să-mi fac patul. Cafea n-am băut cât mi-aș fi dorit, fiindcă e ziua de întâi a lunii și am avut de scris foile de parcurs.
Am plecat să-mi iau mașina din service dar am găsit-o înghesuită între altele trei și am fost nevoită să aștept să fie date la o parte. Apoi cei din service nu-mi găseau cheile ca să pot pleca.
Când în sfârșit am reușit să o scot din parcare un ins din fața mea se încăpățâna să oprească din doi în doi metri și să tot vorbească cu câte cineva (probabil că justificat, o fi avut treabă... ce știu eu???).
Am plecat cu încăpățânatul în fața mea încă vreo doi kilometri. Cred că mergea cu treizeci la oră - ori se gândea la nemurirea sufletului, ori nu terminase de gândit la ce vorbise cu cei de la service. Doamne iartă-mă!
Scap de el într-un târziu dar nimeresc mai bine, în spatele unei deosebite ce se ținea strâns cu ambele mâini de volan în timp ce privea disperată în față. Ce demoni o fi vazând? În față e doar drumul, câteva mașini și cerul... Limita e cerul... Nu e, dar așa ne place nouă oamenilor să zicem. Sună bine și pare interesant.
O depășesc și pe domnișoara și ajung oarecum bine până pe variantă. Aici coadă de mașini cu o cisternă în frunte și o mașină de școală pe la mijloc. Eu aștept chitic la sfârșit. Ce poezie e pe șosea! Ce pot să mai zic?
Oare azi nu trebuie să merg la serviciu de mă-mpiedic de toți și de toate? Nu știu, o să văd...
Ajung la spălătorie, las mașina la spălat și o iau pe jos.
Căldură de nesuportat, deși încă nu e ora nouă.
Gândurile nu mi se leagă, treaba merge de-a bușilea și nu are puterea să capete verticalitate.
Vin doi colegi în vizită. Ce zi, frățioare! Și am atâta treabă...!!!
Reușesc să reintru în computer. Mai scriu două vorbe, mai citesc două mesaje... Iar mesaj care ne obligă să salvăm tot și să ieșim pentru 45 min. Băăăăăăăi ejjjjjjjj nebun? Nu sunt, dar mă supun.
Ei... dacă tot am timp liber ia să fac un tur prin birouri să văd dacă e ordine peste tot. Ce ordine să fie? E ca la nebuni. Mă apuc să fac un pic de menaj... Doar de asta am venit... Nu???? Nu... dar nu mă pot abține.
Mă opresc și trimit pe cineva după plăcinte poale-n brâu calde, de la Bujor. Calculez să ajungă la toată lumea. Nu pot mânca doar eu. Îmi amintesc că azi a început postul. Dar mi-e foame și am musafiri și vreau să dau câte o plăcintă caldă de pomană pentru sănătatea mea și... Motive, motive, motive... Vreau o plăcintă cu brânză și nu vreau s-o mănânc fără justificare că e post...Iartă-mă, Doamne!
Mă reașez la birou. Colegii veniți în vizita îmi cer ordine de deplasare. Mă opresc să le dau.
Îmi reașez prioritățile pe ziua de azi în altă ordine, dat fiind faptul că s-a cam bulversat programarea lor.
Doamne câtă treabă am! Ei și? Asta e...
Stau de vorbă cu fetele în timp ce completez deconturile de cheltuieli. E frumos fără computer. Fiecare lucrează mai relaxat și are timp să schimbe și două vorbe cu cel de alături.
Într-o vreme așa era zi de zi. Ce timpuri!
Intru iar în calculator. O colegă nouă mă sună și-mi cere ajutorul. Deschidem amândouă aplicația și încep să-i explic. Între timp vine agenta de la firma de salubritate și așteaptă plata facturii. Mă scuz la telefon și-o plătesc.
Un coleg intră și-mi cere o adeverință. Îi spun ca trimit după ea. Colega mă resună și reluăm discuția de unde am rămas.
Între timp intră gestionarul mustăcind cu o foaie la spate. Dorea să-i aprob concediu de odihnă pentru două săptămâni. Îi dau număr de înregistrare și o semnez - e dreptul omului. În timp ce-i explic colegei la telefon una alta pun cererea într-un plic s-o trimit la resurse umane.
Vin plăcintele concomitent cu alt mesaj care ne cere să părăsim sistemul pentru încă un timp. Ce sincronizare!
Mă spăl pe mâini, iau câte o farfurie de unică folosință și ofer plăcinte la toată lumea.
Eu împart una cu un coleg.
Toate birourile se umplu cu miros dulce vanilat. Atmosferă de tihnă.
Doamne! Când oi termina tot ce am de făcut? Îmi definitivez foaia de parcurs timp în care intră pe ușă cineva care-mi aduce spre decont un ordin de deplasare. Isuse ce zi! O servesc cu o plăcintă din cele cumpărate pentru cei de acasă și încerc să mă adaptez din mers.
Lista de lucruri de făcut e din ce în ce mai înghesuită și mai greu de pus în ordine. Bine că e!
Reușim să ne conectăm iar. Mai vin câteva mesaje urgente. Răspund și mai trimit altele care așteptau cuminte la coada cu ”lucruri de făcut”.
Un alt mesaj ne inoportunează să ieșim din Outlook...
Ce-mi place ziua de azi!!! E complet anapoda.
Mă uit pe geam. Cerul e albastru și senin. Curg apele de pe mine. Nici n-am observat. E cald, unde am stat până acum de n-am observat cât mi-e de cald? Eram pe gânduri, aranjându-le... Ce nebunie!
Intru să fac FAZ-urile... Când aproape să le termin văd că e ora 16:48. Dumnezeule, n-am fost la bancă!!! Încui rapid și o iau la goană pe scări sperând să ajung înainte de ora închiderii... ora 17:00...
La bancă mă întâlnesc cu o doamnă pe care voiam s-o întâlnesc.
Mâine mă trezesc mai devreme, dar o să fac duș în seara asta.
Mâine dimineață nu mai vreau să scap dușul din mână, să amestec situațiile de-a valma și să mă-mpotmolesc...
Oana Denis Rotariu
01.08.2017
 |
| Foto: Iuliana Ojog |
