Cât de greu poate fi momentul în care primești o veste care pare a fi o sentință la moarte?

Cineva se întreba cât de greu poate fi momentul în care primești o veste care pare a fi o sentință la moarte?

Nu e greu ci e teribil, e cumplit!

În special pentru că atunci când primești o asemenea veste deja te afli într-o stare de deprimare acută. Deja ești prăbușit atât emoțional și fizic.

E ca și cum fiind aflat la pământ vine cineva și-ți mai trage și vreo două șpițuri de papuc în gură, piept și coaste.

Asta li se poate întâmpla doar celor imaturi emoțional, ai să-mi spui. Evident, așa este.

Dar dacă omul în cauză ar fi fost un pic mai matur emoțional nu se mai regăsea în situația de a se îmbolnăvi într-un asemenea hal.

Deci intrăm într-un cerc vicios de trăiri care par a nu se mai termina niciodată.

În momentul imediat următor șocului, după ce-ți plângi un pic de milă, intri în următoarea stare în care pare că ești anesteziat și urmărești un film de proastă calitate, aparent fără posibilități de happy end,  în care tu ai rolul principal.

Apoi ai senzația că nu ți se poate întâmpla ție, cauți răspunsuri și nu le găsești, pentru că îți pare că până acum n-ai făcut nicio greșeală atât de gravă și de neiertat pentru a păți tocmai tu așa ceva.

Începi apoi să cauți vinovați și vini și nici prin cap nu-ți trece că e o doar emoție puternică care a lăsat în tine o rană deschisă, netămăduită, pentru multă vreme. Mult prea multă!

Apoi realizezi că mai cumplit decât pentru tine e pentru cei din jurul tău. Și-n cazul în care îi iubești mult și nu vrei să-i faci să sufere mai tare, găsești resurse să te mobilizezi. În iubire și din iubire niciun efort nu pare a fi prea mare.

Iar dacă ești suficient de inspirat ceri iertare și ajutor de la Dumnezeu.

Și dacă-ți mai dai și voie să fi complet sincer cu tine și vei căuta toate răspunsuri la  toate întrebările adânc în tine, nu mori.

Dumnezeu nu ne-a făcut să ne omoare și te va scoate și din ce ai reușit să te bagi și de data asta.

E nevoie doar să ne întoarcem cu fața către noi, să ridicăm fruntea către Cer, să cerem iertare, să cerem ajutor cu încrederea că deja l-am primit și să lăsăm frâiele în mâinile lui Dumnezeu cu nădejde.

Și El îți va arăta calea și va trimite în drumul tău toți oamenii, ustensilele și situațiile de care ai nevoie.

În final, după ce vei fi reușit să ieși la liman, vei ajunge să mulțumești bolii pentru ce te-a învățat și lui Dumnezeu pentru toate.

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!