joi, 28 ianuarie 2016

Ține minte trei cuvinte: "Adio!"

Nu există nicio relație sinceră care să nu fi trecut prin probleme, prin cumpene, prin situații mai tensionate.
Te rog să nu mă contrazici!
Am menționat de la bun început că e vorba despre relații SINCERE.
Aşa, or mai fi pe-acolo una două de leac, care să-ți pară perfecte.
Din exterior toate relațiile par de vis, numai a ta şchioapătă.
Şi totuşi, dac-ai fi o muscă mică şi-ai putea zbura prin casele oamenilor, ai putea vedea că nu curge peste tot doar lapte şi miere.
Noi, oamenii, suntem scenariştii şi regizorii vieților noastre.
Drept pentru care regizăm în mințile noastre tot felul de filmulețe, în concordanță cu ceea ce suntem şi ştim.
Apoi avem pretenția ca toți cei cu care ne întâlnim să intre în pielea rolurilor închipuite deja de noi.
Dar ei au deja alte filmulețe - cele din mințile lor - în care ei înşişi sunt protagoniştii şi încearcă să te coopteze şi pe tine în unul din personajele visate de imaginația lor.
Şi-uite aşa, ne trezim în mijlocul unui conflict de interese, pe cât de caraghios, pe atât de inutil.
Şi dezvoltăm ranchiuni, adversități, negativism, sau şi mai rău, anxietăți şi depresii, direct proporționale cu discrepanța dintre imaginea programată a vieții din mintea noastră şi cea din "realitatea" cotidiană.
Am scris între ghilimele, fiindcă şi realitatea asta e un soi de vis, dar s-ar putea ca asta să nu facă sens pentru noi, până nu trezim în noi conştiința acestui lucru - dacă o vom trezi vreodată...
Aşadar, dacă întâmpini vreodată probleme în relație, nu da bir cu fugiții imediat.
Încearcă să te pui şi în pielea celui de lângă tine, să-i înțelegi bine şi corect nevoile sau smintelile.
Şi fă asta exact din motivul că te deranjează şi suferi pentru ceea ce-ți pare că face el/ea.
Dacă suferi înseamnă că-ți pasă, înseamnă că el/ea contează şi nu ți-e indiferent/ă.
Adu-ți aminte din când în când, că persoana de care te-ai îndrăgostit e încă ascunsă pe undeva pe-acolo, în "străinul" de lângă tine.
Nu abdica!
Rolul relației e ca doi oameni care se iubesc să se tragă din când în când de mânecuță spre evoluția relației şi spre evoluția fiecăruia dintre ei, în drumul spre desăvârşire.
Ține minte!
Relațiile de vis există.
Dar numai în visurile tale şi acolo vor şi rămâne pentru totdeauna.
Pentru că aşa e normal şi fiindcă acolo e locul lor.
În frumosul din tine...
O zi cum eşti să ai! Şi tu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu