Simplu ca ”bună ziua!”

Fiecare scrie ce vrea. Asta pot să accept.

Am citit pe undeva, pe un blog, cum un anume domn a ales să scrie despre sex o carte întreagă. Foarte inspirat subiectul. Vandabil.

Sinceră să fiu, omul scrie bine... chiar dacă nu sunt în asentiment cu tot ce povestește dumnealui pe acolo.

Ce m-a deranjat nu a fost ce scrie, nici cum scrie, ci doar replicile domniei sale la comentariile de pe blogul său.

Inițial am vrut să-i răspund în aceeași manieră.

Dar de răutăți gratuite oricine e în stare.

Mai greu e să-ți muști limba și să-ți înghiți propriul venin, sperând în taină să nu-ți cauzeze.

Și-apoi dacă aș fi făcut la fel cu ce aș fi fost diferită de el?

Așa că am ales să povestesc situațiunea la mine pe blog, ca să-mi iau de-o grijă.

Se discuta aprins pe marginea unui articol postat si pe pagina de FB si pe blog.

Materialul era, de data asta, despre iubire.

Cineva comentase că iubirea nu are nicio legătură cu sexul, iar domnul scriitor îl contrazicea cu spor, ironic și acid, spunând ceva de genul că niciun bărbat nu întoarce capul pe stradă după inteligența unei femei, că ea trebuie ca în primul rând să arate ravisant pentru a intra în calcul, ca să nu-i dea cu virgulă și să merite, iar iubirea e musai legată de sex...

Evident, asta m-a revoltat și chiar dacă n-am replicat acid, l-am tras ușor de mâneca cu următorul comentariu: 

” Clar ca lumina nopții. Întreb și eu, ca o novice ce mă aflu: atunci când îți moare cucul, dispare cu desăvârșire și cântecul lui din inima ta?”

Stimabilul mi-a replicat: 

 ”Pentru un bărbat e foarte grav dacă-i  moare cucul”.

I-am răspuns: 

” Știu, dar nu asta era discuția. Nu e un secret pentru nimeni că întreg universul masculin se învârte în jurul acestei păsări.”

Și fără să fie nevoie, am ținut să menționez că:

 ”Se poate să mă înșel, dar din punctul meu de vedere, dragostea și sexul nu pot fi privite nici distinct, dar nici nu se poate pune semnul egal între ele, ori să credem că se induc numaidecât una pe cealaltă.

Sunt combinații de n luate câte k variante posibile, în funcție de oamenii implicați, de felul lor, educația primită, gărgăunii de la mansardă, de așteptările lor...”

Și :

”Cântecul cucului va răsuna la tine în bătătură dacă melodia pe care ți-a cântat-o a atins corzile sufletului tău... chiar dacă el nu mai are aceeași voce frumoasă de altădată sau chiar dacă s-a hotarât să nu mai cânte deloc.”

N-am mai primit niciun răspuns.

Da. Sunt de acord că niciun bărbat nu întoarce capul pe stradă după inteligența unei femei. Dar e mai mult decât foarte probabil că nici după iubirea ei n-o face.

Niciun bărbat nu iubește toate femeile după care întoarce capul.

Asta e doar un sport pe care-l practică pentru a-și dezmorți cervicala.

Și poate n-ar fi nevoie să depună nici măcar acest efort, dacă ar putea privi 180 grade ca femeile, care n-au nevoie să întoarcă capul după nimic pentru a vedea tot, dintr-o privire.

Dumnealui care a scris o carte întreagă despre sex ar trebui să știe mai bine că în pat e mult mai plăcută și mai senzuală senzația de pufoșenie decât cea de lovitură cauzatoare de  vânătăi...

Așa cum am spus la început, nu sunt și nici nu mă consider o expertă în ale sexului.

Despre iubire însă pot povesti mai multe...

Iubirea între două persoane e o chestiune de chimie.

Ea n-are de-a face nici în clin nici în mânecă cu rațiunea, nu are nicio logică și nu se poate explica nicicum...

Ea se poate doar simți sau nu...

Simplu ca ”bună ziua!”

Curajul e ceea ce-ti ramâne atunci când nu mai ai nicio altă opțiune

E minunat când pricepi că forța ți se trage de fapt din vulnerabilitatea sufletului și apoi îl lași să meargă desculț, fără teama de înțepăturile scaieților și mărăcinilor din ierburile vieții...

E lăudabil să poți să alegi lumina într-o lume în care nu există noi și voi, ci numai noi sau doar ceilalți.

E extremă senzația de libertate pe care ți-o conferă lipsa măștilor pe care educația mai mult sau mai puțin aleasă te învață să le porți.

Ce nevoie mai ai de bungee jumping când pentru a te elibera de stres poți sări în fiecare dimineață din pat și să fii tu însuți?

Nu ai nevoie de nimic altceva, decât poate de cineva sau ceva care să te împingă brusc de la spate...

Recomandarea mea ar fi să găsești singur curajul să sari fără frică... 

Fără îndoială, saltul eliberării tale va urmări de fiecare dată o traiectorie ascendentă...

O să mă mai iubești și mâine?

–       O să mă mai iubești și mâine?

–       Contează?

–       Da.

–       De ce?

–       Ca să-mi mai aduci și mâine vise din măruntaiele lunii.

–       Atât?

–       Nu atât.

–       Atunci, mai ce?

–       Ca să călătorești cu mine până la lună și-napoi.

–     Cu ce?

–     Cu iubirea din inima mea.

–    Daaaaa? ...     Atunci mai contează?

–   Ce?

–  Dacă te mai iubesc eu și mâine?

–     Nu. 

–    De ce?

–    Contează doar ca eu să nu pierd iubirea din inima mea.

”Durata unui minut depinde de care parte a ușii de la baie te afli”

Câtă înțelepciune a avut cel care a remarcat lucrul acesta!

Nu trebuie nici să fii și nici să te crezi Dumnezeu pentru a crea timp - toți facem asta, mai mult sau mai puțin conștient.

Nu sunt prima care am remarcat, nici ultima și probabil că mai sunt în Univers, chiar acum în momentul în care scriu, alții care spun același lucru în același timp cu mine.

Care e rețeta de creat timp?

Rețeta e simplă. E nevoie de două puncte de referință și de o cantitate mai mică sau mai mare de nerăbdare pentru ca succesul să fie garantat. Dacă nu ai nerăbdare nu trebuie să te impacientezi prea tare, pentru că se poate și fără.

Cum se face?

Adică ești într-un punct cu mintea și urmează să ajungi în altul, evident tot cu mintea. Iar nerăbdarea te face să ai senzația că nu mai ajungi niciodată unde vrei, că timpul trece atât de greu. Dacă nu ești nerăbdător nu-i bai. Tot urmărești cu mintea să ajungi de colo colo.

Și-n timp ce secundele ceasornicelor din mintea ta ticăie ești mereu extrem de ocupat făcând nimic, pentru că aștepti creând din ce în ce mai multă așteptare.

Ce aștepti?

Să se termine timpul?

Timpul nu se termină niciodată... e etern...

Numai noi, la un moment dat, terminăm de trecut prin timpul acestei vieți ca să trecem într-o alta...

Ce să facem să nu mai creăm așteptare?

Nimic. Doar SĂ TRĂIM.

Ar mai fi un pont... IUBIREA...

Iubirea e cea care face ca așteptarea să dispară.

Iubirea micșorează distante, încremenește timpul în loc, deschide și închide Universuri...

Iubirea e cheia a tot și a toate... și crede-mă, asta nu e doar poezie...

Oana Denis Rotariu