vineri, 29 august 2014

Ce e fericirea pentru tine și cât de mult durează ea?



Ne preocupă foarte tare fericirea.

Ne chinuim ca Hristos pe cruce să fim fericiți.

Cum am putea dobândi fericirea chinuindu-ne?

Oare de ce ne-am obişnuit să tot alergăm după nimicuri trecând nonşalant pe lângă tot ce-i important?

Fericirea. Ce e oare fericirea?

Un sentiment? O stare de spirit? O emoție?

Cine sau ce ți-o poate aduce şi pentru câtă vreme?

Fericirea e un cumul de mai mici sau mai mari fericiri pe care le resimțim în fiecare zi în care suntem recunoscători și iubim.

Fericirile mele pot fi privitul unei flori, al unui norișor, fiorul dat de o pală de vânt rece, sau ascultatul zile-n șir, la nesfârșit, a unei melodii care-mi cade cu tronc.

Fericiri care se pot continua cu un sărut, un gând sau bucuria de a-mi simți inima-n buricul fiecărui deget care apasă pe tastatură, atunci când crâmpeie de emoții îmi aleargă din suflet în gând...

 Alții pot resimți fericirea într-un joc în care învârt bomboane, în vizionarea unui film bun, într-o plimbare cu bicicleta, sau în condusul mașinii sau chiar al unei întregi echipe înspre realizarea unui țel măreț.

Pentru alții fericirea e direct proporțională cu numărul de zerouri ai banilor agonisiți prin fel și fel de conturi sau strânși la ciorap.

Există oameni care își numără fericirile după numărul persoanelor, pozițiilor sau experienței pe care au dobândit-o în pat, alții după numărul volumelor scrise sau citite pe care le țin prețios în bibliotecă.


Fericirea noastră  pare să depindă mereu de altcineva, de altceva...

O obținem doar atunci când dobândim acel altceva pe care ni-l aducem singuri sau pe care ni-l aduce altcineva...

Dar ne ține cât cioara-n par... pentru că imediat vrem altceva, mai mult sau mai altfel...

Fericirea e un ideal, așa o să-mi spui... Da pentru unii e un ideal...

Pentru cei mai inspirați însă, cei care au înțelepciunea să simtă că nu există fericire mai mare decât cea de a accepta că tot ce vine înspre ei e spre binele lor e o realitate.

Sunt acei puțini care pot trăi fericirea de a-L vedea pe El în tot ce-i înconjoară.


Ce e fericirea pentru tine și cât de mult durează ea?

joi, 28 august 2014

Iubirea e ca săpunul...







Iubirea e ca săpunul... 

...dacă o ții prea strâns îți alunecă printre degete sau îți scapă din mâini...

marți, 26 august 2014

Iubește-mă... doar...



Dacă mă iubești nu aștepta să bat la poarta viselor tale.

Iubirea n-are nimic a face cu zădărnicia gândurilor tale nebunești.

Nu scruta zările să vezi dacă vin în calea așteptărilor tale, doar ca să mă sorbi într-un cântec de dor.

Dacă mă iubești nu mă aștepta în conul de umbră al stelelor, sperând să-mi furi un sărut.

Nu mă aștepta nici să umblu desculț prin grădina speranțelor tale.

Dacă mă iubești nu-mi îngenunchea zâmbetele în templul stângăciilor tale.

Nu-mi încorseta cuvintele în dorurile tale, nu-mi sufoca sufletul în vinovății fără noimă sau fără rost.

Dacă mă iubești, iubește-mă...

Dar nu transforma darul pe care poți să ți-l faci singur iubind în corvoada așteptărilor tale pe care să mi le legi de picioare ca să le trag după mine...

Dacă mă iubești... iubește-mă...

                                                               
... doar iubește-mă!

Lumea e ca lumea...


Se zice că ochii sunt fereastra sufletului. Aşa o fi...

 Și ce frumos e să privești în ochii oamenilor!

Fiecare om e o lume miraculoasă și fascinantă...

Lumea unora e roz, a altora e verde, alții au lumea albastră...

Toate lumile însă seamănă-ntre ele.

Culoarea e dată de gândurile aşezate peste lumea pe care o priveşte fiecare de la fereastra ochilor lui, care privesc înspre ceea ce crede el că e lumea.

Lumea e ca ... lumea...

Oare cum arată de fapt lumea? Dezbrăcați de prejudecăți, mândrii, orgolii şi subiectivism cum am vedea-o?

Oamenii sunt atât de frumoşi!!!

E drept că unii sunt chinuiți de egoism, alții de orgoliu, alții sunt avari, unii prea sensibili, alții prea naivi...

Sunt etape, transformări, metamorfoze care ne deschid portițe înspre a ne cunoaşte pe noi şi pe El.

Din păcate suntem uneori prea grăbiți pentru a le băga în seamă şi trecem pe lângă ele...

Şi totuşi fiecare om e o lume. O lume-n lume...

Un univers interior care modelează și este modelat de marele Univers, care ne pare a fi mereu în afară...

Şi totuşi el se continuă şi-n noi, Universul nu e discontinuu. El nu vine de undeva şi se opreşte în noi. Se continuă în fiecare dintre noi...

Lumea e miraculoasă. E sublimă, e desăvârşită... e aşa cum eşti... 


O simțim atât de frumoasă pe cât de curată ne e inima...

Și atât de luminoasă după câtă Lumină e în noi...


 Aşa e lumea de când lumea... Și ca lumea suntem noi...

Cu recunoștință mă îndoi...

 
Oana Denis Rotariu
26.08.2014