Dă-le voie dorințelor tale să fie sincere cu tine!

Toată viața noastră, până la un punct gravitează în jurul verbelor  ”a dori” și ”a vrea”.

www.card-photo.com

Mergem într-o direcție sau alta pentru că dorim una sau alta.

De ce dorim una sau alta?

De ce ne dorim ca ceilalți să facă în așa fel încât să ne mulțumească?

Ca să ne simțim împliniți.

Deci împlinirea noastră ține de satisfacerea dorințelor... până la un moment dat...

Până în momentul în care te oprești pentru o discuție cu tine și te întrebi cu sinceritate:

”Ce vreau eu de fapt?”

”Să fiu mai sănătos - ca să mă simt mai bine?” 

”Să am relații potrivite - ca să mă simt mai bine?” 

”Să nu-mi mai fie frică să fac ce vreau să fac - ca să mă simt mai bine?”

”Să nu-mi mai condiționeze nimeni și nimic dorințele - ca să mă simt mai bine?”

Apoi pot să mă întreb: ”Dacă mi se va îndeplini dorința/dorințele, ce aștept să obțin?”

Și răspunsul va fi imperturbabil: ”Să mă simt mai bine.”

Și oare chiar mă voi simți mai bine dacă obțin asta sau cealaltă? Sau acolo voi găsi o altă dorință care să mă conducă din nou și perpetuu spre mulțumire?

Deci, tot ce fac e pentru ca să mă simt mai bine. Tot ce fac, e pentru ca să mă simt împlinit.


Dacă ai putea alege o singură dorință care te-ar face să te simți împlinit pe deplin, care ar fi ea?

Dacă ai mai avea o singură zi de trăit ce-ai face?

Ce anume cauți tu în viața ta? 

Ce vrei tu de fapt de la ea.... ce crezi că vrea ea de la tine? 

Până nu-ți vei răspunde la aceste întrebări vei avea mereu senzația că mergi în derivă, că vii de nicăieri și te îndrepți spre niciunde...

Până nu vei intra mai adânc în conștiință, vei rătăci mereu într-un labirint de dorințe în căutarea fericirii...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Ideea e să înțelegi...

Să povestim?

Despre ce?

Despre noi?

Spunea Einstein că "de ştiut poate şti tot prostul, ideea e să înțelegi".

Mare dreptate avea!

Da. Într-o lume a informației oricine are acces la ea.

Şi totuşi, una e să fii informat şi alta e să înțelegi fenomenele din spatele tuturor lucrurilor.

Orice persoană cu memorie bună poate să ştie. E uşor să ştii. E greu să pricepi.

Înțelegerea nu vine din accesarea informațiilor, ci din experiment.

Dacă te închizi într-o bibliotecă şi citeşti despre viață nu simți viața, ci o visezi cu mintea.

Doar experimentând simți că trăieşti.

Atunci toată cunoaşterea ta vine din interior, nu dinafară. Asta numai dacă-ți permiți luxul să priveşti înspre tine şi nu în altă parte.

Să simți sentimentele de ca şi cum le-ai pipăi cu sufletul, cuvintele de ca şi când le-ai mângâia cu mintea...

Să simți viața cum curge prin tine, nu pe lângă tine de ca şi cum ai fi înafara ei...

Viața ta nu e un spectacol pe care îl priveşti de la loja privirilor ochilor tăi.

Viața e un fenomen care se petrece în tine şi aşteaptă să-l experimentezi ca să pricepi ceva.

Ce să pricepi?

Nu pot să-ți spun.

N-aş vrea să-ți răpesc bucuria de a descoperi singur, sau posibilitatea de a înțelege totul pe deplin...

N-aș vrea să aștepți mereu ca viața ta să arate ca-n povestea mea și să ratezi încă o dată șansa să o treci prin tine.... 

Așa să știi!

Cine știe în afară de El ce e bine pentru fiecare?

Ador să fac bine!

De fapt nu ador să fac bine, ci ador să nu fac rău. 

E atât de ușor să faci rău! Mai greu e să nu-l faci și să știi asta doar tu însuți.

Îmi place să fac bine!

Încerc să ajut pe fiecare cum mă pricep, cum știu și cum pot.

Dar cine știe în afară de El ce e bine pentru fiecare?

Pentru unii pot părea utopică, pentru alții ușor nebună, pentru majoritatea ciudată... 

Sau poate că nu...

Cea mai mare dorință a mea din toate timpurile a fost să nu supăr pe nimeni și să ajut pe toată lumea să fie fericită.

M-am întrebat mereu: ”Oare ăsta e rostul meu pe Pământ”?

Apoi mi s-a spus că datoria mea e de fapt să fiu bine cu mine, că fiecare dintre noi are datoria asta.

Că oricâtă putere ți s-a dat în asta lume nimeni nu poate ferici pe toată lumea.

De unde să știi ce e bine pentru altul?

De unde atâta aroganță?

Doar El știe... 

Și știe și ce să ne dea pentru binele nostru...acel bine pe care nu-l putem pricepe nicicum, câteodată.

Și totuși, eu ador să fac bine celorlalți.

Adică să nu fac rău.

Ador să nu fac rău atunci când aș putea face asta cu ușurință.

Îmi place să mă rog pentru cei care m-au supărat până-i pot ierta cu adevărat, până mă pot uita la ei și pot simți că oricând aș putea să-i iau în brațe și să le spun că îi iubesc.

Îmi place să spun fiecăruia o vorbă bună, chiar dacă uneori nu sunt foarte bine percepută.

Ador să le zâmbesc oamenilor pe stradă, la telefon și chiar de dincolo de ecranul computerului.

Ador să-i privesc cu iubire până simt că iubesc întreg Universul...

Apoi... ador să simt cum Universul, El și toate entitățile de lumină îmi întorc iubirea înzecit...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Ce iubim la celălalt?

Dacă ești complet sincer cu tine vei recunoaște că cel mai mult la celălalt iubești... iubirea ta.

Ce iubim la celălalt?

Nu sufletul, ci bagajul de trăiri pe care îl descoperim uitat în podul inimii noastre...

Nu sărutul, ci tremoloul cu care acesta ne înfioară...

Nu trupul, ci felul cum acesta ne face să ne simțim în brațele lui...

Ce iubim la celălalt?

Felul cum știe să trezească iubirea din noi.

Ai putea spune că am o manieră foarte egoistă de a gândi și de a pune problema.

Poate că da, poate că nu...

Ce iubim la celălalt?

Felul în care ne ajută mereu să ne descoperim și să ne iubim pe noi înșine...

Și-atunci asta ne determină să vrem să-l ținem cu ambele mâini, să-l subjugăm cu întreaga ființă... de teama de a nu pierde emoția care s-a trezit în noi...

Abia aici e vorba de egoism...

Dacă ești complet sincer cu tine vei recunoaște că cel mai mult la celălalt iubești... iubirea ta.

Elogiu unei prietenii sublime - continuare

Astăzi am nevoie mai mult decât oricând de cuvinte...

www.card-photo.com

Dar ele mi s-au amestecat printre emoții și s-au udat cu lacrimi din cap în coadă, de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga...

S-au ascuns mai apoi în sufletul frământat de iubire, printre trăiri copleșitoare.

Astăzi e ziua prietenei mele cele mai bune, Mihaela. Suntem prietene încă din copilărie.

O prietenie care dăinuie peste timpuri, peste anotimpuri, peste vremi, peste mări și peste țări.

Azi m-am trezit mai de dimineață decât de obicei, ca să fiu cu ea, cu Mishulik mea dragă...

Am avut o perioadă mai agitată și n-am apucat să cumpăr nici măcar o felicitare, să-i așez între coperți părticică din sufletul meu ca să-l trimit mai apoi prin poștă, tocmai până în Canada. 

Dar ce nevoie am de cadouri câtă vreme am inimă, ce nevoie am de felicitare câtă vreme am suflet?

Am depănat timpul înapoi, cu gândul, cu inima...

Oare ce anume poate lega atât de trainic două suflete?

Ce-au găsit ființele noastre când s-au căutat, când s-au găsit una pe cealaltă?

Au găsit una în cealaltă o prelungire a emoțiilor, a gingășiei, a sensibilității noastre?

Ori poate o rotunjire a sentimentelor invaluabile, de neprețuit a iubirii pure?



Ai simțit vreodată cum e cînd cineva e în stare să se dezbrace de suflet pentru a te înveli cu el ca să-ți fie bine?

Știi cum e să întinzi mâinile sufletului, să atingi și să mângâi cu ele mătasea din sufletul altcuiva?

Ai simțit vreodată cum cineva așteaptă doar cel mai mic cuvânt sau gest de chemare ca să vină într-un suflet să stea lângă tine, dacă simte că ți-e greu?

Ai simțit vreodată cum e să poți să fii liber să spui și să gândești orice fără teama de a fi jignit, judecat ori luat în derâdere?

Ai idee cum e să poți sta trup și suflet nud în fața altui trup și suflet nud și să-l privești doar cu iubire infinită?

Ai idee cam câtă iubire poate curge astăzi prin ființele noastre scăldate în lacrimi de dor?

O prietenie sublimă... Doamne ce cuvinte sărace!!!

O trăire divină, un privilegiu dumnezeiesc.

Despre prietenie s-au spus, scris și cântat multe.

Prietenia e unul din bunurile cele mai de preț pe care cineva le poate avea.

Atâtă vreme cât am parte de prietenie, iubire și credință, din punctul de vedere al sufletului mă pot considera un om complet.

Prietenia este mai mult decât un sentiment, e o punte de legătură care unește pe veșnicie două suflete care se prețuiesc. 

E un sentiment frumos, sacru, curat, sublim, măreț, desăvârșit, care merită înălțat pe piedestalul cel mai înalt al trăirilor omenești.

Cu o prietenie ca a ta Mishulik dragă, mă simt o privilegiată a sorții. Și chiar sunt...

”La mulți ani, Micșuneaua mea dragă!” 

Mulțumesc că ești! 

Te iubesc sunt două cuvinte mult prea searbăde pentru a putea transmite ce simt eu pentru tine...

Te iubesc și te prețuiesc enorm!

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Astăzi...doar mi-e dor...

Câteodată mi-e dor să scriu.

Alteori...doar mi-e dor...

Astăzi mi-e tare dor. Mi-e dor de oameni din viața mea care au ales să vadă toamna din altă lume.

Soarele și frunzele copacilor se oglindesc în lentilele ochelarilor de pe noptieră. Toamna se reflectă în ei dar în spatele lor nu mai sunt ochii care știau atât de frumos s-o privească.

Alături stă un ceas de mână cu brățară metalică.

Asta e tot? Asta a fost tot? 

Nu e tot...dar tot mă doare...

Câteodată mi-e dor să scriu...

Astăzi doar mi-e dor... astăzi doar mă doare...

Vină fără vinovați...

În orice relație care nu mai merge vinovat e întotdeauna celălalt.

Adevărul e mereu de partea celui care judecă iar celălalt e mereu împotriva lui.

În oricare dintre cele două tabere ți-ai muta atenția, situația e aceeași, mereu vinovatul e în partea cealaltă.

Și asta se întâmplă imperturbabil, oricâtă ar fi fost de mare sau de mică cantitatea de iubire consumată până atunci între cei doi.

De fapt vinovatul nu e nicăieri.

Vina e că la un moment dat s-au iubit.

Dar iubirea s-a consumat...

Iar vina le aparține ambilor parteneri, într-o mai mică sau mai mare măsură, sau poate că nu...

Lipsa de comunicare, resentimentele înăbușite ascunse sub preșul frustrărilor nerostite au săpat rădăcini amare printre sentimentele frumoase.

S-au hrănit cu ele și acum parcă răsar de nicăieri.

Și nu ne gândim niciodată că dacă am fi fost celălalt poate că am fi reacționat mult mai rău decât el în anumite conjuncturi.

Oare dacă am fi încălțați și îmbrăcați cu emoțiile celuilalt am fi procedat altfel, oare am fi făcut mai frumos?

Din punctul de vedere al fiecăruia dintre cei doi parteneri ai unei relații care nu mai merge adevărul și dreptatea e numaidecât de partea lor.

Iar vina e întotdeauna și fără echivoc în partea celuilalt.

Connaisseurii îți vor spune că adevărul e undeva la mijloc... 

De fapt adevărul e relativ și e peste tot.

Despărțirea e doar o situație în care s-a ajuns din pricina acțiunilor trecute.

Bine ar fi ca după ce fiecare termină de jelit, după ce va fi plâns ce a fost de plâns și va fi zis tot ce a fost de zis, povestea să se rezolve simplu, ca orice problemă de matematică.

Minunat ar fi să se poată pune frumos pe o coală de hârtie ipoteza, cu toate datele problemei de la momentul acum, să se tragă linia și să se depisteze concluzia.

Iar dacă problema pare a fi fără soluție sau mai greu de rezolvat ... să se ceară ajutor...

Altfel, cei doi vor rămâne captivi într-o încrâncenare de forțe și energii aruncate pe apa sâmbetei ...

Și vor rămâne veșnic vinovați de vina ... de a nu mai știi ori putea ... iubi... 

Dacă ştii să iubeşti, iubeşte!

Cei mai mulți dintre noi confundăm iubirea cu ataşamentul, iar persoana iubită cu un fel de dispozitiv de satisfacere a capriciilor noastre de tot felul.

www.card-photo.com

Sau, după caz, o groapă de gunoi apentru diferitele noastre sentimente, emoții sau gesturi nemanifestate, fie ele pozitive ori negative.

Iubirea e mai presus de toată această şaradă.

Iubirea nu e un alt rol într-o altă piesă.

Iubirea e o trăire de o vibrație cu totul specială, o manifestare a divinului în noi.

De aceea, avem o datorie supremă în a o prețui aşa cum se cuvine.

Vorbeam deunăzi cu cineva despre primul ecograf al unui embrion din care se va dezvolta un alt om.

Spuneam că e impresionant cum poți auzi şi vedea cum în ceva de un centimetru lungime există viață care pulsează.

Am remarcat: "Ați văzut? La început suntem numai INIMĂ."

Mi s-a răspuns: "Şi inimă rămânem aproape tot restul vieții."

Câtă înțelepciune!

Suntem inimi.

La început deschise larg.

Câteodată, mai pe urmă, doar nişte biete amărâte care-şi închid porțile şi uită cine sunt şi care le e menirea.

Dacă ştii să iubeşti, iubeşte!

Deschide-ți inima şi lasă să curgă iubirea prin tine şi de la tine.

Nu toată lumea are privilegiul ăsta... ci doar cei care încă n-au apucat să uite de tot de Dumnezeu. 

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Deschide ochii!

Uită-te în jurul tău, apoi înspre tine.

www.card-photo.com

Nu la tine, ci înspre tine. Înspre cel care e în spatele celui care gândeşte despre tine... sau poate că deasupra, lângă sau peste tot...

Deschide ochii şi trezeşte-te!

Nu mai dormi cu ochii deschişi, nu mai închipui scenarii care nu există decât în imaginația ta.

Deschide ochii!

Filmul care rulează în fața ochilor tăi e pentru tine, pentru ca să înțelegi ceva nu pentru ca să arăți cu degetul înspre ecran şi să fâşcâi.

Bună dimineața! Deschide ochii! E atât de frumos să trăieşti!

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Nici măcar de fapt

Motto: "A fi sau a nu fi..." asta va fi mereu întrebarea...

Între două bătăi de gong
Se naște o piesă.
Între două fâlfîituri de aripi
Un zbor, 
Iar un gând călător 
Mă avântă
Către mine... către tine...

Între două bătăi de gene
Se naște o privire, 
Între două bătăi 
De inimă un dor.
Între două vise 
O lume fără margini,
Așezată pe-un nor...

Doar Tu ești unul, 
Sau poate că una...
Sau Tu ești de fapt 
Şi unul și una 
Sau poate că niciunul,
Ori niciuna...

Pentru că de fapt Tu 
Nici nu ești un Tu ...
Pentru că de fapt, 
Sau nici măcar de fapt 
Doar ești așa cum și noi
Doar suntem... 
Ești...

Și-Ți mulțumesc că Ești
Și Te ador că suntem... 
Între două margini
Ale aceleași stări infinite,
Între două nașteri 
Aproape nesimțite
Neîncepute şi mereu nedefinite...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Oare de ce nu pricepem toti la fel?

www.card-photo.com

Sa multumim vietii pentru viata, lui Dumnezeu pentru divinitatea din noi, recunostintei pentru gratitudine si existentei pentru constiinta!

Sa ne bucuram pentru fiecare fior, fie el si de infrigurare, pentru fiecare cantec, fie el si de jale, pentru fiecare cuvant, fie el si de ocara.

Spun lucrurile astea pentru a nu stiu cata oara si in fel si chip, pentru ca nu toti gandim la fel, pentru ca nu toata lumea poate pricepe dintr-o data.

Oare de ce nu pricepem toti la fel?

Pentru ca fiecare mai are de curatat din urma. Fiecare dintre noi mai avem de tras pentru greselile noastre, pentru cele ale stramosilor sau pentru a invata ceva.

Fiecare dintre noi spunem ca oamenii fac, dreg, sunt asa si sunt pe dincolo uitand cat suntem si noi de nedesavarsiti, nebagand in seama ca si noi facem parte din acea categorie care face, drege si spune lucruri nelalocul lor.

Daca am constientiza macar acest lucru lumea ar deveni dintr-o data un pic mai buna.

De ce? Pentru ca privindu-l pe cel de langa tine cu aceeasi toleranta cu care te privesti pe tine asta te va determina sa reactionezi un pic altfel.

Fiecare om e altfel, o sa-mi spui.

Da, fiecare om e o alta supa cuantica, un amestec diferit de gene preparat de-a lungul timpului, dar pana la urma fiecare e ”tot o supa”, tot o apa si-un pamant.

Si chiar daca nu toata lumea gandeste la fel, in mod sigur toata lumea simte la fel.

La nivel de Constiinta universala toti suntem perfect la fel, cu aceleasi drepturi si ascultand de aceleasi legi.

Una dintre legi e principiul actiunii-reactiunii de care toate actiunile si gandurile noastre asculta mai mult sau mai putin constient.

Cand ”ti se intampla” ba una ba alta opreste-te.

Opreste-te si intoarce-te cu fata catre tine.

Cauta sa vezi cum anume ai adus acea situatie in viata ta, ce vrea ea sa te invete despre tine.

Nicio situatie, niciun om, nicio frunza care pica din copac si ti se asterne la picioare nu sunt intamplatoare. Absolut nimic.

Opreste-te! Studiaza-te! Fa introspectie! Mediteaza! Iubeste!

Iubeste mult, din ce in ce mai mult pe fiecare, pe oricine si orice lucru, situatie, piatra de caldaram, fiece floare care iti bucura privirea, fiece sunet care iti mangaie auzul, oricare sentiment care iti imbogateste sufletul, fiecare emotie care te invata despre tine, fiecare lacrima care-ti spala din pacate...

Sa multumim vietii pentru viata, lui Dumnezeu pentru divinitatea din noi, recunostintei pentru gratitudine si existentei pentru constiinta...

                       sau constiintei pentru existenta! 

Multumesc, Doamne, pentru toate!

Pledoarie pentru inocență

Nimic nu e întâmplător.

Din punctul de vedere al Universului, al divinității, nimic nu e lăsat la voia întâmplării.

Azi e o zi superbă de toamnă, una din acele zile care bucură firea, inimile oamenilor, pământul și existența însăși.

Și zilele sunt după inimile oamenilor.

Astăzi este ziua ne naștere a unicului nostru copil, Rareș.

O zi luminoasă ca sufletul lui minunat, pur și de o bunătate fără limite, greu de imaginat și imposibil de tradus în cuvinte.

Copiii sunt îngeri trimiși în viețile noastre ca să ne învețe despre noi.

Sunt cadouri pe care ni le face Dumnezeu atunci când suntem pregătiți să ne învățăm sufletele să ne vorbească despre noi.

Acum paisprezece ani am avut puterea să mă aliniez cu voința divină și să primesc un astfel de înger în viața mea.

Rareș, îți mulțumesc că m-ai ales pe mine!

Îți mulțumesc pentru lecțiile pe care mi le dai în fiecare zi!

Îți mulțumesc că mă încurajezi în tot ce fac și că te mândrești cu mine!

Îți mulțumesc că m-ai sprijinit, iubit, adorat încă de pe vremea în care erai doar  ”o unghie” pierdută prin măruntaiele universului sau ale pântecului meu binecuvântat.

Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat să plec înainte de vreme din viața ta!

Te iubesc mai presus de vorbe, mai presus de gesturi și dincolo de toate închipuirile despre emoții sau sentimente pe care cuvintele mele ar putea să le povestească.

Mulțumesc că ești!

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Dimineața...te caut...

Îmi întind degetele gândurilor și răscolesc frunzele viselor frumoase care se aștern, în fiecare noapte, între noi.

Noaptea e a mea, e pentru mine. Noaptea nu mi-e dor decât de mine.

În fiecare noapte am întâlniri de taină cu mine însămi.

În fiecare noapte aflu despre mine ce nu vreau să știu. Sau poate că vreau să știu, dar mi-e frică să aflu. 

Mi-e frică să bat la porțile subconștientului, dar noaptea...mă ajută.

Și visez despre mine. 

În toate visele visez despre mine sau învăț despre cine sunt.

Dimineața deschid ochii spre a visa mai departe... 

Spre a visa în continuare... cu tine...

Dimineața mi-e frică de singurătate și te caut...

Și mă întreb cum de oare noaptea când e întuneric nu mi-e frică de singurătate și ziua, pe lumină, da?

Noaptea mintea tace. De aceea mie nu-mi mai este frică de nimic.

Ahaaaa.... de fapt mie nu-mi e frică nici noaptea și nici ziua de singurătate. 

Nu mie mi-e frică, ci minții mele îi este frică.

De fapt ea nu are decât o singură teamă: ca mie să nu-mi mai fie frică de nimic.

Ii este frică că dacă n-o mai bag în seamă mă voi descoperi pe mine cea adevărată și nu voi mai avea nevoie de serviciile ei prețioase.

Ea nu știe că n-am de gând să renunț la serviciile ei - uneori, îmi sunt foarte utile.

Și totuși... n-am de gând nici să înghit toate gogoșile ei sfruntate spre a-mi băga singurică și benevol frica în oase.

Dimineața... te caut...

Te caut să-mi întinzi mâna sufletului curat și să fim unul, nu doi.

Ține minte: dimineața conștiinței e atunci când mereu vom căuta să fim doar unul... nu singuri, dar niciodată doi...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!
Oana Denis Rotariu
12.10.2014