marți, 20 septembrie 2016

Epistolă către Toamnă

Mi-era dor de tine, Toamnă!

Tânjeam după ploile tale reci în care să-mi pot plânge toate nefericirile uitate.

După zilele în care să-mi plâng cu aroganță de milă și să mă plâng de răceala ta.

Mi-era dor de tine, Toamnă!

De felul cum trec frunzele prin tine și nu te dor.

De
miracolul pe care ni-l așterni gentil la picioare.

Mulțumesc că ai venit și că ești aici, Toamnă!

Și iartă-mi de pe acum, toate melancoliile, nostalgiile și nemulțumirile care-ți pot vorbi, mult și bine, despre mine!

Îți mulțumesc anticipat și cu recunoștință!

Oana Denis Rotariu, 20.09.2016

www.card-photo.com By Iuliana Ojog

luni, 19 septembrie 2016

Noblețea autentică nu se conștientizează

Bunătatea, compasiunea, suferința, duioșia, smerenia, umilința, iubirea, frumusețea sufletului, a cugetului, a trupului, credința, educația, orice fel de talent, har sau dar ... toate acestea și încă multe altele îl pot înnobila pe om.

Dar doar atunci când el nu se știe ori simte nu se simte înnobilat în vreun fel de acestea...

Atunci când titlul de noblețe vine firesc din interiorul omului, din inima lui și nu-l atinge, nu-l întinează cu impozanța sau infatuarea minții lui.

Doar atunci noblețea îl înnobilează pe om. Altminteri îl pierde.

Oana Denis Rotariu

duminică, 18 septembrie 2016

Nud de vorbe



Nud de vorbe
de Oana Denis Rotariu

Iartă-mi 
Îndrăzneala buzelor,
Care poate că au mers 
Mult prea departe
Aburindu-ți fiecare por
Al sufletului.
Scuză-mi 
Insistența degetelor,
Și conștiinciozitatea lor
În a inspecta minuțios,
Fiecare fibră sau nefibră
A ființei tale.
Și ignoră-mi 
Indecenta cuvintelor,
Care odată ce-au fost spuse,
Te-au lasat nud de vorbe...
Și doar atât...
                                

  ... deocamdată...


Eternitatea ... e undeva la mijloc

Secretul constă întotdeauna în echilibru.

În acea parte nemișcată din noi.

E starea pe care o obținem când echilibrăm talerele descumpănirilor noastre.

Acea stare de mijloc, acea încremenire pe care o ating cele două platane când se pun de acord una cu cealaltă.

Echilibrul e întotdeauna la mijloc.

Măiestria constă în atingerea acelei stări de mijloc.

În ancorarea în acea nemișcare, în înțepenirea din ea.

În centrarea în punctul zero, acolo unde se anulează toate întrebările și răspunsurile noastre.

Nici mai la dreapta, nici mai la stânga.

Nici mai sus, nici mai jos.

Nici înăuntru și nici în afară, ci fix la mijloc.

Eternitatea trebuie să fie și ea pe acolo, undeva pe la mijloc.

Și-o putem ”simți” atunci când atingem nemișcarea din noi...

Atunci când unim eternitatea din noi cu cea din afara noastră.

Atunci când balanța gândurilor noastre ajunge la zero.

E momentul când putem ”simți” cum infinitul și eternul trec întotdeauna și dintotdeauna prin noi...


Exact prin mijlocul a ceea ce ne pare nouă c-am putea fi... ori că suntem...

Oana Denis Rotariu,
18.09.2016

Contrariile se atrag, se completează și formează întregul

A: Doamna Oana, am observat că în scrierile dumneavoastră predomină antonimele și antiteza.
O: Acum că-mi spui, îmi dau seama că așa este. Dar știi de ce?
A: Pentru că e vorba de echilibru? Acel echilibru dintre Ying și Yang, dintre alb și negru, dintre zi și noapte?
O: Da. Exact. În tot ce facem sau ce nu facem secretul stă în echilibru.

Contrariile se atrag, se completează și formează întregul.
Liniștea trece neobservată fără neliniște, la fel și tăcerea dacă înainte n-a fost zgomot.
Albul e nimic fără negru, la fel cum ziua fără noapte nu poate constitui un întreg.
Iubirea și ne-iubirea se completează reciproc și permanent, într-un joc al ștafetelor sentimentelor...
Doar iluzia și deziluzia nu se contrazic...
Restul tot ce vine în antiteză... se completează...

Ne completează...

Oana Denis Rotariu,
18.09.2016

vineri, 16 septembrie 2016

Nimeni nu e mai prejos mamă, ori mai presus tată decât tine...

Nu e cazul tău, nu-i așa?

Nimeni nu e mai prejos mamă sau mai presus mamă decât îți pare ție că ești.

Și nici mai prejos ori mai presus tată, sau mai prejos ori mai presus fiică sau fiu.


Fiecare dintre noi are un cult aparte față de tot ceea ce-l leagă prin sânge: mamă, tată, soră, frate, fiică, fiu...


Fiecărui om i se strânge sau dilată sufletul pentru fiecare suflare a ființelor de care-l leagă sângele ce-i pulsează prin inimă.


De aceea, ai grijă să nu rănești pe nimeni!!!

Fiindcă nimeni nu e mai prejos mamă, ori mai presus tată sau mai puțin fiică sau fiu decât îți pare ție că este...

Ori că ești...


Oana Denis Rotariu

Femeile vor fi întotdeauna și înainte de toate... femei...

E de apreciat inițiativa doamnelor care doresc să se solidarizeze una cu cealaltă, să se susțină unele pe altele, așa încât cele care trec printr-o perioadă nefericită a călătoriilor lor pământene să poată alege, în cele din urmă, viața.
Dar doamnele trebuie să nu uite un lucru: femeile vor rămâne în orice circumstanțe și la orice vârstă mai întâi și înainte de toate... femei.
Și vor beneficia întotdeauna și în orice situație s-ar afla de toate privilegiile și corvezile pe care le aduce această titulatură.
Adică oricât de tinere sau mai puțin tinere ar fi, oricât ar putea fi ele de sănătoase ori bolnave, ele vor dori întotdeauna să fie atât de frumoase pe cât își închipuie domniile lor că vor să fie văzute de ceilalți.
De aceea mă întreb, cam cât de tare poate ajuta o campanie în  care de dragul de a susține femeile bolnave de cancer, se postează și repostează pe  Facebook fotografii alb-negru cu femei frumoase, sănătoase și surprinse în ipostazele care le favorizează cel mai tare?
Cât de tare se simte sprijinită o femeie care pentru a începe o nouă zi din viața ei de zi cu zi, trebuie să fugă mai întâi în oglindă și pe fața de clonă care i se arată să-și picteze mai întâi chipul, așa cum își amintește ea că arăta înainte. de a rămâne cheală și fără niciun fir de păr în gene sau sprâncene?
Cât de bucuroasă poate fi o doamnă când vede chipuri de femei cu părul lung sau fel de fel de coafuri în fel de fel de poze, care mai de care mai ingenios realizate, când ea, pentru a ieși în lume, trebuie să-și acopere capul cu perucă ori fel de fel de turbane sau baticuri?

Cât de susținută se poate simți ea de această minunată campanie și în ce constă concret această susținere?

Îmi amintesc de un mesaj email pe care l-am primit acum ceva timp în urmă, în care finul meu din Canada îmi trimitea o fotografie care îl ilustra pe el și pe sora lui, îmbracați fiecare în tricouri albe. Participa la un maraton caritabil, organizat de o fundație oarecare pentru strângerea de fonduri pentru femeile bolnave de cancer la sân.
Pe tricourile lor scria ’’ I'm runing for my Godmother!!!’’
Nu vă pot spune cât de tare am plâns atunci  și cât am fost de impresionată, pentru că de emoție plâng și acum...

În concluzie și printre lacrimi vă pot spune cu mâna pe inimă că o femeie va rămâne femeie în orice ipostază, oricum...

Dacă tot veni vorba despre susținere, vreau să vă transmit atât: viața nu merită trăită în alb-negru, ci merită colorată cu fiecare lacrimă ce curge pe obraz, cu fiecare picătură de suflet bun. 
 

Doamnelor care treceți prin boală mâncați, râdeți, plângeți!
Rugați-vă, simțiți-vă atât de bine cât puteți, cum puteți!
Nu vă gândiți la nimic în afară de momentul acum!
Faceți tot ceea ce nu v-ați permis să faceți niciodată!
Fiți libere, fiți tot ce nu v-ați dat voie să fiți vreodată!
Fiți dumneavoastră însevă!
Aveți încredere în voi și în Dumnezeu!
Trăiți și alegeți viața fără frică!

Oana-Denis Rotariu, an 2011

Iar viața nu vă va lăsa de căruță... în drum...

Să aveți parte de iubire!
Oana Denis Rotariu

joi, 15 septembrie 2016

Duminică de toamnă...

E duminica.
E toamna si e duminica. O zi molateca de doua ori.
Lumea trece linistita pe strazi... Doar mersul le e linistit, privirea le e grea si buzele crispate spun cu totul altceva despre sufletul, mintea si inima lor.
O pala de vant imi zburleste buclele, o raza de soare imi face sa-mi straluceasca privirea a chihlimbar, iar sunetul clopotelor imi curata inima si-mi aduce zambetul pe buze.
Iti simt caldura mainii pana in inima si mi-e bine.
Zambesc.
Oamenii trec pe langa noi incet, ingandurat, cu privirile ratacite de ca si cum faptul ca e duminica si ca e cald n-ar insemna nimic, de ca si cum ar fi putin lucru sa te poti bucura de o asemenea zi aurie, calda, stralucitoare. Le zambesc, dar zambetul meu trece dincolo de ei si rataceste in aer aiurea...alergand dupa o frunza ce a decis sa se avante pentru singurul si ultimul ei zbor...
Trecem pe langa florareasa de pe colt - vinde flori pentru inceputul scolii.
O bunicuta iese de la biserica. Are ochii de culoarea cerului si liniste in priviri. Se opreste langa miile de flori sa le admire. Cineva ii spune: ”Ce flori frumoase!” Raspunsul ei: ”Da, dar si banii sunt buni” mi-a cazut greu in timpane si in suflet...
Iau repede cel mai frumos trandafir rosu si i-l ofer cu drag, zambind...
Ea imi primeste zambetul si-mi trimite altul, multumindu-mi... Ea imi vede zambetul... Sunt fericita!
E duminica!

E toamna, e duminica si lacrimi calde imi uda obrajii...de fericire... 
De atat de multa fericire!!!

Cu tot dragul,
Oana Denis Rotariu

Înciudați


În... ciudați
                                de Oana Denis Rotariu

Îndrăgostiți de viață
Pe vecie
Stăm unul lângă altul
Ancorați
Într-o lumină fadă
Și târzie
De vreme, ploaie și nevoi
Pătați.
Stăm tandri, calzi, eterni
Sau anatomici
Iubind, urând, zâmbind
Stând asudați
De munci, iubiri, zâmbiri,
De prea mult umblet
De vremuri sau nevremuri
Alungați
De râuri, de nerâuri, de minune
De toate și nimic
Încoronați
Tronând iluzii, rituri și cutume
Zidind în noi
Doar tronuri fără nume
În capul cărora rămânem

Înciudați...

Sublimul e


Sublimul e 
                                                 de Oana Denis Rotariu

Ce minune e omul
Și toate ce sunt pe lângă om!
Ce mirare!
Ce doinire!
Ce risipire de frumuseți
Și de uimiri
A așezat Eternitatea
Pe Pământ!
Dar adevărata frumusețe
E mai adâncă.
E ascunsă uimirilor noastre,
Prin tainele de dincolo
De forma oaselor,
Ori trupurilor noastre.
Acolo e Esența frumuseții.
Sublimul e dincolo de noi...
În noi...


marți, 13 septembrie 2016

De-ar fi

Lui Rareș, fiindcă iubește rimele...


De-ar fi
de Oana Denis Rotariu

De-ar fi să ne vedem, acolo sus, în zare,
Unde-i lumină multă şi stele căzătoare,
De mână ne-om lua pe veşnica cărare,
Nu vom fi tu şi eu, vom fi ceva mai mare,
Vom fi ceva înalt, în zi de sărbătoare,
Ceva mult mai frumos şi plin de-nfiorare.
Vom şti că n-am fost doi şi nu din întâmplare,
Ne-am contopit mereu în vremuri pieritoare,
Ci pentru c-am urmat mereu un drum în soare...
Oare ne va păsa? Oare contează-n care,
Zare a Sa ne-am scăldat, acolo în uitare,
Ori cum ne-am căutat cu ochii în visare?