E de apreciat inițiativa doamnelor care doresc să se solidarizeze una cu cealaltă,
să se susțină unele pe altele, așa încât cele care trec printr-o perioadă
nefericită a călătoriilor lor pământene să poată alege, în cele din urmă, viața.
Dar
doamnele trebuie să nu uite un lucru: femeile vor rămâne în orice circumstanțe
și la orice vârstă mai întâi și înainte de toate... femei.
Și vor beneficia
întotdeauna și în orice situație s-ar afla de toate privilegiile și corvezile pe
care le aduce această titulatură.
Adică
oricât de tinere sau mai puțin tinere ar fi, oricât ar putea fi ele de sănătoase
ori bolnave, ele vor dori întotdeauna să fie atât de frumoase pe cât își închipuie
domniile lor că vor să fie văzute de ceilalți.
De
aceea mă întreb, cam cât de tare poate ajuta o campanie în care de dragul de a susține femeile bolnave de
cancer, se postează și repostează pe
Facebook fotografii alb-negru cu femei frumoase, sănătoase și surprinse în
ipostazele care le favorizează cel mai tare?
Cât de
tare se simte sprijinită o femeie care pentru a începe o nouă zi din viața ei
de zi cu zi, trebuie să fugă mai întâi în oglindă și pe fața de clonă care i se
arată să-și picteze mai întâi chipul, așa cum
își amintește ea că arăta înainte. de a rămâne cheală și fără niciun fir de păr în gene sau sprâncene?
Cât de
bucuroasă poate fi o doamnă când vede chipuri de femei cu părul lung sau fel
de fel de coafuri în fel de fel de poze, care mai de care mai ingenios realizate, când ea, pentru a ieși în lume, trebuie să-și acopere capul cu
perucă ori fel de fel de turbane sau baticuri?
Cât de
susținută se poate simți ea de această minunată campanie și în ce constă
concret această susținere?
Îmi
amintesc de un mesaj email pe care l-am primit acum ceva timp în urmă, în care
finul meu din Canada îmi trimitea o fotografie care îl ilustra pe el și pe sora
lui, îmbracați fiecare în tricouri albe. Participa la un maraton caritabil,
organizat de o fundație oarecare pentru strângerea de fonduri pentru femeile
bolnave de cancer la sân.
Pe
tricourile lor scria ’’ I'm runing for my Godmother!!!’’
Nu vă
pot spune cât de tare am plâns atunci și
cât am fost de impresionată, pentru
că de emoție plâng și acum...
În
concluzie și printre lacrimi vă pot spune cu mâna pe inimă că o femeie va
rămâne femeie în orice ipostază, oricum...
Dacă tot veni vorba despre susținere, vreau să vă transmit atât: viața nu merită trăită în alb-negru, ci merită colorată cu fiecare lacrimă ce curge pe obraz, cu fiecare picătură de suflet bun.
Doamnelor
care treceți prin boală mâncați, râdeți, plângeți!
Rugați-vă, simțiți-vă atât de bine cât puteți, cum puteți!
Nu vă gândiți la nimic în afară de momentul acum!
Faceți
tot ceea ce nu v-ați permis să faceți niciodată!
Fiți libere,
fiți tot ce nu v-ați dat voie să fiți vreodată!
Fiți dumneavoastră
însevă!
Aveți
încredere în voi și în Dumnezeu!
Trăiți și alegeți
viața fără frică!
 |
| Oana-Denis Rotariu, an 2011 |
Iar viața
nu vă va lăsa de căruță... în drum...
Să aveți parte de iubire!
Oana
Denis Rotariu
