Am scanat-o dintr-o privire: era vopsită perfect, n-avea zgârâietura din stânga, nu avea hiba de la portbagaj pe care o știam doar eu...
Și mă trezesc răspunzând: ”Nicidecum! A mea e cu mult mai frumoasă!!!”
Apoi realizez brusc că am perfectă dreptate.
Conștientizez în sfârșit că o zgârâietură sau o hibă purtate cu demnitate conferă de fapt adevărata frumusețe și distincție a unui lucru și mi-l apropie mai tare de suflet.
Deci așa, care va sa zică...
Așa e și cu oamenii: nu spilcuiala și perfecțiunea trăsăturilor sau a corpului îi face mai atrăgători, ci micile imperfecțiuni care le conferă culoare, formă și conținut...
Până la urmă fiecare cicatrice, orice rid sau urmă vizibilă sau invizibilă a trupului sau sufletului nostru e rezultatul framăntărilor prin care trece ființa spre desăvârșire.
Mulțumesc, Doamne, pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu