Blog apărut din nevoia lacrimilor de a-și găsi un rost, a bucuriilor de a căpăta un sens, a dorurilor de a nimeri o cale și a emoțiilor bune sau rele de a se transforma în ceva ce pare să nu rănească pe nimeni.
marți, 21 iunie 2016
Uneori
Câteodată e marea,
Uneori este vântul,
Câteodată nici marea
Nici vântul, nici tu.
Nu toate pe rând
Și nici toate deodată.
Gândul dispare
Rămâne Cuvântul.
Marea și vântul...
Ești Tu?
ca o adiere, ca un sens, ca un dor...
RăspundețiȘtergere