marți, 15 octombrie 2019

Seară de toamnă...


O să-mi spui că ți-a fost dor.
Tramvaiul trece prin fața dezamăgirilor bunicuței de la etajul trei care se uită cum golește vântul trandafirii din fața casei de vis-a-vis.
Doi tineri care merg îmbrățișați îi deranjează un fir de păr alb de pe tâmpla stângă.
Cu gesturi stângace îl așează atent după ureche.
Ce repede trece tinerețea prin trup!
Ce minunat trece amintirea ei prin suflet!
N-o să-ți spun că mi-a fost dor.
Dorul e o chestiune prea intimă a ființei mele ca să-l pot împărtăși verbal cu cineva... cu altcineva...
El rămâne la nivel chimic, adânc și pur... nealterat.
O secundă un crâmpei dintr-un cântec vechi fredonează iubire în timpanul inimii...
Mă întreb...
Nu, nu mă mai întreb nimic.
La ce folosesc întrebările care duc la răspunsuri fără sfârșit?
Un cerșetor împarte zâmbete la colțul străzii.
Nu costă nimic, dar valorează averi.
Averi pe care cei mai mulți dintre noi nu le au și nici nu știu cum să le primească.
Tramvaiul aduce o notă de romantism orașului.
Orașul aduce o urmă de nostalgie în amintirile bunicuței de la etajul trei care nu-și mai dă voie să simtă nicio undă de bucurie.
S-a înserat pe străzi și s-a făcut toamnă.
O să-mi spui că ți-a fost dor.
Nu mărturisesc nimănui... și mie...

Oana Denis Rotariu
15.10.2019