S-au întâlnit mai
demult, cândva, într-unul din Universurile paralele cu acesta în care se aflau
acum.
El era conte, ea
una din damele de companie ale reginei.
 |
| Foto: www.card-photo.com |
Era într-o seară în
care câțiva trubaduri s-au oprit la porțile palatului, iar regina a ținut
morțiș să-i asculte.
Privirile li s-au
întâlnit. Să fi fost acordurile flautului, sau bucuria inimilor încântate de
sunetul muzicii, să fi fost altceva... cine să știe?
În seara aceea el
se întreba cum de a fost posibil să trăiască până în acea zi fără ea, ea simțea
că iubirea ei are în sfârșit un nume.
Au trăit o iubire
de poveste. Acel gen de iubire
la care unii n-au îndrăzneală nici măcar să viseze, una din acelea care speri întotdeauna să se termine cu ”și au trăit frumos până la adânci bătrâneți”.
Dar ”fiecare lucru bun are un sfârșit”. El a fost
trimis să ducă un mesaj unui alt rege dintr-un ținut îndepărtat și nu s-a mai întors.
Și fără să mai știe nimic unul
de altul, amândoi au sfârșit tânjind unul după celalalt.
Se spune că unu e
un număr tare singur.
Unu nu e niciodată
un număr singur. Unul e atot și atoate cuprinzător.
O jumătate e
singură, dar jumătatea reprezintă deja dualitatea, pentru că vorbim de două
jumătăți.
Da, o jumătate va fi
mereu singură până la reîntregire.
 |
| Foto: www.card-photo.com |
El s-a trezit
într-o dimineață. Acum nu mai era conte. În universul de acum era om de afaceri.
A deschis ziarul și
i-a văzut chipul.
Materialul era despre un eveniment care nu avea legătură cu obiectul
său de activitate.
A dat pagina și a
citit toate titlurile, căutând ceva important, ceva care să-l intereseze.
Dar privirea aceea îi răvășise toate gândurile și nu-i dădea
pace.
Ceva îi dădea ghes să mai privească o dată acel chip.
A dat pagina înapoi, s-a lăsat mângâiat pentru câteva momente de duioșia acelor ochi, apoi a citit articolul.
Era vorba despre o strângere de fonduri pentru o asociație care ajuta copiii bolnavi de autism.
Privirea ei ... Oare
unde mai întâlnise acea privire?
Oare cu cine semăna această persoană?
Încercă să asocieze acea privire cu un nume sau poate cu vreo figură sedimentată pe undeva prin memorie, dar nu găsi nicio potrivire.
Nu, nu semăna cu nimeni cunoscut sau necunoscut.
Semăna doar cu
arșița lui din piept, doar cu un dor tânguit din sufletul lui jinduind către
împlinire.
Semăna leit...
doar cu iubirea din inima lui...
Doar cu ea...
