Sacoșa cu sănătate...

Nu-mi place la doctor și pace!

Simt un disconfort real de fiecare dată când ajung pe sălile policlinicilor sau spitalelor și nu contenesc să mă mir de tenacitatea celor care vin zi de zi la muncă în acele instituții.
Și când mă gândesc că și eu îmi doream să devin medic.... E drept că-mi doream o carieră de medic legist. La ușile legiștilor pacienții nu se înghesuie, ci așteaptă cuminți să le vină rândul.

Care va să zică nu-mi place la medic. Acesta e un bun prilej de introspecție, fiindcă în general mie îmi plac mai toate lucrurile. Mă simt bine peste tot și găsesc partea frumoasă oriunde și oricând.
Oare de ce nu-mi place la medic?
Din pricina înghesuielii de pe hol.
Datorită presiunii sub care medicii trebuie să muncească fiindcă fiecare dintre noi odată ajunși acolo vrem să fim luați primii.
Îmi e groază de poveștile spuse pe la uși, de cleveteala și de bârfa de doi lei despre medicii la care fiecare vine cu speranța că vor avea dibăcia să știe să ne facă bine și să ne prelungească zilele la infinit.
De ceea ce-mi pot spune doctorii să fac sau că am, când de fapt eu știu că n-am și sunt foarte bine.

Cam acestea ar fi motivele disconfortului meu. Cam de aia nu-mi place la medic. Și din acest motiv mă apucă durerile de picioare, mi se blochează articulațiile și nu pot călca pe tălpi când trebuie să merg la control. Fiindcă refuz să mă duc undeva unde mi-e urât și nu mi-e bine.
Refuz să fiu prezentă într-un loc cu miros și amintiri grele, unde suntem dispuși să călcăm unii pe alții de ca și cum acolo s-ar împărți sacoșe cu sănătate și dac-am sta cuminți la rând pănă la noi nu ar mai ajunge.

Doamne iartă-ne că nu știm ce facem!
Nici ce facem, nici ce zicem și dormim cu ochii larg deschiși...
Și te rog mută cozile de la ușa doctorilor la ușile bisericilor și învață-ne să trecem dincolo de ele și de smintelile minților noastre.
Fiindcă dacă învățăm să ne vindecăm sufletele și mintea, cozile la ușile doctorilor vor fi din ce în ce mai mici.

Și medicina va deveni o meserie frumoasă, luminoasă și aerisită.

Acum e doar o nevoie disperată, de noi îngrămădită...

Oana Denis Rotariu
17.06.2017

”Nu contează anii din viață, ci viața din ani.”

Ziua mea iar...Ce contează că trec anii cu repeziciune? Ce contează că eu trec prin ei cu nonșalanță?
Ce importanță are câți ani am împlinit? Oricum nu mă interesează acest aspect. Îmi pare lipsit de însemnătate, fără valoare și sens.
Însuși Abraham Lincoln afirma că: ”La sfârșit, nu contează anii din viață, ci viața din ani.”
Aș adăuga că nici la început, nici la mijloc și nici niciodată nu contează decât viața din ani.
Tot ce avem întotdeauna e momentul acum, clipa imediat următoare nu-i este promisă nimănui.
De valorificat la maxim întotdeauna e clipa.
Putem face din ea un moment de bucurie sau putem s-o trecem grațios cu vederea, fiind cu atenția în cu totul altă parte decât la viața care dansează prin noi acum.

Ziua mea iar...
A fost, a trecut... am trăit-o din plin...
Am înțeles în sfârșit că nimeni nu mă iubește pentru felul cum arăt ori pentru cine îmi pare mie sau lor că sunt...
Absolut toți sunt încântați de felul cum sunt veșnic îndrăgostită de viața de peste tot și cum o venerez pe cea care trece prin mine...
Iar ei sunt îndrăgostiți de viața lor oglindită în ochii mei...

Ziua mea iar...
Nicio îmbrățișare de complezență, nicio vorbă spusă din obligație...
Totul cald, real, autentic și pur.
Nimic meschin, nimic de fațadă.
Totul onest și sincer, de jur împrejur. Je jure!

Mulțumesc tuturor și  pe deplin! Pentru mine fiecare dintre voi în parte reprezintă un dar divin.
Oana Denis Rotariu
28.05.2017

Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Ce vremuri, Coane Jenică!

Trăim cu atâta viteză că în goana noastră vântul vitezei ne zburlește și cei șapte ani de acasă și tihna și zâmbetele.

Nu mai știm să facem nimic ca lumea, ca oamenii, ca odinioară...

Mi-e dor de odinioară! Recunosc, sunt nostalgică. Ei și ce? A fi nostalgic e un lucru rău? Da... că trăiești în trecut ai să-mi spui...

Da, ai dreptate. Dar de fiecare dată când scot nasul afară și dau piept cu prezentul îmi pare atât de rece, de-mi vine să mă bag la loc sub plăpumioara amintirilor.

Acolo bărbații încă mai știau să fie cavaleri și știau să facă curte o viață întreagă pentru a intra în grațiile doamnelor.

Și chiar dacă nu de fiecare dată era vorba de aceeași doamnă erau iertați cu ușurință. Nu știu de ce.

Poate de dragul de a nu pierde deprinderea. Habar n-am.

Cert e că oamenii stăpâneau bine arta de a cuceri... inclusiv consoarta din ograda proprie...

Acum florile sunt oferite și primite doar cu ocazii speciale. Uneori pot lipsi chiar și-atunci. Preferăm să dăm un plic cu bani sau un card. Și asta numai și numai dacă avem vreun interes.

E mai ușor decât să-ți bați capul cu ce ai putea oferi ca să-i placă inimii pe care vrei s-o fericești.

De ca și cum vederea banilor ar putea ferici pe cineva...

De ca și cum a dispărut inventivitatea și dorința de a oferi bucurie din lume...

De ca și când nici păpădia nu mai crește în bătătura sufletelor noastre...


Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Nu și bărbații mei... Slavă Domnului!

Oana Denis Rotariu
26.04.2017

Spring in B&W, www.card-photo.com

Lumea n-are ce căuta în ecuația fericirii tale

Cât de fericit sau de nefericit ești?

Având în vedere că discutăm despre cantitate, fie ea și de fericire, înseamnă că ar trebui să avem și o referință.

Se mai pune problema și cine e preocupat să afle răspuns la această întrebare.

Răspunsul la întrebare e cerut de EGO, drept pentru care tot el, în imensa-i generozitate, îți va furniza și referința care să conducă răspunsul într-o zonă în care să-i confere putere asupra ta.

Câteodată îți pare că nu ești atât de fericit pe cât ar trebui sau pe cât te văd cei din jur că ești.

Și uite ce frumos am ajuns la o ecuație în care cunoști ce se cere dar în rest ai parte doar și numai de necunoscute.

Cât de fericit crezi tu că te vede pe tine lumea? Tu ai informații referitoare la faptul că lumea te vede foarte fericit, dar dimensiunea fericirii pe care-o vede lumea e tot în mintea ta.

Acea lume care la sincer vorbind nici n-ar avea ce căuta în ecuația fericirii tale.

Referitor la fericire eu îți pot spune doar atât: atunci când ești fericit cu-adevărat nu-ți bați capul cu fericirea, nu stai cu ochii pe ea să nu-ți scape și nici nu gândești despre ea în nici un fel.

Fericirea, draga/dragul meu nu e un deziderat... e doar o stare la care se ajunge firesc, nu silit.

O trăire sublimă, minunată, perfectă, care n-are nici în clin nici în mânecă cu percepțiile nimănui referitoare la cantitate sau calitatea de a fi fericit.

Să fii fericit(ă) îți doresc, din toată inima! Și ție...

Oana Denis Rotariu
05.04.2017

Când iubim, suntem siropoși până dincolo de diabet și încă zece stații

Și nu ne e rău și nici nu ne e nici  rușine, nu-i așa?

În intimitate, când suntem îndrăgostiți, când ne asigurăm că nu ne vede nimeni, ne permitem să gângurim, să ne alintăm, să ne prostim în fel și chip, să fim atât de jalnici, de patetici sau de siropoși pe cât dorim ori ne pică bine.
Și culmea e că ne pică bine de fiece dată. Fiindcă de fiecare dată ne pică bine cine ne e drag.

Fiecare reacționează în conformitate cu dușii de la mansardă și cu frustrările acumulate, care par a-și găsi o supapă de refulare...

De fapt, în intimitate, noi ne bucurăm de libertatea de a fi autentici și deblocăm una din cele mai importante energii primordiale, creatoare ale vieții...
Odată ce ne eliberăm de inhibiții departe de lumea dezlănțuită... putem ieși din nou în cotidian.

Și putem să facem din nou frumos și să fim iar atât de scorțoși pe cât ne închipuim noi că ar fi nevoie să fim ori că suntem.

Doar că niciodată nu e nevoie să fim altfel decât autentici și liberi.

Numai noi suntem cei care ne închipuim că e necesar să fim altfel și picăm în capcana ipocriziei, răutații și fățărniciei.

Fiindcă niciodată nu ne eliberăm complet, nu ne dăm voie să dezertăm din pușcăriile în care singuri ne ținem captivi și rămânem blocați în labirintul egotic al minții noastre, stând mereu la cheremul toanelor fără scrupule ale închipuirilor noastre.

Azi îmi dau un stop pentru a nu știu câta oară și mă declar acum și pentru totdeauna o veșnic îndrăgostită de viață. În plus declar solemn că voi avea neobrăzarea să fiu atât de siropoasă pe cât am chef, de fiecare dată...

Și te asigur că de data asta abuzul de zahăr nu-mi va cauza deloc...

Îmi mai rămân de rezolvat problema sării și a grăsimilor...

Îmi cer scuze, dar trebuie să închei aici! Trebuie să dau o fugă până la magazinul din colț să cumpăr Axion...


Oana Denis Rotariu
31.03.2017

”Soacră nu devii, soacră te naști”

Am citit pe undeva o afirmație care suna cam așa; ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
Dincolo de doza de comic și sarcasm pe care o conține propoziția, există pe undeva pe acolo și ceva adevăr.
Nu știu care dintre cei care au copii pot spune cu mâna pe suflet că nu suferă alături de aceștia și că ar prefera ca mai degrabă să sufere ei în locul lor.
Dar din păcate, sau din fericire, acest lucru nu este posibil.
Fiindcă suferința și învață și înalță și mântuie.
Drept urmare suntem nevoiți ca fiecare dintre noi să privim spectacolul vieților celor dragi nouă de pe margine și fără să intervenim.
De ce? Fiindcă nu e bine să ne băgăm în viața nimănui, nici măcar cu gândul de a-i face bine.
Atâta timp cât nu știm măcar ce e bine pentru viața noastră, de ce ne-am mai strădui să facem dezordine și în alte vieți?
Și totuși, când vine vorba de suflete pe care le-ai transportat cu atâta grijă de dincolo pentru această călătorie, rațiunea pălește în fața sentimentelor și parcă e tare greu să rămâi indiferent.
Câteodată e chiar imposibil...
Așa că fiecare e bine să fie avertizat încă de la bun început că: ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
De oricare parte a baricadei te-ai afla la un moment dat, e bine să reții că e recomandabil să fii cu ochii-n patru și să nu lași garda jos.

Mai pe scurt: AI GRIJĂ!
Fiindcă cu toată sinceritatea îți spun că sunt lucruri în viața asta pe care nu-mi place să le spun de două ori.

Oana Denis Rotariu

Nu contează cum e-afară, înăuntru să nu doară

Mă trezesc, mă închin și mă uit pe geam.

Afară aș vrea să spun că e frumos, dar îmi pare un pleonasm. Totdeauna e frumos afară, doar că nu pot de fiecare dată să știu să privesc admirativ.
E aproape primăvară. Fiindcă ne e greu să rămânem centrați în prezent, deja am uitat iarna prin care am trecut și gândurile se proiectează toate înspre primăvara ce va veni.

Ce ușor ne este să uităm tot viforul de-afară!
Cu cel dinăuntru suntem mai puțin îngăduitori și-l lăsăm să ne răscolească nu unul, ci zeci de anotimpuri.
Am spus lucrurile acestea în toate felurile posibile, ca să ajungă la urechile conștiinței fiecăruia dintre noi.

Viforele dinăuntru nu bat de afară și doar noi suntem cei care le putem stârni sau opri.
Le iscăm din nimic, dar nu le putem opri la fel de ușor.
Pentru asta trebuie să iertăm, iubim și mulțumim, iar și iară, din nou și tot timpul...

Tot mereu până reușim să așezăm în noi un anotimp fără anotimpuri, luminos, tihnit, armonios și liniștit...

Nu contează cum e-afară... înăuntru să nu doară...

Oana Denis Rotariu
26.02.2017

www.card-photo.com

”Sunt îndrăgostit de corpul tău”

Definitiv și iremediabil?
Ca să folosesc o expresie în vogă: ”NAȘPA”.
E ca și când ai fi îndrăgostit de o poză, sau mai bine, de un manechin gonflabil.

Corpul fizic este partea materială a omului, partea palpabilă și mai ușor de cuantificat a existenței manifestate cu și prin noi și pe care obișnuim să o identificăm mai degrabă cu un obiect.
Unora ne pare că asta-i tot ce suntem, că atât suntem.
Nu e tot, nu e nici măcar începutul și nicidecum sfârșitul nostru...
E mult mai mult, dar asta e altă discuție.

Să revenim la oile noastre.
Niciodată nu ești îndrăgostit de corpul nimănui, ci de ceea ce închipuirile tale legate de acesta le trezesc prin tine.
De imaginea pe care emoțiile și simțirile aduse la viață în interiorul tău se agață de acea formă.
De felul cum acel corp corespunde și satisface perfect nevoile imaginației tale flămânde, dornică de a se înfrupta din fructul mai mult sau mai puțin accesibil, ori interzis, aflat în raza ta vizuală.

Îndrăgostit poți fi și înțelept ar fi să fii de ceea ce se găsește în interiorul corpului fizic, dincolo de senzorii vizuali.
De felul cum acel cineva de dincolo de privirile tale te face să te descoperi și să te simți creativ, liber și fericit.
De maniera în care o anume altă ființă te întregește și te face se te simți întreg și acasă în preajma ei.

De felul cum acea ființă reușește să anime la orice oră din zi și din noapte, clipă de clipă, iubirea din inima ta.

18.02.2017

Pentru confirmarea mai pitorească a celor de mai sus nu-mi vine în cap decât un banc, ușor mai decoltat.

La farmacie, un bătrânel care auzise despre prezervativ dar nu văzuse unul niciodată, a cumpărat și el unul să se lămurească despre ce e vorba, l-a desfăcut și a exclamat dezamăgit:

”Apăi, domnișoară, piele de asta am și eu. Mie să-mi dai ceea ce se pune înăuntru.”

Așa e și cu îndrăgostitul de corpul altuia. Important întotdeauna nu e corpul ci ceea ce s-a pus și se găsește înăuntrul lui.

Așa să știi!  Și tu...

Oana Denis Rotariu
18.02.2017

”Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea.” (Mark Twain)

Bunătatea.... Ce este bunătatea?

O definiție săracăcioasă spune că bunătatea este o calitate, o însușire, o înclinare spre bunăvoință, spre milă, spre bunețe, spre blândețe.

Bunătatea e mai mult decât o calitate, e un har.

O podoabă cu care grația divină a înnobilat ființa trecătoare prin lume.

Bunătatea e apa din ulciorul care-i satură pe cei lipsiți de trufie, de închipuire, de vanitate.

E balsamul care vindecă, e acoperământul care bucură și înalță.

E fericirea unui suflet blajin, e compasiunea unei inimi fremătânde.

E acea tandrețe care atinge și tămăduiește, acea lacrimă plânsă alături de tânguiala unui suflet îndurerat.

E hohotul de râs al unui glas care trăiește bucuria alături de fericirea altcuiva.

E acea inconștiență sublimă a unei ființe încântate de măreția întregului Univers.

Bunătatea e un sentiment fără margini, fără rasă, fără religie, fără limite, mai presus de judecăți și de prejudecăți.

Bunătatea e blândețe. Acea blândețe suavă care te lasă să-l vezi pe Dumnezeu în ochii celui care o poartă în suflet ca pe o icoană.

E dovada vie a faptului că suntem bucățele de Dumnezeu așezate în calea desăvârșirii.

Nu e virtute, nu e calitate, nu e însușire, nu e îndurare, nu e milă, nu e dulceața graiului, nu e o dispozițiune morală, nu e tandrețe, nu e alint, nu e dărnicie...

E har care le adună pe toate și e peste toate acestea la un loc.

E esență de Dumnezeu picurată în suflet de om...

E Dumnezeul care privește prin ochii noștri către lumea noastră...


Oana Denis Rotariu
08.02.2015

"I run for my Godmother"

”Alerg pentru Nașa mea”.

Sau dacă am traduce ad literam din limba engleză ”Alerg pentru mama mea întru Dumnezeu”, pe care El mi-a ales-o ca să mă încreștineze și să mă călăuzească în această călătorie...

În lumea asta nimic nu e întâmplător, nimic nu e lăsat să vină la voia întâmplării. Totul e rânduit, așezat, cântărit, ajustat, reglat, ghidat...

Am avut șansa și onoarea să botez, acum optsprezece ani un suflet venit pe lume la 8 luni, într-un ambalaj care cântărea 1,7 kg.

Un suflet puternic într-un trup firav ce avea să se transforme într-o ființă minunată. Părinții i-au ales un nume mare, pe măsura sufletului enorm ce avea să-l cuprindă și să fie, adică Ștefan.

Pe atunci, Ștefan cel Mic, era un ghemotoc deosebit, care știa că ceea ce contează în viață este însăți VIAȚA.

Era atât de mic că am fost nevoiți să-i curățăm nasul cu bucățele de vată pe care le-am învârtit, ca la tors, între degete.


Ștefan cel mic a ales viața și a ales să zâmbească vieții.
Iar ea i-a zâmbit zi de zi înapoi, după măsura sufletului lui frumos și pur.

Un timp ne-am avut prin preajmă: pe la sărbători, pe la zilele de naștere, pe la câte un picnic ori un grătar. Am adunat atunci sumedenie de amintiri frumoase, care au avut menirea să-i țină de cald sufletului meu îndurerat de dor...

Fiindcă drumurile noastre s-au distanțat... Ștefan cu familia lui a plecat peste mări și țări... tocmai în Canada... Dar distanța nu ne-a despărțit și n-a izbutit să ne separe.

Inima n-are distanțe. În inimă e peste tot aici.

Așa se face că acum câțiva ani, când am avut de trecut o prăpastie în viață, din partea cealaltă a lumii am primit o fotografie în care Ștefan și sora lui au ales să participe la un maraton ce avea ca obiect strângerea de fonduri pentru tratamentul bolnavilor de cancer.

Erau îmbrăcați în tricouri albe pe care scria cu negru: "I run for my Godmother”.

Poate că pentru unii nu înseamnă cine știe ce... dar pentru mine a fost un toiag de iubire pe care mi-am sprijinit curajul.

Ștefan și sora lui, Teodora, mi-au oferit un imbold ca și eu să pot alege, la rândul meu, VIAȚA.

Astăzi Ștefan a împlinit 18 ani. A devenit deodată... Ștefan cel Mare...

Noi nașii lui, îi urăm ca viața pe care a ales-o să-i fie mereu prietena lui cea mai bună!
Să fie bună și blândă cu el, să aibă înțelepciunea de a-l accepta și de a-i ghida întotdeauna deciziile!
Și nu în ultimul rând să-l iubească cel puțin la fel cum o iubește el pe ea!

”La mulți ani, Ștefan!”

Noi, nașii tăi te iubim și te prețuim enorm!

Oana, Doru și Rareș
21.01.2017

P.S. Astăzi, de ziua ta de naștere cea mai importantă de până acum, a venit și rândul meu să arăt un tricou lumii.

"Lumea, așa cum am creat-o, este un proces al gândirii noastre. Nu o putem schimba fără să ne schimbăm gândirea." (Albert Einstein)

De fapt n-am creat-o noi, ci doar am contribuit la prefacerea ei.
Am construit și dărâmat după moftul nostru, am defrișat și asanat fără discernământ, am lăsat pământ nelucrat în paragină și am părăduit pământ unde nu era nevoie.
Am accelerat totul pentru ca să "trăim mai bine": să muncim mai puțin și să consumăm mai mult.
Mult mai mult, prea mult...
Să îmbogățim astfel și mai mult bogații lumii, iar noi să ne îmbolnăvim, uneori chiar iremediabil. Și pe noi, dar și Pământul.

Să fim cobaii marilor concerne farmaceutice care să profite de pe urma naivității noastre pentru bunăstarea lor.

By Iuliana Ojog
www.card-photo.com

Deci Lumea, așa cum a creat-o El, era perfectă.

Ceea ce vedem în fața ochilor noștri e rodul muncii noastre asidue, de atunci și până acum.
Felul cum noi am gândit să prefacem lumea, de atunci și până acum.
 
În consecință, dacă vrem să vedem alt film în fața ochilor, e suficient să schimbăm pelicula.
Recomandabil ar fi să alegem una mai bună.
Dar pentru a ști să alegem corect, cinstit, onest și cu smerenie în favoarea noastră și a Lumii, trebuie să ne lăsăm ghidați de El.

În tot și în toate, în orice gând, trebuie să-i facem loc Lui pentru a urni în sens potrivit prefacerea Lumii...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
27.12.2016

Nu-ți închipui că ești Nemuritor

Ziua de mâine nu îți este promisă.
Nu-ți este promis nici măcar momentul imediat următor.
Dacă ai ști că mâine vei locui în altă dimensiune, cum ai trăi ziua de astăzi?
Ți-ar mai păsa că ai 5 kg în minus făță de cine știe ce statistică a nu știu cui Institut preocupat de binele omenirii, ori 2 cm în plus pe talie fata de aceleași șabloane ale lor?
Ar mai conta celulita de pe coapse, ori firul alb de păr căruia nimeni în afară de tine nu-i acordă nici cea mai mică importanță?
Ai mai lua în calcul că vecinul de scară are nu știu ce Jeep pe care tu nu ți-l poți permite, ori cumnata nu știu cui și-a construit o casă de neam prost în care locuiește aparent bine-merci cu chelul din dotare?
Ar mai conta faptul că nu știu ce părinte al altui copil îl vede pe al lui de pus la Strană și pe al tău aproape demn de compătimit? Ai mai pune pe sufletul tău o rană în plus?
Ar mai conta cât câștigă Esca, de câte ori deschide gura Iohannis, ori că politica e dintotdeauna o doamnă, nu doar la tine în țară ci peste tot pe Mapamond?
Dacă ai ști că a ta călătorie pe Pământ s-ar încheia mâine, ce ar conta pentru tine azi?
Poate că să storci din fiecare moment "acum" orice picătură de fericire și să iubești de șapte ori câte șapte mai intens și mai mult.
Nu crezi că dacă în fiecare moment prezent nu ți-ai aroga titlul de Nemuritor ai fi capabil să ajungi mai repede și în alt mod la fericire?
Deschide ochii!
Nu conduci tu Lumea și nimeni nu ți-a promis Pământul!
În consecință de bun simț ar fi să trăiești la maximum... ACUM!

Nu-i interzis și vorba poetului: "It's up to you!"
Deci: "Enjoy", " Pe cai, sau pe curând!"

Duminică plăcută!

Oana Denis Rotariu
18.12.2016

Întotdeauna vinovații îi găsești în afara ta

Motto: dacă ai minte, folosește-o!


Întotdeauna vinovații îi găsești în afara ta

Sunt acele ființe sau nonființe folosite pe post de coș de gunoi al egoului și negativismului tău.

Vina e doar o frustrare, mai mult sau mai puțin veche, o neîmplinire dureroasă, sau o nesiguranță adâncă pe care o proiectezi asupra cuiva din preajma ta.

În consecință vinovații sunt acele persoane din viața ta cărora ar trebui să le mulțumești zilnic că te țin în fața vanității tale mereu imaculat(ă).

Până când?
Până îți dai seama că vina e în interiorul tău și începi să cauți prin tine.
Până în acea zi când vinovații, dușmanii și vrăjmașii dispar ca prin miracol.

Acest adevăr eliberează dar și responsabilizează în aceeași măsură.

Apoi... totul devine mai "trăibil" și mai frumos...

Să-ți fie cum ești!

Oana Denis Rotariu
17.12.2016

Doar cu timpul

Cu timpul îți vei da seama că e un consum inutil de energie să încerci să obții acceptarea cuiva.
Dacă cineva nu te acceptă exact așa cum ești,  acel cineva nu te merită.
Locul tău nu e lângă asemenea entități de energie, fiindcă până la urmă ele vor reuși să-ți murdărească toate lacrimile strădaniilor fără rost, să-ți franjureze sufletul chinuit de neputință și să te vlăguiască de puteri doar pentru mofturile judecăților lor.
În viață vei avea nevoie de ființe care să te iubească și să te accepte cum ești.
În preajma acelora vei putea crește și evolua, iar ele vor evolua o dată cu tine și prin tine.
Altfel, îți consum energia făcând frumos în loc să faci ce e firesc și ce-i bine.
Fiindcă oricât de frumos ai face, tot mereu va mai fi ceva de corectat, un nou țel de atins, un nou obiectiv înspre a obține acceptarea pe care o cerșești și nu vine.
În viață persoanele care nu te acceptă așa cum ești îți vor bloca toate energiile și-ți vor tăia toate aripile care te-ar putea ajuta să zbori frumos înspre sublimul din tine.
Dar anumite lucruri, în viață, le înveți doar pe pielea ta, ca de la Sine.
Cu timpul te vei prinde și singur, dar până atunci ai nevoie de suferință... și din nefericire e ceva ce nu ține de mine...

Oana Denis Rotariu
02.12.2016

Mi-e dor de mine și de primăvară

Mi-e atât de dor de mine!


Afară e frig. Nu e iarnă. Nu e toamnă.

Înauntru e frig. Nu e niciun anotimp. Bate vântul deziluziilor.

Mă dezrădăcinasem de așteptări, într-o vreme...

De curând nu știu de unde au răsărit din nou.

Unde sunt? Unde m-am rătăcit iară?

Afară bate vânt rece. Mă însingurează înlăuntrul meu. Mă adună de pe drumul rătăcirilor, aproape de mine.

Nu mai vreau să stau departe de mine! E atât de rece peste tot...


E frig. Nu e iarnă. Nici toamnă nu e nicăieri pe-afară...

Nu e urât, dar nici frumos nu pot să zic că e.

E doar un anotimp departe de metafore.

Înăuntru au amorțit în hibernare toate figurile de stil, dar fără stil.

Undeva, în spatele unui epitet, am amorțit și eu.


Mi-e tare dor! Mi-e foarte dor de mine!

www.card-photo.com

De mine și de... primăvară...

E tare frig în mine!

Și pe-afară...


Oana Denis Rotariu
24.11.2016

Postește de gânduri

Astăzi postește de gânduri și de împotrivire.

Lasă-l pe Dumnezeu să se manifeste și să manifeste ce vrea prin tine.

Tu doar observă-L.

Observă-ți gândurile care apar și nu le da importanță.

Lasă-le să se depărteze ele singure de tine.

Nu te împotrivi vieții și nu crea aștepare.

Astăzi, tot ce se întâmplă e aici și acum...

Mai tarziu sau ceea ce urmează nu are importanță.

Ce contează cu adevărat e să trăiești acum.

Acum, fără judecăți și fără a scoate mintea... la plimbare...

O zi în liniștite și liniștită să ai! Și tu...

Oana Denis Rotariu
23.11.2016

www.card-photo.com

Nu există două iubiri la fel

Nu există două iubiri la fel așa cum nu există doi oameni la fel, iar cea mai frumoasă poveste de dragoste este cea în care te afli.

Sau ar putea fi dacă nu te-ai crampona de tâmpeniile pe care singur ți le furnizezi ca mai apoi să nu le poți digera.

Nu există doi oameni la fel și nici două situații de viață identice.

În concluzie, orice ai fi în stare să compari, vei compara întotdeauna mere cu pere...

Ori cu struguri, caise, prune, piersici sau alte fructe, ori chiar cine știe alte ce...

Deci dacă vrei să trăiești iubirea vieții tale, trăiește-o!

Dacă nu, stai deoparte și bălăcărește-te în suferințe ireale și fără de sfârșit.

Până la urmă tu ești și Raiul tău, dar și Iadul tău.

Alegerea îți aparține...

Oana Denis Rotariu
17.11.2016

Mereu alt fel...

Nu există nimic la fel.

Așa cum nu există doi oameni la fel, doi copaci, două flori, două stânci, două frunze, două paie, două fire de iarbă...

Lumea n-a fost creată în perechi identice de entități sau nonentități, ci în unicități care-i asigură o diversitate nemaipomenită, mereu nemaiîntâlnită.

Frumusețea lumii constă în diversitatea ei atât în plan constitutiv, cât și în cel relațional, ori empiric, ori orișicum ai dori s-o studiezi, până la cel mai discret ori mai rafinat nivel al existenței ori nonexistenței sale.

Lumea nu e la fel și nu pare la fel pentru niciunul dintre noi, fiindcă noi nu suntem niciodată la fel unul cu celălalt.

Fiindcă chiar dacă constitutiv ar putea părea că suntem la fel, la nivel afectiv sau mental sau spiritual suntem mereu altfel.

Fiindcă am fost educați altfel, am simțit altfel, am experimentat altceva și tot așa mai departe...

Deci orice ai experimenta nu ai cu ce compara...

Doar mintea sau subconștientul compară, dar face asta în principal pentru ca să te poată salva din situațiile limită sau extreme în care vreodată te-ai putea găsi, nu din alte considerente.

Subconștientul n-a fost creat ca să-ți facă rău. Dacă se întâmplă să o facă e din pricina faptului că ai depozitat în el mizerii.

Scoate-le pe rând de acolo și curăță-le!

Cum? Dându-le voie să iasă la suprafață, lăsând la o parte frica de a te întâlni cu ele.

Permite-ți, fără teamă, să te întâlnești cu cel care-ai fost cândva, așa cum ai fost cândva...

Acum ești altfel.

Acum vei ști să trăiești emoția până la capătul ei, fără să o lași să te frângă în două, ori să te facă să te simți una cu pământul din care să nu te mai poți ridica...

Acum vei ști să te ridici mult deasupra ei.

Și pe tine mult ...deasupra ta...


Oana Denis Rotariu
17.11.2016

Noțiunea de Dumnezeu nu e atrăgătoare

Dumnezeu nu reprezintă mare lucru până nu dăm de un necaz, o suferință, o năpastă.

E nevoie de o experiență cutremurătoare ca să-i acordăm lui Dumnezeu atenția cuvenită în călătoria noastră.

Uneori, chiar și atunci această noțiune intră în aria noastră de interes numai pentru puțin timp, doar până când ne vedem săriți de partea cealaltă a pârleazului.

După aceea ne putem vedea, liniștit, în continuare, de ignoranța în care ne bălăcărim.

Pentru majoritatea dintre noi Dumnezeu e perceput ca un soi de Duh, de Zână Bună sau de Bunicuț.

EL apare numai atunci când Îl chemăm pentru a ne duce la îndeplinire dorințele când ne aflăm la ananghie.

În rest n-avem nevoie de Dumnezeu, fiindcă ne simțim și ne comportăm de ca și cum am fi noi înșine mici dumnezei, fără niciun Dumnezeu, pe Pământ.

Nu desprea asta e călătoria noastră pământeană.

Ideea e să fim una cu Dumnezeu...

Să trăim prin și cu Dumnezeu...

Să ne unim cu Dumnezeu și împreună cu El să ne trăim în smerenie dumnezeirea...

Împreună cu Dumnezeu să fim MIRACOLUL ce prin și cu El ni se întâmplă...

Ideea e ca fiecare respirație să ne aducă cu sine dumnezeirea...

Și odată cu ea... să primim în spațiul de curat al inimii noastre ... Conștiința de a fi... 

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu,

25.09.2016

Femeile vor fi întotdeauna și înainte de toate... femei...

E de apreciat inițiativa doamnelor care doresc să se solidarizeze una cu cealaltă, să se susțină unele pe altele, așa încât cele care trec printr-o perioadă nefericită a călătoriilor lor pământene să poată alege, în cele din urmă, viața.

Dar doamnele trebuie să nu uite un lucru: femeile vor rămâne în orice circumstanțe și la orice vârstă mai întâi și înainte de toate... femei.

Și vor beneficia întotdeauna și în orice situație s-ar afla de toate privilegiile și corvezile pe care le aduce această titulatură.

Adică oricât de tinere sau mai puțin tinere ar fi, oricât ar putea fi ele de sănătoase ori bolnave, ele vor dori întotdeauna să fie atât de frumoase pe cât își închipuie domniile lor că vor să fie văzute de ceilalți.

De aceea mă întreb, cam cât de tare poate ajuta o campanie în  care de dragul de a susține femeile bolnave de cancer, se postează și repostează pe  Facebook fotografii alb-negru cu femei frumoase, sănătoase și surprinse în ipostazele care le favorizează cel mai tare?

Cât de tare se simte sprijinită o femeie care pentru a începe o nouă zi din viața ei de zi cu zi, trebuie să fugă mai întâi în oglindă și pe fața de clonă care i se arată să-și picteze mai întâi chipul, așa cum își amintește ea că arăta înainte. de a rămâne cheală și fără niciun fir de păr în gene sau sprâncene?

Cât de bucuroasă poate fi o doamnă când vede chipuri de femei cu părul lung sau fel de fel de coafuri în fel de fel de poze, care mai de care mai ingenios realizate, când ea, pentru a ieși în lume, trebuie să-și acopere capul cu perucă ori fel de fel de turbane sau baticuri?

Cât de susținută se poate simți ea de această minunată campanie și în ce constă concret această susținere?

Îmi amintesc de un mesaj email pe care l-am primit acum ceva timp în urmă, în care finul meu din Canada îmi trimitea o fotografie care îl ilustra pe el și pe sora lui, îmbracați fiecare în tricouri albe. Participa la un maraton caritabil, organizat de o fundație oarecare pentru strângerea de fonduri pentru femeile bolnave de cancer la sân.

Pe tricourile lor scria ’’ I'm runing for my Godmother!!!’’

Nu vă pot spune cât de tare am plâns atunci  și cât am fost de impresionată, pentru că de emoție plâng și acum...

În concluzie și printre lacrimi vă pot spune cu mâna pe inimă că o femeie va rămâne femeie în orice ipostază, oricum...

Dacă tot veni vorba despre susținere, vreau să vă transmit atât: viața nu merită trăită în alb-negru, ci merită colorată cu fiecare lacrimă ce curge pe obraz, cu fiecare picătură de suflet bun. 

 

Doamnelor care treceți prin boală mâncați, râdeți, plângeți!

Rugați-vă, simțiți-vă atât de bine cât puteți, cum puteți!

Nu vă gândiți la nimic în afară de momentul acum!

Faceți tot ceea ce nu v-ați permis să faceți niciodată!

Fiți libere, fiți tot ce nu v-ați dat voie să fiți vreodată!

Fiți dumneavoastră însevă!

Aveți încredere în voi și în Dumnezeu!

Trăiți și alegeți viața fără frică!

Oana-Denis Rotariu, an 2011

Iar viața nu vă va lăsa de căruță... în drum...

Să aveți parte de iubire!

Oana Denis Rotariu