Se afișează postările cu eticheta Spiritualitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spiritualitate. Afișați toate postările

miercuri, 13 septembrie 2017

Citat din Sf. Ioan Gura de Aur

„Dumnezeu şi-a dorit pentru Sine de mireasă o desfrânată. Da, zice, o desfrânată. Despre firea noastră omenească vorbesc. Şi a venit la ea, nu a trimis peţitori. A venit la ea şi a găsit-o ca ameţită de băutură, a luat-o şi a întrebat-o:
 «Nu te-am sădit Eu în Rai, ce s-a întâmplat cu tine?»
«A venit vrăjmaşul şi m-a luat.»
Şi nu a mustrat-o cu nici un cuvânt, ci i-a spus:
«Acum am să te iau şi am să te sădesc înlăuntrul Meu, ca să nu te mai poată răpi vrăjmaşul!»
Iar firea omenească, mireasa peţită, a răspuns:
 «Doamne, sunt rea, sunt bolnavă, sunt urâtă, sunt căzută!»
«Nu-i nimic, sunt Doctor!»”

marți, 5 septembrie 2017

Pastila de Mântuire

Doamne,
Tu, care ai făcut
Cerul și Pământul
Și le-ai unit
Prin Hristos
Pentru noi...

Tu, Doamne,
Care ai întins
La picioarele noastre
Iarba și florile...

Tu, care
Ai înălțat munții
Pănâ aproape de stele
Ca să admirăm
Frumosul din ele...

Doamne, Tu,
Care ai întins
Mările și oceanele
Dintr-o parte în alta
A imaginației noastre...

Tu, Doamne,
Care de jur împrejurul
Pământului
Ai așezat Cerul
Ca să nu ne răsturnăm...

De ce n-ai făcut
Și o pilulă de Mântuire...
Care să ne salveze
Din ghearele rătăcirilor noastre...?

Oana Denis Rotariu
05.09.2017

Foto: Irina Crainiciuc, Fericirea


duminică, 3 septembrie 2017

Să nu transformăm iertarea într-o altă fațetă a EGO-ului... !

Să iertăm! Dezinteresat, din toată inima și plin de compasiune...

Să nu transformăm iertarea într-o altă fațetă a EGO-ului... !

Să nu iertam din postura de merituos, ci din cea de smerit...!

Să nu iertăm pentru că am auzit că iertarea ne eliberează în primul rând pe noi, ci cu intenția de a menaja sentimentele celorlalți...!

Să nu iertăm din mărinimie, ci din conștiința faptului că și noi am greșit prin neiertarea noastră...!

Altfel, iertând nu obținem iertare, ci nesmerenie și ne încarcăm egotic...

Nu obținem decât alt bolovan de cărat în aura ignoranței noastre...

Chiar dacă știm că unul din rezultatele iertării e eliberarea noastră, să iertăm de dragul iertării și nu de grija a ceea ce putem obține prin iertarea noastră...

Să nu  iertăm de frică, să iertăm din iubire...!

Direct din smerenia așezată pe genunchi în fața altarului de frumos din inima noastră... de acolo să iertăm... Direct de acolo...

Mulțumesc Doamne pentru tot ce așezi aici, în fața Ta... !

Mulțumesc Doamne pentru iertarea TA!


Oana Denis Rotariu
03.09.2017

E ușor să judecăm... mai ales dacă nu pricepem...

E ușor să judecăm. Mai ales dacă nu pricepem. Și nu pricepem niciodată...

Nici măcar atunci când toate lucrurile par evidente...

Fiindcă cauzalitatea e dincolo de mintea noastră și e extraordinar de rafinată și de subtilă...

Cu rațiunea e complet incompatibilă.

Așa că... să nu judecăm pe nimeni, fiindcă habar n-avem ce judecăm...
 

Să facem ce considerăm că ar putea fi bine pentru ceilalți, pentru noi, pentru lumea toată... Să ne rugăm să fim îndrumați în acest sens... și-atât...

Oricum nu putem mulțumi simultan pe toată lumea... și oricum nu acesta e scopul pentru care suntem pe Pământ...

Să fim buni! În sufletul nostru să iubim pe semenul nostru, să ne rugăm pentru el și să-i dorim numai bine!

Să-l iubim ca pe noi înșine!

E tot ce putem face înțelept și pentru toți și pentru noi...

Lumea în care trăim n-o conducem și nu ne aparține...


E un adevăr pe care ar fi bine să-l trezim în noi și să-l înțelegem bine...


Oana Denis Rotariu
30.08.2017

joi, 3 august 2017

Vorbe...

Drumurile
Se intersectează,
Apoi se despart.

Se întâlnesc
Cu alte drumuri
Și iar se despart.
Merg paralel
Una fața de alta
Și se zăresc
Peste parapeți...
Ori nu se zăresc
Deloc.

Unele merg
În tandem,
Altele nu ajung
Să se întâlnească
Niciodată unele
Pe altele.
Drumurile
Se pot întâlni sau nu...

Doar râurile
Se găsesc toate,
Unele pe altele
În abandonul lor
În apele Oceanului...

Oceanul seamănă

Cu Conștiința Universală
Din care facem parte...
Drumurile...seamănă
Cu noi și cu gândurile noastre 
Despre noi...

La o adică
Totul și toate seamănă...
Între ele...
”Precum în Cer
Așa și pe Pământ”...
Toate seamănă,
Dar nu toate răsar...

Câteodată în noi
Rămâne întuneric...
Evident,

Vorbim generic...

Oana Denis Rotariu
02.08.2017

marți, 27 iunie 2017

Declar valoarea nulă și neavenită...


Foto: Diana Damaschin, Floare creață, cu moț
Nu e o idee pripită...

Valoarea unui lucru, obiect, fenomen sau eveniment are legătură directă cu cantitatea de energie pe care suntem dispuși să o investim în a-l obține.

Cazuistica se poate extrapola și la oameni și relațiile interumane.

Dacă sunt dispus să investesc energie și atenție într-o situație de 2 lei sau pentru un om de 2 bani el devine dintr-o dată foarte valoros și important pentru mine.

Altfel, pot trece pe lângă noi oameni, evenimente și situații”mai de Doamne-ajută”, dar care să nu însemne mare lucru sau chiar nimic pentru noi și astfel să trecem pe lângă ele fără să le băgăm în seamă.

Se zice că e important în viață să nu trecem pe lângă ”oportunități”.

Dar ca să putem vedea cu adevărat oportunitățile e de recomandat să nu ne limităm în a căuta să le găsim doar pe cele dintr-o anumită arie de interes, care ar fi în vizorul nostru la acel moment dat.

De recomandat e să observăm în orice moment ceea ce Dumnezeu are să ne învețe/ arate/ ofere.

Altfel vom remarca întotdeauna doar acea șansă pe care noi dorim să o vedem.

Iar ce  are cu adevărat importanță ”din punct de vedere divin pentru noi” ar putea rămâne mereu ascuns în conul de umbră.

Asta e realitatea… și nu e deloc sumbră…



Oana
27.06.2017


duminică, 11 iunie 2017

Habar n-ai tu

Crezi că te cunoști bine.

Dacă vei avea curajul să fii COMPLET SINCER cu tine vei descoperi că nu ești chiar ceea ce credeai.

Bineînțeles că nu ești de acord cu mine și nici nu e nevoie să fii.

A fi complet franc cu tine nu e chiar o chestiune ușoară.

În plus, nu e nici plăcută DELOC.

Poți descoperi la tine lucruri care nu-ți plac, nu-ți fac cinste și pe care nu vrei să le accepți ca făcând parte din ceea ce-ți închipui că ești.

Poți descoperi o imagine complet diferită a acelui magnific ”EU” cu care ești încântat să defilezi în fața lumii.

Crezi că te cunoști bine, am înțeles.

Atunci ai curajul să-i întreabi pe cei mai cinstiți și mai puțini duali din jurul tău care e părerea lor despre tine. Ai curajul să afli, cu bune și cu rele, felul în care te percep și gândesc ei despre tine, fără fățărnicie. Dacă ai noroc poți descoperi lucruri utile și uluitoare despre cât de merituos sau nu pare că ești.

Apoi îți va fi mult mai ușor să demontezi acel personaj ”angelic, frumos, fără greșeală și fără cusur din închipuirea ta numit EU”, pe care atât de tare îl îndrăgești.

Poate că va fi un început bun în demersul de a căuta să fii complet deschis în relația cu tine. Depinde cât de onest ești capabil a fi de la bun început.

Până la urmă e treaba dacă rămâi sau nu în fața ta, un prefăcut. :)

Oana Denis Rotariu
11.06.2017

Șotron cu Dumnezeu

Dumnezeu e
Întotdeauna cu tine,
E aici îl conții
Și te conține.
Noi suntem
Cei care trasează
Linii de demarcație
Prin care ba ne unim,
Ba ne separăm
De Dumnezeu,
După cum ne dictează
Nebunia minților noastre,
De multe ori smintite...

Imaginația e cea
Care desenează linii iluzorii
Și joacă zilnic X și Y,
Sau Riți-Piți, șotron
Sau șah cu Dumnezeu,
Pândind o eventuală
Posibilitate de șah-mat,
Care ne-ar confirma
Pe deplin ... nebunia...

Dar, din fericire,
Nici creionul, nici hârtia,
Nici pavajul, nici piatra
Nici creta și nici tabla de joc
Ori piesele, inițierea sau
Ieșirea din joc nu ne aparțin.
N-avem nimic și-atunci
Nu suntem niciodată
Mulțumiti pe deplin.

În plus, egoului
Nu-i convine
Bucățica de pătrățică
Ce-i revine...
Și ne-ndeamnă, zi de zi,
Să ne luăm la întrecere...
Cu Dumnezeu...

Ca să-i demonstrăm
Și Lui și nouă
Că jocul pe care
Tocmai îl jucăm
E de fapt al nostru
Și ne aparține...

Că El este
Acel Cineva care
Întotdeauna ne privește
De undeva de departe,
Iar noi, aici, suntem
Mereu la apogeu...
Niște iluștrii smintiți
Ce construiesc
Din gânduri fără rost
Mausoleu...


Oana Denis Rotariu
11.06.2017


vineri, 9 iunie 2017

Am fi NIMENI dacă n-am complica totul


Am fi în mare pericol să ne minimalizăm distinsul EGO.
N-am face nimic și am putea privi măreția creației în deplinătatea ei.
Am putea vedea cum totul, dar absolut totul, aparține și e mișcat de înțelepciunea divină.
Noi am fi în pace cu noi înșine, cu omenirea și întreg Universul, dar n-am mai avea atâta importanță de sine.


Să risipești atâta prilej de a fi cineva în ochii proprii ar fi păcat!
Să nu ai bunul simț să perpetuezi de mii de ani inconștiența lumii ar fi mai mare rușinea!
Să fii nimeni în ochii personali e de neconceput!

Trebuie să dovedim cu tot dinadinsul că suntem cineva și că nu trăim degeaba pe Pământ.
Dar de fapt chiar degeaba trăim dacă nu ne prindem că nu avem de dovedit nimic nimănui.

Tot ce avem de făcut e să iubim și să fim buni, iar dacă nu suntem buni să ne facem buni.
Și buni fiind, ne-am asculta inima și am ști să evoluăm în sensul pentru care am fost lăsați să fim.
Ne-am îndeplini menirea noastră pe pământ înflorind ca de la sine, în pace cu lumea și cu noi, fericiți de efortul depus pentru a ne desăvârși...

Dar, din păcate, în ochii noștri am fi lipsiți de importanță și n-am mai reprezenta nimic.
Fiindcă în orice situație întâlnită am recunoaște doar lucrarea lui Dumnezeu care acționează prin noi.
Iar asta nu convine EGO-ului... Și-atunci complicăm totul ca în ochii noștri să devenim cineva.

Cineva care mereu e el cel care face, drege și căruia îi pare că poate controla totul pentru a ajunge în ochii proprii, cu perseverență, un și mai mare... CINEVA...

 Oana Denis Rotariu
09.06.2017

vineri, 2 iunie 2017

A iubi înseamnă pace, liniște...


Când iubești pacea este cu tine.
Nu trebuie s-o ții cu ambele mâini, e suficient să te deprinzi a iubi orice, oricât, oricum și cu consecvență.

Când iubești orice, oricum, oricât tulburarea dispare, fiindcă dispare din capul locului mărul discordiei.

Și dispărând cauza separării tale de restul lumii te întregești în iubirea divină...

Altfel rămâi un scurmător prin resturile tulburărilor minții tale, separat mereu de Dumnezeu și de lumea care te înconjoară.

Iar viața-ți va părea mereu tristă, nedreaptă și amară...


Oana Denis Rotariu
02.06.2017
Foto: Iuliana Ojog, Temptation

Nevoia de a judeca pe altul

Nevoia de a judeca pe altul vine din necesitatea păguboasă a unora de a-și dovedi supremația față de alții.

Atunci când îi judecăm pe ceilalți ne pare că noi suntem mai buni, mai merituoși, mai presus decât cei despre care emitem opinii.

Opiniile sunt doar păreri personale care se bazează pe oarece convingeri, experiențe, studii, informații ș.a.

Aceste păreri se pot schimba odată cu timpul, deci nu au un fundament concret, real, pe care ele se pot baza fără echivoc.

Deci părerile sunt, după cum le spune și numele, doar păreri. Adică raționamente superflue bazate pe fundamente volatile sau interșanjabile.

La rădăcina izvorârii gândurilor ce formează atare raționamente se află frustrări, ego mai mult sau mai puțin exacerbat, lipsă sau puțină credință în divinitate, care toate rezidă într-o nevoie acută de validare din exterior.

În concluzie, atunci când judeci pe altul pentru un oarecare neajuns care-ți pare ție că-l are, tu cel care emiți judecăți și păreri nu ești deloc mai bun decât subiectul vizat.

Dimpotrivă. Există șanse reale ca în final tu să fii de fapt păgubitul în calea spre desăvârșire...

Oana Denis Rotariu
02.06.2017



sâmbătă, 27 mai 2017

Ceea ce doare întotdeauna e EGO-ul rănit

În esență, tu ca individ, ca ființă nu pățești nimic, nu se întâmplă nimic cu tine.

Doar construcția mentală a edificiului numit ”EU” suferă leziuni puternice.

Doar acel EU care are personalitate distinctă și care te separă pe tine de restul omenirii, ființelor și nonființelor universului e cel care poate suferi mai mici sau mai mari leziuni.

Depinde de cât de mare e atașamentul față de închipuirea asupra a ceea ce îți pare că ești.


Nu ești ceea ce gândești că ești. Ăla e doar un gând despre tine. 


Doar o plăsmuire a EGO-ului care te domină și-ți cântă la ureche frumos melodia care-ți convine.


Spor la dormit și să visezi frumos în continuare!

Oana Denis Rotariu
27.05.2017

vineri, 12 mai 2017

Din cuvintele lor ne dor păcatele noastre

Cineva ne-a spus ceva și pe noi ne doare tare.
Marele Meteor, Grecia 2016

Dacă ne doare nu e un prilej nemaipomenit de bun petru a arăta cu degetul. Nu trebuie ucis niciodată mesagerul. El nu face altceva decât se ne indice motivul durerii.

N-ar trebui să doară. De ce doare?

Ne doare fiindcă ne identificăm și ne regăsim întrucâtva în vorbele aruncate spre noi.

Ne chinuie fiindcă e ceva de lucru la noi. De fiecare dată când lucrăm la noi ne mai curățăm, ne mai purificăm, evoluăm, mai creștem.

Nu ne identificăm niciodată cu apelative ale căror aparținători nu ne considerăm a fi întrucâtva, ori suntem.

Toate remarcile care sâcâie zgândăresc frustrările ascunse prin noi sau sunt din cele care tind să le submineaze autoritatea egourilor noastre uriașe...

Ne pare că am urcat sus, că scara a fost grea și treptele abrupte. Pe alocuri ne-am împiedicat și-am căzut, alteori nu ne-am putut ridica singuri.

Nimeni nu ne-a aruncat jos de pe scară și nimeni nu ne poate trage de cap ori împinge de la spate ca să urcăm treptele mai repede. Am fost lăsați să urcăm, după puterea și în ritmul nostru.

Iar dacă am reușit să urcăm o treaptă-două mai sus, apoi nouă, nu suntem mai buni decât ceilalți...

Suntem doar un pic mai sus. Sau ne pare că suntem...

Ar trebui așadar să înțelegem strădaniile urcușului și pe cei care urcă sau care nu urcă încă scara, la fel cum am făcut-o sau n-am făcut-o odată și noi...

Fiecare dintre noi avem crucea noastră de dus, Cruce pe care trebuie s-o îndreptăm și s-o ducem către Adevăr.

În această strădanie nu ne poate ajuta nimeni să învățăm să sarim din două în două trepte.

Ar fi păcat să ne priveze de puterea căpătată la fiecare treaptă urcată și de cunoașterea și experiența aflată pe fiecăre scară peste care ar trebui să sărim...

Tot ce putem face e să aprindem mereu în calea celui care urcă, fie că e mai jos sau mai sus față de noi, iubire și lumină...

Multă lumină...

Ca să nu se împiedice acolo unde ne-am împiedicat noi.

Ca să vadă mai limpede și mai bine toate treptele și încotro urcă...


Oana Denis Rotariu
12.05.2017

vineri, 14 aprilie 2017

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul cu umărul gândurilor, pentru ca acesta să se învârtă mai repede.
De ca și cum el nu se învârte suficient de bine și singur și are nevoie de ajutor în mișcarea de rotație.
Bine că nu se implică și în cea de revoluție, să amețim învârtindu-ne în jurul Soarelui.
Oricât ne-ar fi de greu să pricepem, lucrurile frumoase au loc în tihnă.
Doar tihna ne lasă sufletele și gândurile să-și găsească cursul firesc.
Doar dacă parcurgem clipele cu zăbavă vom putea observa tot ce e important pentru noi.
Viața asta este despre fiecare și fiecare are atâta timp cât are nevoie să se prindă ce caută el pe aici.
Pentru a evolua, pentru a se regăsi pe Sine, pentru a fi pregătit pentru trecerea într-o altă dimensiune fiecare are tot ce-i trebuie, în fiecare moment acum.
Trebuie doar să-și găsească tihna de a privi în jur și în inima...
Nu e nevoie ca nimeni să facă flic flacuri sau să împingă viața cu umărul gândurilor.
Cu o picătură de înțelepciune și un strop de smerenie putem să pricepem și singuri că oricum El învârte totul și ne susține... 

Oricând, în orice împrejurare și... oricum...

Oana Denis Rotariu
14.04.2017

duminică, 2 aprilie 2017

Eu sunt Universul...


Eu sunt Universul.
Şi tu eşti Universul. Şi el şi ea sunt Universul.
Fiecare dintre noi în parte e Universul.
Şi înca ceva mai mult... e Universul...
Adică şi fiecare firicel de nisip sau de praf şi florile şi norii şi planetele şi galaxiile...
Şi toate spațiile goale dintre noi şi toate golurile dintre ele...
Toate gândurile şi trăirile noastre şi tot ce suntem noi reprezintă manifestări ale Divinității ce şade peste tot şi-n noi.
E părerea mea?
Din fericire, nu e o părere.
 
Cine-s eu să am păreri?
Eu sunt Universul... şi tu eşti...
Noi nu avem păreri, nu avem nimic...
 
Suntem doar... nişte certitudini...
 
Oana Denis Rotariu
02.04.2016
 
Foto: Iuliana Ojog
 

luni, 27 martie 2017

Niciodată nu-ți lipsește nimic, doar îți pare că-ți lipsește


Niciodată nu-ți lipsește nimic. Doar îți pare că-ți lipsește.
Tot ce n-ai ar fi în plus.
"Fă Rai din ce ai!"

O constatare pe cât de simplă, de nepretențioasă și aparent superficială, pe atât de rafinată, de complexă și de plină de înțeles.
Cu toții acționăm în a acumula cunoștințe, emoții, trăiri experiențe în vederea evoluției intelectuale, materiale și sufletești, adică acele componente volatile ale evoluției umane.
Pentru o evoluție completă n-ar trebui însă să pierdem niciun moment din vedere componenta spirituală a evoluției noastre.
Altfel atenția noastră ar rămâne mereu în partea mai puțin importantă a capitolului evoluție din cartea ce se scrie prin noi, odată cu trecerea noastră prin lume.
Cu siguranță divinitatea nu-și dorește ca omul să rămână sărac lipit pământului, iar grija zilei de mâine să-i răpească orice intenție cât de mică de a-și căuta de suflet, la fel cum nici nu cred că e de părere ca omul să-și lipească inima și sufletul de averi și posesiuni uitând cu totul că de fapt nu are nimic.
Doar o secundă și toate posesiunile pot pleca pe apa sâmbetei, nu ca pedeapsă ci în sensul trezirii conștiinței celui încercat.

Dacă suntem în permanență prezenți, deschiși la minte și curați la inimă vom putea observa cum moment de moment ne sunt puse la dispoziție toate oportunitățile de care avem nevoie spre a progresa, spre a evolua în sensul binelui nostru superior.

Toată înlănțuirea de experiențe e ”gândită” în așa fel încât să ne conducă la desăvârțirea din noi.
Nu ne rămâne altceva de făcut decât să facem Rai din ce avem. Fiindcă nu ne lipsește niciodată nimic din ceea ce e înspre binele nostru.
Chiar dacă uneori noțiunea de bine la nivelul percepțiilor noastre nu corespunde cu binele divin, o resimțim apăsător și rezolvarea ecuației vieții ne dă cu virgulă.

Toate acestea nu fac parte din filosofia de a trăi, nu au legătură nici cu religia, cu etnia, cu educația, nici cu ceea ce poate unul sau altul să-ncerce să te facă să pricepi, ci se numesc simplu VIAȚĂ...

Oana Denis Rotariu
27.03.2017

vineri, 24 martie 2017

Cât trăiești... apucă să iubești...

Aseara am rămas șocată la vestea că Simona Catrina, o jurnalistă care scria nemaipomenit de frumos și de bine, a plecat dintre noi la numai patruzeci și nouă de ani. Nu știam că e bolnavă. Pare-se că se lupta cu cancerul, diabetul și... cu demonii aferenți.

Trăim un secol al Cancerelor emoționale, mentale, sufletești... și în cele de urmă și trupești...

Pentru că am pierdut înțelepciunea de a trăi frumos.

Odată cu evoluția tehnologiei, am pierdut pe undeva pe drumul evoluției umane smerenia, încrederea, inteligența emoțională, instinctuală, pe alocuri chiar și cea cognitivă.

Nu degeaba se spune că ”unde-i minte multă e și prostie multă”.

Am găsit rețete de făcut orice: de la rețete de prăjiturele la afaceri de miliarde, rețete de făcut politicieni de renume din oameni de nimic, rețete de făcut savanți din pezevenchi, rețete de făcut doamne din femei obișnuite și oameni din neoameni.

Și aceste rețete de făcut aur din noroi au creat o lume falsă, aparent plină de bunăstare. O lume smintită, plină de nebuni.

Cu cât suntem mai dispuși să ne înghițim veninul vorbelor nerostite și să ne îndrepțăm toate violențele lumii înspre noi, nu înspre cei din jur, cu atât ne vom îmbolnăvi mai tare. Fiindcă mai devreme sau mai târziu furia noastră nemanifestată va trebui să găsească o cale de refulare.

Uitându-ne în jur suntem sau ne complacem în a fi mereu nemulțumiți și lipsiți de recunoștință.
Ne dorim să controlăm viața, pe noi, pe ceilalți și tot ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru.
Ne visăm viața într-un anume fel, care aproape niciodată nu corespunde realității și asta atrage după sine frustrări, agresiune și violență. Și ne deprindem a duce o luptă continuă cu viața.

Dar viața nu e despre luptă. E despre iubire, iertare, acceptare și învățare din experiment...
E o curgere lină dispre și înspre Dumnezeu...
Sau poate fi, dacă o lași să fie...

Dacă nu ne împotrivim nicicum vieții, dacă nu încercăm să controlăm nimic și pe nimeni, dacă nu ne opunem la ceea ce existența ne oferă, dacă nu vom lupta cu nimeni și nimic, viața va curge lin și firesc, într-o coerență sublimă cu divinitatea.

Nu suntem aici pentru a repurta victorii în războaie fabricate artificial de rătăcirile noastre fără noimă și sens.

E cazul să ne înțelepțim!

Să învățăm să accepțăm și să iubim tot ce vine înspre noi, fiindcă nimic din ce e pe cale nu e degeaba acolo. Chiar și boala. Ea n-a venit ca o pedeapsă peste noi, ci ca o consecință a acțiunilor și gândurilor de veșnică nemulțumire.

Măcar în ceasul al unsprezecelea să învațăm să nu mai creem peste tot, în noi și în afara noastră, câmpuri de luptă.
Să ne abandonăm revolta și nemulțumirea! Să îmbrățișăm orice, până și bolile cu iubire. Să ne fie milă de noi și de ele!

Fie-ne milă de viețile noastre!

Dacă nu ne vom împotrivi cu îndărătnicie înțelepciunii divine și iubirii vom putea descoperi că suntem dintotdeauna binecuvântați cu dreptul la fericire. Să nu dăm cu piciorul în el...

Și...

Atât cât trăiești... apucă să iubești!


Și atât cât iubești... învață să trăiești fără frică...


Oana Denis Rotariu
24.03.2017




sâmbătă, 11 martie 2017

Orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu

Expun o convingere la care am ajuns în timp. E posibil ca și această convingere să sufere transformări peste vreme.

Omul trebuie tratat ca un tot: fizic, mental, spiritual și sufletește.
Ceea ce reușim să tratăm din exterior e doar efectul felului în care omul gândește, simte, acționează. Câteodată nici măcar atât.
Boala, suferința fizică e doar un semnal de alarmă pe care Sinele îl trage să-ți arate că ai de lucru pe undeva la tine, că ceva nu faci bine de prea multă vreme.
E bine că medicii eradichează efectele, dar să nu uităm că mult mai adânc în noi rămân netratate cauzele.
Pentru o vindecare completă e nevoie ca în tratarea bolii să colaboreze o echipă formată din pacient, medic, psiholog, duhovnic/ghid spiritual, iar tot efortul să se desfășoare sub lumina conștiinței lui Dumnezeu.
Altfel nu tratăm, nu vindecăm nimic, ci doar peticim.

Pare utopie...
Deocamdată fiecare face cât și ce poate cu ce are, îi este permis sau își permite.


Până la urmă, orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu. Iar dacă nu te-nvață, măcar te apropie.


Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

Oana Denis Rotariu
11.03.2017

Fiecare dintre noi are o cruce de dus...

A nimănui nu e mai grea decât o poate duce.

Chiar dacă cineva se poticnește, rolul celui care-l vede e să-l ajute să-și ridice crucea și s-o ducă mai departe.

N-ai voie să-ți asumi crucea altuia nici dacă poți, nici dacă o vezi, nici dacă ești bine intenționat - i-ai face un mare deserviciu.

Poți doar întinde din sufletul tău o mână către sufletul lui ca să capete curaj să meargă mai departe, în și cu iubire...

Încotro? Înspre Golgota din El însuși...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu, cu recunoștință
11.03.2017

vineri, 3 februarie 2017

În capul pernelor...

Sunt răcită.
Tușesc de-mi sare cămașa pe mine. De fapt nu cămașa, ci pijamaua.
Cred că în nas doi pitici nevăzuți au reușit să dea de un izvor nesecat, ce aduce apă caldă, de habar n-am unde.
Nu-mi pot lua mâinile de pe șervețele. Nu-mi pot cumpăra șervețele destule...

Îmi amintesc brusc de copilărie... În dulap găseam întotdeauna șervețele frumos călcate și așezate teanc. Miroseau a curat și a mama.

Mama, biata de ea, când a auzit că-s răcită a venit pe jos până la mine să vadă cu ochii ei cât de bine mă simt.
Ce bine e să-ți trăiască părinții! Te poți simți copil, ori de câte ori ai nevoie.

N-a stat la mine mult... Doar cinci minute și o îmbrățișare care m-a reconectat cu sufletul și primordialitatea Lumii.
Îmediat în mine s-a instalat o stare de liniște, de împăcare și de bine...
Mi s-a făcut somn... Ce bine e să fii răcită!

Mă așez în capul pernelor și privesc la cald... inconștiența Lumii...



02.02.2017
Oana Denis Rotariu