miercuri, 31 mai 2017

Licurici albaștri

Licurici albaștri
Între pletele tale
Uniform dispuse,
Geometric pe vârfurile
Razelor de lună,
Ce trec dincolo de
Imaginația mea voit zglobie,
Prea timpurie
Sau chiar prea târzie,
După unele păreri,
Total inoportune,
Despre importanța sa
Ori necesitatea lunii
De a privi violet
Licuricii de la marginea viziunii,
Ce par să nu se mai sature
De pletele tale,
De înserările mele
Ori de balansul viselelor noastre,
De la capătul lumii...

Oana Denis Rotariu
31.05.2017 

Foto: Irina Crainiciuc, Portal

duminică, 28 mai 2017

”Nu contează anii din viață, ci viața din ani.”

Ziua mea iar...Ce contează că trec anii cu repeziciune? Ce contează că eu trec prin ei cu nonșalanță?
Ce importanță are câți ani am împlinit? Oricum nu mă interesează acest aspect. Îmi pare lipsit de însemnătate, fără valoare și sens.
Însuși Abraham Lincoln afirma că: ”La sfârșit, nu contează anii din viață, ci viața din ani.”
Aș adăuga că nici la început, nici la mijloc și nici niciodată nu contează decât viața din ani.
Tot ce avem întotdeauna e momentul acum, clipa imediat următoare nu-i este promisă nimănui.
De valorificat la maxim întotdeauna e clipa.
Putem face din ea un moment de bucurie sau putem s-o trecem grațios cu vederea, fiind cu atenția în cu totul altă parte decât la viața care dansează prin noi acum.

Ziua mea iar...
A fost, a trecut... am trăit-o din plin...
Am înțeles în sfârșit că nimeni nu mă iubește pentru felul cum arăt ori pentru cine îmi pare mie sau lor că sunt...
Absolut toți sunt încântați de felul cum sunt veșnic îndrăgostită de viața de peste tot și cum o venerez pe cea care trece prin mine...
Iar ei sunt îndrăgostiți de viața lor oglindită în ochii mei...

Ziua mea iar...
Nicio îmbrățișare de complezență, nicio vorbă spusă din obligație...
Totul cald, real, autentic și pur.
Nimic meschin, nimic de fațadă.
Totul onest și sincer, de jur împrejur. Je jure!

Mulțumesc tuturor și  pe deplin! Pentru mine fiecare dintre voi în parte reprezintă un dar divin.
Oana Denis Rotariu
28.05.2017



sâmbătă, 27 mai 2017

Într-o ureche

Într-o ureche cu tine
Cu mult înțeles și cuvinte puține
Ședeam.

O seară banală la marginea lumii
Petrecând împreună
Umpleam.

Un cântec de leagăn iubirii aldine
Unul pentru altul
Doineam.

Un zâmbet fugar pe coasta mirării
Tu mie, eu ție
Vindeam.

Într-o ureche cu tine
Cu profund înțeles sentimente depline
Iubeam...

Oana Denis Rotariu
27.05.2017
De la Rareș și Doruleț, 24.05.2017

Ceea ce doare întotdeauna e EGO-ul rănit

În esență, tu ca individ, ca ființă nu pățești nimic, nu se întâmplă nimic cu tine.

Doar construcția mentală a edificiului numit ”EU” suferă leziuni puternice.

Doar acel EU care are personalitate distinctă și care te separă pe tine de restul omenirii, ființelor și nonființelor universului e cel care poate suferi mai mici sau mai mari leziuni.

Depinde de cât de mare e atașamentul față de închipuirea asupra a ceea ce îți pare că ești.


Nu ești ceea ce gândești că ești. Ăla e doar un gând despre tine. 


Doar o plăsmuire a EGO-ului care te domină și-ți cântă la ureche frumos melodia care-ți convine.


Spor la dormit și să visezi frumos în continuare!

Oana Denis Rotariu
27.05.2017

Bună dimineață târzie!


Bună dimineață târzie!

La început îți închipui că iubirea e o chestiune care se poate dărui sau primi, nu-i așa?
Pare un dar ce trece de la unul la altul.
Apoi te prinzi că e doar o căldură luminoasă care deși pare că locuiește la tine în piept... nu șade pe deplin pe acolo, ci curge...
Se răsfrânge în exterior și izvorăște din Dumnezeul de la rădăcina sufletului tău...
La început, îți închipui că iubirea e cadoul pe care ți-l faci singur...
Mai apoi te prinzi că iubirea e cadoul pe care Dumnezeu l-a făcut Lumii...
Mai pe urmă doar te bucuri și nu-ți mai închipui nimic.
Treci dincolo de vorbe și ființezi în iubire fără păreri superflue...

Și iubești...

O zi cum ești să ai, Minune!

Oana Denis Rotariu
27.05.2017
 
 

luni, 22 mai 2017

Angoasă

Mi-e bine așa cum e.
Mi-e albastru, senin și departe.
Lumea trăiește în mine sihastru,
Eu trăiesc în lumea mea mai departe.
Dincolo de nori e soare.
Un câine latră în fața portierei deschise.
Flori deasupra tăcerii inimii mele,
În față un drum spre orizonturi promise.
În spate pare să rămână unul cu cele deșarte.
Ce contează acum dacă am sau n-am vise?
Viața merge oricum mai departe...
Implacabil și rece gânduri triste m-apasă...
Zâmbesc... Totuși am o viață frumoasă...

Oana Denis Rotariu
22.05.2017



sâmbătă, 20 mai 2017

Suflet perpetuu

Doar valurile
Au mai rămas prin mine.
Țărmurile toate
S-au surpat, pe rând.
Marea bate și sparge
Porțile eternității,
Adâncu-i liniștit măsurând.
Pescărușii gândurilor
Alunecă la nesfârșit
După mine,
Luceferi înoată în abis
Zglobiu și profund.
Prin funduri de lume,
Într-un neant compromis
Amintirea ta lovește luna plină.
Cioburile ei îmi cad
La picioare sfios tremurând.
Nu te arunc în vid, deocamdată...
Nici astăzi, nici mâine
Și nici într-un timp efemer
Însemnând prea curând...
Monoton și mocnit
Arde statornic prin mine
Un suflet perpetuu
De tine.... flămând...

Oana Denis Rotariu
18.05.2017
18.05.2017

vineri, 19 mai 2017

Dilemă existențială

Zi de zi
Lumina lasă în noi
Un vid de-ntuneric,
Iubirea un vid
De cuvinte...
Viața merge vehement,
Hotărât și tihnit,
Înainte...


E clipa ce e
Sau momentul ce minte?

Oana Denis Rotariu
19.05.2017
19.05.2017

sâmbătă, 13 mai 2017

Gândești mult?

Nu. Mai mult simt...
Mai mult dau pe jos
Gândurile...
De ca și cum n-ar fi ale mele
Foto: www.card-photo.com
Whiter than white
Și de-acum încolo
Au voie să plece 
Fiindcă mie una...

Nu-mi mai aparțin...

Oana Denis Rotariu
13.05.2017

vineri, 12 mai 2017

Din cuvintele lor ne dor păcatele noastre

Cineva ne-a spus ceva și pe noi ne doare tare.
Marele Meteor, Grecia 2016

Dacă ne doare nu e un prilej nemaipomenit de bun petru a arăta cu degetul. Nu trebuie ucis niciodată mesagerul. El nu face altceva decât se ne indice motivul durerii.

N-ar trebui să doară. De ce doare?

Ne doare fiindcă ne identificăm și ne regăsim întrucâtva în vorbele aruncate spre noi.

Ne chinuie fiindcă e ceva de lucru la noi. De fiecare dată când lucrăm la noi ne mai curățăm, ne mai purificăm, evoluăm, mai creștem.

Nu ne identificăm niciodată cu apelative ale căror aparținători nu ne considerăm a fi întrucâtva, ori suntem.

Toate remarcile care sâcâie zgândăresc frustrările ascunse prin noi sau sunt din cele care tind să le submineaze autoritatea egourilor noastre uriașe...

Ne pare că am urcat sus, că scara a fost grea și treptele abrupte. Pe alocuri ne-am împiedicat și-am căzut, alteori nu ne-am putut ridica singuri.

Nimeni nu ne-a aruncat jos de pe scară și nimeni nu ne poate trage de cap ori împinge de la spate ca să urcăm treptele mai repede. Am fost lăsați să urcăm, după puterea și în ritmul nostru.

Iar dacă am reușit să urcăm o treaptă-două mai sus, apoi nouă, nu suntem mai buni decât ceilalți...

Suntem doar un pic mai sus. Sau ne pare că suntem...

Ar trebui așadar să înțelegem strădaniile urcușului și pe cei care urcă sau care nu urcă încă scara, la fel cum am făcut-o sau n-am făcut-o odată și noi...

Fiecare dintre noi avem crucea noastră de dus, Cruce pe care trebuie s-o îndreptăm și s-o ducem către Adevăr.

În această strădanie nu ne poate ajuta nimeni să învățăm să sarim din două în două trepte.

Ar fi păcat să ne priveze de puterea căpătată la fiecare treaptă urcată și de cunoașterea și experiența aflată pe fiecăre scară peste care ar trebui să sărim...

Tot ce putem face e să aprindem mereu în calea celui care urcă, fie că e mai jos sau mai sus față de noi, iubire și lumină...

Multă lumină...

Ca să nu se împiedice acolo unde ne-am împiedicat noi.

Ca să vadă mai limpede și mai bine toate treptele și încotro urcă...


Oana Denis Rotariu
12.05.2017

”Cine n-are un bătrân să și-l cumpere.”

Am avut o singură doamnă care a stat cu copilul nostru atunci când era mic. Doamna Cati, mai exact, Bica Cati. Avea șaizeciși șapte de ani când a venit la noi. Ținem legătura și acum. Acum are optzeci și unu de ani.

Tata, Rareș și Bica Cati
E un om simplu, dar foarte înțelept. De la ea am învățat o mulțime de lucruri. Printre ele, o expresie care o folosea des, atunci când făcea referire la ispitele și greutățile, suișurile și coborâșurile vieții:

”Oana, armata-i lungă. Mai lasă-le în voia Domnului!”

Așa este, armata-i lungă, iar încercările de tot felul... După cum suntem, după necesități...

Nu este nimeni din a cărui viață n-ai putea scrie o poveste, edita o carte, turna un film.

Viața bate întotdeauna filmul.

Evenimentele din exterior se translatează în interior și construiesc omul, modelează ființa... Uneori o trezește, alteori nu... Unii pleacă din astă lume cu ochii Conștiinței închiși...

Care dintre noi n-a avut de trecut peste greutăți, peste cumpene, peste necazuri? Ne tragem de cap, ne plângem de milă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu reușim să trecem prin ele și să le depășim.

Fiecare dintre noi primește ceea ce are nevoie, nu ceea ce merită.

Dumnezeu dă fiecăruia după necesități. De fapt el nu dă nimic, toate ”ni le dăm” singuri.

El doar ne ajută de fiecare dată să ieșim de unde singuri am intrat. Dar pentru asta e nevoie de acordul și acceptul nostru.

El ne spune simplu: ”Ridică-te și umblă!”

Dar dacă tu nu găsești în tine credința, curajul și voința de a te ridica, nu vei reuși să mergi niciodată.

Acceptul și efortul de a te ridica și a merge îți aparțin.

Crezând în El, El te va ajuta să crezi în tine.



Apoi vei putea spune la fel de simplu și firesc: ”Am mai trecut o cumpănă.”


Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
12.05.2017


joi, 11 mai 2017

Brâncuși

Obosisem gândurile
Cu liniștea mea...
Le-am lăsat să se odihnească.

Toate. La "Masa tăcerii",
Sub "Poarta sărutului”.


Pentru a nu știu câta oară,
Am împărțit o îmbrățișare lipsă.


"Cumințenia pământului" e
Obraznică în comparație
Iubirea noastră.


Spre cer suie tihnit,
Din piepturile pline și rotunde,
"Coloana infinitului".


În noi și-ntre noi rămân atât:
Liniștea, nemărginirea, eternitatea...


Și oarecum stingher... Brâncuși...


Oana Denis Rotariu
09.05.2017



Fundu Moldovei


În locul unde
Timpul stă pe loc
Nici iarba nu crește,
Ci stă pătură pe dealuri,
Nici vântul nu bate,
Ci-ți adie doar prin amintiri.
Pădurea stă să te petreacă
Subtil, de ici colo prin tine
Atât de încet, de ca și când
Nici până acum și
Nici de-acum încolo
Aici... pare să nu se întâmple
Niciodată... mai nimic...

Oana Denis Rotariu
09,05,2017


joi, 4 mai 2017

luni, 1 mai 2017

Oamenii frumoși sunt...

Oamenii frumoși sunt acele persoane a căror lumină din priviri te invită să visezi la frumosul din tine.
 
Oana Denis Rotariu
01.05.2017