duminică, 31 august 2014

Neînceput de toamnă


Fiindcă iubim...
La ferestrele
Larg deschise ale
Inimilor noastre...
Răsar flori,
Chiar dacă toamna
Se scutură de frunze
Printre noi.

 
Fiindcă viața ne iubeşte
Ne simțim balerini
Ce cântă elegant,
Simandicos,

La pianul Universului.

Eterne şi sublime fugi
Ale trecerii timpului,
Aleargă scăpând

Pe sub degetele noastre
Anotimp de anotimp....

Doar anotimpurile
Se tot petrec...

Cu şi prin noi înşine.
Melodiile, iubirea şi viața
Se tot învârt dar... durează.
                                

Foto: www.card-photo.com


sâmbătă, 30 august 2014

Nebun după mine



Era toamnă, început de an universitar.

Nu simțeam că era anotimpul în care aveam să te cunosc, deși multe semne mi-au ghidat privirile înspre ce o să urmeze.

Stai și te întrebi cum e posibil ca un om dotat cu vedere poate fi atât de orb, uneori.

Mă remarcasei cu un an înainte. Eu nici măcar nu știam că exiști până când o colegă de-a ta, întâmplător prietenă cu mine, ne-a făcut cunoștință.

Nu te puteam suferi. Îmi păreai arogant, orgolios, plin de sine...


Mă călcau pe nervi toate complimentele pe care mi le făceai și faptul că-mi acordai mai multă atenție decât consideram că ar fi cazul.

Din această pricină la orice întrebare a ta îți răspundeam monosilabic.

Ți-am părut tăcută. Aveai să constați ulterior că asta a fost cea mai mare păcăleală a vieții tale.

Mi-ai propus să mergem împreună la petrecerea organizată de ziua prietenei noastre comune. Nu știu de ce, dar am acceptat. Nu știu ce mecanism universal m-a determinat să las garda jos.

Am dansat, ne-am sărutat nebunește...

Nu mi-ai dat drumul din brațe toată noaptea. Nici nu mai țin minte dacă buzele ți s-au desprins mai mult de trei ori de ale mele.

Respiram prin tine. Până atunci nu aflasem că poți respira viața prin altcineva.

Dimineața m-ai condus acasă.

Era o duminică friguroasă de octombrie. Tu erai în cămașă... Nu mă lăsai să mă desprind de tine...

Mi-am luat la revedere spunându-ți ”pe mâine”.

Ai rămas profund surprins și m-ai întrebat: ”Cum pe mâine? Ce mă fac eu până mâine dacă nu te văd?”

Cuvintele tale au atins ceva în mine...nu știu anume ce...

Mă simțeam fericită, derutată, găsită, rătăcită, contrariată, bucuroasă...

În cap gândurile mi se amestecau ca la o extragere loto.... doar că niciunul nu ieșea câștigător...

Sufletul în schimb îmi era plin, era rotund ca un soare și străluceam...

După două zile m-ai cerut de nevastă. Mi-ai părut nebun....

Acum înțeleg că numai un nebun putea să stea o viață-ntreagă lângă mine...

Un nebun... după mine...


vineri, 29 august 2014

Ce e fericirea pentru tine și cât de mult durează ea?



Ne preocupă foarte tare fericirea.

Ne chinuim ca Hristos pe cruce să fim fericiți.

Cum am putea dobândi fericirea chinuindu-ne?

Oare de ce ne-am obişnuit să tot alergăm după nimicuri trecând nonşalant pe lângă tot ce-i important?

Fericirea. Ce e oare fericirea?

Un sentiment? O stare de spirit? O emoție?

Cine sau ce ți-o poate aduce şi pentru câtă vreme?

Fericirea e un cumul de mai mici sau mai mari fericiri pe care le resimțim în fiecare zi în care suntem recunoscători și iubim.

Fericirile mele pot fi privitul unei flori, al unui norișor, fiorul dat de o pală de vânt rece, sau ascultatul zile-n șir, la nesfârșit, a unei melodii care-mi cade cu tronc.

Fericiri care se pot continua cu un sărut, un gând sau bucuria de a-mi simți inima-n buricul fiecărui deget care apasă pe tastatură, atunci când crâmpeie de emoții îmi aleargă din suflet în gând...

 Alții pot resimți fericirea într-un joc în care învârt bomboane, în vizionarea unui film bun, într-o plimbare cu bicicleta, sau în condusul mașinii sau chiar al unei întregi echipe înspre realizarea unui țel măreț.

Pentru alții fericirea e direct proporțională cu numărul de zerouri ai banilor agonisiți prin fel și fel de conturi sau strânși la ciorap.

Există oameni care își numără fericirile după numărul persoanelor, pozițiilor sau experienței pe care au dobândit-o în pat, alții după numărul volumelor scrise sau citite pe care le țin prețios în bibliotecă.


Fericirea noastră  pare să depindă mereu de altcineva, de altceva...

O obținem doar atunci când dobândim acel altceva pe care ni-l aducem singuri sau pe care ni-l aduce altcineva...

Dar ne ține cât cioara-n par... pentru că imediat vrem altceva, mai mult sau mai altfel...

Fericirea e un ideal, așa o să-mi spui... Da pentru unii e un ideal...

Pentru cei mai inspirați însă, cei care au înțelepciunea să simtă că nu există fericire mai mare decât cea de a accepta că tot ce vine înspre ei e spre binele lor e o realitate.

Sunt acei puțini care pot trăi fericirea de a-L vedea pe El în tot ce-i înconjoară.


Ce e fericirea pentru tine și cât de mult durează ea?

joi, 28 august 2014

Iubirea e ca săpunul...







Iubirea e ca săpunul... 

...dacă o ții prea strâns îți alunecă printre degete sau îți scapă din mâini...