Căldură mare

Desculț printre rânduri.
Garoul de gânduri
Sugrumă o emoție
De frică să nu curgă
Afară din venele ei
Prea mult sentiment.
Picături de ploaie.
Pe harta de la meteo
Vântul bate
Un cod galben
De furtună la șah.
Pantofii turcoaz
Nu se potrivesc niciodată
Anotimpului iubirii.
Un claxon strident
Crapă liniștea în
Bucăți mici.
Amurgul portocaliu
Prelungește spre răsărit
Capătul Pământului,
Care nu poate fi
Niciodată prea departe.
Nici prea aproape
Nu poate fi.
În liniștea nopții
Orașul se topește
În asfaltul lasciv.
Căldură mare!
Moncher cuvintele
Pier și se duc.
Visele pleacă
Stinghere la țară.
Un gând desuet
Așteaptă s-apară
Dichisit  și fierbinte…
E vară…

 

Oana Denis Rotariu
28.06.2017

Declar valoarea nulă și neavenită...

Foto: Diana Damaschin, Floare creață, cu moț

Nu e o idee pripită...

Valoarea unui lucru, obiect, fenomen sau eveniment are legătură directă cu cantitatea de energie pe care suntem dispuși să o investim în a-l obține.

Cazuistica se poate extrapola și la oameni și relațiile interumane.

Dacă sunt dispus să investesc energie și atenție într-o situație de 2 lei sau pentru un om de 2 bani el devine dintr-o dată foarte valoros și important pentru mine.

Altfel, pot trece pe lângă noi oameni, evenimente și situații”mai de Doamne-ajută”, dar care să nu însemne mare lucru sau chiar nimic pentru noi și astfel să trecem pe lângă ele fără să le băgăm în seamă.

Se zice că e important în viață să nu trecem pe lângă ”oportunități”.

Dar ca să putem vedea cu adevărat oportunitățile e de recomandat să nu ne limităm în a căuta să le găsim doar pe cele dintr-o anumită arie de interes, care ar fi în vizorul nostru la acel moment dat.

De recomandat e să observăm în orice moment ceea ce Dumnezeu are să ne învețe/ arate/ ofere.

Altfel vom remarca întotdeauna doar acea șansă pe care noi dorim să o vedem.

Iar ce  are cu adevărat importanță ”din punct de vedere divin pentru noi” ar putea rămâne mereu ascuns în conul de umbră.

Asta e realitatea… și nu e deloc sumbră…


Oana
27.06.2017

În formă de inimă

Răspunsuri mute
Dansează umăr la umăr.
Cuvinte obosite
Prinse-n horă
Pe pajiștea gândurilor
Fără cadență,
Ori chiar decadente
Pe alocuri.
În zare un pescăruș.
Marea în altă parte.
Tu aievea mereu.
Cântec surd
Pe vârf de lance.
Aer frânt, elan rătăcit...
Un suspin zboară.
La marginea timpului
Infinitul...
Îngerii își țin
Întotdeauna aripile...
În formă de inimă...

Oana Denis Rotariu
19.06.2017

Foto: Diana Damaschin

Fără răspuns

Uneori mă calci pe nervi,
Alteori pe bătătură,
Dar de cele mai multe ori
Nu mă calci deloc...
Cu ce-am greșit
Atât de iremediabil
De nu te mai interesează
Nervii și băturile mele?
De ce toanele mele
Nu-ți mai dau dureri de cap
Ori de picioare,
Ori de oricare fel?
De ce nu mai vii suspect,
Fără motiv latent,
Cu flori sau cu parfum?
Ai pierdut tatonarea
Tachinatului pe drum?

E totul scrum?
Sau este doar ...
Mai nu știu cum?

Oana Denis Rotariu
19.06.2017

19.06.2017

Gând desculț

E liniște...

Un gând se apleacă
Și desculță celelalte
Gânduri mai mici,
Înainte să le culce.
Apoi se desculță și el
Și închide ochii
Pentru nu știe câtă vreme.

O lumină le sărută
De noapte bună
Pe rând...
E pace caldă, îmbrăcată
În tihnă,
Din cap până-n picioare...

O așteptare fără
Nicio așteptare își face loc... 
În timp ce timpanele dorm
Sufletul desenează cercuri
Cu degetul în aer.
Inima înflorește minuni.

O împăcare care-L
Aduce mai aproape
De tine
Cu câteva păreri lipsă...
O mulțumire fără grai
Ce-așteaptă cuminte
Un cuvânt...

Scăpărând... apare-n inimă
Nu-n gând...

Oana Denis Rotariu
18.06.2017

Radiografia iubirii

Cer senin, fără nori
E proiecția inimii mele
Pe cerul sufletului tău.
Ca un desen de copil
Mărginit de soare cu zâmbet
Și semilună cu steluțe și ochi
Așezate strategic
În colțurile din stânga și din dreapta
Ale Universurilor
De deasupra unui desen 
Cu creioane colorate,
În care șade
O casa galbenă cu acoperiș roșu
Pe o pajiște brazdată de un râu
Etern șerpuitor
Și-un deal verde
Sub câțiva norișori de bumbac.
Așa arată radiografia
Sufletului tău,
Proiectată pe cerul inimii mele,
Arată albastru senin,
Cu soare și lună ce zâmbesc
De la un colț la celălalt colț
Ale nemărginirilor
Universurilor noastre...

Oana Denis Rotariu
01.04.2017

Sacoșa cu sănătate...

Nu-mi place la doctor și pace!

Simt un disconfort real de fiecare dată când ajung pe sălile policlinicilor sau spitalelor și nu contenesc să mă mir de tenacitatea celor care vin zi de zi la muncă în acele instituții.
Și când mă gândesc că și eu îmi doream să devin medic.... E drept că-mi doream o carieră de medic legist. La ușile legiștilor pacienții nu se înghesuie, ci așteaptă cuminți să le vină rândul.

Care va să zică nu-mi place la medic. Acesta e un bun prilej de introspecție, fiindcă în general mie îmi plac mai toate lucrurile. Mă simt bine peste tot și găsesc partea frumoasă oriunde și oricând.
Oare de ce nu-mi place la medic?
Din pricina înghesuielii de pe hol.
Datorită presiunii sub care medicii trebuie să muncească fiindcă fiecare dintre noi odată ajunși acolo vrem să fim luați primii.
Îmi e groază de poveștile spuse pe la uși, de cleveteala și de bârfa de doi lei despre medicii la care fiecare vine cu speranța că vor avea dibăcia să știe să ne facă bine și să ne prelungească zilele la infinit.
De ceea ce-mi pot spune doctorii să fac sau că am, când de fapt eu știu că n-am și sunt foarte bine.

Cam acestea ar fi motivele disconfortului meu. Cam de aia nu-mi place la medic. Și din acest motiv mă apucă durerile de picioare, mi se blochează articulațiile și nu pot călca pe tălpi când trebuie să merg la control. Fiindcă refuz să mă duc undeva unde mi-e urât și nu mi-e bine.
Refuz să fiu prezentă într-un loc cu miros și amintiri grele, unde suntem dispuși să călcăm unii pe alții de ca și cum acolo s-ar împărți sacoșe cu sănătate și dac-am sta cuminți la rând pănă la noi nu ar mai ajunge.

Doamne iartă-ne că nu știm ce facem!
Nici ce facem, nici ce zicem și dormim cu ochii larg deschiși...
Și te rog mută cozile de la ușa doctorilor la ușile bisericilor și învață-ne să trecem dincolo de ele și de smintelile minților noastre.
Fiindcă dacă învățăm să ne vindecăm sufletele și mintea, cozile la ușile doctorilor vor fi din ce în ce mai mici.

Și medicina va deveni o meserie frumoasă, luminoasă și aerisită.

Acum e doar o nevoie disperată, de noi îngrămădită...

Oana Denis Rotariu
17.06.2017

Antidot

Mi-e dor să visez violet!
Mă-mbracă un cântec subțire.
În soarele amiezii pare vară.
Uneori parcă ne lipsim
De noi înșine cu nonșalanță.
Pare că ne e bine fără noi, deseori.
O pasăre reinventează emoții
În sufletul înfrigurat de atâta lumină...
Da. Nu știai că și lumina
Poate copleși, nu-i așa?
Credeai că numai întunericul.
Benzi desenate aleargă
Prin fața ochilor minții
Și se cheamă unele pe altele
La visare.
Viața te transformă mereu.
La exterior devii crocant
Iar interiorul se frăgezește.
Tramvaie de miresme
Îți ard nările speranțelor târzii...
Mi-e dor să visez mai intens,
Nu neapărat violet,
Dar în alte culori decât gri.
Mai colorate și mai aproape
De cetele de iluzii
Pe care obișnuim să le numim
Adevăr.
La radio politicienii se joacă
De-a demisia
Cu existențele nostre,
Noi de-a dragostea cu noi,
Iar Universul de-a viața
Cu toate și-ntru totul.

Și-ți jur că și astăzi vreau
Să-i găsesc veninului iubirii...
Antidotul.

Oana Denis Rotariu
16.06.2017

16.06.2017

Vântul de pe perete

Stau pe spate și privesc tavanul. E alb. De afară pătrunde o lumină insinuantă, albă și ea.

E noapte nu de mult timp. Să fie vreo jumătate de oră de când s-a întunecat în cameră.

Privesc tavanul din spatele lustrei fără culoare. Nu, nu e momentul acela când te aștept să vii și nici acela când îmi strălucesc ochii după ce am făcut dragoste cu tine. Numai gândind la asta roșesc. Poate că nu e elegant felul în care gândesc, dar oarecum îmi face bine. Și-ntr-un fel ciudat mă umple de tine.

Afară băte vântul. În ultima vreme pare că bate din ce în ce mai des. Când eram copilă parcă nu-mi șuiera atât de frecvent în urechi. Îl vedeam ca și acum zburlind frunzele și aplecând copacii de pe perete.

Doar noaptea aveam vreme de el, înainte să adorm, la fel ca și acum. Ca și atunci vântul unduie la fel și acum copacii de pe pereții opuși ferestrelor dormitorului. Atunci era peretele din dreapta, acum e pe cel din stânga. Stăngaaaa-dreaptaaaaaa, dreaptaaaa-stânga...

Ce bine știu vântul de pe perete!!! L-am studiat de sute de ori, ori poate de mii de ori, sau de zeci de mii de ori. De mii și mii de ori, din toate unghiurile, în toate ipostazele și la toate intensitățile trăirilor lui. Și-ale mele...

Cu fiecare dans mi-a împodobit frunzele umbrelor copacilor de pe pereții dormitoarelor vieții mele.

Vorbesc de el de ca și cum ar fi unul singur. Pentru mine chiar e unul singur.  E vântul dormitorului  meu.

Îmi amintește mereu de câte cineva pe care obișnuiam să-l port înspre visele mele. Mi-e somn... Lin...adorm.

Ești tu... Acel același etern călător statornic, care nu evadezi niciodată din capcana viselor mele.

Te lași purtat înspre acolo de vânt... Apoi rămâi zâmbind printre ele...

Nu te-ai schimbat mai deloc, să știi! Ai ochii la fel de tandri și de calzi ca-ntotdeauna. Nici verzi, nici căprui, nici albaștri, nici negri... Nicicum nu mi-i pot scoate din inimă, nici din minte.

Pe privirea lor pot clădi o lume de povești nespuse, nescrise... Toate de dragoste, de iubire, de-amor...

Câteodată stau și mă-ntreb ce faci tu ziulica toată fără mine, la mine-n dormitor? În spatele cărei fantasme sau iluzii alegi să te-ascunzi până vin, până vii să te văd?

Mi-e atât de dor să te sărut, știi? Îți cuprind capul în palme, mă afund în ochii tăi în care sunt veșnic frumoasă, îmi apropii buzele de buzele tale. Mmm... Ce bine miroși!!! A parfum fin cu mosc și piper... și-a tutun...

Sună ceasul telefonului. Nu vreau să deschid ochii. Lumina mi te fugărește dintre gene. Clipesc și te las să te strecori în adâncul din mine...

Nu ne luăm rămas bun, nu ne spunem nici pe curând...

Rămâne să ne-ntâlnim la următoarea bătaie de vânt...

Oana Denis Rotariu
12.06.2017

Foto: Iuliana Ojog

Habar n-ai tu

Crezi că te cunoști bine.

Dacă vei avea curajul să fii COMPLET SINCER cu tine vei descoperi că nu ești chiar ceea ce credeai.

Bineînțeles că nu ești de acord cu mine și nici nu e nevoie să fii.

A fi complet franc cu tine nu e chiar o chestiune ușoară.

În plus, nu e nici plăcută DELOC.

Poți descoperi la tine lucruri care nu-ți plac, nu-ți fac cinste și pe care nu vrei să le accepți ca făcând parte din ceea ce-ți închipui că ești.

Poți descoperi o imagine complet diferită a acelui magnific ”EU” cu care ești încântat să defilezi în fața lumii.

Crezi că te cunoști bine, am înțeles.

Atunci ai curajul să-i întreabi pe cei mai cinstiți și mai puțini duali din jurul tău care e părerea lor despre tine. Ai curajul să afli, cu bune și cu rele, felul în care te percep și gândesc ei despre tine, fără fățărnicie. Dacă ai noroc poți descoperi lucruri utile și uluitoare despre cât de merituos sau nu pare că ești.

Apoi îți va fi mult mai ușor să demontezi acel personaj ”angelic, frumos, fără greșeală și fără cusur din închipuirea ta numit EU”, pe care atât de tare îl îndrăgești.

Poate că va fi un început bun în demersul de a căuta să fii complet deschis în relația cu tine. Depinde cât de onest ești capabil a fi de la bun început.

Până la urmă e treaba dacă rămâi sau nu în fața ta, un prefăcut. :)

Oana Denis Rotariu
11.06.2017

Șotron cu Dumnezeu

Dumnezeu e
Întotdeauna cu tine,
E aici îl conții
Și te conține.
Noi suntem
Cei care trasează
Linii de demarcație
Prin care ba ne unim,
Ba ne separăm
De Dumnezeu,
După cum ne dictează
Nebunia minților noastre,
De multe ori smintite...

Imaginația e cea
Care desenează linii iluzorii
Și joacă zilnic X și Y,
Sau Riți-Piți, șotron
Sau șah cu Dumnezeu,
Pândind o eventuală
Posibilitate de șah-mat,
Care ne-ar confirma
Pe deplin ... nebunia...

Dar, din fericire,
Nici creionul, nici hârtia,
Nici pavajul, nici piatra
Nici creta și nici tabla de joc
Ori piesele, inițierea sau
Ieșirea din joc nu ne aparțin.
N-avem nimic și-atunci
Nu suntem niciodată
Mulțumiti pe deplin.

În plus, egoului
Nu-i convine
Bucățica de pătrățică
Ce-i revine...
Și ne-ndeamnă, zi de zi,
Să ne luăm la întrecere...
Cu Dumnezeu...

Ca să-i demonstrăm
Și Lui și nouă
Că jocul pe care
Tocmai îl jucăm
E de fapt al nostru
Și ne aparține...

Că El este
Acel Cineva care
Întotdeauna ne privește
De undeva de departe,
Iar noi, aici, suntem
Mereu la apogeu...
Niște iluștrii smintiți
Ce construiesc
Din gânduri fără rost
Mausoleu...


Oana Denis Rotariu
11.06.2017

Cu morile de vânt

De ce-ai lupta
Cu morile de vânt
Când vântul
E de partea ta?
De ce cu Dumnezeu
Te iei de gât
Când El e necondiționat
În umbra ta?
De ce te lupți?
Cu cine și de ce,
Când pacea e de fapt
Natura ta?
De ce te joci de-a lupta
Pe Pământ,
Când libertatea-i gratis
Și-ai putea
Doar să o-mbrățișezi
Și să te-ndrăgostești
De ea?

Ce altceva să vrei
Ai mai putea?

Oana Denis Rotariu
10.06.2017

Am fi NIMENI dacă n-am complica totul

Am fi în mare pericol să ne minimalizăm distinsul EGO.
N-am face nimic și am putea privi măreția creației în deplinătatea ei.
Am putea vedea cum totul, dar absolut totul, aparține și e mișcat de înțelepciunea divină.
Noi am fi în pace cu noi înșine, cu omenirea și întreg Universul, dar n-am mai avea atâta importanță de sine.

Să risipești atâta prilej de a fi cineva în ochii proprii ar fi păcat!
Să nu ai bunul simț să perpetuezi de mii de ani inconștiența lumii ar fi mai mare rușinea!
Să fii nimeni în ochii personali e de neconceput!

Trebuie să dovedim cu tot dinadinsul că suntem cineva și că nu trăim degeaba pe Pământ.
Dar de fapt chiar degeaba trăim dacă nu ne prindem că nu avem de dovedit nimic nimănui.

Tot ce avem de făcut e să iubim și să fim buni, iar dacă nu suntem buni să ne facem buni.
Și buni fiind, ne-am asculta inima și am ști să evoluăm în sensul pentru care am fost lăsați să fim.
Ne-am îndeplini menirea noastră pe pământ înflorind ca de la sine, în pace cu lumea și cu noi, fericiți de efortul depus pentru a ne desăvârși...

Dar, din păcate, în ochii noștri am fi lipsiți de importanță și n-am mai reprezenta nimic.
Fiindcă în orice situație întâlnită am recunoaște doar lucrarea lui Dumnezeu care acționează prin noi.
Iar asta nu convine EGO-ului... Și-atunci complicăm totul ca în ochii noștri să devenim cineva.

Cineva care mereu e el cel care face, drege și căruia îi pare că poate controla totul pentru a ajunge în ochii proprii, cu perseverență, un și mai mare... CINEVA...

 Oana Denis Rotariu
09.06.2017

Iubire-n nori

Dac-ar putea ca dincolo de nori
Iubirea ta să vie-n chip de flori
Pe chipul tău lumin-ar apărea
Și un inel de maci, desprins din nori,
În viața ta...
Dacă de dincolo de nori iubirea ar putea
Să îți arate că și-acum e-aici cu tine
Și-i a ta...
Doar maci înconjurați de sori ar desena
Pe inimă, în zări, în ochi...
Și-n calea ta...

Oana Denis Rotariu
04.06.2017

Foto: George Ziakas

 

Cum moare dragostea?

Ea l-a pus deoparte, departe de gândurile ei cotidiene. În acest fel el a dispărut de pe firmament, de ca și cum el n-ar fi reprezentat pentru ea niciodată nimic...

El a scos-o din visurile lui, jignit de lipsa ei nedisimulată de interes, rănit în amorul propriu de absenta ei gentilețe.

Dragostea lor s-a mai plimbat o vreme, din inerție, de la inima unuia la sufletul altuia, dar după vreme a obosit.

Ostenită s-a așezat pe aripile unui fluture și s-a lasat furată de zborul lui înspre măruntaiele iubirilor nemărturisite ale omenirii, spre infinit.

Și fiindcă nici ea, nici el, n-au mai văzut-o la ei în bătătură pentru un timp, după o vreme au conchis, fiecare în parte, că dragostea lor a murit.

Ea, dragostea, însă rămâne departe, ascunsă în măruntaiele lunii, în iubirile tăcute, ferite de ochii lor și de neiubirile lumii.

Pentru ei totuși se cheamă c-a murit... Un gând ireal, păgubos și pripit...

Oana Denis Rotariu

03.06.2017

 

 

Bate vântul

Bate vântul prin
Frunzele ideilor mele
Aducând potop de neliniști.
Ce Doamne s-o fi întâmpat
La vest de miazăzi-ul inimii mele
De plouă de atâta vreme cu
Torent consistent de nimicuri?
Oare ce pom s-ar cădea să fiu
Ca să nu mă mai afecteze
Ale vremii ticuri, neliniștea vânturilor
Ori cea total anapoda a pământurilor
Răscolite prin meterezele săpate prin mine?
Ce arbore genealogic m-ar putea susține
Ca orice biată rafală
Să nu-mi mai pară șrapnel?
E gol deocamdată pe al minții rastel.
Până una-alta totul pare în ordine...
Nefiresc de dezordine-i în
Siliștea gândurilor, ori așa-mi pare mie...
Dar poate mă-nșel...

Oana Denis Rotariu
03.06.2017

A iubi înseamnă pace, liniște...

Când iubești pacea este cu tine.
Nu trebuie s-o ții cu ambele mâini, e suficient să te deprinzi a iubi orice, oricât, oricum și cu consecvență.

Când iubești orice, oricum, oricât tulburarea dispare, fiindcă dispare din capul locului mărul discordiei.

Și dispărând cauza separării tale de restul lumii te întregești în iubirea divină...

Altfel rămâi un scurmător prin resturile tulburărilor minții tale, separat mereu de Dumnezeu și de lumea care te înconjoară.

Iar viața-ți va părea mereu tristă, nedreaptă și amară...

Oana Denis Rotariu
02.06.2017

Foto: Iuliana Ojog, Temptation

Paradox

Să priveşti cum viața
Curge în bulboane
Vuind prin venele tale
Şi să n-o poți opri,
Ca să-ți tragi respirația
Sau să-ți domoleşti
Sângele ce ți se ridică
În capul întrebărilor
Sau în tâmplele răspunsurilor
Care gonesc anapoda
Sau aiurea în mintea ta...
Şi să-ți găseşti tihna
În cuvintele rugăciunii
Îngenunchiate la picioarele
Icoanei de la căpătâiul
Patului iubirilor neapuse
Atunci când iți ridici fruntea
Prea obosită sau prea grea
Spre cerul ființei ...
Care se înalță tot mai aproape
Şi tot mai adânc...în inima ta...
Paradox viața din ea...

Oana Denis Rotariu
02.06.2015

Foto: Iuliana Ojog, www.card-photo.com

Nevoia de a judeca pe altul

Nevoia de a judeca pe altul vine din necesitatea păguboasă a unora de a-și dovedi supremația față de alții.

Atunci când îi judecăm pe ceilalți ne pare că noi suntem mai buni, mai merituoși, mai presus decât cei despre care emitem opinii.

Opiniile sunt doar păreri personale care se bazează pe oarece convingeri, experiențe, studii, informații ș.a.

Aceste păreri se pot schimba odată cu timpul, deci nu au un fundament concret, real, pe care ele se pot baza fără echivoc.

Deci părerile sunt, după cum le spune și numele, doar păreri. Adică raționamente superflue bazate pe fundamente volatile sau interșanjabile.

La rădăcina izvorârii gândurilor ce formează atare raționamente se află frustrări, ego mai mult sau mai puțin exacerbat, lipsă sau puțină credință în divinitate, care toate rezidă într-o nevoie acută de validare din exterior.

În concluzie, atunci când judeci pe altul pentru un oarecare neajuns care-ți pare ție că-l are, tu cel care emiți judecăți și păreri nu ești deloc mai bun decât subiectul vizat.

Dimpotrivă. Există șanse reale ca în final tu să fii de fapt păgubitul în calea spre desăvârșire...

Oana Denis Rotariu
02.06.2017

Către Soare

La ceasul care trece
Tu îmi spui
Că nimic din ce facem
Nu-i treaba nimănui,
Că vorba care doare
Nu-i vina orișicui,
Că vina-i arătare,
E doar un gând hai-hui,
Apus deja în marea
Cea mare de mirare,
Că-n fiecare-acum
Ceva frumos răsare,
Departe și aproape-n
Oceanul de răbdare,
Atuul celui care-i
Greu pus la încercare
Și-a celui fericit
De orice întâmplare,
Adusă de el însuși
Și pusă la picioare,
Spre a umbla cu ea
Mereu spre altă zare,
Pășind nici cătinel
Dar nici călcând prea tare,
Înalță doar ușor
Și consecvent spre Soare...

Oana Denis Rotariu
01.06.2017

Foto: Iirina Crainiciuc, Smerenia