joi, 30 octombrie 2014

Astăzi...doar mi-e dor...

Câteodată mi-e dor să scriu.

Alteori...doar mi-e dor...

Astăzi mi-e tare dor. Mi-e dor de oameni din viața mea care au ales să vadă toamna din altă lume.

Soarele și frunzele copacilor se oglindesc în lentilele ochelarilor de pe noptieră. Toamna se reflectă în ei dar în spatele lor nu mai sunt ochii care știau atât de frumos s-o privească.

Alături stă un ceas de mână cu brățară metalică.

Asta e tot? Asta a fost tot? 

Nu e tot...dar tot mă doare...

Câteodată mi-e dor să scriu...

Astăzi doar mi-e dor... astăzi doar mă doare...




miercuri, 29 octombrie 2014

Vină fără vinovați...


În orice relație care nu mai merge vinovat e întotdeauna celălalt.

Adevărul e mereu de partea celui care judecă iar celălalt e mereu împotriva lui.

În oricare dintre cele două tabere ți-ai muta atenția, situația e aceeași, mereu vinovatul e în partea cealaltă.

Și asta se întâmplă imperturbabil, oricâtă ar fi fost de mare sau de mică cantitatea de iubire consumată până atunci între cei doi.

De fapt vinovatul nu e nicăieri.

Vina e că la un moment dat s-au iubit.

Dar iubirea s-a consumat...

Iar vina le aparține ambilor parteneri, într-o mai mică sau mai mare măsură, sau poate că nu...

Lipsa de comunicare, resentimentele înăbușite ascunse sub preșul frustrărilor nerostite au săpat rădăcini amare printre sentimentele frumoase.

S-au hrănit cu ele și acum parcă răsar de nicăieri.

Și nu ne gândim niciodată că dacă am fi fost celălalt poate că am fi reacționat mult mai rău decât el în anumite conjuncturi.

Oare dacă am fi încălțați și îmbrăcați cu emoțiile celuilalt am fi procedat altfel, oare am fi făcut mai frumos?

Din punctul de vedere al fiecăruia dintre cei doi parteneri ai unei relații care nu mai merge adevărul și dreptatea e numaidecât de partea lor.

Iar vina e întotdeauna și fără echivoc în partea celuilalt.

Connaisseurii îți vor spune că adevărul e undeva la mijloc... 

De fapt adevărul e relativ și e peste tot.

Despărțirea e doar o situație în care s-a ajuns din pricina acțiunilor trecute.

Bine ar fi ca după ce fiecare termină de jelit, după ce va fi plâns ce a fost de plâns și va fi zis tot ce a fost de zis, povestea să se rezolve simplu, ca orice problemă de matematică.

Minunat ar fi să se poată pune frumos pe o coală de hârtie ipoteza, cu toate datele problemei de la momentul acum, să se tragă linia și să se depisteze concluzia.

Iar dacă problema pare a fi fără soluție sau mai greu de rezolvat ... să se ceară ajutor...

Altfel, cei doi vor rămâne captivi într-o încrâncenare de forțe și energii aruncate pe apa sâmbetei ...

Și vor rămâne veșnic vinovați de vina ... de a nu mai știi ori putea ... iubi... 





luni, 27 octombrie 2014

Dacă ştii să iubeşti, iubeşte!

Cei mai mulți dintre noi confundăm iubirea cu ataşamentul, iar persoana iubită cu un fel de dispozitiv de satisfacere a capriciilor noastre de tot felul.
www.card-photo.com


Sau, după caz, o groapă de gunoi apentru diferitele noastre sentimente, emoții sau gesturi nemanifestate, fie ele pozitive ori negative.

Iubirea e mai presus de toată această şaradă.

Iubirea nu e un alt rol într-o altă piesă.

Iubirea e o trăire de o vibrație cu totul specială, o manifestare a divinului în noi.

De aceea, avem o datorie supremă în a o prețui aşa cum se cuvine.
Vorbeam deunăzi cu cineva despre primul ecograf al unui embrion din care se va dezvolta un alt om.

Spuneam că e impresionant cum poți auzi şi vedea cum în ceva de un centimetru lungime există viață care pulsează.

Am remarcat: "Ați văzut? La început suntem numai INIMĂ."

Mi s-a răspuns: "Şi inimă rămânem aproape tot restul vieții."

Câtă înțelepciune!

Suntem inimi.

La început deschise larg.

Câteodată, mai pe urmă, doar nişte biete amărâte care-şi închid porțile şi uită cine sunt şi care le e menirea.

Dacă ştii să iubeşti, iubeşte!

Deschide-ți inima şi lasă să curgă iubirea prin tine şi de la tine.


Nu toată lumea are privilegiul ăsta... ci doar cei care încă n-au apucat să uite de tot de Dumnezeu. 

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!



Deschide ochii!


Uită-te în jurul tău, apoi înspre tine.
www.card-photo.com

Nu la tine, ci înspre tine. Înspre cel care e în spatele celui care gândeşte despre tine... sau poate că deasupra, lângă sau peste tot...

Deschide ochii şi trezeşte-te!

Nu mai dormi cu ochii deschişi, nu mai închipui scenarii care nu există decât în imaginația ta.

Deschide ochii!

Filmul care rulează în fața ochilor tăi e pentru tine, pentru ca să înțelegi ceva nu pentru ca să arăți cu degetul înspre ecran şi să fâşcâi.

Bună dimineața! Deschide ochii! E atât de frumos să trăieşti!

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Nici măcar de fapt

Motto: "A fi sau a nu fi..." asta va fi mereu întrebarea...


Între două bătăi de gong
Se naște o piesă.
Între două fâlfîituri de aripi
Un zbor, 
Iar un gând călător 
Mă avântă
Către mine... către tine...

Între două bătăi de gene
Se naște o privire, 
Între două bătăi 
De inimă un dor.
Între două vise 
O lume fără margini,
Așezată pe-un nor...

Doar Tu ești unul, 
Sau poate că una...
Sau Tu ești de fapt 
Şi unul și una 
Sau poate că niciunul,
Ori niciuna...

Pentru că de fapt Tu 
Nici nu ești un Tu ...
Pentru că de fapt, 
Sau nici măcar de fapt 
Doar ești așa cum și noi
Doar suntem... 
Ești...

Și-Ți mulțumesc că Ești
Și Te ador că suntem... 
Între două margini
Ale aceleași stări infinite,
Între două nașteri 
Aproape nesimțite
Neîncepute şi mereu nedefinite...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

marți, 21 octombrie 2014

Oare de ce nu pricepem toti la fel?


www.card-photo.com

Sa multumim vietii pentru viata, lui Dumnezeu pentru divinitatea din noi, recunostintei pentru gratitudine si existentei pentru constiinta!

Sa ne bucuram pentru fiecare fior, fie el si de infrigurare, pentru fiecare cantec, fie el si de jale, pentru fiecare cuvant, fie el si de ocara.

Spun lucrurile astea pentru a nu stiu cata oara si in fel si chip, pentru ca nu toti gandim la fel, pentru ca nu toata lumea poate pricepe dintr-o data.

Oare de ce nu pricepem toti la fel?

Pentru ca fiecare mai are de curatat din urma. Fiecare dintre noi mai avem de tras pentru greselile noastre, pentru cele ale stramosilor sau pentru a invata ceva.

Fiecare dintre noi spunem ca oamenii fac, dreg, sunt asa si sunt pe dincolo uitand cat suntem si noi de nedesavarsiti, nebagand in seama ca si noi facem parte din acea categorie care face, drege si spune lucruri nelalocul lor.

Daca am constientiza macar acest lucru lumea ar deveni dintr-o data un pic mai buna.

De ce? Pentru ca privindu-l pe cel de langa tine cu aceeasi toleranta cu care te privesti pe tine asta te va determina sa reactionezi un pic altfel.

Fiecare om e altfel, o sa-mi spui.

Da, fiecare om e o alta supa cuantica, un amestec diferit de gene preparat de-a lungul timpului, dar pana la urma fiecare e ”tot o supa”, tot o apa si-un pamant.

Si chiar daca nu toata lumea gandeste la fel, in mod sigur toata lumea simte la fel.

La nivel de Constiinta universala toti suntem perfect la fel, cu aceleasi drepturi si ascultand de aceleasi legi.

Una dintre legi e principiul actiunii-reactiunii de care toate actiunile si gandurile noastre asculta mai mult sau mai putin constient.

Cand ”ti se intampla” ba una ba alta opreste-te.

Opreste-te si intoarce-te cu fata catre tine.

Cauta sa vezi cum anume ai adus acea situatie in viata ta, ce vrea ea sa te invete despre tine.

Nicio situatie, niciun om, nicio frunza care pica din copac si ti se asterne la picioare nu sunt intamplatoare. Absolut nimic.

Opreste-te! Studiaza-te! Fa introspectie! Mediteaza! Iubeste!

Iubeste mult, din ce in ce mai mult pe fiecare, pe oricine si orice lucru, situatie, piatra de caldaram, fiece floare care iti bucura privirea, fiece sunet care iti mangaie auzul, oricare sentiment care iti imbogateste sufletul, fiecare emotie care te invata despre tine, fiecare lacrima care-ti spala din pacate...

Sa multumim vietii pentru viata, lui Dumnezeu pentru divinitatea din noi, recunostintei pentru gratitudine si existentei pentru constiinta...

                       sau constiintei pentru existenta! 


Multumesc, Doamne, pentru toate!


duminică, 19 octombrie 2014

Pledoarie pentru inocență

Nimic nu e întâmplător.

Din punctul de vedere al Universului, al divinității, nimic nu e lăsat la voia întâmplării.

Azi e o zi superbă de toamnă, una din acele zile care bucură firea, inimile oamenilor, pământul și existența însăși.

Și zilele sunt după inimile oamenilor.

Astăzi este ziua ne naștere a unicului nostru copil, Rareș.

O zi luminoasă ca sufletul lui minunat, pur și de o bunătate fără limite, greu de imaginat și imposibil de tradus în cuvinte.

Copiii sunt îngeri trimiși în viețile noastre ca să ne învețe despre noi.

Sunt cadouri pe care ni le face Dumnezeu atunci când suntem pregătiți să ne învățăm sufletele să ne vorbească despre noi.

Acum paisprezece ani am avut puterea să mă aliniez cu voința divină și să primesc un astfel de înger în viața mea.

Rareș, îți mulțumesc că m-ai ales pe mine!

Îți mulțumesc pentru lecțiile pe care mi le dai în fiecare zi!

Îți mulțumesc că mă încurajezi în tot ce fac și că te mândrești cu mine!

Îți mulțumesc că m-ai sprijinit, iubit, adorat încă de pe vremea în care erai doar  ”o unghie” pierdută prin măruntaiele universului sau ale pântecului meu binecuvântat.

Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat să plec înainte de vreme din viața ta!

Te iubesc mai presus de vorbe, mai presus de gesturi și dincolo de toate închipuirile despre emoții sau sentimente pe care cuvintele mele ar putea să le povestească.

Mulțumesc că ești!

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

duminică, 12 octombrie 2014

Dimineața...te caut...


Îmi întind degetele gândurilor și răscolesc frunzele viselor frumoase care se aștern, în fiecare noapte, între noi.

Noaptea e a mea, e pentru mine. Noaptea nu mi-e dor decât de mine.

În fiecare noapte am întâlniri de taină cu mine însămi.

În fiecare noapte aflu despre mine ce nu vreau să știu. Sau poate că vreau să știu, dar mi-e frică să aflu. 

Mi-e frică să bat la porțile subconștientului, dar noaptea...mă ajută.

Și visez despre mine. 

În toate visele visez despre mine sau învăț despre cine sunt.

Dimineața deschid ochii spre a visa mai departe... 

Spre a visa în continuare... cu tine...

Dimineața mi-e frică de singurătate și te caut...

Și mă întreb cum de oare noaptea când e întuneric nu mi-e frică de singurătate și ziua, pe lumină, da?

Noaptea mintea tace. De aceea mie nu-mi mai este frică de nimic.

Ahaaaa.... de fapt mie nu-mi e frică nici noaptea și nici ziua de singurătate. 

Nu mie mi-e frică, ci minții mele îi este frică.

De fapt ea nu are decât o singură teamă: ca mie să nu-mi mai fie frică de nimic.

Ii este frică că dacă n-o mai bag în seamă mă voi descoperi pe mine cea adevărată și nu voi mai avea nevoie de serviciile ei prețioase.

Ea nu știe că n-am de gând să renunț la serviciile ei - uneori, îmi sunt foarte utile.

Și totuși... n-am de gând nici să înghit toate gogoșile ei sfruntate spre a-mi băga singurică și benevol frica în oase.

Dimineața... te caut...

Te caut să-mi întinzi mâna sufletului curat și să fim unul, nu doi.

Ține minte: dimineața conștiinței e atunci când mereu vom căuta să fim doar unul... nu singuri, dar niciodată doi...


Mulțumesc, Doamne, pentru toate!
Oana Denis Rotariu
12.10.2014


sâmbătă, 11 octombrie 2014

Nu lăsa întunericul să-și facă cuib în viața ta

Închide ochii!

Mergi cu gândul și cu inima în interiorul corpului tău fizic.

Încearcă să privești în tine.

Se poate să nu poți vedea nimic. Nu te descuraja!

Golește-te de întuneric. Umple-te cu lumină.

Golește-te de nimicurile și de zorzoanele smintelilor minții tale. Fă-le uitate!

Du-te într-un loc cu soare, cu mult soare care strălucește cu putere.

Umple golul din tine cu lumină. Acum ești una cu lumina.

Acum nu ți se mai pare că ești separat de restul lumii, nu ți se mai năzare că ai fi o entitate limitată, bine definită în spațiu și timp.

Acum ești una cu Universul, cu lumina, cu necuprinsul din inima ta.

Acum spațiul e frontiera ultimă înspre care poți călători fără frică.

Acum timpul nu mai există și frica a dispărut.

Acum poți să te bucuri fără teamă și-l poți vedea pe Dumnezeu, oriunde ai privi.

Roagă-te! Mulțumește! Fii recunoscător!

Vorbește-I și așteaptă răspuns.

Nu-ți scoate dopurile din urechi ca să-L auzi. 

Destupă-ți doar mintea și deschide-ți larg inima.

Deschide ochii! 


Deschide-i larg de tot și privește mereu...înspre tine... 

Și nu mai lăsa întunericul să-și facă la loc cuib...în existența ta!


marți, 7 octombrie 2014

Eram o frunză

FotoȘ www.card-photo.com
M-am așezat lângă tine pe o bancă.

Vântul adia rece, soarele mângâia molatec.

Tu erai dus pe gânduri, eu eram un gând.

Un gând al unui copac ce zgribulea simțiri despre toamnă.

Copacii gândesc prin fiori, prin simțiri, știai? 

Gândurile lor sunt mai adevărate, gândurile lor sunt trăite cu intensitatea fiecărui moment care este.

Copacii trăiesc la maximum fiecare clipă, fiecare zi, fiecare anotimp.

Pentru copaci timpul vieții lor e mereu...ACUM...

Eu eram o frunză, tu un suflet care rătăcea încercând să se găsească printre gândurile toamnei.

Mi-a fost drag de tine... și la prima rafală de vânt am reușit să-ți mângâi mâna cu dosul palmei nervurilor sufletului meu...

Ai tresărit... 

Am reușit să te trezesc...

Am reușit să te aduc din nou la viață...

Am reușit să te fac să privești...înspre tine....


sâmbătă, 4 octombrie 2014

”Iubește-ți aproapele ca pe tine însăți.”


Cel mai bine știm să trăim viețile altora.

Suntem specializați în tot ce au de făcut cei de alături.

Putem spune cu precizie matematică cum trebuie să se comporte ceilalți, ce articole vestimentare li se potrivesc mănușă, ce coafuri sau ce culori le vin cel mai bine și lista poate continua la nesfârșit.

Avem o părere și ne dăm cu părerea în tot ce au ceilalți de făcut, însă uităm să le-o împărtășim și impricinaților.

Schimbăm impresii cu oricine despre oricine și uităm să ne uităm în ograda noastră - la ce ne-am uita, oricum are cine s-o facă pentru noi...

Suntem ași în a crește și educa copiii altora, cu ai noștri se pare că ne descurcăm nițeluș mai greu.

În concluzie, suntem maeștri în a trăi viața altora, nu mai putem de grija lor și uităm cu desăvârșire să ne avem și grija noastră.

De ce facem toate astea?

Simplu. Pentru a ne întări egoul. 

Vorbind de rău pe ceilalți ni se pare că noi suntem mai merituoși, mai buni.


Nu știm să prețuim oamenii din viețile noastre.

Habar n-avem că valoarea pe care o atribuim celor din jurul nostru e de fapt valoarea noastră.

Ceea ce vedem în ceilalți e de fapt felul în care știm noi să gândim sau să privim înspre ei și e foarte probabil să n-aibă nici în clin nici în mânecă cu cei în cauză.

Când vorbim despre ceilalți nu spunem mai nimic despre ei...

Însă spunem grozav de multe despre noi...

Numai despre noi...