miercuri, 31 decembrie 2014

REVELION 2015

Oriunde ai merge și oriunde ai petrece această trecere simbolică între ani, te invit să nu uiți să-ţi petreci Revelionul în inima ta...

Acolo lumina artificiilor sentimentelor, sufleurile de gânduri frumos dichisite, bezelele colorate ale emoţiilor, șampania franțuzească a bucuriilor împărtăşite cu cei dragi, parfaitul cu frișcă a trăirilor mereu proaspăte sunt toate all inclusive și costă doar o picătură de conștiință.

În seara asta, oriunde ai fi și oriunde ai merge, te rog nu te îndepărta prea mult de inima ta... fiindcă noi cei care locuim aici, în ea, să nu-ți ducem prea tare... dorul...


Un Revelion Sublim să ai! Tu și tu și tu și tu.... dar mai ales.... tu...

Lumea de dincolo de ochelarii de cal


Există și o lume care așteaptă cuminte să o "vedem". E lumea din spatele ochelarilor de cal, pe care ne încăpățânăm să o ținem departe.

Trăim într-o lume de vise și visăm.

Visăm vise despre vise și uneori ne pare că le atingem cu mâna.

Nu o dată ne batem cu pumnul în piept și ne lăudăm că urmărindu-ne visele cu stoicism, cu perseverență și cu un scop bine ales, până la urmă le vedem şi îndeplinite.

Posibil... Totuși, atâta vreme cât un vis se materializează înseamnă că noi încă dormim.

Dormim cu ochii larg deschiși povestind cu glasul rațiunii vise.
Și totuși...dincolo de ochelarii de cal care favorizează somnul mai există o lume...

O lume fără vise de îndeplinit...o lume în care totul e posibil şi în care avem deja totul neavând nimic şi nemaiavând nevoie de nimic.

O lume fără limite, fără metafore, fără etichete, liberă de atașamente, de dorințe și de... vise...

Lumea de dincolo de vise... 

Să îndrăznim să privim dincolo de ochelarii de cal... înspre ea.

Iar ea ne va deschide încet-încet drumul înapoi ... către noi...


Oana Denis Rotariu




sâmbătă, 27 decembrie 2014

vineri, 26 decembrie 2014

Ce a vrut să spună poetul

Câteodată, sau de cele mai multe ori, ceea ce a vrut să spună poetul e cu totul diferit de ceea ce interpretează cititorul.

Citisem pe undeva că fiecare e responsabil doar pentru ceea ce spune nu și pentru ce pricepe celălalt.

Perfect adevărat.

Fiecare interpretează ceea ce citește doar prin propriile percepții și doar de la nivelul lui de conștiință, cultură, educație, experiență...

Îmi amintesc cum acum ceva vreme am vrut să-i arăt recunoștință unei prietene FB.


M-am trezit de dimineață cu vreo jumătate de oră mai repede și am căutat o imagine mai sugestivă pentru a o posta alături de câteva cuvinte frumoase, pe care le voiam meșteșugit alese.

www.card-photo.com


Am găsit o fotografie care mi-a picat pe suflet - era cu două flori crescute din aceeași tulpină - păreau a fi în tandem. 

Simbolistica imaginii mă trimitea cu gândul la prietenie, la comuniune de gânduri, simțiri....

Am postat-o la ea pe perete și m-am grăbit la serviciu.

Toată ziulica persoana respectivă m-a surprins cu postările ei de mesaje tăioase și amare.

Ceva nu mi s-a părut în regulă, dar nu știam exact ce.

Când am ajuns acasă am contactat-o printr-un mesaj privat. 

Era teribil de afectată și de supărată pe mine pentru faptul că am postat o fotografie cu doar două flori, fiindcă florile în număr par sunt asociate morții în tradiția noastră populară.

I-am explicat fără sorți de izbândă care a fost intenția mea. Am fost întrebată dacă nu-mi pare rău pentru ce am făcut.

Am stat bine și am căutat răspunsul în mine. Nu, nu-mi părea rău. Nu făcusem nimic pentru care să-mi pară rău. Nu mă simțeam vinovată de nimic, cu atât mai puțin de tiparele moștenite sau dobândite de care se agățase creierul ei.

Intenția mea fusese cu totul alta.

Eram liniștită, calmă și simțeam o compasiune extraordinar de mare față de acea ființă.

Și cu sinceritatea-mi caracteristică i-am răspuns că NU.

Cred că știți și voi expresiile: ”Drumul spre Iad e pavat cu bune intenții” și ”Niciun bine nu rămâne vreodată nepedepsit”.

Intenția mea fusese de a-i arăta recunoștință, afecțiune, compasiune... De ce și pentru ce? Pentru ca acea persoană să se simtă prețuită, pentru ca acea ființă să aibă un sentiment de bine.

Și pentru a suta mia oară mă întreb: de unde aroganța că știm ce e mai bine pentru celălalt? Pentru numele lui Dumnezeu, cum putem să știm ce e bine pentru el?

Niciun bine făcut nu rămâne nepedepsit pe bună dreptate. Se pedepsește aroganța egoului căruia îi pare îndreptățit  a crede că e în măsură să știe ce e bine pentru celălalt.

Mi-am însușit lecția și am mers mai departe. Așa e viața...plină de lecții.

Persoana respectivă nu mi-a mai vorbit de atunci... I-am respectat decizia.

E dreptul ei să caute vinovați și vini în exterior. E lecția ei să arate cu degetul în oglindă, ori de câte ori are nevoie.... până se vede...




Mulțumesc, Doamne, pentru toate!







joi, 25 decembrie 2014

Cer cu suflet


Cu brațele privirilor
Am înghesuit luna
Și am îndesat-o
Cu cer cu tot...
În suflet...
L-am atârnat apoi
Frumos de stele...
Ca cerul să poată 
Cuprinde în sfârşit
Toate dorurile mele...


Lacrimi și mărgăritare

Doamne,

Dă-mi voie ca astăzi să așez la picioarele tale lacrimile mele pline de recunoștință!

Fă din ele mărgăritare și apoi vinde-le și cumpără hrană săracilor.

Poate îți rămâne și de o haină albă Pământului - să-l învelești în ea...

 
Și așa nimeni să nu mai sufere de frig sau de foame vreodată.

Astăzi,Doamne, Fă-ne pe toți să simțim și să vedem darul Tău de iubire și lumină!


Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

marți, 23 decembrie 2014

Abandon


Renunț.
Am obosit de gânduri
Și de ideea de tine.
Te las.
Mă strecor în lume,
Departe de mine.
Plec.
Te sărut, te simt,
Te cuprind și ... mi-e bine.

luni, 22 decembrie 2014

”Precum în Cer, așa și pe Pământ...”

Te dezbraci de haine, de metehne, de idei.

Te lepezi de tine... și te uiți în sus sperând în taină ca El să Te vadă.

Lumina stelelor te spală din vârful creștetului până-n tălpi.

El pare atât de departe, atât de Sus...

Te gândești să-I vorbești, să-I spui ce te doare, să-I mulțumești, să-I mărturisești cât de mult Îl iubești.

Te codești o clipă și apoi te auzi vorbind în gând: ”Doamne, dacă ești acolo arată-mi un semn.”

Cerul e plin de stele, care mai de care mai strălucitoare și-ți pare că una strălucește mai tare și că-ți arată semnul divin.

Nici n-apuci să duci bine gândul până la capăt că altă stea strălucește mai  aprins, apoi alta mai alb...

Nu... nu e ăla semnul...

Și fiind cu o secundă mai înțeleaptă rostești: ”Doamne dacă ești acolo arată-mi un semn, dar Fă-mă să-l și văd, Te rog!”

Noaptea e albastră, cerul e sus și e rece, briza mării tandră, catifelată o simți alunecând mătăsos pe trup.

O pală de vânt cald îți atinge, în dreptul inimii, pieptul.

Pare un semn. Inima-ți bate cu putere, sufletul se expandează departe, până dincolo de capătul zărilor...

Mai privești odată în sus, apoi adânc în tine.

Noaptea din tine se face zi... și-L vezi, și-L simți și copleșită de recunoștință plângi.

El e acolo sus când privești către stele și aici cu tine când privești spre Pământ, înspre tine...

”Precum în Cer, așa și pe Pământ...”



Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

duminică, 21 decembrie 2014

E nevoie să plouă

E nevoie să plouă peste noi.

E nevoie de furtuni de emoții, de taifunuri de sentimente, de tunete de senzații, de fulgere și străfulgerări de conștiință...

E nevoie de liniștea de după furtună.

Niciodată liniștea de după furtună nu e la fel ca cea de dinaintea furtunii.

Liniștea de dinainte e grea, e apăsătoare, e insinuantă, e neliniștită, e tensionată...

Cea de după e liberă, e eliberatoare, e reconfortantă... e...

E nevoie să simți ploaia pe pielea ta, e bine să treci prin furtună - ca să poți să faci diferența dintre ele...


Dacă ești prins în vârtejul emoțiilor tale... bucură-te!

Afundă-te în el cât de adânc poți.

Nu te zbate să te ridici la suprafață - riști să fii azvârlit înafară și făcut bucăți.

Mergi odată cu vârtejul, în același sens cu el.

Pipăie-l, învață-i dansul, mișcările, simte-i strategia, învață-i jocul – doar așa vei putea ieși întreg din el.

Întreg și mult mai înțelept...

Fii ca și Dorothy în Țara Minunilor... 

Numai că în jocul cosmic tu ești minunea...

 
O minune în viața ta...

Gând nevisat


Între vise locuiește
O lume de stele
Și-un gând nevisat

Rătăcit printre ele...
www.card-photo.com

vineri, 19 decembrie 2014

miercuri, 17 decembrie 2014

Așteptările limitează și îngrădesc...

Tot spun că viața ne învață dar nu spun și cum.

Tot spun să că e bine să ne întoarcem cu fața către noi și nu dau niciun exemplu.

Azi mi-a venit ideea de a vă povesti o situație oarecare a vieții mele.

Îmi cer scuze că m-am luat drept exemplu și pentru banalitatea celor povestite, dar nu știu să explic decât ceea ce experimentez ...altfel nu face sens nimic pentru mine...

În una din zilele din săptămâna trecută mi-am propus să-mi cumpăr o geacă de iarnă - mă săturasem de cea veche.

Și cum mintea râșnește gânduri încontinuu, în timp ce conduceam înspre serviciu îmi vin în gând întrebările: ”Oare ce fel de geacă să-mi iau? Ce culoare? Să fie mai scurtă sau mai lungă?”

Și cum mereu mă privesc ca în oglindă și-mi studiez toate gândurile și mișcările, îmi dau seama că nu gândesc bine deloc.

Realizez că dacă îmi setez ca intenție să cumpăr un anume fel de haină, de o anumită culoare și un anumit tipar pot trece pe lângă cea cu adevărat  potrivită mie și să n-o observ.

Și asta doar fiindcă e de altă culoare sau alt model față de cel proiectat în mintea mea, dinainte de a merge la cumpărături.

Ai să-mi spui că oricum le observ și pe celelalte.

Așa este. Le observ pe toate, dar nu le acord niciuneia atenția mea, de ca și cum aș fi un orb dotat cu vedere.

Așadar, gândesc în continuare, care va să zică așteptările ne limitează și ne îngrădesc toate opțiunile.

Și așa facem cu toate situațiile din viața noastră.

Viața ne învață. 

Se străduiește din răsputeri să o facă, după cum bine observăm, chiar și atunci când ne trimite să ne cumpărăm de îmbrăcat.

Totul e să găsim lecția din fiecare situație. Totul e să stăm cu ochii larg deschiși... și să nu dormim...

Posibilitățile vieții sunt infinite...doar noi ne încăpățânăm să ni le limităm.

Fiindcă cică în asemenea fel ai avea viața sub control....

Nimic mai neadevărat...


Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Nimic bun... pentru tine...

Uneori, ceea ce vrea să ne facă viața să pricepem nu face niciun sens pentru noi.

Zic uneori, de fapt e de cele mai multe ori.

Ochii noștri văd doar ce poate mintea să înțeleagă, iar mintea pricepe doar ceea ce-i dictează aroganța egoului ridicată la literă de lege, sau de adevăr suprem și de netăgăduit.

De câte ori am auzit expresia: așa sunt eu și nu am ce face!”

Ei bine în aceste condiții într-adevăr acele persoane nu vor mai avea ce face, fiindcă singure își limitează toate oportunitățile.

Și culmea e că totuși se străduiesc în continuare și din toate puterile să facă.

Și chiar fac.

Fac în așa fel ca în mersul lor în contra vieții să amplifice toate evenimentele și toate situațiile întâlnite și să le dea o conotație negativă pentru a li se alimenta iluzia unei false importanțe de sine.

Aduc în toate acele ipostazele ale vieții o cantitate enormă de negativism, de ranchiună, de urât și angrenează cantități uriașe de energie negativă doar pentru ca să-i dea egoului importanța cuvenită.

Iar apoi obosesc, disperă, li se pare că le e greu și că duc o viață imposibil de suportat.

Și chiar duc o viață imposibil de suportat – viața pe care au ales ei înșiși să o ducă.

Poate că dacă am putea să facem un experiment în care doi gemeni aproape identici ar fi puși să treacă prin aceleași situații de viață, unul cu atitudinea ”așa sunt eu și nu am ce face”, iar celălalt cu atitudine pozitivă și deschisă, capabil să găsească și partea bună sau lecția din fiecare eveniment prin care trece...cei în cauză ar putea să vadă diferența...

Dar șansele sunt minime. Chiar dacă ar vedea și ar înțelege... tot nu le va ține mult...

De ce? Fiindcă e mult mai importantă vanitatea, orgoliul și ideea că faci ceva când de fapt nu faci nimic...

Nimic bun... pentru tine...

joi, 11 decembrie 2014

Noblețea unei sincerități gentile

Orice femeie ajunsă la un anumit nivel de maturitate presupune că un bărbat, aparent ajuns la același grad de maturitate ca și ea, ar trebui să știe ce așteptări are domnia sa de la el.

Doar că presupunerea domniei sale e complet irelevantă și total lipsită de fundament.

Oricărui bărbat cu o anume experiență de viață i se pare că știe exact ce a vrut să insinueze o anumită doamnă sau domnișoară într-o anumită conjunctură sau ipostază a vieții lui.

Și e perfect justificat: doar i se pare.

Nici ele și nici ei nu sunt abilitați a judeca gândurile, reacțiile, simțirile, așteptările, visurile sau strategiile celorlalți oricât de multă maturitate, înțelepciune sau experiență ar putea avea.

Unul din citatele mele preferate este cel al lui Erich Maria Remarque care spunea că ”Rațiunea îi este dată omului pentru a-şi putea da seama că nu-i serveşte la nimic”.

Perfect adevărat. Acesta e într-adevăr rostul rațiunii, aceasta e adevărata ei menire.

Nu servește la nimic să presupunem că știm ce a vrut celălalt de lângă noi să spună sau să facă într-o anumită conjunctură, pentru că îl vom judeca doar prin prisma gândurilor și din perspectiva rațiunii noastre.

Care gânduri? Acele gânduri care ne proiectează pe ecranul rațiunii filme ale unor situații sau evenimente similare, deja trăite de noi.

Doar că celelalte persoane peste ale căror intenții sau judecăți așezăm filtrul gândirii noastre s-ar putea să nu știe nici cu spatele despre ce e vorba în toate poveștile trăite de noi, pentru că ele au experimentat cu totul alte situații de viață decât cele prin care am trecut noi.

Și așa și unora și celorlalți ni se pare că știm exact tot ce ține de cei de lângă noi.

Dar nu știm. Doar ni se pare că știm?

O abordare corectă ar presupune multă deschidere și extrem de multă sinceritate.

Ar fi frumos și benefic să putem să ne întrebăm unii pe ceilalți despre ce anume am gândit, simțit sau așteptat unii de la alții  în anumite situații .

Și ar fi minunat să câștigăm libertatea de a răspunde cu sinceritate tot ce suntem întrebați de oricine și despre orice.

Da, cu sinceritate.

Dar cu o sinceritate gentilă, cu acea sinceritate care să țină cont și de sentimentele celorlalți.

Spusă cu brutalitate chiar și o declarație de dragoste poate să sperie.

Sinceritatea trebuie să aibă și ea o anumită delicatețe, o anume eleganță și o atare noblețe.

Până la urmă și sinceritatea are nevoie de o anumită atitudine spre a fi interpretată corect.


Ajunși la un anumit nivel de maturitate sau de experiență ar fi bine dacă am știi să renunțăm la rațiune în favoarea intuiției și la orgoliile inutile și lipsite de sens în favoarea sincerității.


Și ar fi de apreciat  dacă am putea avea mai multă încredere în capacitatea celorlați de accepta și adevărul nostru, exact așa cum cum este el: nud, corect, cinstit, expus elegant și așa cum se cuvine...


sâmbătă, 6 decembrie 2014

Progresul nu presupune să mergem înainte ci să ne oprim


Uneori, progresul nu presupune să mergem înainte ci să ne oprim.



Nu să ne oprim pentru a bate pasul pe loc ci pentru a privi înspre noi, pentru a conștientiza că suntem, pentru a simți cine suntem și din ce suntem plămădiți.

Progresul nu înseamnă numaidecât acțiune... ci contemplație, introspecție...

Sper să facă sens și pentru tine înțelesul din spatele cuvintelor.

Deci ne pare că progresăm atunci când câștigăm mai mulți bani, când adunăm mai multă avere, atunci când capătăm mai multă putere, mai multă autoritate, mai multă recunoaștere.

Tot mai multă, din ce în ce mai multă...

Până când? Și ca să ce?

Ca să fim cei mai influenți, mai recunoscuți și mai apreciați oameni din cimitir?

Ăsta o fi sensul vieții?

Ăsta o fi rostul nostru pe Pământ?

Ne stabilim din ce în ce mai multe obiective, care mai de care mai înalte, care mai de care mai îndrăznețe.

Apoi ne facem planuri, strategii și ne zbatem ca apa de maluri să le ducem la îndeplinire.

Și le ducem până la capăt. Și ne reușesc. Și ni se pare că suntem mai merituoși și mai buni.

Dar oare chiar suntem? 

Oare chiar s-a meritat să călcăm peste cadavrele emoțiilor noastre gâtuite de orgolii și să bruiem întreaga armonie a Universului?

S-a meritat să irosim atâta energie și suflet pe apa sâmbetei?

Oricât de înalte ar fi zidurile palatului în care trăim, sufletul tot la gura unei sobe bătrânești ni-l odihnim cel mai bine.

Acolo ne vom întâlni mereu cu spiritele strămoșilor noștri care se uită cu drag înspre noi.

Oricât de strălucitor ar fi acel 4x4 din care am putea privi munții și cerul și apele, tot va trebui să descălecăm la un moment dat și să intrăm cu tălpile sufletelor goale prin pădure pentru a simți cum freamătă firea.

Și-atunci când descălecăm vom fi întotdeauna toți la fel. 

Dezbrăcați de conturi în bancă, dezbrăcați de închipuiri și liberi.

Nimeni nu spune că nu e bine să avem bani, sau renume, sau putere.

Le putem avea nu doar pe unele ci pe toate la un loc.

Dar să nu dezvoltăm față de ele atașamente, să nu investim în ele toată energia și atenția noastră.

Progresul nu presupune să alergăm mereu înainte fără a ști cu-adevărat pentru ce... dar fiind atât de ignoranți încât să ni să pară că ducem pe umeri bunăstarea lumii.

De cele mai multe ori, dacă nu de fiecare dată, pentru a progresa e nevoie doar să ne oprim într-un loc. 


Așa cum bine spunea Sfântul Arsenie Boca:

”Oprește-te! Atâta tre' să faci, să te oprești. Să te oprești și să privești iară firul de iarbă, să vezi floarea să-i simți parfumul, să te închini la sfântul Soare și să-I mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi. Să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor și acolo, acolo, în liniștea aceea, în liniștea aceea multă acolo să te găsești tu pe tine din nou. Și vei deveni ce-ai fost cândva iară.”


Amintește-ți


Amintește-ți 
Că ești doar la distanță
De o privire de mine.
Iar dacă închizi ochii,
Nici măcar de-atât.
Sau preț de-un gând
Sau de-o zbatere de aripi
Ce-ți trece prin stomac,
Ori timp de-un sărut
Pe care-l simți cum tandru
Îți încălzește sufletul...
Și nu numai...
Amintește-ți că uneori 
Sunt doar la un vârf de emoție
Distanță de inima ta...
Și deseori....
Nici măcar de-atât...
Sunt mereu aici,
Mereu cu tine... în tine... 
Te rog, te implor...
Doar amintește-ți...

joi, 4 decembrie 2014

Ce e dorul?


Dorul...

Ce e dorul?

E lacrima de suflet ce se topește în căușul palmelor unei inimi veșnic îndrăgostite de viață.

E poezia așternută pe portativul viselor nevisate.

E privirea galeșă ce atârnă la urechea jurămintelor nerostite.

E cutremurul emoțiilor troglodite din piept...

Hmm... Dorul...

Ce e dorul?

E suflet din sufletul trăirilor ținute strâns la piept și nelăsate nicio clipă din privirile sentimentelor grijulii.

Mda... Dorul...

Ce e dorul?

E bijuteria ce atârnă pe inelarul mâinii stângi al iubirii ținute tainic în seiful ascuns la noi în piept.

Off... dorul?

Ce e dorul?


Dar...

Da dar... 

Dar ce nu e...dorul...?


marți, 2 decembrie 2014

Musai să te asiguri că ai lăsat loc de bună ziua

De fiecare dată când cineva oprește comunicarea cu mine sau pleacă din viața mea mă bucur mult.

O întrebare firească și perfect justificată ar putea fi: ”Ai înnebunit?”
Nu sunt în măsură să dau un răspuns obiectiv la această simplă întrebare, dar cel mai probabil ar fi ca nu.

Am ales doar să privesc situația dintr-o perspectivă diferită care, în limitele rezonabilului, să mă avantajeze.

Fiecare ființă care vine la un moment dat în viețile noastre, nu vine acolo din pură întâmplare, ci ca să facem schimb de lecții și de emoții, sau chiar să le învățăm împreună, pe unele dintre ele.

Atunci când se distanțează înseamnă că nu mai are nimic de oferit din bocceluța de lecții cu care a venit și și-a luat de la tine tot ce-i trebuia.

Poți spune și că nu mai are nevoie de tine, dar ne-am obișnuit să folosim expresia ca fiind ceva rău. 

Ce e așa rău în faptul ca cineva nu mai are nevoie de tine? Cum poate fi rău că cineva se poate descurca singur și fără ajutor din partea ta?

E un lucru minunat, iar dacă iubești și prețuiești cu-adevărat acea persoană, această stare de fapt ar trebui să te bucure din tot sufletul.

Ceea ce e important totuși e felul în care a ales să plece. E unul dintre amănuntele care fac toată diferența. 

Atunci când pleci, alege s-o faci cu rafinament, discreție și fără a răni sentimentele celuilalt. 


Și încă ceva: musai să te asiguri că ai lăsat loc de bună ziua!

luni, 1 decembrie 2014

Dezbracă-mă


Dezbracă-te de tine
De lume şi de rele...

Îmbracă-te cu nori,
Cu lună şi cu stele,

Cu sufletu-mi pribeag
Prin visurile mele...

Dezbracă-mă de tine...
În gândurile mele...