sâmbătă, 14 aprilie 2018

Crâmpei...

Foto: Diana Damaschin
Ochi deschiși
Înspre înăuntru...
Valuri rătăcesc
Stingher înspre
Alte maluri...
Cartografierea iubirii
Așează gânduri
Morman între noi...
Gândurile se năruie
Geografia iubirii
Rămâne aceeași
Dintotdeauna...
Visele ce odată
Aveau suflet astăzi
Se numesc amintiri.
O petală de cireș
Se așează
Pe o pleoapă...
S-a făcut
Primăvară...
În noi înfloresc iar

Cireșii...

Oana Denis Rotariu
13.04.2018

duminică, 8 aprilie 2018

Paște...

Corset de tipare.
Gânduri la kilogram.
Sentimente second hand.
Îmbâcseală de vorbe pretipărite
Netipărite.
Lipsă de aer, privațiune de nou,
Carență de autenticitate.
De pe caldarâm
Un prezon uzat
A ricoșat în parbrizul
Nou nouț al unei
Mașini de ultimă generație.
La fereastră
Motanul admiră
Cu nedisimulată și proaspătă
Curiozitate
Insolita primăvară...
Pe undeva prin noi
Iisus se răstignește
Suferă și Învie
Nouă Iubire
În inima Lumii...
În inima ta...
În inima mea...

Oana Denis Rotariu
07.04.2018

miercuri, 4 aprilie 2018

Sfârșit de alb...

Ninsese pe inima mea
Cu sufletul tău...
Flori de nimicuri
Îmbujorate
Înfloreau umezitele
Gene de lumină...
Trecuturi albe
Nu-și găseau
Un viitor concret.
În inima mea
Locuiești mereu
La timpul absent
În iatacul emoțiilor
Curate...
Constant și fervent...


Oana Denis Rotariu
04.04.2018


#cardphoto
 

duminică, 1 aprilie 2018

Urme de iarnă...

Deznod amintiri.
Le înnod la loc, le fac ghem,
Le arunc.
În tolba cu nimicuri
Sunt amestecate
Anotimpurile.
Zăpada pare că s-a topit.
Albul a dispărut pe
Sub noroiul de lângă mașinile
Parcate lângă pavajul găurit.
Iarba și-a uitat verdele
În caietul în care se apucase
Să-și adune memoriile.
Accident mortal
Pe culmea viselor.
O dorință pasageră intrată
Pe contrasens
A lovit în plin o
Deznădejde care
Circula regulamentar
Pe autostrada gândurilor
Fără rost...
Pe asfaltul ideilor
Dintr-un ciob de speranță
Strălucește impasibil
Soarele...


Oana Denis Rotariu
31.03.2018
Foto: Diana Damaschin

sâmbătă, 24 martie 2018

Caleidoscop de gânduri

În lumea necuvintelor
Rămâi necuvântul de aur...
Dorul Universului
De simetrie
E dat de Șirul lui Fibonacci
Și proporția Lui de aur...
Un melc codobelc
Ștanțează Existența tăcut...
Plăcut stă un laur...
În înțepenirea minților.
Labirintul
Iubirilor poate fi
Guvernat de o
Reprezentare
De moluscă.
Iar gândul unei flori
Poate să se înalțe
Și la nivel de fluture...
Nu doar de muscă...


22.03.2018

Amazing Photo by: Iuliana Ojog, Card-Photo.com

duminică, 4 februarie 2018

Amintiri de iarnă...


În buzunarul tău drept
Mâna mea stângă
În mâna ta dreaptă
Încălzește inima mea stângă
Ce se întinde, dreaptă,
După petale de cer albe
Care zboară diafan
Peste iarna de alături...
De iubirea noastră...


Oana Denis Rotariu
03.02.2018

marți, 30 ianuarie 2018

Cai verzi...


Cai verzi
Pe pereții îndoielilor...
Visuri roz
În caruselul dezamăgirilor...
Sânge albastru
Prin venele timpului...
Zgomot mut în timpanul surdului...
Timp pierdut
În tranșeele solitudinii...
Curcubee
Ce se abandonează amplitudinii...
Cai verzi
Pe tavanul speranțelor...
Viers mut
Pe caldarâmul ignoranțelor...
Zbucium șovăitor
Printre părerea gândurilor...
Nu se învoiește
Să mă dea pradă prundurilor...
Nu voi fi nicicând, cea de ieri
Nicigând, niciodată...
După mii și mii de vieți
Sunt mereu, iar și iar, altă fată...
După mii de-ntrebări
Cea de azi e mai proaspătă...
Scapătată din tot ce ieri
Părea bob și azi numai hoaspă...
Cai verzi pe nimic,
Din nimic, aleargă bezmetici...
Calcând frici demente
De smintiți eretici...
Mergi ușor, gând pribeag,
Ușurel, să nu te-mpiedici
Printre caii ce-aleargă verde, frenetici...!


Foto: Irina Crainiciuc, (fără) titlu

joi, 28 decembrie 2017

Iarnă

Cade zăpadă
În lumile altora...
Rând pe rând
Pescăruși înalță
Pământul alb
La norii negri...
Dincolo de nori
Soare...
Iarnă...
Unde oare?


Oana Denis Rotariu
28.12.2017
Foto: Lăcrămioara Samson, Labirint...

joi, 21 decembrie 2017

Celui de departe

Cu cât te-ndepărtezi,
Te simt tot mai aproape
De tot ce tu numești
Inima mea...
Să te alung
Ar însemna să plec
Și eu departe
De unde sunt,
Dar parcă aș mai sta...
Rămân aici, aceeași
Piedică înfiptă
În neclintirea ei...
Pe-ndepărtarea ta...

Oana Denis Rotariu
20.12.2017
Foto: Lăcrămioara Georgeta Samson ”Dimineți cu dor de ducă”

Încă...

                            Lui...

Poate că ți-era dor
Să mă cauți
Și dor ca uneori
Să mă găsești...
Gândurile tâmpe
Făuresc balauri
Inima verde-ți toarnă
Iar povești...
Pe tâmpla deziluziei
A răsărit un fir de nesperanță,
Cât orologiul bate
Se cheamă că trăiești...
Și poate că ți-e dor
Să mă mai cauți...
Și încă îți e drag
Să te mai zăpăcești
Când mă găsești în doruri...

Atunci știu că-s vie...
Și simt fără să știu
Că tu... mă mai iubești...



Foto: Irina Crainiciuc, ”Steaua magilor”


marți, 28 noiembrie 2017

Șotron cu Dumnezeu

Dumnezeu e
Întotdeauna cu tine,
E aici îl conții
Și te conține.
Noi suntem
Cei care trasează
Linii de demarcație
Prin care ba ne unim,
Ba ne separăm
De Dumnezeu,
După cum ne dictează
Nebunia minților noastre,
De multe ori smintite...

Imaginația e cea
Care desenează linii iluzorii
Și joacă zilnic X și Y,
Sau Riți-Piți, șotron
Sau șah cu Dumnezeu.
Pândind o eventuală
Posibilitate de șah-mat,
Care ne-ar confirma
Pe deplin ... nebunia...

Dar, din fericire,
Nici creionul, nici hârtia,
Nici pavajul, nici piatra
Nici creta și nici tabla de joc
Ori piesele, inițierea sau
Ieșirea din joc nu ne aparțin.
N-avem nimic și-atunci
Nu suntem niciodată
Mulțumiti pe deplin.

În plus, egoului
Nu-i convin
Bucățica de pătrățică
Ce-i revine...
Și ne-ndeamnă, zi de zi,
Să ne luăm la întrecere...
Cu Dumnezeu...
De ca și cum El e
Un fitecine...

Căruia trebuie
Să-i demonstrăm
Că jocul pe care
Tocmai îl jucăm
E de fapt al nostru
Și ne aparține...

Că El e acel Cineva
Care ne privește
Întotdeauna de Sus,
De undeva de departe,
Iar noi, aici, suntem mereu
Deși mai jos, la apogeu...
Smintiți iluștrii
Ce construiesc
Din gânduri fără rost
Mausoleu...


Oana Denis Rotariu
11.06.2017


luni, 27 noiembrie 2017

Ignoranță

La ușa nepăsării
Bate-un ignorant cuie...
Talpa inconștientului colectiv
Sângerează brusc
A derâdere...
Neoplazia nu e o boală,
E un fel eronat de a gândi...
O lipsă de bună simțire.
O nesimțire cronică
Care zace în celule
De mult prea mult timp.
Între timp,
Încet, dar sigur,
Omenirea învață
Să se vindece,
Cu nepăsare și răbdare,
De viață...
Se zice că e cea
Care șade nu aici,
Ci mai toată vremea, în față...
Și poți avea
Senzația că trece,
La mustață...
Epilog sau prefață?


Oana
27.11.2017

Contorsiune...

Ne încolăcim
Unul în altul
Până nu mai reușim
Să ne descâlcim
Mințile.
Impresii intime
Trenează lângă emoții,
Pe patul dezamăgirilor.
Se uită la noi doi
Cu ochi umezi și goi.
Așezați pe margini diferite
Ale deznădejdilor
Ne creștem rădăcinile iubirilor
Pe bulbi de sminteli.
Nici eu n-am dreptate
Nici tu nu te-nșeli.
În zare, doi cai aleargă
Spre albastru, să-l prindă...
Ne agățăm privirile
După ei, ca-n oglindă...
De nimicuri și vorbe
Rămânem chei...
Și stăm așa...
Aici închei.

Oana
24.11.2017

Foto: Diana Damaschin


Acolo-i aici...

Acolo e aici
Și ești mereu aproape.
Cerul se oglindește
Suav printre ape.
Mă aștepți, stingher,
La marginea rândurilor,
Să aranjez sentimente
În ordinea gândurilor...
Acolo e aici,
Aici e acolo...
O pasăre-n ram
Viază un solo.
La capătul tăcerii
Zboară o parabolă
De vârful iluziei
Se înțeapă o fabulă,
Ce ne-nvață pe toți
Ce e rău și ce-i bine...
Și acolo și-aici
Rămân cu gândul
La tine...
Să-ți fie cum ești,
Stimate străine...!


Oana
24.11.2017

luni, 20 noiembrie 2017

Îmi pare...

Foto: Diana Damaschin
Îmi pare rău
Că-mi pare bine
C-a mai trecut
Încă o clipă...
Zborul n-apare
Din aripă,
Aripa nu înseamnă
Zbor.
Iubirea naște
Un odor.
De încântare
Mă-nfior și-mi
Pare iarăși
Rău și bine...
Ca să trăiești

Nu-i chiar ușor...


Poezie...


Cobori
În pădurea de cuvinte...
Acolo se găsește
O stare...
Dincolo de stare
E o poveste.
Atingi cu cuvintele...
Povestea.
Ea dispare și rămâne
Starea,
Ascunsă în spațiile goale
Dintre cuvinte,
Dintre rime,
În lipsa rimelor,
Printre versuri...
Poezie...? Universuri...?


Oana Denis Rotariu
19.11.2017

miercuri, 15 noiembrie 2017

Întâmplare...frumoasă...

Afară era atât de frig!
Ea ieșise din spital.
El sprijinea un colț în fața magazinului de pâine. Era îmbrăcat cu cârpe legate pe tot corpul.
Ea l-a privit în ochi, fără vorbe. Îi rămaseră toate în gât.
El i-a susținut privirea, cu mâna întinsă...
Afară era atât de frig...!
Ea a intrat în magazin, a scos portmoneul și a luat o pâine.
A ieșit, s-a oprit lângă el...
Se priveau tăcut, erau un suflet.
A luat toți banii pe care-i avea în portmoneu și i-a pus pe toți, lui, în mână.. Îi părea rău că nu-i rămaseră mai mulți - îi cheltuise pe la doctori...
El i-a zâmbit. Ea a plecat repede, înnecată de lacrimile ce-o gâtuiau de fericire.... de supărare...
Afară era atât de rece...!
El avea o privire atât de caldă...
Dar mâinile-i erau atât de înghețate...
Era îmbracat în cârpe din cap până-n picioare...
Sprijinea un suflet frumos la marginea unei priviri calde..


Despre viață...

Îmi pare rău că-mi pare bine c-a mai trecut o zi... de luni... ! Oana

Despre zbor...

Zborul n-apare din aripă, ci din inima care visează să zboare...

marți, 14 noiembrie 2017

Irosire...

Îmi pare rău
Că-mi pare bine
C-a mai trecut
Încă o clipă...
Zborul n-apare
Din aripă,
Aripa nu înseamnă
Zbor.
Iubirea naște
Un odor.
De încântare
Mă-nfior și-mi
Pare iarăși
Rău și bine...
Ca să trăiești
Nu-i chiar ușor...


Oana 
George Ziakas, November Rain

vineri, 3 noiembrie 2017

”Suflet perpetuu...”, Editura LiLA

Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, Indra! Mulțumesc, Editurii LiLA!
Mulțumesc Vasi, Cristi, Dorin, Rareș... și nu numai...!
"Un fel de prefaţă
Poezia nu „se scrie”. Ea răsare de undeva, dintr-o altă lume de simţire, în momente preţioase de deschidere, de receptivitate, de graţie.
O lume a unor altfel de frecvenţe-unduiri ale acelui Ocean Cauzal al Existenţei… Vibraţii primordiale… Care cresc, care se coagulează…, devenind gânduri-simţiri-cuvinte-forme…
La început a fost Cuvântul… Cuvântul Universului care va deveni viaţă, fiinţe, simţire, cuvinte ale acestor fiinţe, prin care îşi exprimă ele simţirea. Vibraţii-cuvinte care creează forme: ale Dumnezeului sau ale fiinţelor…
Poezia nu „se citeşte”. Uneori acele cuvinte nu înseamnă nimic pentru minte: pentru că poezia nu poate fi înţeleasă cu mintea… Trebuie doar să o laşi să te pătrundă ca să încerce să trezească şi în tine acele unduiri ale unor altfel de simţiri… Să poţi pătrunde şi tu, în acea altă lume, a unor altfel de înţelesuri-cuvinte-forme…
Și poate că, astfel, pătrunzând în adâncimi, vei descoperi şi tu Oceanul Cauzal… şi acele frecvenţe primordiale ale sale…, unduirile care devin Existenţă-Manifestare…, gânduri-simţire…, cuvinte-forme…
La Început a fost Cuvântul: Vibraţia primordială, Cuvântul Creaţiei… care va deveni viaţă, gând, simţire, cuvânt… Un „Început” care este, însă, mereu, încontinuu… Perpetuu…"
Indra

Știi Tu, Doamne?

Știi Tu, Doamne?
Fără Tine lume-ai pustie.
Nici pacea nu-i pace
Nici viața nu-i vie...
Și vorba e stearpă
Și viersul e ciung,
Când nu ești acolo
Să-l vezi alergând
Prin inimi de piatră
Găsindu-și mormânt...
Știi tu, Doamne
Că fără Tine,
Ceru-i foarte departe
Și e gol pe Pământ?

Nu pustii...

Nu pustii lumea
Cu neiubirea noastră...!
Las-o să fie albă
Și uneori albastră,
Ori galbenă sau roz,
Și chiar și purpuriu...
Ca să mă simt mai vie
Ca să te simți mai viu...
Ori verde și oranj,
Ca florile din glastră,
Să cânte mov în piept
O pasăre măiastră
În do major solfegii...
Nu, nu e prea tarziu,
Cât încă nu e seară
În sufletul pustiu...
Nu pârjoli Pământul
Cu rătăcirea noastră...!
Iubirea mai trăiește
Și mai e încă castă...
Chiar de nu-i între noi...
Nicicând n-a fost a noastră...
Nu pustii iubirea
Cu neiubirea noastră... !

Să taci o mie de cuvinte

Să taci o mie de cuvinte,
Să le aduni într-o tăcere,
Să le împachetezi în rugi,
Să le transformi în mângâiere.
Să taci o mie de cuvinte, Să le transformi în sărbători
Și uite-aşa la cele sfinte
S-adaugi şi s-aduni comori…
Să taci o mie de cuvinte,
O mie binecuvântări…
Să taci şi să nu iei aminte,
Că de tăcere te-nconjori…
Să taci o mie de cuvinte…
Și liniştea să-ţi dea fiori…
Uşor, tăcând… spre necuvinte
Să-nveţi încet-încet… să zbori…

Să scriu câteva vorbe despre cea care scrie?

De ce scrie?
Pentru că pentru ea scrisul reprezintă o trapă deschisă spre Divinitate.
Scrie pentru a evada din așa zisa realitate. Pentru că ceea ce are de spus aparține altor vremuri, simțiri, realități... sau irealități...
Scrie pentru că celei care scrie i-ar fi plăcut să mai trăiască un pic de eternitate în epoca romantismului.
Pentru că atunci când scrie, cuvintele par a avea puterea de a face lumea mai... senină.
De ce scrie?
Pentru că toate lacrimile par să-și găsească un rost, toate bucuriile un sens, toate dorurile o cale și toate emoțiile, bune sau rele, se dezamorsează și se transformă în ceva ce pare să nu rănească pe nimeni...
De ce scrie?
Ca să-și vindece inima de indiferență, de igoranță, de pasivitate, de negativism...
Pentru că îi face plăcere să se păcălească că lumea în care trăiește poate deveni mai frumoasă și mai bună doar citind, uneori, ceea ce ea câteodată, îndrăznește să scrie.
De ce scrie?
Scrie pentru că-i este drag să scrie și pentru că-i era dor de-o viață întreagă să se manifeste astfel.
Se pare că în tot acest timp cât nu a așternut slove pe hârtie, ele s-au scris undeva în inima ei. Parcă o mână nevăzută a Universului, îi tot umple ulciorul imaginației, așa încât chiar dacă se revarsă și dă pe dinafară, rămâne ca prin miracol mereu plin, veșnic proaspăt și parcă din ce în ce mai primenit.
Dar ceea ce simte ea cu certitudine - este faptul că scrisul reprezintă maniera discretă prin care Dumnezeu îi spune zi de zi că o iubește.
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Oana Denis Rotariu

Zbori în Lume, carte dragă... Și îmbogățește Lumea cu frumosul din Tine...! <3 span="">

miercuri, 1 noiembrie 2017

Altă paradigmă...

Te-am cunoscut odată...
Veneai din cealaltă parte
A inimii, șoptit, tihnit...
Zâmbeai...
Pe partea ta de iluzie
Era mai rece...
La mine părea mai cald...
Era iarnă...
Cât de cald putea să fie?

Stăruitor, în noapte,
Un cuvânt bate
La poarta unei rime.
A cunoscut-o odată
Când făcea parte din altă
Paradigmă.
Acum nu se mai potrivesc.

Odată, te-am cunoscut...
Zâmbeai...
Veneai din altă parte
A unei rime,
Dar ai plecat șoptit
În direcția,
Altui vers...

Acum planezi, pierdut...,
Prin Univers...
Oana
01.11.2017

duminică, 29 octombrie 2017

Doruleț...

Mi-e drag de tine,
Câteodată...
Mai ales atunci când privești
Spre iarbă cu drag,
Ori spre fluturi,
De ca şi cum ai dori
Să-i iei în brațe.
Ori când privești tandru
În ochii copilului
Sau ai motanului
Care toarce calm
În pupilele tale...

Mi-e dor de tine,
Câteodată...
Mai ales când stai cu capul
În poala iluziilor mele
Și mă lași să-ți număr visele,
În timp ce tu ești plecat
Pe coclaurile gândurilor, departe...

Mi-e cumva de tine...
Uneori...
Dar de cele mai multe ori
Mai tot timpul...
Când te las să-mi împleteşti
În pletele simțirilor
Spicele de grâu coapte
Ale tuturor iubirilor ce se leagănă...
Prin ființele noastre,
Fremătânde...

Mi-e bine...deseori...
Dar... ce bine poate să-mi fie... !!!

 Oana
 29.10.2017

sâmbătă, 28 octombrie 2017

Alfa și omega...

Punctul zero
Întâlnește infinitul
Când negația
Se contopește
Cu afirmația,
Când Absolutul
Umple complet
Acel gol din noi
Care tânjește continuu
După plenitudine
Și rămâne,
Cu consecvență
Neumplut... până
La capăt.

Alfa și omega...,
Începutul și sfârșitul,
Fuzionează
În permanență,
Se expandează,
Se transformă
Și transformă în noi
Clipa în eternitate,
Cu bucurie și fără falsitate...

Natural, simplu, firesc...
Fără fatalitate...


Oana
28.10.2017
Foto: Diana Damaschin, Prin ochii Dianei


marți, 24 octombrie 2017

Toamnă în sufragerie

... de la Diana
Toamnă în sufragerie.
Pe marginea ferestrei
Țese poezia vânt...
Fire de iarbă usucă
Gânduri în pletele
Tale arămii...
De la atâta soare
Din privirile altora
Ai început să strălucești...
Zboruri se împleticesc
Pe cărările anotimpului
Numit viață
Și trec prin noi
La mustață...
Cătinel, inima tactează
Ritmul respirației
Universului nevăzut,
Din afară-înăuntru...
Unde e afară...?
Cine e  înăuntru...?
Toamnă...
În sufragerie pisica arămie
Admiră petale de flori...

Dincolo de geam...
Fiori...

Oana
24.10.2017

Bucură-te...!

Bucură-te de vara
Care-i toamnă
Și de iarna care-i primăvară
De norii care-s cer,
De viața de după gard,
De chipul din fața și din
Spatele oglinzii
În care privești și nu te vezi
Ori te vezi, fără să te privești...!
Bucură-te că ești!
Construiește-ți
Din aripi povești!
Din inimă nu fă stavilă
În fața furtunii,
Ci fă furtuna liniște
Și dăruiește-o lumii...!
Bucură-te de anotimp
De timp un timp, 
De frunză, de mare,
De vară, de uitare,
De a anotimpului răsfirare...
Până te faci alt timp,
Până devii lumină,
Ori te prefaci soare
Și te privești pe tine... aici...
De undeva din zare...

Bucură-te... !
Alceva mai bun
Ce ai putea face...
Oare?

Oana Denis Rotariu
24.10.2017
Foto: Diana Damaschin

luni, 23 octombrie 2017

Dolce far niente

Când nu știu
Ce să spun... tac...
Tac și când știu
Ce să spun...
Fiindcă liniștea îmi
Pare că știe
A spune mai
Multe ca mine...
Mult mai multe
Și mult mai bine.
Liniștea e
Oază de împăcare,
Liant între suflete,
Mediu desăvârșit
Pentru spiritele înalte,
Fior făr' de fior
Pentru emoțiile frumoase,
Izvor de cunoaștere
Nesecat
Pentru înțelepți...

Pătrunde-o dar,
Ce mai aștepți?

Oana Denis Rotariu
23.10.2017
Foto: Diana Damaschin, Lumină între lumi


joi, 19 octombrie 2017

În plus...

Între ce ținem
Sau ce nu ținem minte
E o bătaie de inimă...
În plus...
O emoție din spatele
Unei inimi,
O vorbă din spatele
Unui cuvânt...
O zbatere de aripi
Fără gând.
Între ce nu ținem
Sau ce ținem minte
Nu e minte
E doar inimă.
Și nu sunt deloc...
Cuvinte...
19.10.2017
Foto: Irina Crainiciuc, Voroneț

luni, 16 octombrie 2017

Vorbe deșarte

Pământul
E una din planetele
Care locuiesc
Pentru totdeauna
În noi...
Albastru. Infinit.
Apă,
Ce aprinde focul
În priviri...
Foto: George Ziakas, Comuna Măneciu, Prahova
Cer,
Mereu la mijloc,
Acolo unde e Înaltul...
Afară sau înăuntru
Nu există.
Sau există
Atâta vreme
Cât e necesar
Pentru a simți că ele
Sunt același
Mediu continuu,
Mai consistent
Sau mai puțin consistent
Din care facem
Parte...
Nu-s cuvinte în vânt
Și nici vorbe deșarte...
În noi trăiește
O Lume aparte...

Oana
16.10.2017




joi, 12 octombrie 2017

Numele împlinirilor mele

Mă împlinești...

Când te simt lângă mine,
Lumii mele i se adaugă
O altă dimensiune.
Se numește potențialitate.
Cerul, ... cerul
Nu mai e limita.
E blocul de start
Al tuturor viselor...
În aceste vise
Ești mereu Certitudinea,
Axioma, lema de netăgăduit...
De neîngăduit...
Ori de câte ori te simt
Muzica vibrato a lumilor mele
Devine cu un ton
Mai înaltă...
Lumea din mine urcă cu un pas
Mai sus, mult mai sus,
În lumină.
Ești Lumină...

Ești strălucire,
Încântare, iubire, extaz ...
Cu Tine pot să tremur,
Fără rușine, în toate
Frecvențele curcubeului.
Devin curcubeu...
În povestea curcubeului
Ești întotdeauna Soare.
Strălucești la capătul ploii
De iubire ale tuturor timpurilor
Trecute, prezente, viitoare...
Picurii sărută pleoapele
Nepăsărilor mele...
De adio...
Mă transformă în nimic,
În nimeni și în tot...

Doar când învăț pașii tăi
Plimbându-se nonșalant
Prin nimicul din mine
Mă simt împlinită...

Ești un nume nou,
Fără nume,
Pentru toate împlinirile mele.
Toate... până la un punct.

Punct...

Cu fața la spate

www.card-photo.com : Iuliana Ojog, Bremen by night


Chiar dacă
Noi ne încăpățânăm
Să fim mereu
Cu spatele la Dumnezeu,
El rămâne veșnic
Cu fața la spatele nostru,
Așteptând, cuminte,
Momentul întoarcerii noastre
Cu fața... către El...

Oana
12.10.2017



marți, 10 octombrie 2017

Veșnicie furată

În talpa lumii
Bate un cerșetor
Un cui de lemn.
Atâta i-a mai rămas
De la ultima Răstignire.
Lume, n-ai și pentru mine
Un dumicat de vorbe bune,
Uitate într-un colț,
Printre cutume?
L-aș împărți cu un
Nebun întru Hristos
Ce stă la două cvartale
Mai la vale de sufletul meu.
Nimic... tăcere strâmbă...
Strânge vorbele mute
Și le așează-n sute,
Într-o desagă
De culoarea cerului
Care-l privește
Cu ochi goi...
Câteva secunde
De nemurire
Trec grăbit pe lângă noi...

El și noi, niciodată unu...
Tot timpul doi...

Oana Denis Rotariu
30.06.2017


sâmbătă, 7 octombrie 2017

Din tot ce zic

                                                                                 Mihaelei, cu drag

Din tot ce-a fost
Ce-a mai rămas?
O vorbă simplă,
Fără glas...?
Un dor unit
Cu un tumult?
Ceva ce nu pot
Să ascult?

Din tot ce-a fost?
Ce-a mai rămas?
O clipă fără
Niciun ceas?
Un sens pierdut
În alte lumi...
Ce nu mai vrei
Să îl aduni?

Chiar nu-mi mai pasă
Niciun pic...
Din tot ce-a fost, din tot ce zic...
Rămâne Marele... NIMIC...

Oana
07.10.2017