sâmbătă, 29 aprilie 2017

Prea repede

Câteodată timpul
O ia galop înaintea mea.
Atunci trag vârtos de hățurile
Cu care l-am legat de minte
Și-l șfichiuiesc cu cuvinte
Nedemne de o doamnă de
Vârsta mea...

Mă încăpățânez să nu-l las
Să alerge spre habar n-am unde
Ori să facă mai știu eu ce...
Lui nici nu-i pasă de ce am
Sau n-am eu habar sau de gând.

O ia la trap dezinvolt,
Cu elan și fără scrupule
Spre undeva, spre nicăieri...
Se zice că timpul nu trece,
Că doar noi trecem prin timp.

Se zice, dar câte nu se zic?
Timpul poate că nu trece,
Dar anii... anii prea repede
Ne bântuie și se risipesc
Nonșalant... în vânt...

Iar eu... prea tare mă frământ...

Oana Denis Rotariu
29.04.2017



Atâția vânători și atâta vânat...

Sunt atâția vânători și atâta vânat în lume de nu știu de care parte a Luminii să mă așez.

Oana Denis Rotariu
29.04.2017

joi, 27 aprilie 2017

De noapte bună

                                                                                         Lui Doruleț...
Și te visez în fiecare noapte
Și te alint în fiecare zi,
De ca și cum ai fi mereu departe
De ca și când acum încep...a te iubi.


Oana Denis Rotariu
27.04.2017



 

La fereastra cu dragoni

La fereastra cu dragoni
Ședea o cioară...
Lega cu o sfoară
Poveștile tale cu balauri
De prințesele basmelor mele...

Pe oala cu ciorbă capacul
Sărea aiurit, aburit de
Forfoteala fără liniște
A ciorbei cu fasole mică, albă,
Din aia care-ți place ție cel mai mult.

La geam și anul ăsta înflorește 
Primăvara, alb, liliecii.
O cioară, albă și ea, înnoadă
Și trage povești, basme și prinți,
Dibaci sau șiret, ... tihnit... pe sfoară...

Oana Denis Rotariu
27.04.2017
Foto: Diana Damaschin, Îngeri și flori



miercuri, 26 aprilie 2017

Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Ce vremuri, Coane Jenică!

Trăim cu atâta viteză că în goana noastră vântul vitezei ne zburlește și cei șapte ani de acasă și tihna și zâmbetele.

Nu mai știm să facem nimic ca lumea, ca oamenii, ca odinioară...

Mi-e dor de odinioară! Recunosc, sunt nostalgică. Ei și ce? A fi nostalgic e un lucru rău? Da... că trăiești în trecut ai să-mi spui...

Da, ai dreptate. Dar de fiecare dată când scot nasul afară și dau piept cu prezentul îmi pare atât de rece, de-mi vine să mă bag la loc sub plăpumioara amintirilor.

Acolo bărbații încă mai știau să fie cavaleri și știau să facă curte o viață întreagă pentru a intra în grațiile doamnelor.

Și chiar dacă nu de fiecare dată era vorba de aceeași doamnă erau iertați cu ușurință. Nu știu de ce.

Poate de dragul de a nu pierde deprinderea. Habar n-am.

Cert e că oamenii stăpâneau bine arta de a cuceri... inclusiv consoarta din ograda proprie...

Acum florile sunt oferite și primite doar cu ocazii speciale. Uneori pot lipsi chiar și-atunci. Preferăm să dăm un plic cu bani sau un card. Și asta numai și numai dacă avem vreun interes.

E mai ușor decât să-ți bați capul cu ce ai putea oferi ca să-i placă inimii pe care vrei s-o fericești.

De ca și cum vederea banilor ar putea ferici pe cineva...

De ca și cum a dispărut inventivitatea și dorința de a oferi bucurie din lume...

De ca și când nici păpădia nu mai crește în bătătura sufletelor noastre...


Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Nu și bărbații mei... Slavă Domnului!

Oana Denis Rotariu
26.04.2017

Spring in B&W, www.card-photo.com


duminică, 23 aprilie 2017

Pe cale, treci agale...

Treci prin sufletul meu dezinvolt, de ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut vreodată între noi, cu noi...

De ca și când nici nu l-ai cunoaște și nici nu l-ai fi simțit vreodată pe propria inima, în fiecare bătaie accelerată a îmbujorării ei.

Gândul te orbește și-ti oprește potopirea emoțiilor târzii.

Treci prin inima mea ba plângând, ba râzând...

Nici prin cap nu-ți trece că undeva în ea, ți-ai pierdut odată, demult, iubirea...

Nici prin inimă nu-ți trece că te-aș putea purta, fugar, pe-un gând...

De tu și eu flămând...


Să-ți fie bine, ori pe unde ai alege să mai treci!

Ori să petreci...

Oana Denis Rotariu
23.04.2017

George Ziakas, Loving the light of spring

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Din biroul în care muncesc, lumea iese ades mai bogată... cu o lacrimă...

De ceva vreme sunt manager de zonă la o firmă de distribuție la care lucrez de aproape douăzeci de ani, adică de la doi ani, judecând după câtă minte am acum. Noroc că nu putem începe numărătoarea anilor de la minus. :)

Venisem în firmă de la o alta unde am lucrat pe post de inginer de sistem, dar care și-a restrâns, între timp, activitatea. Mă recomandase un prieten. Se căuta urgent o persoană care să ocupe poziția vacantă de operator calculator.
Interviul s-a ținut într-o sâmbătă. Toți eram extrem de tineri.
Nu știam exact ce presupune distribuția, dar domnii cu care am ținut interviul, care erau de o vârstă cu mine și mai mici, au avut amabilitatea să mă pună la curent cu ce se mănâncă job-ul pentru care am aplicat. Am ascultat cu atenție și cu interes, dar n-am înțeles mai nimic din ce povesteau ei acolo. Era complet diferit față de ce învățasem vreodată, ori față de ce știam eu face.
Cu sinceritatea-mi caracteristică le-am spus: ”V-am ascultat cu atenție și mi s-a părut că vorbiți în chineză. Un singur cuvînt am înțeles din tot ce mi-ați spus acolo, cuvântul chitanță. Despre toate celelalte documente sau operațiuni am auzit acum prima dată. În schimb vă asigur că sunt un om inteligent, corect, sincer, care învață foarte repede, pe care te poți baza și care-și dorește mult acest loc de muncă. Decizia vă aparține.”
Am plecat de la interviu tremurând de emoție. După trei ore am primit un telefon care mă anunța că s-au decis să mă aleagă și să mă prezint luni la firmă ca să întocmim actele de angajare și încep să învăț ce am de făcut.

Această întâmplare mi-a amprentat cumva parcursul prin viață și n-o uit niciodată atunci când cineva intră la mine în birou pentru interviu.
De multe ori am eu mai mari emoții decât aplicantul.
Până m-am călit, cât de cât, în dimineața cu interviurile îmi simțeam mereu stomacul în gât, îmi venea să vomit și să leșin. Soțul meu, mă încuraja și-mi spunea că e cazul să mă adun, fiindcă dacă eu care intervievez leșin, aplicanților nu le mai rămâne decât să-și dea duhul.

De aceea și nu numai de aceea am obiceiul să tratez pe fiecare om cu care intru în contact ca pe o ființă întreagă. Îl percep ca pe un tot, adică trup, suflet, emoție, mental și spirit.
Pentru a alege persoana care se mulează cel mai bine pe cerințele postului, nu mă interesează doar ce știe sau ce poate ea ori vrea să facă, ci țin cont întotdeauna de toate coordonatele în care se încadrează acea ființă, la momentul acum, din toate punctele de vedere.

Stând de vorbă cu ei, de multe ori oamenii accesează adâncimi nebănuite, în care se oglindesc cu atâta sinceritate că le dau lacrimile. La finalul interviului ne strângem mâinile, sau chiar ne îmbrățișăm și ne zâmbim...

Și chiar dacă nu ies de la interviu cu certitudinea ocupării unui post, oamenii par mult mai frumoși, mai luminoși, mai încrezători...

Și mai bogați sufletește... cu o lacrimă...

 Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
22.04.2017



vineri, 21 aprilie 2017

Fără noimă

Cu sufletul plăpând
Treceai alene printre stihuri.
Nu culegeai nimic,
Împrăștiai cuvinte și nimicuri.
La poarta îndoielilor,
Cu teamă, ți-am deschis.
Ți-am dat un sfanț de vorbe,
Legate cu dichis
Și o iubire caldă, fără scut,
Care cerea pe dată,
Sfioasă, un sărut...
Dar ai rămas uimit, ușor pierdut,
Orb, surd la toate cele,
Ușor nătâng și ... 

Mut...

Oana Denis Rotariu
21.04.2017

Gând de primăvară

Probabil că iarna s-a îndrăgostit nebunește de primăvară de s-a întors să-i sărute cu atâta pasiune copacii înfloriți...

Oana Denis Rotariu
21.04.2017

miercuri, 19 aprilie 2017

Ochii... care ard

Ce ochii mei ard
Inima vindecă,
Iar buzele
Acoperă într-un sărut
Rănile supurânde
Ale lumii...

Ce ochii mei ard
Sufletul bucură,
Iar vorba caldă
Scoate din genuni
Mințile năpăstuite...
Ale Pământului...

Ce ochii mei ard
Iubirea mistuie,
Iar inima tămăduiește
Într-un oftat prelung
Necazurile întinate
Ale Universului...

În ochii mei cu suflet
Ard Cerul și Pământul...
Și toate tristețile lumii,
Alimentând cu iubire
Bucuria ta și-a mea...

Și liniștea Cuvântului...

Oana Denis Rotariu
19.04.2017
Oana 18.04.2017

marți, 18 aprilie 2017

Dintotdeauna

De ca și cum niciodată
Nu sunt suficient de buni
Așa cum au fost lăsați să fie,
Oamenii se așează
Pe diferite trepte de civilizație,
De educație și de cultură,
Într-o luptă continuă
Pentru diversele proprietăți,
Idealuri și ierarhii
De ei inventate,
Spre alimentarea necontenită,
Anatemică și superfluă,
A EGO-urilor lor.

Din fericire,
Pentru Dumnezeu
Ei rămân însă perfect egali,
La fel de buni și de frumoși...
Acum, oricând, mereu...
Și dintotdeauna...

Oana Denis Rotariu
18.04.2017
18.04.2017

luni, 17 aprilie 2017

Fii Lumină!

Uneori, în bunătatea smintelii noastre, ne simțim datori să conducem oamenii spre Lumină.

Dar așa cum un prieten drag m-a învățat, ”Dumnezeu n-are nevoie de datornici”(Părintele Silvestru).

Nu suntem datori să conducem pe nimeni înspre nimic. Această remarcabilă părere e doar hrană pentru EGO.

Nu e nevoie să te simți vrednic ori dator să conduci pe nimeni spre Lumină.

E suficient să fii Lumină!

Chiar dacă uneori poate că îți e frică să strălucești.

Strălucirea ta se va răsfrânge, inevitabil, și asupra celor din jurul tău.

Și de acolo... din ce în ce mai departe...

Către Lumină...


Oana Denis Rotariu
17.04.2017

Iuliana Ojog, Magnolia



Anul acesta la Înviere am iubit nebunește ... un alt bărbat

Liniște, tihnă...

O pace nevăzută coborâtă pe Pământ din Ceruri.

Cerul, acoperit parțial cu nori, are o frumusețe aparte. Ușor insinuant cu nori albi și pe alocuri steluțe.

Nu sunt nici prea aproape, nici prea departe și se dezvăluie pe rând.

Intrăm în biserică. Sărutăm icoanele și moaștele.

Tocmai când ajungem în față, din altar, auzim cântarea: ”Veniți de primiți Lumină!”

Mi se zbârlește pielea pe mine.

Rareș îmi șoptește fericit: ”N-am mai văzut niciodată asta până acum”.

Îi șoptesc: ”Bucură-te!”  Zâmbind gândesc: ”Mereu e ca prima dată...”

Luăm lumină și ne îndreptăm tihnit spre ieșire dând, din lumânare în lumânare, iubire și Lumină.

Oamenii sunt liniștiți și-și zîmbesc unii altora. E atâta frumusețe în acest tablou că sufletul mi se umple de un preamult de bucurie ce dă pe dinafară. Plâng...

Ce frumoși suntem când e liniște în inimi și ne iubim!!!

”Hristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând...”

Triumfă Viața și-odată cu ea lumea devine albă și curată... El a luat cu Sine păcatele lumii...

Plecăm în procesiune. Tămâia miroase dumnezeiește și îmbracă sufletele aburite de bucuria învierii.

Cântăm cu toții... Pe parcurs, din când în când, lacrimile-mi gâtuie glasul... ”Cu moartea pe moarte călcând...”

”Iisuse...!!!”

Stăm la slujbă. E frumos, e liniște, e pace, e înțelegere...

E dintr-o dată dimineață. Nici nu știu cînd au apărut zorile.

Luăm sfânta împărtășanie. Ajung cu Doru lângă un bunicuț care se căznește să scoată vocea din el pentru a înălța către cer cântarea. Doru îmi aruncă un zîmbet și-o ocheadă. Îi zîmbesc și eu.

Vocea bunicuțului e chinuită și-i iese tremurat și lălăit, parcă direct din grumaz.

Îi zâmbesc. Îmi zâmbește. Ia coșul și vine lângă mine.

Dezvelim merindele pregătite. În coșul bunicuțului doar o păscuță, un cozonac, biscuiți de casă, ouă și o lumânare. E destul.

Mă simt îndrăgostită până peste urechi de acest suflet ce șade gâtuit într-un trup din care ies cu greu sunetele.

Părintele împarte Paște și sfințește coșurile cu bunătăți...

”Hristos a înviat!”

De lângă mine, o voce-mi șoptește lălăit: ”Să aveți un Paște fericit, doamnă!”

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
17.04.2017

16.04.2017




Gând...

Cu sufletul floare nu poți gândi decât fluturi.

Oana Denis Rotariu
16.04.2017
Foto: Iuliana Ojog

vineri, 14 aprilie 2017

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul cu umărul gândurilor, pentru ca acesta să se învârtă mai repede.
De ca și cum el nu se învârte suficient de bine și singur și are nevoie de ajutor în mișcarea de rotație.
Bine că nu se implică și în cea de revoluție, să amețim învârtindu-ne în jurul Soarelui.
Oricât ne-ar fi de greu să pricepem, lucrurile frumoase au loc în tihnă.
Doar tihna ne lasă sufletele și gândurile să-și găsească cursul firesc.
Doar dacă parcurgem clipele cu zăbavă vom putea observa tot ce e important pentru noi.
Viața asta este despre fiecare și fiecare are atâta timp cât are nevoie să se prindă ce caută el pe aici.
Pentru a evolua, pentru a se regăsi pe Sine, pentru a fi pregătit pentru trecerea într-o altă dimensiune fiecare are tot ce-i trebuie, în fiecare moment acum.
Trebuie doar să-și găsească tihna de a privi în jur și în inima...
Nu e nevoie ca nimeni să facă flic flacuri sau să împingă viața cu umărul gândurilor.
Cu o picătură de înțelepciune și un strop de smerenie putem să pricepem și singuri că oricum El învârte totul și ne susține... 

Oricând, în orice împrejurare și... oricum...

Oana Denis Rotariu
14.04.2017

miercuri, 12 aprilie 2017

Și-așa-mi vine câteodată

Câteodată îmi vine să strâng la piept tot Pământul, cu tot ce are el viu sau mai puțin viu în el, pe el sau pe deasupra ori dedesubtul lui.

Să țin în brațe Pământul ca pe un bebeluș și să-i dau fiecărei entități pământene din căldura inimii mele.
Ca fiecare în parte să se simtă iubită, ocrotită și mângâiată.

Ca să-i fie mai ușor să primească la rându-i, cu brațele deschise, momentul acum.

Pentru ca să învețe mai ușor lecția din fiecare clipă prezentă și apoi să poată porni mai curajos în călătoria vieții.

Câteodată mi-e greu să privesc suferința lumii.

Și-atunci în inima ce mi s-a dat, strâng Pământul la piept.

Fiindcă mintea nu poate cuprinde în ea atâta suferință și atâta lume...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Oana Denis Rotariu
12.04.2017

Foto: Iuliana Ojog

Primăvara e invers

Primăvara e
La fel ca toamna
Numai că e invers.

La fel cum apusul
E invers
Față de răsărit,
Ziua e în inversul nopții
Iar reveria e un fel
De invitație la vis.

Primăvara e
Întotdeauna la celălalt
Capăt al Pământului
Față de Soare...

La acel capăt
Care nouă ne pare
Cu un anotimp
Mai luminos...

De aceea trăim cu impresia
Că primăvara e...
Mult mai frumos...

Oana Denis Rotariu
12.04.2017


By Iuliana Ojog

Curățenia de primăvară

Iaca a venit și momentul curățeniei de primăvară.

Aruncăm tot ce nu ne mai folosește, facem spațiu, ordine, ștergem praful, ștergem geamurile, spălăm, curățăm, aerisim, primenim casa.

O pregătim pentru Sfântul Paște, ca să simțim că îi dăm importanța cuvenită Sărbătorii Invierii Domnului, să-L putem pofti cu cinste în casele noastre.

E momentul să facem același lucru și cu noi, în noi, pentru noi...

Să ne curățăm trupurile, chiar dacă stăm în ele cu chirie...

Să aruncăm gândurile urâte și să le înlocuim cu altele frumoase, să ne împodobim sufletele cu rugăciuni, să medităm, să aducem pacea și liniștea în noi.

Așa curățenia noastră pentru Paște va fi deplină...

 Primăvară faină să ai!

Oana Denis Rotariu
12.04.2017

Foto: Enchanted Tree by Iuliana Ojog
www.card-photo.com

luni, 10 aprilie 2017

Un pretext

Ești pur și simplu
Un pretext
Pentru iubirea mea diafană,
Așezată lasciv
Pe o tâmplă a halucinației
La care cânți,
Din când în când,
Câte o romanță desuetă,
Meschină și deloc concretă,
Fără melodie, vers sau sens.
Eu rămân nepăsătoare,
Congruentă doar
Cu inima mea,
Ori cu iubirea așezată
Pe alocuri prin mine....
Cu tine n-am avut niciodată
Mai nimic.
Asta e tot...
Ce să-ți mai zic?

Oana Denis Rotariu
10.04.2017

miercuri, 5 aprilie 2017

Lumea n-are ce căuta în ecuația fericirii tale

Cât de fericit sau de nefericit ești?

Având în vedere că discutăm despre cantitate, fie ea și de fericire, înseamnă că ar trebui să avem și o referință.

Se mai pune problema și cine e preocupat să afle răspuns la această întrebare.

Răspunsul la întrebare e cerut de EGO, drept pentru care tot el, în imensa-i generozitate, îți va furniza și referința care să conducă răspunsul într-o zonă în care să-i confere putere asupra ta.

Câteodată îți pare că nu ești atât de fericit pe cât ar trebui sau pe cât te văd cei din jur că ești.

Și uite ce frumos am ajuns la o ecuație în care cunoști ce se cere dar în rest ai parte doar și numai de necunoscute.

Cât de fericit crezi tu că te vede pe tine lumea? Tu ai informații referitoare la faptul că lumea te vede foarte fericit, dar dimensiunea fericirii pe care-o vede lumea e tot în mintea ta.

Acea lume care la sincer vorbind nici n-ar avea ce căuta în ecuația fericirii tale.

Referitor la fericire eu îți pot spune doar atât: atunci când ești fericit cu-adevărat nu-ți bați capul cu fericirea, nu stai cu ochii pe ea să nu-ți scape și nici nu gândești despre ea în nici un fel.

Fericirea, draga/dragul meu nu e un deziderat... e doar o stare la care se ajunge firesc, nu silit.

O trăire sublimă, minunată, perfectă, care n-are nici în clin nici în mânecă cu percepțiile nimănui referitoare la cantitate sau calitatea de a fi fericit.

Să fii fericit(ă) îți doresc, din toată inima! Și ție...

Oana Denis Rotariu
05.04.2017


marți, 4 aprilie 2017

Nu-mi doresc să fiu în viața ta


Nu-mi doresc și nu mi-am dorit niciodată să fiu în viața ta.

Cum nu-mi doresc nici ca tu să faci parte din ceea ce ai putea crede că e viața mea...

Fiindcă dincolo de dorință, de departe, eu sunt viața ta.

Iar dincolo de imaginație, tu ești viața mea...

Departe de dorințe și vise... cu tine-aș vrea doar o poveste cu final fericit...

Atât și nimic mai mult...

Sper că m-ai înțeles bine... Dacă nu, îți mai explic o dată... Îți explic chiar de mai multe ori...

De câte ori va fi nevoie... până dispar dintre noi toate vorbele și cuvintele... 

                                                            ... și rămâne la final... doar povestea...

Oana Denis Rotariu
04.04.2017
 
03.04.2017
 

luni, 3 aprilie 2017

Lapsus

Nu-mi mai amintesc
De când n-am mai fost
Frumoasă...
Doar sufletul
Se încăpățânează
Acum  și-ntotdeauna
Să strălucească 
Intens și luminos... 
Prin uitarea din mine...

Oana Denis Rotariu
03.04.2017

duminică, 2 aprilie 2017

Lumea nu are nevoie să fie pusă în orânduială

Nu e treaba noastră în astă lume să schimbăm oamenii din viețile noastre, ci să-i iubim atât de mult cât putem până când ei singuri găsesc curajul să se schimbe. Oana Denis Rotariu

Eu sunt Universul...


Eu sunt Universul.
Şi tu eşti Universul. Şi el şi ea sunt Universul.
Fiecare dintre noi în parte e Universul.
Şi înca ceva mai mult... e Universul...
Adică şi fiecare firicel de nisip sau de praf şi florile şi norii şi planetele şi galaxiile...
Şi toate spațiile goale dintre noi şi toate golurile dintre ele...
Toate gândurile şi trăirile noastre şi tot ce suntem noi reprezintă manifestări ale Divinității ce şade peste tot şi-n noi.
E părerea mea?
Din fericire, nu e o părere.
 
Cine-s eu să am păreri?
Eu sunt Universul... şi tu eşti...
Noi nu avem păreri, nu avem nimic...
 
Suntem doar... nişte certitudini...
 
Oana Denis Rotariu
02.04.2016
 
Foto: Iuliana Ojog
 

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Primăvară fără interes

Nu, nu-mi trebuie
Timpul tău.
Nu-l irosi pe mine...
Aşează-ți doar inima
Alături şi taci.
Doar taci...
Iar primăvara las-o
Să vorbească 

Prin tine...
Oana Denis Rotariu
01.04.2015


Foto: Iuliana Ojog

Primul sau ultimul

Mi se pare firesc
Să-ți fi fost seară...
Te obosiseră
Toate diminețele
Petrecute prin mine...
Tocurile cui
Îmi poartă pașii grăbiți
Direct spre inima ta.
O găsesc ferecată
Cu șapte zăvoare.
Le las cum sunt
Și plec mai departe.
Nu e treba mea
Să le deschid.
Primăvară, vară,
Toamnă, iarnă
Și iarăși primăvară.
Aceleași tocuri cui...
Pașii mai puțin săltați
Îți găsesc inima
În același loc,
Ferecată cu
Un singur zăvor,
Habar n-am care...
Doar Dumnezeu știe de e
Primul... sau ultimul...

Dumnezeu... și-un dor...


Oana Denis Rotariu
01.04.2017
Foto: Iuliana Ojog


vineri, 31 martie 2017

Când iubim, suntem siropoși până dincolo de diabet și încă zece stații

Și nu ne e rău și nici nu ne e nici  rușine, nu-i așa?

În intimitate, când suntem îndrăgostiți, când ne asigurăm că nu ne vede nimeni, ne permitem să gângurim, să ne alintăm, să ne prostim în fel și chip, să fim atât de jalnici, de patetici sau de siropoși pe cât dorim ori ne pică bine.
Și culmea e că ne pică bine de fiece dată. Fiindcă de fiecare dată ne pică bine cine ne e drag.

Fiecare reacționează în conformitate cu dușii de la mansardă și cu frustrările acumulate, care par a-și găsi o supapă de refulare...

De fapt, în intimitate, noi ne bucurăm de libertatea de a fi autentici și deblocăm una din cele mai importante energii primordiale, creatoare ale vieții...
Odată ce ne eliberăm de inhibiții departe de lumea dezlănțuită... putem ieși din nou în cotidian.

Și putem să facem din nou frumos și să fim iar atât de scorțoși pe cât ne închipuim noi că ar fi nevoie să fim ori că suntem.

Doar că niciodată nu e nevoie să fim altfel decât autentici și liberi.

Numai noi suntem cei care ne închipuim că e necesar să fim altfel și picăm în capcana ipocriziei, răutații și fățărniciei.

Fiindcă niciodată nu ne eliberăm complet, nu ne dăm voie să dezertăm din pușcăriile în care singuri ne ținem captivi și rămânem blocați în labirintul egotic al minții noastre, stând mereu la cheremul toanelor fără scrupule ale închipuirilor noastre.

Azi îmi dau un stop pentru a nu știu câta oară și mă declar acum și pentru totdeauna o veșnic îndrăgostită de viață. În plus declar solemn că voi avea neobrăzarea să fiu atât de siropoasă pe cât am chef, de fiecare dată...

Și te asigur că de data asta abuzul de zahăr nu-mi va cauza deloc...

Îmi mai rămân de rezolvat problema sării și a grăsimilor...

Îmi cer scuze, dar trebuie să închei aici! Trebuie să dau o fugă până la magazinul din colț să cumpăr Axion...


Oana Denis Rotariu
31.03.2017

Ne-am căptușit cu o răceală...

Primăvara iară...

Când soare cu dinți, când nori, când frig, când cald, când frumos și bine, când rece de-ți tremură și oasele-n tine, când vânt, când calm și senin.
Vremea de azi e ca omul... Cine să ne mai înțeleagă?

Nu știu să mă adaptez din mers la condițiile de climă. Dacă aș fi știut nu mă căptușeam cu o viroză de toată frumusețea.
Ori poate că nu-i viroză? Cine știe? N-am chef de doftori și doftorii.
Nici n-am nevoie. Ca să fac haz de necaz aș putea zice că, în caz de necesitate iminentă, mi-aș putea lua toate informațiile de la TV. Dacă aș avea curaj să mă încumet să mă uit la un film până la capăt, la final cu siguranță că aș ști exact ce hapuri să iau și unde să le găsesc mai ieftin. Dacă n-aș fi complet lămurită, ar fi suficient să deschid radioul, chiar dacă doar cu intenția de a asculta ceva știri sau muzică. Informațiile lipsă cu siguranță se vor completa, ca prin minune.

Vorbesc cu șeful și-mi mai iau o zi de concediu.
Aerisesc casa, fac o oală mare cu ceai de la Iacobs. Așa-i spun eu unui coleg minunat. Iacob e un om deosebit care la două vorbe spuse a treia e o onomatopee, menită să întregească explicația și să lămurească pe deplin interlocutorul. Astfel spusele-i sunt întotdeauna foarte pitorești. Un deliciu de om! Mi-a adus o pungă de tot felul de plante medicinale strânse de mânuța lui și uscată la el în gospodărie: mentă, tei, soc, muguri de brad, mușețel...
M-a asigurat că dacă beau o găleată de ceai fierbinte cu miere de albini ”fffffșiiiiit” mă fac bine.
Deocamdată am făcut o oală de 3 litri și-o împart cu Rareș care e și el răcit cobză.
Deci ar trebui să mai bem azi încă șapte oale dintr-astea, pline cu ceai. Sper să ne țină vezicile!!! Bine măcar că stăm acasă.

A venit primăvara...
Joy, motanul, țopăie fericit și aleargă când afară, pe streașina balconului de sub balconul nostru, când demonstrativ a fericire prin fața mea.
Se pare că-i priește răceala noastră. Nici nouă nu ne e chiar rău. Doar că tușim de parcă vrem să ne desfacem în două, ne dor toți rărunchii, gâtul și urechile.
În rest toate bune. Poate că și ele, trupurile nostre, au și ele nevoie ca, din când în când, să le acordăm ceva din atenția noastră. Vă mulțumim, am înțeles mesajul!

E primăvară și e post...
Gâtul m-a învățat să tac, urechile să ascult tăcerea și plămânii să am încredere în viață... 
De restul ... beau ceai...

Altceva... nimic. Primăvară peste tot și... cam atât...

Oana Denis Rotariu
31.03.2017

joi, 30 martie 2017

Translate into...


Tradu-mi iubirea
În limba
Sensibilității tale,
Apoi învață-mă să vorbesc
Iubirea ta...

În liniștea serii
E primăvară pe Pământ.
Pe cer și în cer e lumină...
Lună plină
Pe chipul nopții
Ne mângâie somnul...
Poate că și visele uneori...
Pe unde mai dormi,
Deseori?
La mine în bătătură
Dimineața devreme,
Va răsări din nou,
De niciunde,
Soarele...


Oana Denis Rotariu
30.03.2017
30.03.2017

luni, 27 martie 2017

”Soacră nu devii, soacră te naști”

Am citit pe undeva o afirmație care suna cam așa; ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
Dincolo de doza de comic și sarcasm pe care o conține propoziția, există pe undeva pe acolo și ceva adevăr.
Nu știu care dintre cei care au copii pot spune cu mâna pe suflet că nu suferă alături de aceștia și că ar prefera ca mai degrabă să sufere ei în locul lor.
Dar din păcate, sau din fericire, acest lucru nu este posibil.
Fiindcă suferința și învață și înalță și mântuie.
Drept urmare suntem nevoiți ca fiecare dintre noi să privim spectacolul vieților celor dragi nouă de pe margine și fără să intervenim.
De ce? Fiindcă nu e bine să ne băgăm în viața nimănui, nici măcar cu gândul de a-i face bine.
Atâta timp cât nu știm măcar ce e bine pentru viața noastră, de ce ne-am mai strădui să facem dezordine și în alte vieți?
Și totuși, când vine vorba de suflete pe care le-ai transportat cu atâta grijă de dincolo pentru această călătorie, rațiunea pălește în fața sentimentelor și parcă e tare greu să rămâi indiferent.
Câteodată e chiar imposibil...
Așa că fiecare e bine să fie avertizat încă de la bun început că: ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
De oricare parte a baricadei te-ai afla la un moment dat, e bine să reții că e recomandabil să fii cu ochii-n patru și să nu lași garda jos.


Mai pe scurt: AI GRIJĂ!
Fiindcă cu toată sinceritatea îți spun că sunt lucruri în viața asta pe care nu-mi place să le spun de două ori.



Niciodată nu-ți lipsește nimic, doar îți pare că-ți lipsește


Niciodată nu-ți lipsește nimic. Doar îți pare că-ți lipsește.
Tot ce n-ai ar fi în plus.
"Fă Rai din ce ai!"

O constatare pe cât de simplă, de nepretențioasă și aparent superficială, pe atât de rafinată, de complexă și de plină de înțeles.
Cu toții acționăm în a acumula cunoștințe, emoții, trăiri experiențe în vederea evoluției intelectuale, materiale și sufletești, adică acele componente volatile ale evoluției umane.
Pentru o evoluție completă n-ar trebui însă să pierdem niciun moment din vedere componenta spirituală a evoluției noastre.
Altfel atenția noastră ar rămâne mereu în partea mai puțin importantă a capitolului evoluție din cartea ce se scrie prin noi, odată cu trecerea noastră prin lume.
Cu siguranță divinitatea nu-și dorește ca omul să rămână sărac lipit pământului, iar grija zilei de mâine să-i răpească orice intenție cât de mică de a-și căuta de suflet, la fel cum nici nu cred că e de părere ca omul să-și lipească inima și sufletul de averi și posesiuni uitând cu totul că de fapt nu are nimic.
Doar o secundă și toate posesiunile pot pleca pe apa sâmbetei, nu ca pedeapsă ci în sensul trezirii conștiinței celui încercat.

Dacă suntem în permanență prezenți, deschiși la minte și curați la inimă vom putea observa cum moment de moment ne sunt puse la dispoziție toate oportunitățile de care avem nevoie spre a progresa, spre a evolua în sensul binelui nostru superior.

Toată înlănțuirea de experiențe e ”gândită” în așa fel încât să ne conducă la desăvârțirea din noi.
Nu ne rămâne altceva de făcut decât să facem Rai din ce avem. Fiindcă nu ne lipsește niciodată nimic din ceea ce e înspre binele nostru.
Chiar dacă uneori noțiunea de bine la nivelul percepțiilor noastre nu corespunde cu binele divin, o resimțim apăsător și rezolvarea ecuației vieții ne dă cu virgulă.

Toate acestea nu fac parte din filosofia de a trăi, nu au legătură nici cu religia, cu etnia, cu educația, nici cu ceea ce poate unul sau altul să-ncerce să te facă să pricepi, ci se numesc simplu VIAȚĂ...

Oana Denis Rotariu
27.03.2017

duminică, 26 martie 2017

Urme de pași prin aer

Cuante de energie
Aleargă din susul
În josul trăirilor mele,
Aparent haotic.
Nu le pot controla.
Nici nu pot, nici nu vreau
Și nici nu trebuie...
Atingerea inimii tale lasă
O urmă de liniște
Prin spațiile goale ce stau
Cuibărite la adăpostul
Sufletelor zurbagii.
Inimile-și petrec tinerețile
Fără să se treacă,
Ai observat?
Astăzi s-a declarat
Noaptea oficial cu o oră
Mai scurtă.
Eu am declarat iubirea
Mai tânără cu un anotimp.
Tu... nu declari nimic...
Doar trecerile tale discrete
Lasă urme de pași,
Prin aerul din mine...
În rest mai nimic.
Nimic și primăvară...
Iară...

Oana Denis Rotariu
26.03.2017

Foto: Iuliana Ojog

sâmbătă, 25 martie 2017

Aripilor tale le-a lipsit... zborul...

Te-am găsit în bătătura inimii mele...
Era dimineață. Nu era ceață, nu bătea nici vântul, deci am conchis că nu ajunsesei acolo din întâmplare, ci benevol.
Venisei pentru ea... Pentru inima mea...
Îți plăcea cum îți bate asurzitor prin timpanele emoțiilor care-ți alimentează simțurile cu carburant de iubit.
Mda... Nu mai auzisei așa ceva până atunci.
Nici nu trebuia. Ineditul face parte din picanteria cu care asezonez dragostea noastră. Știu că-ți place, e pe gustul tău...
Azi e soare în iubirea noastră.
Cerul ce se întinde de la fereastra ochilor mei până la pajiștea privirilor tale e senin. Niciun curcubeu nu-i deranjează puritatea azurie.
E lumină, e tihnă, e iubire... Sentimentele noastre se împletesc, nu vor să-și ia zborul... Au rămas înlănțuite unele în de altele, la sol...

Pare-se că aripilor tale le lipsea zborul... Alor mele ... dorul...

Cerului nu-i lipsea nimic... Absolut nimic...
Nici măcar norul...

 Oana Denis Rotariu
25.03.2017

George Ziakas



vineri, 24 martie 2017

Nu te teme...

Nu te teme că mori, ci că nu trăiești destul clipa!

Oana Denis Rotariu
24.03.2017

Cât trăiești... apucă să iubești...

Aseara am rămas șocată la vestea că Simona Catrina, o jurnalistă care scria nemaipomenit de frumos și de bine, a plecat dintre noi la numai patruzeci și nouă de ani. Nu știam că e bolnavă. Pare-se că se lupta cu cancerul, diabetul și... cu demonii aferenți.

Trăim un secol al Cancerelor emoționale, mentale, sufletești... și în cele de urmă și trupești...

Pentru că am pierdut înțelepciunea de a trăi frumos.

Odată cu evoluția tehnologiei, am pierdut pe undeva pe drumul evoluției umane smerenia, încrederea, inteligența emoțională, instinctuală, pe alocuri chiar și cea cognitivă.

Nu degeaba se spune că ”unde-i minte multă e și prostie multă”.

Am găsit rețete de făcut orice: de la rețete de prăjiturele la afaceri de miliarde, rețete de făcut politicieni de renume din oameni de nimic, rețete de făcut savanți din pezevenchi, rețete de făcut doamne din femei obișnuite și oameni din neoameni.

Și aceste rețete de făcut aur din noroi au creat o lume falsă, aparent plină de bunăstare. O lume smintită, plină de nebuni.

Cu cât suntem mai dispuși să ne înghițim veninul vorbelor nerostite și să ne îndrepțăm toate violențele lumii înspre noi, nu înspre cei din jur, cu atât ne vom îmbolnăvi mai tare. Fiindcă mai devreme sau mai târziu furia noastră nemanifestată va trebui să găsească o cale de refulare.

Uitându-ne în jur suntem sau ne complacem în a fi mereu nemulțumiți și lipsiți de recunoștință.
Ne dorim să controlăm viața, pe noi, pe ceilalți și tot ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru.
Ne visăm viața într-un anume fel, care aproape niciodată nu corespunde realității și asta atrage după sine frustrări, agresiune și violență. Și ne deprindem a duce o luptă continuă cu viața.

Dar viața nu e despre luptă. E despre iubire, iertare, acceptare și învățare din experiment...
E o curgere lină dispre și înspre Dumnezeu...
Sau poate fi, dacă o lași să fie...

Dacă nu ne împotrivim nicicum vieții, dacă nu încercăm să controlăm nimic și pe nimeni, dacă nu ne opunem la ceea ce existența ne oferă, dacă nu vom lupta cu nimeni și nimic, viața va curge lin și firesc, într-o coerență sublimă cu divinitatea.

Nu suntem aici pentru a repurta victorii în războaie fabricate artificial de rătăcirile noastre fără noimă și sens.

E cazul să ne înțelepțim!

Să învățăm să accepțăm și să iubim tot ce vine înspre noi, fiindcă nimic din ce e pe cale nu e degeaba acolo. Chiar și boala. Ea n-a venit ca o pedeapsă peste noi, ci ca o consecință a acțiunilor și gândurilor de veșnică nemulțumire.

Măcar în ceasul al unsprezecelea să învațăm să nu mai creem peste tot, în noi și în afara noastră, câmpuri de luptă.
Să ne abandonăm revolta și nemulțumirea! Să îmbrățișăm orice, până și bolile cu iubire. Să ne fie milă de noi și de ele!

Fie-ne milă de viețile noastre!

Dacă nu ne vom împotrivi cu îndărătnicie înțelepciunii divine și iubirii vom putea descoperi că suntem dintotdeauna binecuvântați cu dreptul la fericire. Să nu dăm cu piciorul în el...

Și...

Atât cât trăiești... apucă să iubești!


Și atât cât iubești... învață să trăiești fără frică...


Oana Denis Rotariu
24.03.2017




joi, 23 martie 2017

Oare-oi veni?

Mi-am pierdut
Senzualitatea undeva
Între popasurile
Prin inima ta
Și cărările neumblate
Ale inimii mele.
Dacă o găsești, n-o alunga!
Cheamă-mă!

Oare-oi veni?


Oana Denis Rotariu
23.03.2017



duminică, 12 martie 2017

Dor de candoare


Ce mică-i
Lumea noastră
Și ce mare e
Mirarea ochilor tăi,

Copile,
Când privești,
Cu infinitele tale
Seninuri din priviri,

Spre ea!
 
Cu penița
Din pene de îngeri
Înmuiată în candoarea
Ochilor tăi
Dumnezeu semnează
Cu slove tainice
Rugăciuni nerostite,
Direct în inimile noastre.

Ce luminoasă poate fi
Lumea din ochii tăi
Copile!
N-ai vrea să ne-nveți
Și pe noi
Să-nvățăm să privim
Odată cu tine...
Către ea?

Oana Denis Rotariu
12.03.2017

sâmbătă, 11 martie 2017

Orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu

Expun o convingere la care am ajuns în timp. E posibil ca și această convingere să sufere transformări peste vreme.

Omul trebuie tratat ca un tot: fizic, mental, spiritual și sufletește.
Ceea ce reușim să tratăm din exterior e doar efectul felului în care omul gândește, simte, acționează. Câteodată nici măcar atât.
Boala, suferința fizică e doar un semnal de alarmă pe care Sinele îl trage să-ți arate că ai de lucru pe undeva la tine, că ceva nu faci bine de prea multă vreme.
E bine că medicii eradichează efectele, dar să nu uităm că mult mai adânc în noi rămân netratate cauzele.
Pentru o vindecare corectă și completă e nevoie ca în tratarea bolii să colaboreze o echipă formată din pacient, medic, psiholog, duhovnic/ghid spiritual, iar tot efortul să se desfășoare sub lumina conștiinței lui Dumnezeu.
Altfel nu tratăm, nu vindecăm nimic, ci doar peticim.

Pare utopie...
Deocamdată fiecare face cât și ce poate cu ce are, îi este permis sau își permite.


Până la urmă, orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu. Iar dacă nu te-nvață, măcar te apropie.


Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

Oana Denis Rotariu
11.03.2017

Ceva liniște

E ceva liniște în mine,
Nerostită
În silabele tăcerii,
Dar care
Se simte bine
Așa tăcută cum e.
E ceva înțelepciune
În calmul ei
Binecuvântat,
Subtil și înalt...

Seamănă mult
Cu Lumina și Iubirea
De Jos și de Sus.

E ceva tainic și nespus...

Oana Denis Rotariu
11.03.2017

Fiecare dintre noi are o cruce de dus...

A nimănui nu e mai grea decât o poate duce.

Chiar dacă cineva se poticnește, rolul celui care-l vede e să-l ajute să-și ridice crucea și s-o ducă mai departe.

N-ai voie să-ți asumi crucea altuia nici dacă poți, nici dacă o vezi, nici dacă ești bine intenționat - i-ai face un mare deserviciu.

Poți doar întinde din sufletul tău o mână către sufletul lui ca să capete curaj să meargă mai departe, în și cu iubire...

Încotro? Înspre Golgota din El însuși...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu, cu recunoștință
11.03.2017

vineri, 10 martie 2017

Sublim ne-nceput

Să vorbești cu stelele
Într-o noapte în care
Pe cer e doar luna
Și să n-o observi.
Să povestești cu soarele
Despre comete 

Ziua în amiaza mare
Uitându-te la cer.
Să-i cânți unui surd

Florile-dalbe într-o zi de mai.
Acestea și multe altele ca acestea

Constituie zădărnicia vieții
Și tot acestea fac și

Sublimul ei ne-nceput...

Oana Denis Rotariu
22.02.2017

Lumea văzută prin ochii lui Bogdan Damaschin

miercuri, 8 martie 2017

Franjuri de suflet


Cu sufletul franjuri
Pe marginea gândurilor,
Așezat între noaptea iluziilor
Și zorii trezirii,
Ședeam.
Nu eram nici împreună
Dar nici separați nu eram.
Stau și mă-ntreb fără răspuns
Dacă sensul învârtirilor noastre
Unul în jurul celuilalt
Are rost sau noimă sau viitor
Și aștept zorii zilei
Care va să vină,
Sperând în secret
Că, astăzi, soarele va răsări
Și pe strada mea
Ori-pe-unde ar trece ori
Oricare va fi ea...

Oana Denis Rotariu
08.03.2017

www.card-photo.com
En la orilla del mar

joi, 2 martie 2017

Nu mă-nvăța

Dacă tot n-ai habar ce-i nemurirea, măcar nu mă-nvăța cum să mă depărtez de ea! (Oana Denis Rotariu)

Oricum, oricând, oriunde

Eu te iubesc
Oricum, oricând, oriunde
Şi fără să mă-ntrebi
Şi fără aşteptări.
Nu întreba, te rog,
De drumul spre niciunde
Trece prin gardul tău
De veșnice frustrări.

Eu te iubesc oricum
Și nu îmi pasă
Dacă mă crezi sau nu,
Dacă mai stai sau pleci,
Ori că inima ta sfarmă
În secunde
Nesiguranța lumii-n
Gândurile seci.

Eu te iubesc
Oricum, oricând, oriunde
Și fără așteptări
Și fără să mă-trebi,
Dar nu-mi împrăștia-n
Iluzii furibunde
Tipare moștenite,
Păgâne, triste, reci...

Altminteri, cu tot dragul,
Iubirea-i să-mi petreci...
 


Oana Denis Rotariu
02.03.2017