marți, 22 august 2017

Știi Tu, Doamne?

Știi Tu, Doamne?
Fără Tine lume-ai pustie.
Nici pacea nu-i pace
Nici viața nu-i vie...
Și vorba e stearpă
Și viersul e ciung,
Când nu ești acolo
Să-l vezi alergând,
Prin inimi de piatră
Găsindu-și mormânt...
Știi tu, Doamne 

Că fără de Tine,
Ceru-i foarte departe
Și e gol pe Pământ?


Oana Denis Rotariu
22.08.2017

luni, 21 august 2017

Nu-ți spun adio

Aș mai fi stat
La o parolă
Cu inima ta...
Dar cuvintele,
Nerostite veneau
De undeva
De mult prea departe,
Și se risipeau
Până la mine
În culori
Rămase la marginea
Zenitului...
Ardori de tâmpenii
Egotice
Alergau prin
Fața ochilor
Smintelilor noastre
Ca-ntr-un serial prost,
Cu audiență maximă.
Închipuirile minților
Bolnave
Rânjeau sub fragilitatea
Sentimentelor
Oprite din evoluție
La stadiul de embrion,
Sau de intenție bună,
Dar complet inadecvată
Și semnificativ nereușită.
Peisajul înspăimântător
Se cheamă ispită...

Ai mai fi stat
La o parolă
Cu presupusa mea
Senzualitate,
Care părea că poate
Ridica necontrolate
Nivele de conștiință lipsă
Și testosteron neconsumat
În timp util.
Jenant și penibil...
De aceea amintesc
Că e bine de știut că
Distracția de la mansardă
Trebuie să coboare
Și la subsol,
Măcar din când în când,
Sau, mă rog, măcar câteodată...

Altfel ambientul
Îți va părea superfluu
Ostil și total inefabil
Și viața ratată,
Într-un mod inoportun
Și complet regretabil.

Nu-ți spun adio... !
E complet inutil...
Iubirea-ntre noi
E-un sentiment reprobabil,
Inoportun și trist...

Abominabil...

Oana Denis Rotariu
21.08.2017

duminică, 20 august 2017

Să iubim liber, fără ataşamente, fără menajamente şi fără posesivitate


Bună dimineața!

Cât e ora? E ora Acum.

Pentru Existență e mereu timpul acum, dar noi nu suntem acum mai niciodată.

Suntem mereu preocupați de ce avem de făcut, de ce am realizat ori nu până în momentul de față...

Singurele noastre momente în care trăim în prezent e atunci când iubim, când ne îndrăgostim.

Pentru că atunci când împărtășești iubire nu tânjești să fii în alte timpuri sau în altă parte...

Ca să trăim prezentul e suficient să ne îndrăgostim de Existență, de viață...

S-o iubim liber, fără ataşamente, fără menajamente şi fără posesivitate, pentru că ne-ar răpi fericirea de-a iubi, de-a trăi...

S-o iubim aproape la fel de mult cum îl iubim pe Dumnezeu...

Adică complet, total, fără jumătăți de măsură şi cu deplină încredere.

Cu bucurie şi cu credința că dacă îl vom iubi mereu El nu va renunța la noi... niciodată...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana
astăzi, aici și acum

vineri, 18 august 2017

Absurd

Lipsă de opinie...

Fulgi de neliniști
Topesc vara
În inimile noastre...
Pe asfalt, căzutele
Trupuri gonesc
Din ochi veșnicia.
Moartea e cosmopolită,
Știai?
Ea nu ține cont
De cultură, de religie,
Sau de țară...
Nu-i pasă de nimic..
Nici măcar că e cald
Și că-i vară...
Se distrează oricum
Ar fi vremea pe-afară...


Nu dormim, dar nici treji
Nu poți spune că suntem.
Lipsa liniștii
Se transformă
Într-o știre absurdă.
Pacea pare iar
O utopie tristă,
Rece și surdă...
Și pentru a nu știu
Câta oară, Doamne,
Nedumerită Te-ntreb:
Încotro știi că bate
Vântul smintelilor noastre?
De ce, înspre ce
Și cât de departe?
Și până când, Doamne?
Până când?!!!

Te rog să nu-mi spui
Că e prea curând...!!!

Oana Denis Rotariu
18.08.2017
Foto: Iulia Na Ojog

sâmbătă, 12 august 2017

Nu ne-a investit nimeni salvatorii lumii

Muzeul Vatican, iulie 2017
N-am primit nici la naștere și nici pe parcurs acest statut...

Să facem ce e corect și bine pentru noi... dar ținând cont să nu rănim pe nimeni.

Puterea exemplului e de ajuns și, cu siguranță, de netăgăduit...

Nu trebuie să atragem pe nimeni cu forța în binele pe care considerăm noi că vrem să i-l facem...


Habar n-avem dacă așa zisul bine nu-i va fura omului respectiv urcușul pe Golgota pe care o are de urcat...


E destul dacă facem în așa fel încât să fim noi fericiți și bine, căutând mereu cu ochii inimii către voința divină...

Dacă celor din jur le va plăcea, vor găsi ei singuri de cuviință să vină înspre fericirea din noi...

Să fim buni și să facem bine...!!! Restul vine... de la Sine...

Oana Denis Rotariu
12.08.2018

Fericire constantă

Când fericirea
E constantă
Bucuria n-are nevoie
De motiv...
Când nu exisă
Cauzalitate pentru
Fericire și bucurie
Sufletul
E mereu hrănit.
Omul nu mai orbecăie
Prin lume, fără cale
Nici galop și nici agale,
Pentru că undeva
În drumul sau teluric
S-a întâlnit,
Adânc în sine,
Cu motivul bucuriei sale...
Și de-atunci
E doar mulțumire pe cale...

Suflet ușor ... și-osanale...
Oana Denis Rotariu
12.08.2017
Foto: Maria și Irina Crainiciuc

duminică, 6 august 2017

Câteva chestiuni de bun simț

Tapiserie Muzeul Vatican

1. Nu confunda pozitivismul cu înțelepciunea ori înțelegerea!

2. Nu proiecta asupra nimănui neîmplinirile și frustările tale!

3. Nu omorî sufletul nimănui cu vanitatea și nebunia ta egotică!

4. Nu-ți mai justifica neputințele punându-le în lumina bunelor intenții!

5. Lasă-l și pe cel de alături să fie... e viața lui, nu viața ta!

Fiecare are un rost pe lume, cu sau fără aportul ori voia ta...

Nu te mai juca cu sufletul nimănui din cei care au apărut, sunt sau apar în viața ta!


Oana Denis Rotariu
06.08.2017

Exercițiu de Lumină

Tragi colțurile inimii în sus
Cât să zâmbească
A bucurie și fericire...
Dezvelești cerul
De deasupra capului, de nori,
Și-l umplii cu lumină...
Retragi mintea,
O dai la o parte
Și-i faci loc luminii
Să curgă prin vârful capului
Prin tine...
Te lași inundat de ea...
Te lași umplut cu Lumină
Până în vârful picioarelor...
Apoi o lași să curgă în jos, din tine...
Nu te golești de lumină
Fiindcă în fiecare
Fracțiune de secundă
Altă lumină primenită
Pătrunde de Sus în jos,
În tine...
Împreunezi mâinile
În fața Soarelui ce șade
În zâmbetul din inima ta
Și te bucuri...
Tăcerea ridică la cerul
De peste tot rugăciuni
De lumină... ca fluturi...
Păstrezi starea de Lumină
În tine și-n ochi...
Rămâi smerit, mulțumești
Și te bucuri...

Oana Denis Rotariu
06.08.2017
Corfu Town

sâmbătă, 5 august 2017

Ce contează? Jean boxează, Maricica pedalează...

Ce importanță are ce crede lumea sau ce crezi tu despre tine?

Sistemul corect de coordonate la care să te raportezi este doar și numai Dumnezeu.

Restul e poveste, e iluzie și nu contează deloc...

Viața asta omenească e doar un joc...

Nu ține cont nici de păreri, nici de noroc...

Șezi molcom! Stai pe loc! Oricum ai fi ești la mijloc...

Oana Denis Rotariu
04.08.2017

Conspir

Respir și inspir
Din oxigenul iubirii.
Inima...,
Inima... se deschide
Din ce în ce
Mai tare, mai încolo...
Mai mult.
Zidurile amintirilor
Se prăvălesc pe rând...
Respiiiiiir...inspiiiiir...
Domino de păreri
Pică departe de mine.
Nu le pornesc,
Nu le opresc căderea.
Doar le privesc căzând...
Undeva departe
A abdicat
Și ultima redută,
Uimită, stigheră,
Pierdută și slută...
Respir direct
Din plămânii Universului...
Expir lumea...
Sau o inspir...

Transpir Conștiință...
Conspir...

Oana Denis Rotariu
05.08.2017
Foto: Iulia Na Ojog

vineri, 4 august 2017

Mama trăiește mai multe vieți...

Mama trăiește mai multe vieți în același timp, nu doar pentru sine, ci și viețile copiilor ei.
Ea suferă și se bucură, plânge și râde, se înalță și coboară odată cu ei.
Mama e viața, e lumea, e școala, e fericirea și e mila noastră.

Dar dintre toate divinitățile numite mamă, a mea e cea mai cea. Fiindcă e cea mai frumoasă, cea mai puternică și cea mai bună și pentru că în lumea asta mare nu există nimeni ca ea. Fiindcă înainte de toate, e mama mea!

Cuvântul atinge,
Chemare prelinge,
Răbdarea învinge...
Iubirea învață
Și vindecă viață
În pre și postfață
Existența-ți măreață...
Iubirea atinge,
În părul tău ninge
Cu flori și cu fluturi...

Să nu te... scuturi!!!

"La mulți ani, mamă iubită și culmea de dragă!" 70 e doar un număr...

Să-ți dea Dumnezeu o viață sănătoasă, lungă și tihnită, lipsită de griji și de durere!
Mulțumesc din inimă pentru tot ce sunt și pentru tot ce simt!
Te iubesc infinit, nu te mint! Astăzi dă-mi voie să te alint...

Cu recunoștință enormă, al tău copil cuminte și iubit, care sunt... Un om puternic și plăpând...


04.08.2017
 

joi, 3 august 2017

Poezie scurtă

De la un timp
Numele tău indian
E ”Numele neîmplinirilor mele”...
Ce nume frumos!
Rămâi printre ele...


Oana Denis Rotariu
03.08.2017

Foto: Iulia Na Ojog

Numele împlinirilor mele

Mă împlinești, știai?
Când te simt lângă mine, lumii mele i se adaugă o nouă dimensiune, capătă potențialitate.
Cerul... cerul nu mai e limita.
E blocul de start al tuturor viselor mele.
Ești în visele mele...
În visul vieții mele ești o certitudine.
O axiomă, o lemă de netăgăduit... de neîngăduit...
Ori de câte ori vii lângă mine, muzica vibrato a lumilor mele e cu un ton mai înaltă.
Lumea mea însăși e cu un pas mai sus, mult mai sus ... în lumină.
Ești lumină.
Ești strălucire, încântare, iubire, extaz ...
Lângă tine pot să vibrez, fără rușine, în toate frecvențele curcubeului.
Eu însămi devin curcubeu.
Tu însăți devii Soare. Strălucești  la capătul ploii de iubire a inimii mele cu picături scânteinde.
Picurii sărută pleoapele nepăsărilor mele din toate timpurile vieților trecute, prezente, viitoare... Mă transformă în nimic, în nimeni și în tot.

Doar când simt pașii tăi plimbându-se nonșalant prin nimicul din mine mă simt împlinită...
Ești un nume nou pentru toate împlinirile mele.
Toate... până la un punct.

Punct...

Oana Denis Rotariu
23.07.2016





Vorbe...

Drumurile se intersectează, apoi se despart.

Se întâlnesc și cu alte drumuri și iar se despart. Merg paralel una fața de alta și se zăresc peste parapeți... ori nu se zăresc deloc.

Unele merg în tandem, altele nu ajung să se întâlnească niciodată unele pe altele.

Drumurile se pot întâlni sau nu...

Doar râurile se găsesc toate, unele pe altele, atunci când se abandonează oceanului.

Oceanul seamănă cel mai bine cu Conștiința universală... din care facem parte...


Drumurile seamănă cu gândurile noastre despre noi...


Totul, toate seamănă... dar nu toate răsar...

Pentru unii din noi... rămâne mereu întuneric...

Vorbim generic...

Oana Denis Rotariu
02.08.2017

marți, 1 august 2017

O zi anapoda

Trag aer adânc în piept. E fierbinte și-mi aburește sufletul.
Cerul e minunat astăzi. Albastru cu nori pufoși și albi. Îl trag peste cap ca o plapumă care să-mi învelească amintirile.
Vreau să mi se întipărească cerul de astăzi pe retină. E fabulos și mi-ar plăcea să-l folosesc pe fundalul sufletului o vreme.
Plec cu albastrul înspre capătul celălalt al Pământului. Apoi mă întorc.
Sună telefonul:
- Sărut-mâna! Doamnă W. aș vrea să vă spun că am făcut o nefăcută. Cred că mi-am pierdut cardul de alimentare. De fapt sunt sigură că l-am pierdut fiindcă nu-l mai găsesc nicăieri.
Când persoane de sex feminin încep să te salute cu ”sărut-mâna” știi că ai trecut linia ce separă tinerețea adevărată de cea veșnică... Asta e...!
Îi răspund calmă:
- Bine. Stai liniștită. O să alimentezi cu cardul de rezervă până ți se va face alt card.
- Mulțumesc frumos! Îmi pare rău.
- Se mai întâmplă... Te anunț cum facem!
Închid.
Scriu două vorbe într-un email când pe ecran un mesaj mă avertizează că trebuie să închid calculatorul.
Ce bine!!!
Știam că azi va fi o zi altfel. Începuse cumva pe dos față de cum sunt obișnuită.
De obicei sunt maximum de organizată. Astăzi, deși m-am trezit mai devreme decât de obicei, nu mi-am găsit tempoul.
Dimineață am scăpat dușul din mână și mi-am udat părul și toată baia. Am avut de strâns apă și n-am apucat să-mi fac patul. Cafea n-am băut cât mi-aș fi dorit, fiindcă e ziua de întâi a lunii și am avut de scris foile de parcurs.
Am plecat să-mi iau mașina din service dar am găsit-o înghesuită între altele trei și am fost nevoită să aștept să fie date la o parte. Apoi cei din service nu-mi găseau cheile ca să pot pleca.
Când în sfârșit am reușit să o scot din parcare un ins din fața mea se încăpățâna să oprească din doi în doi metri și să tot vorbească cu câte cineva (probabil că justificat, o fi avut treabă... ce știu eu???).
Am plecat cu încăpățânatul în fața mea încă vreo doi kilometri. Cred că mergea cu treizeci la oră - ori se gândea la nemurirea sufletului, ori nu terminase de gândit la ce vorbise cu cei de la service. Doamne iartă-mă!
Scap de el într-un târziu dar nimeresc mai bine, în spatele unei deosebite ce se ținea strâns cu ambele mâini de volan în timp ce privea disperată în față. Ce demoni o fi vazând? În față e doar drumul, câteva mașini și cerul... Limita e cerul... Nu e, dar așa ne place nouă oamenilor să zicem. Sună bine și pare interesant.
O depășesc și pe domnișoara și ajung oarecum bine până pe variantă. Aici coadă de mașini cu o cisternă în frunte și o mașină de școală pe la mijloc. Eu aștept chitic la sfârșit. Ce poezie e pe șosea! Ce pot să mai zic?
Oare azi nu trebuie să merg la serviciu de mă-mpiedic de toți și de toate? Nu știu, o să văd...
Ajung la spălătorie, las mașina la spălat și o iau pe jos.
Căldură de nesuportat, deși încă nu e ora nouă.
Gândurile nu mi se leagă, treaba merge de-a bușilea și nu are puterea să capete verticalitate.
Vin doi colegi în vizită. Ce zi, frățioare! Și am atâta treabă...!!!
Reușesc să reintru în computer. Mai scriu două vorbe, mai citesc două mesaje... Iar mesaj care ne obligă să salvăm tot și să ieșim pentru 45 min. Băăăăăăăi ejjjjjjjj nebun? Nu sunt, dar mă supun.
Ei... dacă tot am timp liber ia să fac un tur prin birouri să văd dacă e ordine peste tot. Ce ordine să fie? E ca la nebuni. Mă apuc să fac un pic de menaj... Doar de asta am venit... Nu???? Nu... dar nu mă pot abține.
Mă opresc și trimit pe cineva după plăcinte poale-n brâu calde, de la Bujor. Calculez să ajungă la toată lumea. Nu pot mânca doar eu. Îmi amintesc că azi a început postul. Dar mi-e foame și am musafiri și vreau să dau câte o plăcintă caldă de pomană pentru sănătatea mea și... Motive, motive, motive... Vreau o plăcintă cu brânză și nu vreau s-o mănânc fără justificare că e post...Iartă-mă, Doamne!
Mă reașez la birou. Colegii veniți în vizita îmi cer ordine de deplasare. Mă opresc să le dau.
Îmi reașez prioritățile pe ziua de azi în altă ordine, dat fiind faptul că s-a cam bulversat programarea lor.
Doamne câtă treabă am! Ei și? Asta e...
Stau de vorbă cu fetele în timp ce completez deconturile de cheltuieli. E frumos fără computer. Fiecare lucrează mai relaxat și are timp să schimbe și două vorbe cu cel de alături.
Într-o vreme așa era zi de zi. Ce timpuri!
Intru iar în calculator. O colegă nouă mă sună și-mi cere ajutorul. Deschidem amândouă aplicația și încep să-i explic. Între timp vine agenta de la firma de salubritate și așteaptă plata facturii. Mă scuz la telefon și-o plătesc.
Un coleg intră și-mi cere o adeverință. Îi spun ca trimit după ea. Colega mă resună și reluăm discuția de unde am rămas.
Între timp intră gestionarul mustăcind cu o foaie la spate. Dorea să-i aprob concediu de odihnă pentru două săptămâni. Îi dau număr de înregistrare și o semnez - e dreptul omului. În timp ce-i explic colegei la telefon una alta pun cererea într-un plic s-o trimit la resurse umane.
Vin plăcintele concomitent cu alt mesaj care ne cere să părăsim sistemul pentru încă un timp. Ce sincronizare!
Mă spăl pe mâini, iau câte o farfurie de unică folosință și ofer plăcinte la toată lumea.
Eu împart una cu un coleg.
Toate birourile se umplu cu miros dulce vanilat. Atmosferă de tihnă.
Doamne! Când oi termina tot ce am de făcut? Îmi definitivez foaia de parcurs timp în care intră pe ușă cineva care-mi aduce spre decont un ordin de deplasare. Isuse ce zi! O servesc cu o plăcintă din cele cumpărate pentru cei de acasă și încerc să mă adaptez din mers.
Lista de lucruri de făcut e din ce în ce mai înghesuită și mai greu de pus în ordine. Bine că e!
Reușim să ne conectăm iar. Mai vin câteva mesaje urgente. Răspund și mai trimit altele care așteptau cuminte la coada cu ”lucruri de făcut”.
Un alt mesaj ne inoportunează să ieșim din Outlook...
Ce-mi place ziua de azi!!! E complet anapoda.
Mă uit pe geam. Cerul e albastru și senin. Curg apele de pe mine. Nici n-am observat. E cald, unde am stat până acum de n-am observat cât mi-e de cald? Eram pe gânduri, aranjându-le... Ce nebunie!
Intru să fac FAZ-urile... Când aproape să le termin văd că e ora 16:48. Dumnezeule, n-am fost la bancă!!! Încui rapid și o iau la goană pe scări sperând să ajung înainte de ora închiderii... ora 17:00...
La bancă mă întâlnesc cu o doamnă pe care voiam s-o întâlnesc.
Mâine mă trezesc mai devreme, dar o să fac duș în seara asta.
Mâine dimineață nu mai vreau să scap dușul din mână, să amestec situațiile de-a valma și să mă-mpotmolesc...

Oana Denis Rotariu
01.08.2017
Foto: Iuliana Ojog

duminică, 30 iulie 2017

Coline


Cu mintea cremene
Ne așezăm pe izvoarele
Civilizației, golite de apă.
Un pescăruș râde
De ignoranța noastră
De pe acoperișul eternității.
Norii de sub soare
Au culoarea zenitului.
Nu plouă, nu bate vântul.
Cremenea nu aprinde
Niciun gând.
Cer albastru.
Lut ars și... pământ...

Oana Denis Rotariu
26.07.2017

Colloseum, Ancient Rome

Iluzii


Într-o lume de vise
Ce e visarea?
Un cotlon în care
Evadezi din iluzie?
O oază de liniște
Într-o furtună
De nimicuri?
Un șir de imagini
Dintr-un film
De mare sau mic
Metraj ce rulează
La mansarda închipuirilor?
Într-un vis cât o lume
Cât de mare
Crezi că poate fi
Un vis?
Cât un întreg Paradis?
Acceptat sau proscris?

Adevărul șade în tine...
Dar nu ți-e promis...

Oana Denis Rotariu


27.07.2017

Basilica Trinita dei Monti, Roma


miercuri, 12 iulie 2017

Doar ai promis

Nu mă iubi
Dacă nu vrei tu...
Antenele prind
Parabolice posturi străine,
Eu mă gândesc la el,
Tu te gândești la mine.
Plouă de rupe Pământul.
Sparge asfaltul
Un urlet de dedesubtul
Cupolei minții.
Pun degetul pe el,
Pune stăpânire pe mine.
Tu nu trebuie să mă iubești
Dacă nu vrei tu. Nu-i nevoie.
Și, la sincer vorbind,
Nu e nici măcar cazul.
Fie vorba-ntre noi...
Ar fi de tot hazul.
By&With Irina Crainiciuc
O albină pe coama calului
Cară iluzii
Pe cărarea cu maci roșii.
Zâmbet de cer
Pe petalele fluturelui
De vis-a-vis de vis.
Am uitat să întreb:
De ce, Doamne iartă-mă,
Nu mă mai iubești?
Doar ai promis...

Oana Denis Rotariu
12.07.2017


Emoția


Iubesc emoția
Atât de apăsat
Open Up
#cardphoto
Încât aproape
Că o confund cu oamenii.
Îl iubesc pe Dumnezeu
Atât de tare
Că aproape Îl confund
Cu emoția și cu tot...
Viața n-o mai confund
Cu visul.
O trăiesc cu fervoare.
Fiindcă viața
E cadoul desăvârşit
Care nu se compară

Cu nimeni.
Cu nimeni și cu nimic...

Oana Denis Rotariu
12.07.2017

marți, 11 iulie 2017

Ploaie de vară în noapte


Noapte.

Visul tău se furișează subtil pe perna mea.

Tu dormi mereu în altă parte.

Tavanul se desface și se preface în cer.

Stelele dorm în altă dimensiune.

Noi ne trezim în vise ca să ne iubim în continuare.

Rătăcim pe aleile sufletului până în zori.

Afară plouă. Picături bat cadența inimilor pe pervaz.

Prin burlan, apa de pe acoperiș se prelinge zgomotos în noapte.

Nu aud nimic... Șoapte, vorbe, idei, toate se plimbă în caruselul visului.

Noapte. Deschid ochii. Pe tavan cerul.

Pe perete un tablou antic, vechi și de demult.

Afară întuneric.

Înăuntru... tumult...

 Noapte bună, străine! În zori, iar te uit...

Oana Denis Rotariu
11.07.2017
09.07.2017

Apă caldă


Apa curge caldă,
Aiurea, pe umerii goi.
Flămânzii lumii
Nu gândesc la nemurire.
Lacrimile Pământului
Nu pot ascunde
Foametea grumazului lor.
Apa caldă nu spală
Și păcatele noastre.
Agoniseala nu face
Pe nimeni mai bun.
Evoluția spiritului
Nu e compatibilă cu
Lipsa smereniei.
Dimensiunea dragostei
Nu se măsoară
Sub ombilic.
Iubirea nu te face
Nici mare nici mic,
Doar te mântuie...
Și te face TOT...
Din nimic...


Oana Denis Rotariu
11.07.2017



Foto: Iuliana Ojog

luni, 10 iulie 2017

Bine sau rău? Știe Dumnezeu...

Un anume coleg, să-i spunem Mirel, intră într-o zi la mine în birou supărat foarte:

- De ce sunt oamenii atât de nerecunoscători?

- De ce întrebi asta?

- Păi uite, eu aș putea face rău cu ușurință dar nu fac.

- Am înțeles. Și faci acest bine așteptând recunoștința celor cărora le faci bine?

- Nu neapărat, dar mă gândesc că n-ar strica să aprecieze gestul meu. De exemplu intru într-un magazin ca să verific dacă cineva și-a făcut treaba, constat că nu a făcut-o, o fac în locul lui și nu trimit mesaje prin care să-i sesizez superiorii, cum e procedura. Deci atât timp cât îi fac omului un bine mă aștept ca măcar să aprecieze și să-mi vorbească frumos.

- Și de unde știi tu că-i faci omului un bine?

- ...

- De unde știi că nu ar fi fost mai bine pentru el să nu-l fi ajutat?

- ... da... nu m-am gândit așa...

- N-ai de unde știi dacă gestul tău, pe termen lung, nu e în deserviciul persoanei respective. Numai Dumnezeu știe... Noi suntem datori să facem doar ce-i corect. Dacă poți face un rău și nu l-ai făcut, dar nu te știe nimeni, e un fapt merituos. Și te scutește și de așteptări, fiindcă nelăudându-te nimănui cu fapta ta nu poți aștepta nimic de la nimeni...

Oana Denis Rotariu
10.07.2017

luni, 3 iulie 2017

O cafea fără zahăr și o pătrățică de ciocolată


...ca să mai îndulcească amărala...

Obișnuim să spunem că nu ne iubim, nu ne prețuim, avem o stimă de sine scăzută, nu ne place de noi deloc așa cum suntem din varii motive... ș.a.m.d.

Cu un minim de bun simț ne putem prinde că toate acestea sunt capcane ale minții.


Dacă toată atenția este îndreptată tot timpul înspre noi înșine pe cine, Doamne iartă-mă, iubim cel mai mult?
 
Cine nu se mai satură de atenție și cui îi suflăm în pardon ca să-i împlinim toate mofturile?

Când ne plângem că nu ne iubim destul căutăm doar un plus de atenție din exterior spre a ne valida și mai tare egoismul, nimic altceva...

Unul din secretele smereniei nu constă numai să gândești că valorezi mai puțin, ci mai ales să gândești mai puțin la cât valorezi.

O săptămână deșteaptă să avem!

Oana Denis Rotariu, cu iubire
03.06.2017

miercuri, 28 iunie 2017

Căldură mare

Desculț printre rânduri.
Garoul de gânduri
Sugrumă o emoție
De frică să nu curgă
Afară din venele ei
Prea mult sentiment.
Picături de ploaie.
Pe harta de la meteo
Vântul bate
Un cod galben
De furtună la șah.
Pantofii turcoaz
Nu se potrivesc niciodată
Anotimpului iubirii.
Un claxon strident
Crapă liniștea în
Bucăți mici.
Amurgul portocaliu
Prelungește spre răsărit
Capătul Pământului,
Care nu poate fi
Niciodată prea departe.
Nici prea aproape
Nu poate fi.
În liniștea nopții
Orașul se topește
În asfaltul lasciv.
Căldură mare!
Moncher cuvintele
Pier și se duc.
Visele pleacă
Stinghere la țară.
Un gând desuet
Așteaptă s-apară
Dichisit  și fierbinte…
E vară…

 
Oana Denis Rotariu
28.06.2017


marți, 27 iunie 2017

Declar valoarea nulă și neavenită...


Nu e o idee pripită...

Valoarea unui lucru, obiect, fenomen sau eveniment are legătură directă cu cantitatea de energie pe care suntem dispuși să o investim în a-l obține.

Cazuistica se poate extrapola și la oameni și relațiile interumane.

Dacă sunt dispus să investesc energie și atenție într-o situație de 2 lei sau pentru un om de 2 bani el devine dintr-o dată foarte valoros și important pentru mine.

Altfel, putem trece pe lângă noi oameni, evenimente și situații”mai de Doamne-ajută”, dar care să nu însemne mare lucru sau chiar nimic pentru noi și astfel să trecem pe lângă ele fără să le băgăm în seamă.

Se zice că e important în viață să nu trecem pe lângă ”oportunități”.

Dar ca să putem vedea cu adevărat oportunitățile e de recomandat să nu ne limităm în a căuta să le găsim doar pe cele dintr-o anumită arie de interes, care ar fi în vizorul nostru la acel moment dat.

De recomandat e să observăm în orice moment ceea ce Dumnezeu are să ne învețe/ arate/ ofere.

Altfel vom remarca întotdeauna doar acea șansă pe care noi dorim să o vedem.

Iar ce  are cu adevărat importanță ”din punct de vedere divin pentru noi” ar putea rămâne mereu ascuns în conul de umbră.

Asta e realitatea… și nu e deloc sumbră…