marți, 17 iunie 2014

Călător al Universului


Sunt doar un călător 
Prin sufletul Universului,
Care trece de vama inimii tale
Unde mă aștepți întotdeauna
Cu vișinii și cireșii mai mereu...
În pârg...

Un umil trubadur al
Slovelor cu ștaif și cu dichis
Menite a frăgezi toate dorurile
Din tine, toate trăirile netrăite
Ale căror ecouri răsună
În ființa ta...

Sunt călătorul trubadur,
Care face popasuri prin inimile
Și sufletele universurilor,
Învârtind bemoli, becari și diezi 
Din iubirea care curge și cântă simfonii...
În inima mea...


luni, 16 iunie 2014

Dar din dar, se face Rai

Iubește !

Natura se reinventează în fiecare moment prin care trecem, pentru ca să rămânem mereu îndrăgostiți de viață.

Cu toate astea, mai tot timpul, noi ne încăpățânăm să trăim captivi între patru pereți.

Oare ce s-a întâmplat cu specia umană, unde a greșit ea atât de grav încât undeva de-a lungul evoluției s-a decis să se supună singură la penitență?

Ne ținem departe de oameni și de natură și ne ascundem pe noi ...de noi înșine...

Fugim de viață și de Dumnezeu.

Apoi ne mirăm când viața decide să ne sacrifice ca pe niște exemplare nedemne de a perpetua specia.

Ne e frică de tot și de toate pentru că am rătăcit încrederea în tot ce ne înconjoară, pentru că am pierdut  comuniunea cu viața...

Ne ocupăm vremea vorbind unii despre alții și nu unii cu alții, căutăm peste tot înțelesuri ascunse și ni se pare că în spatele fiecărui gest șade un subterfugiu.

Și asta pentru că ne-am pierdut aurita cale de mijloc în tot ce facem.

Suntem mereu la extreme, ne iubim aproapele doar din vârful buzelor și nu din toată inima și cu sufletul curat.



 Dumnezeu nu ne-a făcut să ne omoare, noi singuri am inițiat un program de automutilare și autodistrugere atunci când am uitat să zâmbim, să ne bucurăm  să trăim fără frică, atunci când am uitat să privim cu încredere unii spre alții și toți către Cer.



Învață să te uiți la celălalt fără a-i căuta defecte, ci doar pentru a-l privi cu iubire!

Alege să-ți ridici fruntea către Cer nu doar pentru a cere ceva, ci doar pentru a-ți arăta recunoștința!

Lasă iubirea să curgă prin tine și de la tine către tot ce te înconjoară.

Mulțumește divinității și universului pentru cadoul numit iubire și oferă-l mai departe...


Nu uita: ”Dar din dar, se face Rai”!


sâmbătă, 14 iunie 2014

" Dacă judeci numai pentru ce vezi, ajungi să-ţi pierzi calea şi pe tine însuţi."


Daca zece oameni privesc catre acelasi lucru, fiecare vede altceva. 


Fiecare are adevarul lui, in functie de plamadeala lui, de tiparele educationale si de lectiile de viata prin care a trecut. 

Cred ca nu ar trebui sa judecam nimic și pe nimeni, ci sa luam tot ce ni se pare ca vedem in viata ca un bun prilej de introspectie pentru a ne cunoaste pe noi mai bine, raportandu-ne la ceea ce vine inspre noi.

E doar o parere, o idee care mi-a trecut prin minte, fara caracter de axioma ori de pretentie de adevar absolut.

In viata de zi cu zi nimeni nu intelege mare lucru din teorie. Viata trebuie traita, experimentata...ea nu se invata din carti.

Dictoanele, proverbele, citatele intelepte ale celor care au ajuns la asemenea intelepciune nu reprezinta nimic daca adevarul cuprins in ele nu ni s-a revelat intr-o anumita forma si noua.

Practica e intotdeauna cea care face diferenta. 

Cand situatiile de viata trec prin noi adevarul din noi se regaseste altfel in adevarul celuilalt, al celui care a scris acele ganduri... uneori poate nu chiar exact in aceeasi forma...

Si cu toate ca e doar adevarul nostru si nu al aceluia care l-a scris, impactul lui asupra noastra s-ar putea sa faca din noi un altfel de om, poate un pic mai bun decat cel care eram cu o secunda inainte de a citi acele invataturi si a constientiza tot ceea ce se ascunde in spatele cuvintelor, dincolo sau printre randurile scrierii...

Dar si asta e doar o alta probabilitate... nu e o certitudine... 

joi, 12 iunie 2014

Un compliment deosebit

Cel mai frumos compliment pe ziua de azi l-am primit atunci când ai intrat pe ușă și ai exclamat:
 
-         Mmm, ce bine miroase acasă! Miroase a tine...

Daaa...

Acasă miroase a mine și acolo unde-s eu vei fi întotdeauna acasă, dragul meu drag.

Voi fi întotdeauna liniștea...sau neliniștea simțurilor tale, calmul sau isteria gândurilor, căldura lipsită de aroganță din inima ta.

Sau poate mirosul de salcâm din nopțile albe, de lună și de mine pline, sau cel de friptură și cozonaci din jurul sărbătorilor de orice fel, fie ele Craciunul, Paștele, ziua ta sau ziua pisicii de pluș a copilului.

Ori câteodată sau deseori cel a parfumului scump ce ți se însinuează în nări, pe pernă sau pe sub piele, parfum pe care tot tu mi l-ai cumpărat și dăruit fremătând de emoție...

Daaa...acasă miroase a mine și e bine... dar numai și dacă am pe cine impregna cu ființa mea...

Iar pentru mine, dragul meu, acasă e oriunde aș pune urechea inimii mele pe pieptul și pe inima ta...


Îți mulțumesc că ești și că ești așa cum ești...pentru mine! 

marți, 10 iunie 2014

Crâmpei de gând...

Frumusețea sufletului nimănui nu cântă la tine în piept, ci doar a ta, atunci 

când realizează că întregul portativ, toate notele, 

cheia sol și întregul solfegiu au fost întotdeauna 

încondeiate în inima ei... 


Și totuși, pentru această trezire la viață pare că 

sufletul tău are mereu nevoie să fie inspirat de 

muza frumuseții sufletului altcuiva. Pare că doar prezența ei e capabilă să 

stârnească, să înalțe, să scrie și să întipărească toate melodiile în tine...



Cu toate astea, doar și numai frumusețea sufletului tău e cea care intonează 

triluri în bătătura inimii tale ...  atunci când la poarta ei bate încet 

și tainic ... frumusețea sufletului altcuiva.

luni, 9 iunie 2014

Te invit la o cafea...


Pentru astăzi v-am pregătit o cafea agreabilă...

În fiecare dimineață mă trezesc, mă închin, mă bucur...

Apoi îmi beau cafeluța. Cafeluța e primul moment de tihnă al zilei și e poate cel mai drag tabiet al meu. Dacă mă trezesc și nu pot să-mi satisfac acest moft, ziua demarează cu mai puțin aplomb ca de obicei.

Astăzi mi-am propus să scriu despre noi. Despre care noi? 

Despre mine, despre tine...toți suntem la fel.

Suntem la fel și altfel fiecare în parte. Suntem unici și diferiți dar toți simțim la fel, toți avem cam aceleași frici, aceleași emoții... pentru că în esență, toți suntem la fel.

Și chiar dacă lecțiile noastre de viață diferă, chiar dacă avem mai mult sau mai puțin din punctul de vedere al bagajului intelectual, al confortului financiar, al averilor dobândite, al nivelului de spiritualitate, la nivelul subtil al trăirilor interioare suntem toți cam la fel.

Suntem oglinzi unii în viețile celorlalți și fiecare vede în celălalt ceea ce se regăsește în el însuși.

Să avem grijă! Ceea ce le spunem noi celorlalți, ce reproșuri și nemulțumiri le adresăm lor se regăsesc de fapt în noi.

Să ne oprim și să ne întoarcem cu fața către noi. Să ne dăm voie să fim complet sinceri cu noi și să înțelegem ce avem de înțeles.

În definitiv și la urma urmei fiecare poate fi făcut responsabil numai pentru ceea ce spune și nu se poate face vinovat de ce înțelege celălalt.

Ceea ce intenționează să ne transmită cineva poate să nu corespundă deloc cu presupunerea dramatica sau imaginativă din mintea noastră.

Să ținem cont de asta și să pricepem că oricine vine înspre noi, nu vine pe gol. El poartă cu sine, undeva, cumva, o lecție pe care viața ne-o predă.

Și să mai ținem minte un lucru: viața ne predă aceeași lecție de atâtea ori de câte avem nevoie și sub atâtea forme, până o înțelegem.

duminică, 8 iunie 2014

Viața nu e o luptă

De câte ori am auzit sintagma, viața e o luptă m-am tot întrebat între cine și cine?

Cine sunt eroii buni și cine sunt cei răi? 

Pentru ce luptăm? Ce avem de cucerit? Eu de care parte a baricadei mă aflu?



Și am ajuns la concluzia că viața nu e o luptă.

E o experiență pe care dacă o tratezi cu înțelepciune o trăiești cu bucurie, cu încântare și cu fericire.

Viața nu e un conflict, e o curgere...

E important să învățăm să curgem în același sens cu ea. Să deschidem ochii larg spre a putea vedea care e următoarea mișcare pe care o avem de făcut, să intuim în ce parte ne ghidează Dumnezeu și Universul să mergem.

Câteodată ne încrâncenăm să facem ceva ce nu e în folosul nostru. Atunci ne simțim de ca și cum am înota împotriva curentului, obosim repede și nu știm de ce.

Alteori vrem neapărat să ocupăm un spațiu în care nu ne potrivim, devenim nefericiți și dăm vina pe soartă sau destin. E similar cu situația când încercând să montăm o piesă într-un loc în care nu se potrivește, o forțăm și ea se rupe.

La fel e și cu viața. Dacă nu curgi în același sens cu ea, dacă nu te unduiești în același fel cu legănarea ei, într-un dans divin, obosești.


 Și sfârșești prin a nu vedea nimic din ce e de văzut, a nu înțelege nimic din ce e de înțeles și a fi un veșnic încrâncenat nefericit care-și blamează destinul...


Va urma...

vineri, 6 iunie 2014

Rațiunea de a trăi pentru altul

Ceea ce am sa scriu astazi, poate ca vi se va parea extrem de egoist.
Este vorba despre ratiunea de a trai pentru altul.

Cum sa-ti faci o ratiune din a trai pentru altul?

Si cat de frumos trebuie sa faci, ca sa se indure un altul sa traiasca si pentru tine, ca altfel...rolul vietii tale ar ramane vacant, nu-i asa?

Ei bine...acu' vreo cativa anisori cand a dat un necaz mare peste mine, toata lumea in jur imi spunea: trebuie sa traiesti pentru copil, pentru sot, pentru mama, tata... 

In primul rand ca nu trebuia sa fac nimic...totul e optional pe Pamantul asta...

Si-apoi m-am gandit: oare chiar asa sa fie? 

Daca eu imi inchei socotelile pe lumea asta si plec, cei din jurul meu nu pot pleca odata cu mine... Ei isi vor continua calatoriile lor, in felul in care vor dori si vor alege. Si-atunci eu ar trebui sa-mi caut de propriul suflet, de propria existenta, de propria calatorie...sa vreau sa traiesc pentru mine, oricat de egoist ar suna.

DA, vreau sa mai traiesc si in lumea asta ceva vreme...pentru mine!

Din orice perspectiva ai privi, aceasta ratiune de a trai pentru altul mi se pare complet inadecvata.

Cine si-ar dori sa-ti proiectezi visele, dezamagirile, si deziluziile asupra lui si sa-l impovarezi cu ele?

Cine crezi ca ar fi fericit numai prin a-ti satisface ”capriciile” si ”mofturile” tale, inainte de a si le satisface pe ale lui?

Da, stiu. Exista si cazuri cand altii depind de tine. Cand altfel, fara ajutorul tau ei nu ar putea supravietui. Ei bine...da. Ei necestita ajutor si trebuie sa avem si sa le aratam compasiune. Acum cativa ani, in unul din concedii, am vazut o mama rusoaica care avea un copil cu handicap, pe care-l purta peste tot intr-un scaun cu rotile, il hranea si-l alinta mereu. Ce m-a frapat a fost felul in care arata si se comporta. Era foarte pedant imbracata, aranjata, machiata, rujata si radea din tot sufletul impreuna cu ceva cunostinte de-ale ei. Imi amintesc (acum cu rusine) ca am ramas stupefiata cand am vazut-o cat e de detasata de situatie si am considerat-o insensibila. Acum imi dau seama ca era perfect justificata si ca... era de datoria ei sa faca in asa fel incat sa traiasca si pentru ea.


Si-apoi, daca Dumnezeu ar fi vrut sa traim doar pentru altii, cred ca avea posibilitatea sa ne creeze din capul locului...simbioti...

joi, 5 iunie 2014

About the emotions cohabitation ...

Emotions are not soluble. 

They can not be mixed or dissolved into each other to get a uniform and homogeneously feeling that brings you more comfort and inner peace.


Emotions can not be compared, decanted or distiled... you can only accept them and completely sense them.

Two intense and completely contrary emotions can coexist peaceful within yourself and you will be terribly upset if you have the bad inspiration to rationally understand the phenomenon.

Rational can be only to accept each one, in the same way that a parent simultaneously accepts all his different and unique children that he has.

I wish you a wise day!

Despre coabitarea emoțiilor...

Emoțiile nu sunt solubile. Nu se pot amesteca și nici dizolva unele în altele pentru a obține un sentiment uniform și omogen, care să-ți aducă mai mult confort sau liniște interioară.

Emoțiile nu pot fi comparate, nici decantate sau distilate, ci doar luate ca atare și trăite până la capăt.


Două emoții intense și complet contrare pot coabita liniștite în interiorul tău și te vor bulversa îngrozitor dacă vei avea proasta inspirație să încerci să pricepi rațional fenomenul.

Rațional poate fi doar să le accepți pe fiecare în parte, așa cum își acceptă un părinte simultan toți copiii, indiferent cât sunt de diferiți și unici.


O zi înțeleaptă pe care s-o trăiești la maximum, îți doresc!

miercuri, 4 iunie 2014

De tine...

Gândul meu leagă
Depărtarea mea...de tine...
Gândul meu adună mereu
Zările inimii mele...


....Și inima ta...
www.card-photo.com



15 ani de la prima apariție a ”Curentului Internațional”

Mi-era de ploaie ... să nu vină...


Mi-era de soare ... să nu fie prea mult...      

Mi-era de Ștefan Străjeri și de-ale lui bucățele de suflet înșirate pe fiecare dintre cele peste șase sute de pagini minuțios adunate în a lui monografie  ”Românii americani de la Marile Lacuri”... să fie primit și prețuit așa cum se cuvine...

Mi-era ca toate trăirile învălmășite alandala în pieptul ”Curentului Internațional” la aniversarea celor cincisprezece anișori de viață ... să-și găsească împlinirea pe care o merită...

Mi-era de impozanța numelui și renumelui fiecărui participant la eveniment, dar mai ales de inimile și de sufletele lor ... să se simtă încântate și mulțumite...
Și copleșită de tot și de toate am ales și de astă dată să-L rog pe El să coordoneze tot.

L-am rugat ca la repetiția generală să coloreze în verde crud fiecare fir de iarbă al Pojorâtei, să învețe vântul să bată lin și atât cât trebuie, soarele să strălucească cât se cuvine și eventual, să adune și câțiva norișori pe care să-i îmbrace în alb și să-i pună să danseze frumos pe cer.
L-am mai rugat să ne regleze sufletele în așa fel  încât să știe să rezoneze la capacitate maximă unele cu altele iar evenimentul să capete vibrația potrivită pentru a dăinui în inimile noastre peste vreme.

Și poate că în final nu-I va fi greu să aibe îngăduința de a avea grijă și de mine, ca în tăvălugul de trăiri de tot felul să nu mă pierd cu firea, să-mi scap pe jos cuvintele din vocabularul inimii, să le calc în picioare și să nu le mai pot resuscita pentru a scrie despre frumoasa sărbătoare.

Apoi, cu încrederea că El va ști ca de fiecare dată să facă ce și cum e mai bine pentru noi, m-am îndreptat cu nădejde înspre Pojorâta atât de dragă lui Ștefan Străjeri.

Cred că m-am lăsat dusă de valul emoțiilor și am uitat să vă povestesc ce se întâmplă la Pojorâta, cine e Ștefan Străjeri și de ce mă frăsuiesc atât de tare.
Ștefan e un ilustru fiu al Pojorâtei în al cărui suflet Bucovina are un loc aparte. Născut în această comunitate la data de 24 mai 1972, din părinţii Maria şi Teodor (Toader), are o soră, Teodora, născută în 1977, medic specialist pneumolog la Spitalul „Centre Hospitalier Bretagne Atlantique”, din Vannes, Franţa și este căsătorit din 1996 cu Mihaela Luminiţa (Roman, judeţul Neamţ).
A absolvit Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi în perioada 1991-1996, apoi a absolvit studii postuniversitare (master) la aceeaşi universitate, în specializarea „Audit şi Management Contabil”. 
Pentru un român cum e Ștefan, acasă nu e un loc, e un sentiment.

Din dorul lui de Bucovina, de tradiții românești și de acasă s-a născut primul lui copil: un volum despre românii americani de la Marile Lacuri (carte tipărită la Editura Anamarol - Director Rodica Elena Lupu, tehnoredactată de Valentin Popescu, coperta și grafica aparținând Gabrielei Petcu).

Ce prilej de a prezenta copilul lumii întregi putea fi mai bun decât aniversarea celor cinsprezece ani de la prima apariție a ziarului ”Curentul Internațional”, editat în Detroit, Michigan, pe care îl coordonează, îngrijește și ocrotește cu drag?

Și care loc ar fi putut să fie mai potrivit pentru frumoasa celebrare decât acasă, în satul lui natal, cu ocazia Zilei Comunei Pojorâtei care întâmplător coincide și cu Ziua Copilului?

Așadar ziua de 1 iunie 2014 a concentrat la Pojorâta un cumul de evenimente care mai de care mai deosebite, mai de seamă, mai importante, dar de mare însemnătate atât pentru comunitatea pojorâtenilor cât și pentru toți participanții la sărbătoare.

Ziua a debutat cu lansarea de carte ”Românii americani de la Marile Lacuri” a lui Ștefan Străjeri.

Printre invitații la lansare s-au numărat Profesor Universitar Doctor Anca Sîrghie(Sibiu) de la Universitatea Alma Mater Sibiu, Corneliu Florea (Winnipeg, Canada), scriitor a peste zece cărți și numeroase articole publicate de peste treizeci de ani de când a emigrat în Canada, Profesor Viorica Cernăuțeanu (Pojorâta), Profesor Domnica Codreanu (Pojorâta), Stela Nacu (București), realizator emisiuni la TVR Internațional București, George Oscar Păduraru(București), operator TVR Internațional, doamna profesor Gabriela Volosciuc (Sibiu), Ana-Morosanu-Magdin (București), șef departament interviuri la Romania Press, editor la București News și Colaboratoare a Curentului Internațional, Petre Magdin(București), compozitor și realizator de emisiuni TV, Virgil Rațiu(Bistrița), director Editura Aleteia, Gheorghe Chindriș (Cluj/Ieud) – membru fondator al Societății ”Avram Iancu” din Detroit, Adriana Verhange(Deva) – membră fondator al Societății ”Avram Iancu” din Detroit, Oana Rotariu (Suceava), Colaborator la Curentul Internațional, Adrian Beznă și Cătălin Ungureanu (Iași), artiști muzică folk pe care Primarul Pojorâtei, ing. Ioan Bogdan Codreanu i-a găzduit la Primăria din Pojorâta, într-un ambient elegant, simplu și decent în care trona o încărcătură emoțională aparte.

Pentru început, pentru a destinde puțin tensiunea generată de emoțiile din sala, cei doi artiști folk din Iași ne-au interpretat două cântece din repetoriul lor.

Domnul primar Codreanu l-a prezentat apoi pe Ștefan Străjeri despre care a spus că deși e plecat fizic la mare depărtare de locurile natale, cu sufletul și inima a rămas mereu alături de cei de acasă, că datorită lui Bucovina n-a murit și că sufletul ei trăiește și a elogiat munca titanică pe care acesta a depus-o pentru a scrie monografia pe care a venit să o lanseze în satul natal. Domnia sa i-a mulțumit lui Ștefan că în inima lui scrie Pojorâta pentru totdeauna.

Apoi, Ștefan Străjeri vădit emoționat a prezentat ”Românii americani de la Marile Lacuri” ca fiind o carte eveniment, dorită și necesară pentru toți românii, o scriere menită a-i lega pe români de români. Apoi, cu modestia-i caracteristică i-a lăsat pe ceilalți invitați să spună câte ceva despre cartea sa.

Doamna Profesor Universitar Doctor Anca Sârghie care s-a îngrijit de corectura și de prefața acestei impresionante monografii a evidențiat faptul că lecturând ”cartea economistului publicist Ștefan Străjeri rămâi uimit gândind la efortul de Sisif al celui care a agonisit atâtea date, cu conștiința că un asemenea studiu monografic va dăinui peste timp ca o carte de vizită onorantă pentru întreaga comunitate a românilor de pretutindeni.”
Ea a vorbit despre structura logică a cărții, a prezentat fiecare capitol în parte și a spus că întrunește toate caracteristicile unei reale teze de doctorat. A mai adăugat că nu s-ar mira ca, în timp, pornind le la sfârșit spre început, Ștefan să adauge celorlalte realizări ale sale și titulatura de doctor.
Domnia sa a menționat că orice carte, odată făptuită își are traseul ei în lume, independent de voința autorului și că Pojorâta este kilometrul zero din viața acestei monografii care leagă depărtările.
A încheiat apoi cu un inspirat citat care aparține marelui nostru poet Tudor Arghezi: ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.”

Felul în care Ștefan Străjeri a contribuit la aducerea și perpetuarea tradițiilor românești în Statele Unite ale Americii a fost elogiat de Gheorghe Chindriș, membru fondator și președinte până în 2010 a Societății ”Avram Iancu” din Detroit.

Despre Ștefan Strajeri și despre a lui carte au vorbit și doi dintre dascălii pe care el i-a avut pe timpul școlii gimnaziale,  Doamna profesor de istorie Viorica Cernăuțeanu și Doamna profesor de română Domnica Codreanu, care au reușit să sensibilizeze până la lacrimi  audiența.
Impresionate de multiplele talente de jurnalist, economist și chiar și de istoric ale lui Ștefan, domniile lor au spus că ceea ce le-a determinat să-l îndrăgească mai mult decât o făcuseră până atunci a fost faptul că atât în 2009 la celebrarea împlinirii celor zece ani de la prima apariție a ”Curentului Internațional” cât și acum el a ales să aducă personalități de renume în satul natal.
Mândre de faptul că distinsul autor, fostul lor elev, nu și-a uitat obârșia, ele au remarcat cum în timp el a devenit un om de mare valoare pentru comuna lor.
Au mai pomenit și că ”prin truda condeiului și sfințirea cuvântului el a continuat un vis al altui înaintaș al său, cum ar fi călugărul cărturar Iraclie Flocea și că de acum încolo numele lui Ștefan Străjeri se va adăuga în panoplia oamenilor de valoare ai Pojorâtei”.

Domnul Corneliu Florea, scriitor a peste zece cărți și a numeroase articole, a omagiat împlinirea celor cincisprezece ani de la prima apariție a ”Curentului Internațional”, a evidențiat valoarea antologică pe care acest ziar o are, faptul că e o publicație independentă, curajoasă, o voce într-adevăr liberă care unește românii de pretutindeni, îi inspiră și spune lucrurilor pe nume dar cu respect, pe cât posibil cu obiectivitate și fără a induce teamă și ură.
El a adăugat că din 2005 de când l-a preluat Ștefan Străjeri se străduiește să continue în stilul și pe linia pe care cel mai mare ziarist patriot român de după Mihai Eminescu, Pamfil Şeicaru,  a trasat-o:  „…eu steagul ţării îl văd, eu steagul ţării îl apăr”.
În opinia distinsului domn Florea, ”Curentul Internațional” a devenit astfel cea mai importantă, mai căutată şi mai apreciată publicație românească, care dezbate liber, argumentat şi profund toate problemele româneşti istorice, politice şi culturale din trecut şi prezent. Este o tribună liberă în care fiecare cititor, indiferent de opţiunile sale politice, culturale, istorice sau de ideologiile pe care le îmbrăţişează, a găsit articole diferite, clare, documentate care să-i stârnească interesul.
Deoarece e o onoare să fiu colaboratoare a ”Curentului Internațional”,  ca un elogiu adus celor cincisprezece ani de la prima sa ediție,  îndrăznesc să aduc și eu o notă personală și să afirm,  fără teama de a fi contrazisă, că acest ziar este cu mult mai mult decât un jurnal obișnuit. El reprezintă o victorie în realizarea idealului de libertate a românului și o mărturie că românismul n-a murit poate și din pricina faptului că există o publicație care îi unește pe românii de pretutindeni în cuget și simțire.

Și ca o dovadă a faptului că bucovinenii sunt renumiți pentru tradiții și spiritualitate, sărbătoarea s-a mutat firesc, așa cum se cuvenea, la Biserica  ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Pojorâta II, unde distinsa doamnă a muzicii populare românești, doamna Veta Biriș ne-a cântat și încântat cu pricesne de biserică.

De la biserică, evenimentul a continuat pe stadion, unde pe scena frumos amenajată am putut urmări un spectacol artistic inspirat ales și adecvat momentului, prilejuit și de a XI-a Ediție a Festivalului de obiceiuri și tradiții ”Comori de suflet românesc.”

În deschidere, un sobor de preoți a oficiat nunta de aur a două perechi de pojorâteni ce au avut privilegiul de a împărți împreună câte o jumătate de veac de căsnicie.
Apoi a urmat deschiderea oficială a programului artistic de către Primarul Pojorâtei Ioan Bogdan Codreanu.

Au urmat frumoșii micuți interpreți ”Mugurașii Pojorâtei” îmbrăcați în port popular specific zonei, care  au cântat spre deliciul spectatorilor.

Au fost invitați apoi pe scenă toți consilierii comunei, cărora domnul primar a ținut să le mulțumească pentru frumoasa colaborare și susținere de care se bucură din partea lor.

În cadru festiv au fost investiți cu titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Pojorâta Doamna Profesor Viorica Cernăuțeanu, Domnul Ștefan Străjeri, fiu al Pojrâtei venit de peste mări și țări pentru a-și lansa prima sa carte în comuna natală, Domnul inginer silvic Valerian Solovăstru și Domnul deputat Corneliu Mugurel Cozmanciuc, care au ținut fiecare în parte câte un mic discurs.

La sărbătoarea Pojorâtei au participat primari și primărițe din comunele și orașele învecinate: Vama, Frumosu, Sadova, Vatra Moldoviței, Moldovița, Pojorâta, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei care și-au adus aportul contribuind fiecare cu aducerea la eveniment a artiștilor și formațiilor cele mai reprezentative ale comunelor lor, fapt pentru care primarul Pojorâtei și-a exprimat recunoștința. La Ziua Comunei Pojorâta au fost prezenți atât Prefectul de Suceava Florin Sinescu cât și Președintele Consiliului Județean Suceava Cătălin Nechifor.

În continuare, Pamfil Roată si ”Ansamblul Plaiurile Pojorâtei” pe care Ștefan Străjeri i-a adus la Detroit în 2012 au susținut un frumos moment artistic  premergător momentului în care Doamna Veta Biriș ne-a încântat din nou cu a ei voce cu timbru unic și cu ale sale cântece populare cu iz profund patriotic.

Au urmat  Ansamblul folcloric ”Cetina” din Vama, Călin Brătianu, Felicia Oblesniuc și Ansamblul folcloric ”Huțulca” din Moldovița.

Un alt moment important a fost cel al premierii sportivilor comunei: Flocea Alexandru și domnul profesor de educație fizică Agoston Zoltan.

Au mai performat  Ansamblul folcloric ”Brăduțul” din Frumosu, Ansamblul folcloric ”Izvorașul” din Izvoarele Sucevei, Ansamblul folcloric ”Brezeanca” din Breaza, Nicoleta Hafiuc și Ansamblul folcloric ”Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, Mircea Coca și Ansamblul  ”Flori de Bucovina”, din Sadova și din nou Ansamblul folcloric ”Piatra Străjii” din Pojorâta, Laura Cazac și Diana Ivașcu împreună cu Ansamblul folcloric ”Plaiurile Pojorâtei”.

Ajuns la timp pentru a participa la eveniment, tânărul interpret timișorean Florin Boita, a încântat publicul cu a sa voce caldă și cântec ce pornea parcă direct din suflet.

În încheierea programului artistic au urcat pe scenă Adrian Beznă și Cătălin Ungureanu care au delectat audiența cu muzică folk de calitate.

De remarcat este că evenimentul s-a bucurat de organizare ireproșabilă datorată dăruirii și sufletului investite de întreaga echipă de organizatori, printre care amintim Grupul de acțiune locală ”Bucovina de Munte”, Consiliul Local și Primăria Pojorâtei (mulțumiri speciale aducem doamnei Nicoleta Ursachi de la Primăria Pojorâta).

Printre lucrurile care m-au impresionat cu adevărat au fost tenacitatea, iubirea și devotamentul lui Ioan Bogdan Codreanu, Primarul Pojorâtei, care a conceput, a coordonat și s-a implicat activ, minut cu minut în fiecare moment al evenimentului.

Și nu în ultimul rând, vreau să amintesc despre profesionalismul fără cusur al minunaților reprezentanți  TVR Internațional, operator TV George Oscar Păduraru și Doamna Realizator emisiuni Stela Nacu, despre care pot spune cu mâna pe inimă că e mai mult decât un profesionist și un om de televiziune, e o ființă nobilă, delicată, deosebită, o artistă adevărată care știe să transmită și să așeze într-un tot armonios bucăți din sufletele evenimentelor, motiv pentru care țin să-i mulțumesc într-un mod aparte.

Sărbătoarea de la Pojorâta a dovedit încă o dată că pentru un român adevărat acasă nu e un loc, e un sentiment pe care Dumnezeu i-l agață în piept atunci când ajunge acasă.

E mireasma ce-i umple nările și-i freamătă  ființa, e iureșul care-i face ca tot trupul să-i chiuie de fericire atunci când dă binețe fiecărui om pe care-l întâlnește pe orișicare dintre ulițele satului bine bătătorite în inima lui.

E acolo unde parcă nici vântul nu îl  bate ci doar îl mângâie, nici soarele nu îl arde, ci numai îi sărută fierbinte pielea.
Acasă stă în dumnezeirea fiecărui fir de iarbă, în liniștea foșnitoare de la poalele pădurii, în susurul pâraielor ce izvorăsc ape din ochi.

Știe că a ajuns acasă atunci când iarba pare mai verde și-i colorează privirile, râurile îi curg direct prin ființă, aerul îl umple de liniște și marea în loc să fie neagră e mai albastră ca oricând.

Acasă e mireasma suavă a mamei pe care-o poate resimți prin toate ungherele frumos zidite ale templului amintirilor din inima lui.

Nicăieri în lume nu găsești gust ca cel al zamei de găină  din curtea casei de acasă, ori al găluștelor în foi de viță fierte în chiup de lut în gura sobii, ca cel al plăcintelor poale-n brâu, sau al învârtitelor din belșug umplute cu nucă și stafide, ale căror mirosuri îmbietoare sunt menite să-i amprenteze definitiv amintirile cu miros de acasă.

Acasă e fiorul care îl trezește din nou la viață atunci când buzele îi ating mâna muncită a mamei, e bătaia pe spate plină de mândrie a tatălui, e privirea drăgăstoasă a fratelui sau a surorii mai mici.

E acolo unde fiecare sărbătoare e mai presus de toate o înlânțuire de tradiții care-l fac să simtă că merită și are cu-adevărat un loc sub soare.

Acasă e liniștea înmărmurită din jurul mănăstirilor frumos pictate, care rivalizează cu atât de minunat încondeiatele ouă de paște, e în înălțarea cântecelor psalmilor bisericești, e în spiritualitatea  frunzei care doar acolo știe să foșnească într-un anume fel.

Acasă, dorul e mai dor, doina mai doină, balada mai baladă, poezia mai poezie și duioșia și jalea pot atinge cote maxime în corzile abia acordate ale sufletului.

Pentru un român, acasă nu e un loc, e sentimentul pe care Dumnezeu i-l aprinde și i-l stinge în piept, atunci când ochii sufletului său sunt aburiți de emoția de a fi din nou...acasă.

Mi-era de ploaie...să nu vină...

Și chiar dacă în acea zi de vară Bucovina toată era stropită de picuri reci,  la Pojorâta, ploaia n-a venit... iar soarele și-a mutat strălucirea de pe cer, în sufletele noastre...