Lumea nu e câmpul de luptă al iubirilor noastre

Lumea nu e câmpul de luptă al iubirilor noastre, ci e locul unde Iubirea triumfă și face războiul lipsit de sens.

Oana Denis Rotariu
30.04.2017 

Duminica femeilor mironosițe

O altă zi de Duminica femeilor mironosițe.

Ieri am făcut curățenie de primăvară.
La Paște am fost foarte răcită și n-am apucat să golesc casa și să o aerisesc, așa cum aș fi vrut.
Drept urmare, am decis ca azi să dormim mai mult.
Iertare, Doamne! Sunt prea obosită! Astăzi mă rog în Biserica Inimii ce bate din și pentru Tine!
Știu că Tu n-o să mă cerți și-o să mă ierți.

M-am închinat, am băut cafeaua. Doru aprinsese căndeluța și lumânări în fiecare cameră, la icoane... A tămâiat... Miroase a Liniște și a Dumnezeu în fiecare ungher de casă.

Îmi pun căștile pe cap pornesc muzica. Odată cu ea, în minte îmi apare o poezie.
Bucuroasă o scriu. O intitulez ”Geometria destinelor”. O recitesc. Ce frumoasă e! Ochii mi se umezesc pe loc.
Caut o fotografie care să se potrivească. Nu am voie să pun orice poză la mine pe blog. Am nevoie de acceptul celui care a făcut-o.
Nu găsesc nimic care să-mi pară potrivit și-mi amintesc de Irina. Săptămâna trecută mi-a dat voie să iau orice poză doresc din cele care ea le face cu atâta drag.
Deschid Facebookul. Intru pe peretele ei și încep să defilez. O floare, un cer, un câmp negru, pe seară, cu-n copac singuratic în partea dreaptă a imaginii, departe, la linia orizontului. Pe cer o stea căzătoare. Nu-nu, nu e asta.
Mai derulez. Deodată apare. Asta e. E Maria... E fata Irinei. Un suflet curat, pur, minunat ce închide în el minunile Universurilor ne-ntinate. Mi se gâtuie sufletul... Îmi înghit un nod de emoție...
Nu... Nu mai fac asta. Am voie să plâng. Îmi dau voie să plâng...Plâng...
Iau fotografia și o alipesc poeziei. O postez pe blog. Ce frumos e totul!!!

Îi dau poezia spre citire lui Doruleț. O citește și mă alintă ca de obicei: ”CE PROASTĂ EȘTI!!!” Asta e complimentul la superlativ al lui Doruleț, ca semn de apreciere pentru ce fac, ce sunt, cum sunt... Îmi face bine să-l aud. E o laudă care nu mă lasă să-mi dau importanță. Mulțumesc, Doruleț!

Iau laptopul și merg în birou la Rareș. Rareș își strânge ochelarii și-mi dă voie să așez laptopul la el pe birou. Se ridică de pe scaun și mă invită să iau loc, cu gingășie. Motanul vine repede după mine. Iau oglinda, o așez pe pervaz. Nu-mi dau căștile jos de pe urechi. Firul e destul de lung. Scot trusa din dulap. Mă așez pe scaunul de la birou și încep să mă pensez.
Joy, motanul, sare pe pervaz, lângă mâna mea dreaptă și se așează tihnit. Admiră liliacul de sub fereastră și vrăbiuțele de pe crengile lui. Nu știu dacă chiar admirație e ceea ce se găsește în mintea lui, dar mirarea din ochii lui nu mă lasă să înțeleg altceva.
Îi judecăm pe ceilalți după cum suntem, nu după cum sunt.

Mâine e 1 mai. Poimâine e 2 mai.
E ziua unei prietene dragi, dar cu care nu mai am vreme să mă vizitez. Ținem legătura doar la telefon. Ne leagă amintiri, vise, întâmplări fericite, încercări triste... Ne leagă multe... Iar acum ne leagă numai inimile noastre și din când în când câte un telefon. Alt nod în gât. Nu-l pot înghiți
Plâng imediat. Nu mă restabilisem bine, după ultima lacrimă. Nu i-am mai cumpărat demult nimic. Mă gândesc s-o surprind anul ăsta cu un buchet de flori, o îmbrățișare și-o vorbă din inimă.  Sau mai multe... Niciodată nu iese doar una, ci una câte una, cu sau mai puțin folos.
Am mai făcut asta în ultima vreme, am mai surprins cu flori multe persoane din viața mea...

Ce destin au unii!!! Brusc mă simt vinovată de fericirea mea vis-a-vis de nefericirile altora, de nefericirea lumii... Plâng în hohote... Doru vine din sufragerie să vadă ce se întâmplă.

”Ce mai e acum, draga mea?”
Eu bocind: ”Anul ăsta vreau să-i duc Filipicăi, de ziua, ei un buchet de flori.”
”Bine, draga mea, și cine te oprește?”

Nimeni nu mă oprește... Nimeni nu mă pornește...
M-a pornit El, acu ceva vreme. De-acum încolo tot ce fac prin El... ține de mine...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
30.04.2017

Foto: Irina Crainiciuc

Geometria destinelor

Se unesc cu o linie
Două stele din galaxii
Complet diferite.
Din mediana segmentului
Obținut se coboară
O perpendiculară
Pe planul format
Dintre continentul viselor
Unui destin
Și fluturii stomacului
Altui continent
Ce așteaptă, cu înfrigurare,
Să fie descoperit,... cucerit.
Din punctul de intersecție
Se trasează un cerc
Cu raza egală cu fericirea
Lumii la pătrat
Și se închide în interiorul lui
Bucuria punctelor
De suspensie
Ce urmează de acum încolo
Să locuiască, unul cu altul,
Alături de gânduri,
Același destin...
La pătrat... împreună...

Oana Denis Rotariu
30.04.2017

Foto: Irina Crainiciuc, Gândurile Mariei

Prea repede

Câteodată timpul
O ia galop înaintea mea.
Atunci trag vârtos de hățurile
Cu care l-am legat de minte
Și-l șfichiuiesc cu cuvinte
Nedemne de o doamnă de
Vârsta mea...

Mă încăpățânez să nu-l las
Să alerge spre habar n-am unde
Ori să facă mai știu eu ce...
Lui nici nu-i pasă de ce am
Sau n-am eu habar sau de gând.

O ia la trap dezinvolt,
Cu elan și fără scrupule
Spre undeva, spre nicăieri...
Se zice că timpul nu trece,
Că doar noi trecem prin timp.

Se zice, dar câte nu se zic?
Timpul poate că nu trece,
Dar anii... anii prea repede
Ne bântuie și se risipesc
Nonșalant... în vânt...

Iar eu... prea tare mă frământ...

Oana Denis Rotariu
29.04.2017

Atâția vânători și atâta vânat...

Sunt atâția vânători și atâta vânat în lume de nu știu de care parte a Luminii să mă așez.

Oana Denis Rotariu
29.04.2017

De noapte bună

                                                                                         Lui Doruleț...
Și te visez în fiecare noapte
Și te alint în fiecare zi,
De ca și cum ai fi mereu departe
De ca și când acum încep...a te iubi.

Oana Denis Rotariu
27.04.2017

 

La fereastra cu dragoni

La fereastra cu dragoni
Ședea o cioară...
Lega cu o sfoară
Poveștile tale cu balauri
De prințesele basmelor mele...

Pe oala cu ciorbă capacul
Sărea aiurit, aburit de
Forfoteala fără liniște
A ciorbei cu fasole mică, albă,
Din aia care-ți place ție cel mai mult.

La geam și anul ăsta înflorește 
Primăvara, alb, liliecii.
O cioară, albă și ea, înnoadă
Și trage povești, basme și prinți,
Dibaci sau șiret, ... tihnit... pe sfoară...

Oana Denis Rotariu
27.04.2017

Foto: Diana Damaschin, Îngeri și flori

Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Ce vremuri, Coane Jenică!

Trăim cu atâta viteză că în goana noastră vântul vitezei ne zburlește și cei șapte ani de acasă și tihna și zâmbetele.

Nu mai știm să facem nimic ca lumea, ca oamenii, ca odinioară...

Mi-e dor de odinioară! Recunosc, sunt nostalgică. Ei și ce? A fi nostalgic e un lucru rău? Da... că trăiești în trecut ai să-mi spui...

Da, ai dreptate. Dar de fiecare dată când scot nasul afară și dau piept cu prezentul îmi pare atât de rece, de-mi vine să mă bag la loc sub plăpumioara amintirilor.

Acolo bărbații încă mai știau să fie cavaleri și știau să facă curte o viață întreagă pentru a intra în grațiile doamnelor.

Și chiar dacă nu de fiecare dată era vorba de aceeași doamnă erau iertați cu ușurință. Nu știu de ce.

Poate de dragul de a nu pierde deprinderea. Habar n-am.

Cert e că oamenii stăpâneau bine arta de a cuceri... inclusiv consoarta din ograda proprie...

Acum florile sunt oferite și primite doar cu ocazii speciale. Uneori pot lipsi chiar și-atunci. Preferăm să dăm un plic cu bani sau un card. Și asta numai și numai dacă avem vreun interes.

E mai ușor decât să-ți bați capul cu ce ai putea oferi ca să-i placă inimii pe care vrei s-o fericești.

De ca și cum vederea banilor ar putea ferici pe cineva...

De ca și cum a dispărut inventivitatea și dorința de a oferi bucurie din lume...

De ca și când nici păpădia nu mai crește în bătătura sufletelor noastre...


Bărbații nu mai știu să facă curte și femeile nu mai știu să primească complimente și flori...

Nu și bărbații mei... Slavă Domnului!

Oana Denis Rotariu
26.04.2017

Spring in B&W, www.card-photo.com

Pe cale, treci agale...

Treci prin sufletul meu dezinvolt, de ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut vreodată între noi, cu noi...

De ca și când nici nu l-ai cunoaște și nici nu l-ai fi simțit vreodată pe propria inima, în fiecare bătaie accelerată a îmbujorării ei.

Gândul te orbește și-ti oprește potopirea emoțiilor târzii.

Treci prin inima mea ba plângând, ba râzând...

Nici prin cap nu-ți trece că undeva în ea, ți-ai pierdut odată, demult, iubirea...

Nici prin inimă nu-ți trece că te-aș putea purta, fugar, pe-un gând...

De tu și eu flămând...

Să-ți fie bine, ori pe unde ai alege să mai treci!

Ori să petreci...

Oana Denis Rotariu
23.04.2017

George Ziakas, Loving the light of spring

Din biroul în care muncesc, lumea iese ades mai bogată... cu o lacrimă...

De ceva vreme sunt manager de zonă la o firmă de distribuție la care lucrez de aproape douăzeci de ani, adică de la doi ani, judecând după câtă minte am acum. Noroc că nu putem începe numărătoarea anilor de la minus. :)

Venisem în firmă de la o alta unde am lucrat pe post de inginer de sistem, dar care și-a restrâns, între timp, activitatea. Mă recomandase un prieten. Se căuta urgent o persoană care să ocupe poziția vacantă de operator calculator.
Interviul s-a ținut într-o sâmbătă. Toți eram extrem de tineri.
Nu știam exact ce presupune distribuția, dar domnii cu care am ținut interviul, care erau de o vârstă cu mine și mai mici, au avut amabilitatea să mă pună la curent cu ce se mănâncă job-ul pentru care am aplicat. Am ascultat cu atenție și cu interes, dar n-am înțeles mai nimic din ce povesteau ei acolo. Era complet diferit față de ce învățasem vreodată, ori față de ce știam eu face.
Cu sinceritatea-mi caracteristică le-am spus: ”V-am ascultat cu atenție și mi s-a părut că vorbiți în chineză. Un singur cuvînt am înțeles din tot ce mi-ați spus acolo, cuvântul chitanță. Despre toate celelalte documente sau operațiuni am auzit acum prima dată. În schimb vă asigur că sunt un om inteligent, corect, sincer, care învață foarte repede, pe care te poți baza și care-și dorește mult acest loc de muncă. Decizia vă aparține.”
Am plecat de la interviu tremurând de emoție. După trei ore am primit un telefon care mă anunța că s-au decis să mă aleagă și să mă prezint luni la firmă ca să întocmim actele de angajare și încep să învăț ce am de făcut.

Această întâmplare mi-a amprentat cumva parcursul prin viață și n-o uit niciodată atunci când cineva intră la mine în birou pentru interviu.
De multe ori am eu mai mari emoții decât aplicantul.
Până m-am călit, cât de cât, în dimineața cu interviurile îmi simțeam mereu stomacul în gât, îmi venea să vomit și să leșin. Soțul meu, mă încuraja și-mi spunea că e cazul să mă adun, fiindcă dacă eu care intervievez leșin, aplicanților nu le mai rămâne decât să-și dea duhul.

De aceea și nu numai de aceea am obiceiul să tratez pe fiecare om cu care intru în contact ca pe o ființă întreagă. Îl percep ca pe un tot, adică trup, suflet, emoție, mental și spirit.
Pentru a alege persoana care se mulează cel mai bine pe cerințele postului, nu mă interesează doar ce știe sau ce poate ea ori vrea să facă, ci țin cont întotdeauna de toate coordonatele în care se încadrează acea ființă, la momentul acum, din toate punctele de vedere.

Stând de vorbă cu ei, de multe ori oamenii accesează adâncimi nebănuite, în care se oglindesc cu atâta sinceritate că le dau lacrimile. La finalul interviului ne strângem mâinile, sau chiar ne îmbrățișăm și ne zâmbim...

Și chiar dacă nu ies de la interviu cu certitudinea ocupării unui post, oamenii par mult mai frumoși, mai luminoși, mai încrezători...

Și mai bogați sufletește... cu o lacrimă...

 Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
22.04.2017

Fără noimă

Cu sufletul plăpând
Treceai alene printre stihuri.
Nu culegeai nimic,
Împrăștiai cuvinte și nimicuri.
La poarta îndoielilor,
Cu teamă, ți-am deschis.
Ți-am dat un sfanț de vorbe,
Legate cu dichis
Și o iubire caldă, fără scut,
Care cerea pe dată,
Sfioasă, un sărut...
Dar ai rămas uimit, ușor pierdut,
Orb, surd la toate cele,
Ușor nătâng și ... 
Mut...

Oana Denis Rotariu
21.04.2017

Gând de primăvară

Probabil că iarna s-a îndrăgostit nebunește de primăvară de s-a întors să-i sărute cu atâta pasiune copacii înfloriți...

Oana Denis Rotariu
21.04.2017

Ochii... care ard

Ce ochii mei ard
Inima vindecă,
Iar buzele
Acoperă într-un sărut
Rănile supurânde
Ale lumii...

Ce ochii mei ard
Sufletul bucură,
Iar vorba caldă
Scoate din genuni
Mințile năpăstuite...
Ale Pământului...

Ce ochii mei ard
Iubirea mistuie,
Iar inima tămăduiește
Într-un oftat prelung
Necazurile întinate
Ale Universului...

În ochii mei cu suflet
Ard Cerul și Pământul...
Și toate tristețile lumii,
Alimentând cu iubire
Bucuria ta și-a mea...

Și liniștea Cuvântului...

Oana Denis Rotariu
19.04.2017

Oana 18.04.2017

Dintotdeauna

De ca și cum niciodată
Nu sunt suficient de buni
Așa cum au fost lăsați să fie,
Oamenii se așează
Pe diferite trepte de civilizație,
De educație și de cultură,
Într-o luptă continuă
Pentru diversele proprietăți,
Idealuri și ierarhii
De ei inventate,
Spre alimentarea necontenită,
Anatemică și superfluă,
A EGO-urilor lor.

Din fericire,
Pentru Dumnezeu
Ei rămân însă perfect egali,
La fel de buni și de frumoși...
Acum, oricând, mereu...
Și dintotdeauna...

Oana Denis Rotariu
18.04.2017

Fii Lumină!

Uneori, în bunătatea smintelii noastre, ne simțim datori să conducem oamenii spre Lumină.

Dar așa cum un prieten drag m-a învățat, ”Dumnezeu n-are nevoie de datornici”(Părintele Silvestru).

Nu suntem datori să conducem pe nimeni înspre nimic. Această remarcabilă părere e doar hrană pentru EGO.

Nu e nevoie să te simți vrednic ori dator să conduci pe nimeni spre Lumină.

E suficient să fii Lumină!

Chiar dacă uneori poate că îți e frică să strălucești.

Strălucirea ta se va răsfrânge, inevitabil, și asupra celor din jurul tău.

Și de acolo... din ce în ce mai departe...

Către Lumină...


Oana Denis Rotariu
17.04.2017

Iuliana Ojog, Magnolia

Anul acesta la Înviere am iubit nebunește ... un alt bărbat

Liniște, tihnă...

O pace nevăzută coborâtă pe Pământ din Ceruri.

Cerul, acoperit parțial cu nori, are o frumusețe aparte. Ușor insinuant cu nori albi și pe alocuri steluțe.

Nu sunt nici prea aproape, nici prea departe și se dezvăluie pe rând.

Intrăm în biserică. Sărutăm icoanele și moaștele.

Tocmai când ajungem în față, din altar, auzim cântarea: ”Veniți de primiți Lumină!”

Mi se zbârlește pielea pe mine.

Rareș îmi șoptește fericit: ”N-am mai văzut niciodată asta până acum”.

Îi șoptesc: ”Bucură-te!”  Zâmbind gândesc: ”Mereu e ca prima dată...”

Luăm lumină și ne îndreptăm tihnit spre ieșire dând, din lumânare în lumânare, iubire și Lumină.

Oamenii sunt liniștiți și-și zîmbesc unii altora. E atâta frumusețe în acest tablou că sufletul mi se umple de un preamult de bucurie ce dă pe dinafară. Plâng...

Ce frumoși suntem când e liniște în inimi și ne iubim!!!

”Hristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând...”

Triumfă Viața și-odată cu ea lumea devine albă și curată... El a luat cu Sine păcatele lumii...

Plecăm în procesiune. Tămâia miroase dumnezeiește și îmbracă sufletele aburite de bucuria învierii.

Cântăm cu toții... Pe parcurs, din când în când, lacrimile-mi gâtuie glasul... ”Cu moartea pe moarte călcând...”

”Iisuse...!!!”

Stăm la slujbă. E frumos, e liniște, e pace, e înțelegere...

E dintr-o dată dimineață. Nici nu știu cînd au apărut zorile.

Luăm sfânta împărtășanie. Ajung cu Doru lângă un bunicuț care se căznește să scoată vocea din el pentru a înălța către cer cântarea. Doru îmi aruncă un zîmbet și-o ocheadă. Îi zîmbesc și eu.

Vocea bunicuțului e chinuită și-i iese tremurat și lălăit, parcă direct din grumaz.

Îi zâmbesc. Îmi zâmbește. Ia coșul și vine lângă mine.

Dezvelim merindele pregătite. În coșul bunicuțului doar o păscuță, un cozonac, biscuiți de casă, ouă și o lumânare. E destul.

Mă simt îndrăgostită până peste urechi de acest suflet ce șade gâtuit într-un trup din care ies cu greu sunetele.

Părintele împarte Paște și sfințește coșurile cu bunătăți...

”Hristos a înviat!”

De lângă mine, o voce-mi șoptește lălăit: ”Să aveți un Paște fericit, doamnă!”

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu
17.04.2017

Gând...

Cu sufletul floare nu poți gândi decât fluturi.

Oana Denis Rotariu
16.04.2017

Foto: Iuliana Ojog

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul

Unii dintre noi împing vântul, alții Pământul cu umărul gândurilor, pentru ca acesta să se învârtă mai repede.

De ca și cum el nu se învârte suficient de bine și singur și are nevoie de ajutor în mișcarea de rotație.

Bine că nu se implică și în cea de revoluție, să amețim învârtindu-ne în jurul Soarelui.

Oricât ne-ar fi de greu să pricepem, lucrurile frumoase au loc în tihnă.

Doar tihna ne lasă sufletele și gândurile să-și găsească cursul firesc.

Doar dacă parcurgem clipele cu zăbavă vom putea observa tot ce e important pentru noi.

Viața asta este despre fiecare și fiecare are atâta timp cât are nevoie să se prindă ce caută el pe aici.

Pentru a evolua, pentru a se regăsi pe Sine, pentru a fi pregătit pentru trecerea într-o altă dimensiune fiecare are tot ce-i trebuie, în fiecare moment acum.

Trebuie doar să-și găsească tihna de a privi în jur și în inima...

Nu e nevoie ca nimeni să facă flic flacuri sau să împingă viața cu umărul gândurilor.

Cu o picătură de înțelepciune și un strop de smerenie putem să pricepem și singuri că oricum El învârte totul și ne susține... 

Oricând, în orice împrejurare și... oricum...

Oana Denis Rotariu

14.04.2017

Înțelegere de împrumut

Când cunoașterea vine din exterior înțelegerea nu e niciodată deplină.

Oana Denis Rotariu
13.04.2017

Și-așa-mi vine câteodată

Câteodată îmi vine să strâng la piept tot Pământul, cu tot ce are el viu sau mai puțin viu în el, pe el sau pe deasupra ori dedesubtul lui.

Să țin în brațe Pământul ca pe un bebeluș și să-i dau fiecărei entități pământene din căldura inimii mele.
Ca fiecare în parte să se simtă iubită, ocrotită și mângâiată.

Ca să-i fie mai ușor să primească la rându-i, cu brațele deschise, momentul acum.

Pentru ca să învețe mai ușor lecția din fiecare clipă prezentă și apoi să poată porni mai curajos în călătoria vieții.

Câteodată mi-e greu să privesc suferința lumii.

Și-atunci în inima ce mi s-a dat, strâng Pământul la piept.

Fiindcă mintea nu poate cuprinde în ea atâta suferință și atâta lume...

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!

Oana Denis Rotariu
12.04.2017

Foto: Iuliana Ojog

Primăvara e invers

Primăvara e
La fel ca toamna
Numai că e invers.

La fel cum apusul
E invers
Față de răsărit,
Ziua e în inversul nopții
Iar reveria e un fel
De invitație la vis.

Primăvara e
Întotdeauna la celălalt
Capăt al Pământului
Față de Soare...

La acel capăt
Care nouă ne pare
Cu un anotimp
Mai luminos...

De aceea trăim cu impresia
Că primăvara e...
Mult mai frumos...

Oana Denis Rotariu
12.04.2017

By Iuliana Ojog

Curățenia de primăvară

Iaca a venit și momentul curățeniei de primăvară.

Aruncăm tot ce nu ne mai folosește, facem spațiu, ordine, ștergem praful, ștergem geamurile, spălăm, curățăm, aerisim, primenim casa.

O pregătim pentru Sfântul Paște, ca să simțim că îi dăm importanța cuvenită Sărbătorii Invierii Domnului, să-L putem pofti cu cinste în casele noastre.

E momentul să facem același lucru și cu noi, în noi, pentru noi...

Să ne curățăm trupurile, chiar dacă stăm în ele cu chirie...

Să aruncăm gândurile urâte și să le înlocuim cu altele frumoase, să ne împodobim sufletele cu rugăciuni, să medităm, să aducem pacea și liniștea în noi.

Așa curățenia noastră pentru Paște va fi deplină...

 Primăvară faină să ai!

Oana Denis Rotariu
12.04.2017

Foto: Enchanted Tree by Iuliana Ojog
www.card-photo.com

Un pretext

Ești pur și simplu
Un pretext
Pentru iubirea mea diafană,
Așezată lasciv
Pe o tâmplă a halucinației
La care cânți,
Din când în când,
Câte o romanță desuetă,
Meschină și deloc concretă,
Fără melodie, vers sau sens.
Eu rămân nepăsătoare,
Congruentă doar
Cu inima mea,
Ori cu iubirea așezată
Pe alocuri prin mine....
Cu tine n-am avut niciodată
Mai nimic.
Asta e tot...
Ce să-ți mai zic?

Oana Denis Rotariu
10.04.2017

Lumea n-are ce căuta în ecuația fericirii tale

Cât de fericit sau de nefericit ești?

Având în vedere că discutăm despre cantitate, fie ea și de fericire, înseamnă că ar trebui să avem și o referință.

Se mai pune problema și cine e preocupat să afle răspuns la această întrebare.

Răspunsul la întrebare e cerut de EGO, drept pentru care tot el, în imensa-i generozitate, îți va furniza și referința care să conducă răspunsul într-o zonă în care să-i confere putere asupra ta.

Câteodată îți pare că nu ești atât de fericit pe cât ar trebui sau pe cât te văd cei din jur că ești.

Și uite ce frumos am ajuns la o ecuație în care cunoști ce se cere dar în rest ai parte doar și numai de necunoscute.

Cât de fericit crezi tu că te vede pe tine lumea? Tu ai informații referitoare la faptul că lumea te vede foarte fericit, dar dimensiunea fericirii pe care-o vede lumea e tot în mintea ta.

Acea lume care la sincer vorbind nici n-ar avea ce căuta în ecuația fericirii tale.

Referitor la fericire eu îți pot spune doar atât: atunci când ești fericit cu-adevărat nu-ți bați capul cu fericirea, nu stai cu ochii pe ea să nu-ți scape și nici nu gândești despre ea în nici un fel.

Fericirea, draga/dragul meu nu e un deziderat... e doar o stare la care se ajunge firesc, nu silit.

O trăire sublimă, minunată, perfectă, care n-are nici în clin nici în mânecă cu percepțiile nimănui referitoare la cantitate sau calitatea de a fi fericit.

Să fii fericit(ă) îți doresc, din toată inima! Și ție...

Oana Denis Rotariu
05.04.2017

Nu-mi doresc să fiu în viața ta

Nu-mi doresc și nu mi-am dorit niciodată să fiu în viața ta.

Cum nu-mi doresc nici ca tu să faci parte din ceea ce ai putea crede că e viața mea...

Fiindcă dincolo de dorință, de departe, eu sunt viața ta.

Iar dincolo de imaginație, tu ești viața mea...

Departe de dorințe și vise... cu tine-aș vrea doar o poveste cu final fericit...

Atât și nimic mai mult...

Sper că m-ai înțeles bine... Dacă nu, îți mai explic o dată... Îți explic chiar de mai multe ori...

De câte ori va fi nevoie... până dispar dintre noi toate vorbele și cuvintele... 

                                                            ... și rămâne la final... doar povestea...

Oana Denis Rotariu
04.04.2017

 

03.04.2017

 

Lapsus

Nu-mi mai amintesc

De când n-am mai fost

Frumoasă...

Doar sufletul

Se încăpățânează
Acum  și-ntotdeauna

Să strălucească 
Intens și luminos... 

Prin uitarea din mine...

Oana Denis Rotariu

03.04.2017

Lumea nu are nevoie să fie pusă în orânduială

Nu e treaba noastră în astă lume să schimbăm oamenii din viețile noastre, ci să-i iubim atât de mult cât putem până când ei singuri găsesc curajul să se schimbe. Oana Denis Rotariu

Eu sunt Universul...

Eu sunt Universul.

Şi tu eşti Universul. Şi el şi ea sunt Universul.

Fiecare dintre noi în parte e Universul.

Şi înca ceva mai mult... e Universul...

Adică şi fiecare firicel de nisip sau de praf şi florile şi norii şi planetele şi galaxiile...

Şi toate spațiile goale dintre noi şi toate golurile dintre ele...

Toate gândurile şi trăirile noastre şi tot ce suntem noi reprezintă manifestări ale Divinității ce şade peste tot şi-n noi.

E părerea mea?

Din fericire, nu e o părere.

 

Cine-s eu să am păreri?

Eu sunt Universul... şi tu eşti...

Noi nu avem păreri, nu avem nimic...

 

Suntem doar... nişte certitudini...

 

Oana Denis Rotariu

02.04.2016

 

Foto: Iuliana Ojog

 

Primăvară fără interes

Nu, nu-mi trebuie
Timpul tău.
Nu-l irosi pe mine...
Aşează-ți doar inima
Alături şi taci.
Doar taci...
Iar primăvara las-o
Să vorbească 
Prin tine...

Oana Denis Rotariu
01.04.2015

Foto: Iuliana Ojog

Primul sau ultimul

Mi se pare firesc
Să-ți fi fost seară...
Te obosiseră
Toate diminețele
Petrecute prin mine...
Tocurile cui
Îmi poartă pașii grăbiți
Direct spre inima ta.
O găsesc ferecată
Cu șapte zăvoare.
Le las cum sunt
Și plec mai departe.
Nu e treba mea
Să le deschid.
Primăvară, vară,
Toamnă, iarnă
Și iarăși primăvară.
Aceleași tocuri cui...
Pașii mai puțin săltați
Îți găsesc inima
În același loc,
Ferecată cu
Un singur zăvor,
Habar n-am care...
Doar Dumnezeu știe de e
Primul... sau ultimul...

Dumnezeu... și-un dor...


Oana Denis Rotariu
01.04.2017

Foto: Iuliana Ojog