vineri, 31 martie 2017

Când iubim, suntem siropoși până dincolo de diabet și încă zece stații

Și nu ne e rău și nici nu ne e nici  rușine, nu-i așa?

În intimitate, când suntem îndrăgostiți, când ne asigurăm că nu ne vede nimeni, ne permitem să gângurim, să ne alintăm, să ne prostim în fel și chip, să fim atât de jalnici, de patetici sau de siropoși pe cât dorim ori ne pică bine.
Și culmea e că ne pică bine de fiece dată. Fiindcă de fiecare dată ne pică bine cine ne e drag.

Fiecare reacționează în conformitate cu dușii de la mansardă și cu frustrările acumulate, care par a-și găsi o supapă de refulare...

De fapt, în intimitate, noi ne bucurăm de libertatea de a fi autentici și deblocăm una din cele mai importante energii primordiale, creatoare ale vieții...
Odată ce ne eliberăm de inhibiții departe de lumea dezlănțuită... putem ieși din nou în cotidian.

Și putem să facem din nou frumos și să fim iar atât de scorțoși pe cât ne închipuim noi că ar fi nevoie să fim ori că suntem.

Doar că niciodată nu e nevoie să fim altfel decât autentici și liberi.

Numai noi suntem cei care ne închipuim că e necesar să fim altfel și picăm în capcana ipocriziei, răutații și fățărniciei.

Fiindcă niciodată nu ne eliberăm complet, nu ne dăm voie să dezertăm din pușcăriile în care singuri ne ținem captivi și rămânem blocați în labirintul egotic al minții noastre, stând mereu la cheremul toanelor fără scrupule ale închipuirilor noastre.

Azi îmi dau un stop pentru a nu știu câta oară și mă declar acum și pentru totdeauna o veșnic îndrăgostită de viață. În plus declar solemn că voi avea neobrăzarea să fiu atât de siropoasă pe cât am chef, de fiecare dată...

Și te asigur că de data asta abuzul de zahăr nu-mi va cauza deloc...

Îmi mai rămân de rezolvat problema sării și a grăsimilor...

Îmi cer scuze, dar trebuie să închei aici! Trebuie să dau o fugă până la magazinul din colț să cumpăr Axion...


Oana Denis Rotariu
31.03.2017

Ne-am căptușit cu o răceală...

Primăvara iară...

Când soare cu dinți, când nori, când frig, când cald, când frumos și bine, când rece de-ți tremură și oasele-n tine, când vânt, când calm și senin.
Vremea de azi e ca omul... Cine să ne mai înțeleagă?

Nu știu să mă adaptez din mers la condițiile de climă. Dacă aș fi știut nu mă căptușeam cu o viroză de toată frumusețea.
Ori poate că nu-i viroză? Cine știe? N-am chef de doftori și doftorii.
Nici n-am nevoie. Ca să fac haz de necaz aș putea zice că, în caz de necesitate iminentă, mi-aș putea lua toate informațiile de la TV. Dacă aș avea curaj să mă încumet să mă uit la un film până la capăt, la final cu siguranță că aș ști exact ce hapuri să iau și unde să le găsesc mai ieftin. Dacă n-aș fi complet lămurită, ar fi suficient să deschid radioul, chiar dacă doar cu intenția de a asculta ceva știri sau muzică. Informațiile lipsă cu siguranță se vor completa, ca prin minune.

Vorbesc cu șeful și-mi mai iau o zi de concediu.
Aerisesc casa, fac o oală mare cu ceai de la Iacobs. Așa-i spun eu unui coleg minunat. Iacob e un om deosebit care la două vorbe spuse a treia e o onomatopee, menită să întregească explicația și să lămurească pe deplin interlocutorul. Astfel spusele-i sunt întotdeauna foarte pitorești. Un deliciu de om! Mi-a adus o pungă de tot felul de plante medicinale strânse de mânuța lui și uscată la el în gospodărie: mentă, tei, soc, muguri de brad, mușețel...
M-a asigurat că dacă beau o găleată de ceai fierbinte cu miere de albini ”fffffșiiiiit” mă fac bine.
Deocamdată am făcut o oală de 3 litri și-o împart cu Rareș care e și el răcit cobză.
Deci ar trebui să mai bem azi încă șapte oale dintr-astea, pline cu ceai. Sper să ne țină vezicile!!! Bine măcar că stăm acasă.

A venit primăvara...
Joy, motanul, țopăie fericit și aleargă când afară, pe streașina balconului de sub balconul nostru, când demonstrativ a fericire prin fața mea.
Se pare că-i priește răceala noastră. Nici nouă nu ne e chiar rău. Doar că tușim de parcă vrem să ne desfacem în două, ne dor toți rărunchii, gâtul și urechile.
În rest toate bune. Poate că și ele, trupurile nostre, au și ele nevoie ca, din când în când, să le acordăm ceva din atenția noastră. Vă mulțumim, am înțeles mesajul!

E primăvară și e post...
Gâtul m-a învățat să tac, urechile să ascult tăcerea și plămânii să am încredere în viață... 
De restul ... beau ceai...

Altceva... nimic. Primăvară peste tot și... cam atât...

Oana Denis Rotariu
31.03.2017

joi, 30 martie 2017

Translate into...


Tradu-mi iubirea
În limba
Sensibilității tale,
Apoi învață-mă să vorbesc
Iubirea ta...

În liniștea serii
E primăvară pe Pământ.
Pe cer și în cer e lumină...
Lună plină
Pe chipul nopții
Ne mângâie somnul...
Poate că și visele uneori...
Pe unde mai dormi,
Deseori?
La mine în bătătură
Dimineața devreme,
Va răsări din nou,
De niciunde,
Soarele...


Oana Denis Rotariu
30.03.2017
30.03.2017

luni, 27 martie 2017

”Soacră nu devii, soacră te naști”

Am citit pe undeva o afirmație care suna cam așa; ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
Dincolo de doza de comic și sarcasm pe care o conține propoziția, există pe undeva pe acolo și ceva adevăr.
Nu știu care dintre cei care au copii pot spune cu mâna pe suflet că nu suferă alături de aceștia și că ar prefera ca mai degrabă să sufere ei în locul lor.
Dar din păcate, sau din fericire, acest lucru nu este posibil.
Fiindcă suferința și învață și înalță și mântuie.
Drept urmare suntem nevoiți ca fiecare dintre noi să privim spectacolul vieților celor dragi nouă de pe margine și fără să intervenim.
De ce? Fiindcă nu e bine să ne băgăm în viața nimănui, nici măcar cu gândul de a-i face bine.
Atâta timp cât nu știm măcar ce e bine pentru viața noastră, de ce ne-am mai strădui să facem dezordine și în alte vieți?
Și totuși, când vine vorba de suflete pe care le-ai transportat cu atâta grijă de dincolo pentru această călătorie, rațiunea pălește în fața sentimentelor și parcă e tare greu să rămâi indiferent.
Câteodată e chiar imposibil...
Așa că fiecare e bine să fie avertizat încă de la bun început că: ”Soacră nu devii, soacră te naști.”
De oricare parte a baricadei te-ai afla la un moment dat, e bine să reții că e recomandabil să fii cu ochii-n patru și să nu lași garda jos.


Mai pe scurt: AI GRIJĂ!
Fiindcă cu toată sinceritatea îți spun că sunt lucruri în viața asta pe care nu-mi place să le spun de două ori.



Niciodată nu-ți lipsește nimic, doar îți pare că-ți lipsește


Niciodată nu-ți lipsește nimic. Doar îți pare că-ți lipsește.
Tot ce n-ai ar fi în plus.
"Fă Rai din ce ai!"

O constatare pe cât de simplă, de nepretențioasă și aparent superficială, pe atât de rafinată, de complexă și de plină de înțeles.
Cu toții acționăm în a acumula cunoștințe, emoții, trăiri experiențe în vederea evoluției intelectuale, materiale și sufletești, adică acele componente volatile ale evoluției umane.
Pentru o evoluție completă n-ar trebui însă să pierdem niciun moment din vedere componenta spirituală a evoluției noastre.
Altfel atenția noastră ar rămâne mereu în partea mai puțin importantă a capitolului evoluție din cartea ce se scrie prin noi, odată cu trecerea noastră prin lume.
Cu siguranță divinitatea nu-și dorește ca omul să rămână sărac lipit pământului, iar grija zilei de mâine să-i răpească orice intenție cât de mică de a-și căuta de suflet, la fel cum nici nu cred că e de părere ca omul să-și lipească inima și sufletul de averi și posesiuni uitând cu totul că de fapt nu are nimic.
Doar o secundă și toate posesiunile pot pleca pe apa sâmbetei, nu ca pedeapsă ci în sensul trezirii conștiinței celui încercat.

Dacă suntem în permanență prezenți, deschiși la minte și curați la inimă vom putea observa cum moment de moment ne sunt puse la dispoziție toate oportunitățile de care avem nevoie spre a progresa, spre a evolua în sensul binelui nostru superior.

Toată înlănțuirea de experiențe e ”gândită” în așa fel încât să ne conducă la desăvârțirea din noi.
Nu ne rămâne altceva de făcut decât să facem Rai din ce avem. Fiindcă nu ne lipsește niciodată nimic din ceea ce e înspre binele nostru.
Chiar dacă uneori noțiunea de bine la nivelul percepțiilor noastre nu corespunde cu binele divin, o resimțim apăsător și rezolvarea ecuației vieții ne dă cu virgulă.

Toate acestea nu fac parte din filosofia de a trăi, nu au legătură nici cu religia, cu etnia, cu educația, nici cu ceea ce poate unul sau altul să-ncerce să te facă să pricepi, ci se numesc simplu VIAȚĂ...

Oana Denis Rotariu
27.03.2017

duminică, 26 martie 2017

Urme de pași prin aer

Cuante de energie
Aleargă din susul
În josul trăirilor mele,
Aparent haotic.
Nu le pot controla.
Nici nu pot, nici nu vreau
Și nici nu trebuie...
Atingerea inimii tale lasă
O urmă de liniște
Prin spațiile goale ce stau
Cuibărite la adăpostul
Sufletelor zurbagii.
Inimile-și petrec tinerețile
Fără să se treacă,
Ai observat?
Astăzi s-a declarat
Noaptea oficial cu o oră
Mai scurtă.
Eu am declarat iubirea
Mai tânără cu un anotimp.
Tu... nu declari nimic...
Doar trecerile tale discrete
Lasă urme de pași,
Prin aerul din mine...
În rest mai nimic.
Nimic și primăvară...
Iară...

Oana Denis Rotariu
26.03.2017

Foto: Iuliana Ojog

sâmbătă, 25 martie 2017

Aripilor tale le-a lipsit... zborul...

Te-am găsit în bătătura inimii mele...
Era dimineață. Nu era ceață, nu bătea nici vântul, deci am conchis că nu ajunsesei acolo din întâmplare, ci benevol.
Venisei pentru ea... Pentru inima mea...
Îți plăcea cum îți bate asurzitor prin timpanele emoțiilor care-ți alimentează simțurile cu carburant de iubit.
Mda... Nu mai auzisei așa ceva până atunci.
Nici nu trebuia. Ineditul face parte din picanteria cu care asezonez dragostea noastră. Știu că-ți place, e pe gustul tău...
Azi e soare în iubirea noastră.
Cerul ce se întinde de la fereastra ochilor mei până la pajiștea privirilor tale e senin. Niciun curcubeu nu-i deranjează puritatea azurie.
E lumină, e tihnă, e iubire... Sentimentele noastre se împletesc, nu vor să-și ia zborul... Au rămas înlănțuite unele în de altele, la sol...

Pare-se că aripilor tale le lipsea zborul... Alor mele ... dorul...

Cerului nu-i lipsea nimic... Absolut nimic...
Nici măcar norul...

 Oana Denis Rotariu
25.03.2017

George Ziakas



vineri, 24 martie 2017

Nu te teme...

Nu te teme că mori, ci că nu trăiești destul clipa!

Oana Denis Rotariu
24.03.2017

Cât trăiești... apucă să iubești...

Aseara am rămas șocată la vestea că Simona Catrina, o jurnalistă care scria nemaipomenit de frumos și de bine, a plecat dintre noi la numai patruzeci și nouă de ani. Nu știam că e bolnavă. Pare-se că se lupta cu cancerul, diabetul și... cu demonii aferenți.

Trăim un secol al Cancerelor emoționale, mentale, sufletești... și în cele de urmă și trupești...

Pentru că am pierdut înțelepciunea de a trăi frumos.

Odată cu evoluția tehnologiei, am pierdut pe undeva pe drumul evoluției umane smerenia, încrederea, inteligența emoțională, instinctuală, pe alocuri chiar și cea cognitivă.

Nu degeaba se spune că ”unde-i minte multă e și prostie multă”.

Am găsit rețete de făcut orice: de la rețete de prăjiturele la afaceri de miliarde, rețete de făcut politicieni de renume din oameni de nimic, rețete de făcut savanți din pezevenchi, rețete de făcut doamne din femei obișnuite și oameni din neoameni.

Și aceste rețete de făcut aur din noroi au creat o lume falsă, aparent plină de bunăstare. O lume smintită, plină de nebuni.

Cu cât suntem mai dispuși să ne înghițim veninul vorbelor nerostite și să ne îndrepțăm toate violențele lumii înspre noi, nu înspre cei din jur, cu atât ne vom îmbolnăvi mai tare. Fiindcă mai devreme sau mai târziu furia noastră nemanifestată va trebui să găsească o cale de refulare.

Uitându-ne în jur suntem sau ne complacem în a fi mereu nemulțumiți și lipsiți de recunoștință.
Ne dorim să controlăm viața, pe noi, pe ceilalți și tot ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru.
Ne visăm viața într-un anume fel, care aproape niciodată nu corespunde realității și asta atrage după sine frustrări, agresiune și violență. Și ne deprindem a duce o luptă continuă cu viața.

Dar viața nu e despre luptă. E despre iubire, iertare, acceptare și învățare din experiment...
E o curgere lină dispre și înspre Dumnezeu...
Sau poate fi, dacă o lași să fie...

Dacă nu ne împotrivim nicicum vieții, dacă nu încercăm să controlăm nimic și pe nimeni, dacă nu ne opunem la ceea ce existența ne oferă, dacă nu vom lupta cu nimeni și nimic, viața va curge lin și firesc, într-o coerență sublimă cu divinitatea.

Nu suntem aici pentru a repurta victorii în războaie fabricate artificial de rătăcirile noastre fără noimă și sens.

E cazul să ne înțelepțim!

Să învățăm să accepțăm și să iubim tot ce vine înspre noi, fiindcă nimic din ce e pe cale nu e degeaba acolo. Chiar și boala. Ea n-a venit ca o pedeapsă peste noi, ci ca o consecință a acțiunilor și gândurilor de veșnică nemulțumire.

Măcar în ceasul al unsprezecelea să învațăm să nu mai creem peste tot, în noi și în afara noastră, câmpuri de luptă.
Să ne abandonăm revolta și nemulțumirea! Să îmbrățișăm orice, până și bolile cu iubire. Să ne fie milă de noi și de ele!

Fie-ne milă de viețile noastre!

Dacă nu ne vom împotrivi cu îndărătnicie înțelepciunii divine și iubirii vom putea descoperi că suntem dintotdeauna binecuvântați cu dreptul la fericire. Să nu dăm cu piciorul în el...

Și...

Atât cât trăiești... apucă să iubești!


Și atât cât iubești... învață să trăiești fără frică...


Oana Denis Rotariu
24.03.2017




joi, 23 martie 2017

Oare-oi veni?

Mi-am pierdut
Senzualitatea undeva
Între popasurile
Prin inima ta
Și cărările neumblate
Ale inimii mele.
Dacă o găsești, n-o alunga!
Cheamă-mă!

Oare-oi veni?


Oana Denis Rotariu
23.03.2017



duminică, 12 martie 2017

Dor de candoare


Ce mică-i
Lumea noastră
Și ce mare e
Mirarea ochilor tăi,

Copile,
Când privești,
Cu infinitele tale
Seninuri din priviri,

Spre ea!
 
Cu penița
Din pene de îngeri
Înmuiată în candoarea
Ochilor tăi
Dumnezeu semnează
Cu slove tainice
Rugăciuni nerostite,
Direct în inimile noastre.

Ce luminoasă poate fi
Lumea din ochii tăi
Copile!
N-ai vrea să ne-nveți
Și pe noi
Să-nvățăm să privim
Odată cu tine...
Către ea?

Oana Denis Rotariu
12.03.2017

sâmbătă, 11 martie 2017

Orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu

Expun o convingere la care am ajuns în timp. E posibil ca și această convingere să sufere transformări peste vreme.

Omul trebuie tratat ca un tot: fizic, mental, spiritual și sufletește.
Ceea ce reușim să tratăm din exterior e doar efectul felului în care omul gândește, simte, acționează. Câteodată nici măcar atât.
Boala, suferința fizică e doar un semnal de alarmă pe care Sinele îl trage să-ți arate că ai de lucru pe undeva la tine, că ceva nu faci bine de prea multă vreme.
E bine că medicii eradichează efectele, dar să nu uităm că mult mai adânc în noi rămân netratate cauzele.
Pentru o vindecare completă e nevoie ca în tratarea bolii să colaboreze o echipă formată din pacient, medic, psiholog, duhovnic/ghid spiritual, iar tot efortul să se desfășoare sub lumina conștiinței lui Dumnezeu.
Altfel nu tratăm, nu vindecăm nimic, ci doar peticim.

Pare utopie...
Deocamdată fiecare face cât și ce poate cu ce are, îi este permis sau își permite.


Până la urmă, orice suferință te poate învăța despre Dumnezeu. Iar dacă nu te-nvață, măcar te apropie.


Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!

Oana Denis Rotariu
11.03.2017

Ceva liniște

E ceva liniște în mine,
Nerostită
În silabele tăcerii,
Dar care
Se simte bine
Așa tăcută cum e.
E ceva înțelepciune
În calmul ei
Binecuvântat,
Subtil și înalt...

Seamănă mult
Cu Lumina și Iubirea
De Jos și de Sus.

E ceva tainic și nespus...

Oana Denis Rotariu
11.03.2017

Fiecare dintre noi are o cruce de dus...

A nimănui nu e mai grea decât o poate duce.

Chiar dacă cineva se poticnește, rolul celui care-l vede e să-l ajute să-și ridice crucea și s-o ducă mai departe.

N-ai voie să-ți asumi crucea altuia nici dacă poți, nici dacă o vezi, nici dacă ești bine intenționat - i-ai face un mare deserviciu.

Poți doar întinde din sufletul tău o mână către sufletul lui ca să capete curaj să meargă mai departe, în și cu iubire...

Încotro? Înspre Golgota din El însuși...

Mulțumesc Doamne pentru toate!

Oana Denis Rotariu, cu recunoștință
11.03.2017

vineri, 10 martie 2017

Sublim ne-nceput

Să vorbești cu stelele
Într-o noapte în care
Pe cer e doar luna
Și să n-o observi.
Să povestești cu soarele
Despre comete 

Ziua în amiaza mare
Uitându-te la cer.
Să-i cânți unui surd

Florile-dalbe într-o zi de mai.
Acestea și multe altele ca acestea

Constituie zădărnicia vieții
Și tot acestea fac și

Sublimul ei ne-nceput...

Oana Denis Rotariu
22.02.2017

Lumea văzută prin ochii lui Bogdan Damaschin

miercuri, 8 martie 2017

Franjuri de suflet


Cu sufletul franjuri
Pe marginea gândurilor,
Așezat între noaptea iluziilor
Și zorii trezirii,
Ședeam.
Nu eram nici împreună
Dar nici separați nu eram.
Stau și mă-ntreb fără răspuns
Dacă sensul învârtirilor noastre
Unul în jurul celuilalt
Are rost sau noimă sau viitor
Și aștept zorii zilei
Care va să vină,
Sperând în secret
Că, astăzi, soarele va răsări
Și pe strada mea
Ori-pe-unde ar trece ori
Oricare va fi ea...

Oana Denis Rotariu
08.03.2017

www.card-photo.com
En la orilla del mar

joi, 2 martie 2017

Nu mă-nvăța

Dacă tot n-ai habar ce-i nemurirea, măcar nu mă-nvăța cum să mă depărtez de ea! (Oana Denis Rotariu)

Oricum, oricând, oriunde

Eu te iubesc
Oricum, oricând, oriunde
Şi fără să mă-ntrebi
Şi fără aşteptări.
Nu întreba, te rog,
De drumul spre niciunde
Trece prin gardul tău
De veșnice frustrări.

Eu te iubesc oricum
Și nu îmi pasă
Dacă mă crezi sau nu,
Dacă mai stai sau pleci,
Ori că inima ta sfarmă
În secunde
Nesiguranța lumii-n
Gândurile seci.

Eu te iubesc
Oricum, oricând, oriunde
Și fără așteptări
Și fără să mă-ntrebi,
Dar nu-mi împrăștia-n
Iluzii furibunde
Tipare moștenite,
Păgâne, triste, reci...

Altminteri, cu tot dragul,
Iubirea-i să-mi petreci...
 


Oana Denis Rotariu
02.03.2017


miercuri, 1 martie 2017

Primăvara nu e un anotimp

 E o stare.

Astăzi vă doresc să simțiți, fără menajamente, direct în suflet primăvara și să agățați la reverul inimii un sărut drept mărțișor.

Primăvara nu e un anotimp.

E o stare căreia îi stau mărturie florile și aerul și zorile treziriilor, iarba și toate nostalgiile noastre duse pe apa sâmbetei.

E anotimpul primenirii sufletului. E aici și acum. Te cuprinde și te trăiește.

Trăiește-l și tu!

Oana Denis Rotariu
01.03.2017

Unde ești tu, primăvară?

Unde ești tu, primăvară?

Rănile deschise a
Ale amintirilor dureroase
Îmi bat la ușa inimii
Și mă roagă să le primesc
Înăuntru.
Îmi spun că afară
Le doare toți ghioceii
Și irișii iubirilor trecute,
Petrecute și netrecute
De tot.
De timp, e iară primăvară...
De fapt, prin inimă
Bate crivățul...

Unde ești tu, primăvară?
Și de ce mi-ai lăsat
La ușa inimii
Răni care încă dor?

Oana Denis Rotariu
01.03.2017

New Spring, By Iuliana Ojog