Oare dacă mancam numai cruditati putem avea certitudinea unei vieti fericite si sanatoase?

Daca o faci din convingere, probabil ca sunt mari sanse ca acest lucru sa se intample.

Daca nu, vei fi un nefericit vesnic frustrat care va manca cu ochii si cu mintea absolut tot ce-si reprima si-si refuza sa manance.

Cred ca suntem atat de diferiti incat nu poti uniformiza nimic, nici macar obiceiurile alimentare.

Am constatat ca mancarea e cu atat mai buna cu cat o gatesti mai simplu si e mai bine tolerata daca nu combini prea multe alimente.

Exista destule teorii suficient de credibile si verificate referitoare la combinatiile alimentare benefice sau nu organismului.

In plus, in ultima vreme sunt atat de multi oameni care iti vor binele, sunt atat de multi draguti a caror amabilitate pare sa n-aiba nimic de-a face cu rotunjirea conturilor personale, incat imi dau voie sa fiu sceptica in ceea ce priveste bunele intentii ale unora sau altora.

Cine imi poate garanta ca daca ingurgitez nitritii din cruditatile de pe piata voi fi sanatoasa tun si voi muri la 200 de ani fiind in floarea varstei?

Problema noastra nu e ca nu mancam numai cruditati ci ca am devenit extraordinar de sedentari. De aici toate neajunsurile.

Cu un mental sanatos, fara excese si cu credința in Dumnezeu, cred ca fiecare poate trai atat cat are nevoie pe acest pamant.

 

In incheiere va spun ca nu contest ca mancarea cruda e hrana vie si postul alimentar e esential pentru a putea sa te conectezi cu Dumnezeu, dar mai stiu ca fiecare stie si simte ce e mai bine pentru el.

Libertatea de a poza vieții nud

Am fost întrebată dacă nu-mi este frică să umblu cu sufletul desculț pe cărările pline de ghimpi ale vieții.

Nu-mi e frică. Scaieții și mărăcinii nu-mi sar în tălpi și înțeapă doar atunci când încerc să-i calc în picioare.

O viață întreagă mi-a fost teamă să-mi las sufletul la vedere.

Mi l-am ascuns de lume atât de tare încât am ajuns să-l ascund și de mine.

M-am rătăcit pe mine prin mine fără rost, căutând un rost.

Nu mai fac asta. Am obosit. 

M-am eliberat și nu mai vreau să renunț la libertatea de a poza vieții nud.

Am câștigat dreptul de a umbla cu vulnerabilitatea la vedere, fără teamă.

Și culmea, am descoperit că toată forța mi se trage din vulnerabilitatea sufletului.

Acolo era ascunsă bine puterea mea.

De ce să-ți ascunzi bunătatea și frumusețea inimii?

Orice creație a Lui e făcută spre a fi prețuită și admirată, nu ascunsă și camuflată.

Doar un smintit ar arunca cu pietre într-o capodoperă a lui Dumnezeu și din punctul Lui de vedere toți suntem capodopere.

Asta nu înseamnă că va trebui să renunți la vigilență, ci doar să capeți încredere deplină în viață.

Dacă El nu te apără, atunci nu te va putea apăra nimeni.

Și-atunci, la ce bun să te mai aperi și de cine?

Poate doar de nevoia ta de control și de nebunia minții tale.

 

N-ar fi o idee tocmai  rea...

Chiar deloc...

Le plac bărbaților femeile spontane?

Preferă ei, adică domnii, doamnele spirituale?

Habar n-am, dar aş înclina să cred că DA.

De multe ori o replică inteligentă, oportună şi bine plasată le poate scoate din anonimat.

Dacă au inspirația să mai fie şi dezinvolte, succesul de a fi remarcate e ca şi asigurat.

În general, bărbații admiră femeile inteligente, care au curajul sau tupeul de a le sări, după caz, la beregată, sau de gât...

E doar o părere, nu neapărat adevărată.

Totuși, reușita depinde mult de felul în care e făcut gestul, în funcție de finalitatea urmărită (caz în care există aşa ceva).

Diferența o va face eleganța şi eventual nonşalanța şăgalnică ale acestuia.

Nu strică ca în orice împrejurare şi oricare ar fi circumstanțele, dumnealor, doamnele, să fie gentile și amabile.

Până la urmă ”tonul face muzica”... iar melodia va rămâne la fel de încântătoare, chiar dacă va fi cântată surzilor, nu-i așa?

Oare suntem plămădiți din vise?

Vise despre căderi și despre ridicări, despre iluzii și deziluzii, despre credințe și necredințe, despre apropieri și despre depărtări....

Umplem golurile dintre molecule cu iubire, cu cântece, cu închipuiri...

Luăm emoțiile și le dăm nume. Luăm numele și le căutăm apoi înțelesuri.

Adunăm nimicuri fără valoare, le dăm pentru un timp importanță și apoi le aruncăm printre gunoaiele ascunse sub covorul din camera de curat a subconștientului.

Ne deprimăm când după un timp ele încep să miroase urât și să ne joace feste.

Ne revoltăm și dăm vina pe altul. În mod constant avem aroganța de a crede că un altul e de vină ...

Așteptăm mereu un celălalt care să ne salte pe șaua imaginației trăirilor lui... sperând în secret să ne aducă în dar iubirea din poveste...

Povestea lui, povestea noastră...?

Mă întreb la ce bun? Oricum nu contează...
 
Tot ceea ce contează este doar să apară... Să apară și să ne trezească din somn pentru a ne lăsa să învățăm singuri despre iubire. 

Doar să apară...

Privim înspre oameni și nu-i vedem, privim înspre Cer și vrem să-l atingem... 

 Uităm că de fapt noi suntem deja o steluță din cerul pe care râvnim să-l atingem.

Visăm cu ochii deschiși vise despre viață în loc să trăim.

Și-apoi ne întrebăm la un moment dat: oare suntem plămădiți din vise, sau suntem vise despre vise?

Somn ușor și vise plăcute să ai...mai ales... tu...

”Viața noastră se compune din momentele pe care le ținem minte”

Se spune că ”viața noastră se compune din momentele pe care le ținem minte”.

Oare când dormim suntem morți care visează despre viață?

Mai suntem pe undeva pe-acolo sau suntem duși?

În momentele pe care nu le ținem minte oare ce-am făcut?

Oare Dumnezeu le mai ține minte?

Dacă nu, ar fi atât de simplu să ne mântuim... Am reține doar momentele frumoase, în care am fost buni, cele în care am știut să iubim și gata...

Oare cei care au Alzheimer n-au trăit niciodată?

Viața noastră se compune numai din momentele pe care le ținem minte, numai din punctul de vedere al minții noastre.

Dacă am întreba inima, din punctul ei de vedere poate că viața noastră ar fi traseul urmărit de iubirile, sentimentele și gândurile care au generat emoții în amintirile ei.

Cine are dreptate: mintea, inima... ?

Oare atunci când ne ținem minte și suntem, oare cine suntem?