Oare suntem plămădiți din vise?

Vise despre căderi și despre ridicări, despre iluzii și deziluzii, despre credințe și necredințe, despre apropieri și despre depărtări....

Umplem golurile dintre molecule cu iubire, cu cântece, cu închipuiri...

Luăm emoțiile și le dăm nume. Luăm numele și le căutăm apoi înțelesuri.

Adunăm nimicuri fără valoare, le dăm pentru un timp importanță și apoi le aruncăm printre gunoaiele ascunse sub covorul din camera de curat a subconștientului.

Ne deprimăm când după un timp ele încep să miroase urât și să ne joace feste.

Ne revoltăm și dăm vina pe altul. În mod constant avem aroganța de a crede că un altul e de vină ...

Așteptăm mereu un celălalt care să ne salte pe șaua imaginației trăirilor lui... sperând în secret să ne aducă în dar iubirea din poveste...

Povestea lui, povestea noastră...?

Mă întreb la ce bun? Oricum nu contează...
 
Tot ceea ce contează este doar să apară... Să apară și să ne trezească din somn pentru a ne lăsa să învățăm singuri despre iubire. 

Doar să apară...

Privim înspre oameni și nu-i vedem, privim înspre Cer și vrem să-l atingem... 

 Uităm că de fapt noi suntem deja o steluță din cerul pe care râvnim să-l atingem.

Visăm cu ochii deschiși vise despre viață în loc să trăim.

Și-apoi ne întrebăm la un moment dat: oare suntem plămădiți din vise, sau suntem vise despre vise?

Somn ușor și vise plăcute să ai...mai ales... tu...