Vidul...

 Vidul...

În viață nu evoluăm continuu.

Uneori, pare că batem pasul pe loc.

Alteori, chiar facem vreo câțiva paşi în spate...

Ca să mai trecem o dată pe unde am mai trecut, ca să înțelegem ce n-am putut înțelege de prima dată.

Ca să evoluăm e nevoie să creem în noi un spațiu gol...

O cameră de curat a sufletului unde să-L primim pe Dumnezeu.

Şi să-L lasăm să pună El acolo, în noi, toate învățăturile de care avem nevoie.

Să facem atâta loc până va rămâne doar El să locuiască acolo, aici, ... pentru totdeauna...

Acumulăm cu nesaț, avid şi fără discernământ de toate şi orice.

Obiecte, lucruri, trăiri, sentimente...

Le depozităm peste tot prin noi şi înafara noastră.

Apoi nu mai avem putere sau spațiu suficient să le primim pe cele de care avem nevoie.

Ne trebuie un spatiu gol.

Un vid care să atragă iar ce-i bun pentru noi, în noi.

Să nu ne temem să aruncăm toată agoniseala de care n-avem nevoie, "avuție" pe care o păstrăm în ideea că vreodată când nu vom avea destul... o să ne trebuiască ...

De ce să cărăm atât de greu tot acest balastru după noi şi să menținem în minte ideea unui viitor plin de neajunsuri?

Întotdeauna o să avem... Avem şi vom avea tot timpul ceea ce avem cu adevărat nevoie.

Nu suntem noi cei care se îngrijesc de asta...  Noi avem datoria să fim, printre altele, cumpătați, inteligenți, inventivi, creativi... și recunoscători pentru toate...

Să ne păstrăm mereu vii și primeniți ca să ne putem bucura de existența plină de potențialitate...

Să facem mereu curat și gol, să expansionăm continuu un spațiu vid în noi... 

Un vid pe care să-l lăsăm să se umple firesc și  absolut... cu Desăvârșire...

Oana-Denis Rotariu, cu iubire