Se afișează postările cu eticheta Povestioare din viața mea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Povestioare din viața mea. Afișați toate postările

miercuri, 29 iunie 2016

Centrul Universului sau Buricul Pământului



Fierbinte.
Soarele dogorăște, nisipul arde.
Marea e mare și e caldă. La fel de caldă ca apa de îmbăiat.
Cerul e Sus și e albastru.
Și e și jos și senin.
Se reflectă în apele Pământului.

La linia orizontului cerul sărută marea din ochii mei.
Doar la linia orizontului imaginației mele marea primește sărutarea cerului.
Ce frumos!!!

Ceea ce ne pare că vedem ne pare că e aievea.
Și suntem în stare să batem câmpii și să ne batem între noi până la ultima suflare pentru ce ne pare aievea.
Dar fiecare are altă pereche de ochi.
Și chiar de-am privi toți în același sens și direcție, tot n-am vedea toți același lucru.
Pentru că fiecare vede ce a scris în ADN-ul lui strămoșii propri, ce cunoaște, ce-i pare că e aievea ori că știe el.
Iar tot ce știe e îmbracat și învăluit mai apoi de imaginația proprie.
Interesant!!!

Intru în mare.
E limpede. De pe fundul mării sclipește în soare nisipul fin.
La picioarele mele peștișori sărută într-un dans lin tălpile mele și ale lumii.
La capătul lumii privirilor mele se unesc Pământul și Cerul.
Te iubesc, Doamne!

Inima mea pulsează în apa mării, care e conectată cu toate apele Pământului.
Te iubesc Universule!

Mă centrez în inimă.
Și brusc realizez că deși centrată în ea, inima care bate în pieptul meu NU e centrul Universului.
Și nu e nici măcar centrul lumii în care mă învârt.
Pare că inima doar conectează sufletul meu la Sufletul Lumii, direct la Iubirea Divină.
Și că de acolo mi se permite să iau zi de zi energie. Iubire curată și lumină.

Energia la care ne conectăm cu toții e unică, e pură.
Și își păstrează aceste proprietăți sublime doar dacă inima care o preia e curată.
Dacă inima care o preia ar fi imaculată atunci energia preluată ar curge nedistorsionat prin și către noi și lume.
Iar noi am fi capabili să accesăm nealternate cunoștințele memorate în ”Biblioteca din Inima Universului”.

Și deodată devine atât de limpede că a te centra în inimă, pe lângă altele,  înseamnă să ai șansa de a te bucura de energia pură din ”Sufletul Lumii”.

Devine atât de clar că Buricul Pământului nu există, că Centrul Universului e peste tot...

... Și că sunt doar strălucirea unui fir de nisip ce călătorește prin Universul din ele.


Meteora, Grecia, 27.06.2016
Fericită, plină de recunoștință  și de gratitudine pentru că i se permite să soarbă energie din energia prin care și pe care o manifestă și ... este...

luni, 27 iunie 2016

Nimic nou sub Soare...




Atragi, manifești și experimentezi zi de zi ceea ce ești

 
Nu-mi plac despărțirile.
 
N-am învățat încă să nu mă atașez de oameni.
Probabil că nici nu vreau asta.
Mă gândesc că atâta timp cât am fost trimiși aici pentru a fi oameni, una dintre lecțiile vieții ar putea fi aceea de a încerca chiar să fim oameni cu adevărat.
Avem ocazia să învățăm condiția de om de la fiecare dintre cei cu care interacționăm.
Și poate că n-ar fi rău ca atâta vreme cât suntem pe aici să ne bucurăm cu adevărat de umanitatea noastră.

De când mă știu sunt fascinată de simplitate.
Consider că în simplitate se găsesc cantități importante din energiile și frecvențele primordialiale, cele existente la baza constituirii lumii în care trăim.
Tocmai din acest considerent, al fascinației față de ineditul simplității, v-am povestit ieri despre chinezoaica Xiu Tinquintin.
Nu v-am spus că ea știa foarte puțină engleză și ne înțelegeam mai mult din semne și din sufletele de dincolo de priviri.

Astăzi se termină vacanța și a venit vremea să mă despart de frumoasa chinezoaică.
Am apucat ca în cele nouă zile de când o cunosc s-o îndrăgesc nespus.
De fapt am spus, dar numai în gând.
Zi de zi în timp ce îmi făcea masaj am gândit: ”Te iubesc, Xiu Tinquintin!”
Pentru că asta simțeam, pentru că merită, pentru că este deosebită.
Ce o face deosebită? Felul ei de-a fi și de-a relaționa cu oamenii printr-un limbaj ascuns, numit în cazul ei ”masaj”.
Un limbaj ”vorbit” direct din inimă, prin mâinile și întreaga ei ființă.
Un limbaj de iubire sinceră, curată, dezinteresată.
O iubire pentru întreaga omenire.
Pentru că fiecare persoană cu care interacționa Xiu Tinquintin beneficia din partea acestei femei slăbuțe cu zâmbet frumos, de multă delicatețe, atenție, considerație, compasiune și tandrețe.
Nu conta dacă persoana era tânără, bătrână, grasă, slabă, ortodoxă, catolică, albă sau de altă culoare...
Oricine ar fi fost și oricum ar fi arătat ea manifesta aceeași grijă caldă pentru fiecare.
Ai să-mi spui că din pricină că era contra cost.
Am să-ți răspund că ceea ce făcea ea nu ținea numai de bani.
Există o diferență între a face ceva mecanic, corect, robotic și în a face ceva cu drag.
Am învățat în acest concediu compasiunea de la o ființă sublimă, de care am prins tare drag.

Nu-mi plac despărțirile. Probabil că nici chinezoaicei mele dragi nu-i plac.
A venit momentul despărțirii.
Ne-am privit amândouă cu stângăcie.
Eu i-am spus că e o ființă luminoasă și tare frumoasă.
Ea mi-a răspuns complet neașteptat, în românește: ”TE IUBESC!”
I-am spus că și eu o iubesc.
Cu lacrimi în ochi ne-am îmbrățișat.
Ea a plecat pe plajă, fără să întoarcă capul, iar eu am intrat repede în mare, ca s-o îmbogățesc cu lacrimile mele.

Și pentru a nu știu câta oară am priceput că ceea ce gândești, spui, simți, manifești exact acel lucru îl primești.
Dar primești de mii și mii de ori mai încântător decât ești în stare să dai.
Mie una aproape mi se face rușine că nu știu sau pot să dau mai frumos și mai mult din ceea ce primesc.
Mulțumesc și mă rog zilnic ca măcar a mia milioana parte din ce primesc să pot transmite cel puțin la fel de frumos, mai departe.
Ca ceea ce transmit să aibă aceeași puritate, simplitate și frumusețe ingenuă, brută, imaculată și neatinsă ca cea pe care o primesc.
Aș vrea să știu că cei de dincolo de inima mea pot simți la fel ca mine iubirea care curge peste tot în inima mea și înspre ei.

Nei Pori, 27.06.2016

Mie mi-aș ține numai lacrimile de fericire sinceră, de smerenie nedisimulată și gratitudine fără de sfârșit.

duminică, 26 iunie 2016

Mi-am dorit o chinezoaică și-am primit-o



În sfârșit concediu.

Liste, bagaje, cumpărături, prognoze meteo, gânduri...
Programăm în linii mari ce vom face în acest concediu.
În fiecare an ne propunem să vizităm ceva ce merită văzut, trăit, trecut prin suflet.
Anul ăsta ne-am propus să vizităm Meteora, Biserica Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir din Salonic și ce-om mai apuca să vedem din orașul ce adăpostește trei religii diferite.

Adun, așez în bagaje și bifez lucrurile de pe listă, concentrată să nu uit nimic din jumătatea de casă pe care mă încăpățânez s-o fac să încapă în cele câteva valize.
Și totuși parcă în concediul ăsta aș dori să fac și ceva diferit de ceea ce-am făcut în celelalte vacanțe.
Dar ce?
Masaj. Asta vreau să fac, adică să mi se facă.
Vreau ca cineva să-mi maseze spatele tensionat, să scuture de acolo toate grijile și poverile pe care mi le așez cu nonșalanță, dezinvoltură și inconștiență zi de zi.
Conchid, foarte sigură pe mine, că vreau o chinezoaică care să-mi facă masaj.
Și mă trezesc că spun pe gură: ”Anul ăsta vreau o cameră cu vedere la mare, iar pe plajă o chinezoaică care să-mi facă masaj.”
Doruleț glumește: ”Aha. Deci cameră cu ”Sea View” și-o maseuză chinezoaică. Dacă e de altă naționalitate nu e bine?”
Obligată să vizualizez imaginea maseuzei din mintea mea, focalizez, o văd și răspund: ”Nu știu. Eu vreau pe cineva cu ochii mici care să-mi facă masaj. Preferabil din China.”
Mi se răspunde: ”Bine, bine! Nicio problemă! Dacă asta vrei, mă aștept că așa se va și întâmpla. Ca de obicei.”
Hmm... Auzi la el: ”Ca de obicei.”
Nu dau importanță. Nu-mi pare că se întâmplă tot ce vreau eu.
Ar fi o aroganță ieșită din comun să pot gândi în felul ăsta. Mi-e și frică de un asemenea gând.
Totuși, în taină, în străfundul ființei mele, aș fi vrut ca acele intenții, dorințe, sau cum se vor fi numind ele, să se întâmple. 

Repet: ”Vreau o cameră cu vedere la mare și o chinezoaică să-mi facă masaj.”
Dar nu uit să adaug: ”Dar fie ce-o fi! Doamne, cum crezi Tu!”

Ajungem în sfârșit la destinație, după 18 ore de mers, din pricină că am avut parte de vreo două blocaje neprevăzute pe traseu.
Așa a fost să fie!
Noi nu luasem în calcul, dar Cineva care aranjează mai bine decât noi genul acesta de impedimente pe traseu, cu siguranță știe de ce a fost nevoie de blocajele care ne-au întârziat vreo patru ore lungi și fierbinți.
Sub omoplatul stâng mi s-a pus un junghi dureros, cam pe la jumătatea drumului.
M-am înțepenit și nici măcar n-am condus eu. Deloc.
Am fost responsabilă doar cu heirupul și cu pisălogeala. La astea două mă pricep foarte bine.

Băieții mei n-aveau decât o singură pretenție – să nu fim cazați prea sus, că se săturaseră anii trecuți să care bagajele la și de la cameră.
Ne întâmpină la recepție o domnișoară extrem de amabilă care ne aștepta.
Avea pregătită o mapă pe care era notat numele familiei noastre. Conținea toate informațiile utile sejurului.
După ce ne-a pus în temă cu orarul meselor ne-a înmânat cheia camerei cu numărul 108.
Hotelul e dotat cu lift.
Deci dorința băieților referitoare la transportul bagajelor la cameră a fost auzită.

Intrăm în cameră.
E mare, chiar foarte mare și e frumos amenajată, cu note menite să creeze o atmosferă intimă și romantică. Pe gustul nostru: simplă, spațioasă și rafinată.
Baia aranjată ingenios și cochet. Îmi place!
Să inspectăm și balconul!
E mai mult decât un balcon. E o teresa cu vedere atât spre piscina interioară cât și spre mare.
Zâmbesc. Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, Universule!

A doua zi ieșim pe plajă. Facem o baie și ne așezăm să trândăvim la soare.
După nici jumătate de oră, Doru mă atenționează că de la câteva șezlonguri distanță se îndreaptă înspre noi o chinezoaica care își oferă serviciile de masaj.
Era chinezoaica mea. Se numește Xiu Tinxinqin și e din China.
Și e o ființă luminoasă, deosebită, care face masaj atât de bine, de elegant, de frumos și cu atâta iubire, de ca și cum ar cânta la harpă melodii de dragoste pentru și cu întreaga omenire.
Cu mâinile ei mici, dibace și sigure te mângâie de ca și cum ai fi ființa cea mai dragă ei de pe întreg Mapamondul.

De pe acest Pământ care face parte din Universul în care toate lucrurile funcționează atât de firesc, de armonios și de simplu. 

Mult mai simplu decât suntem în stare să înțelegem...


Nei Pori, Grecia 2016
Mulțumesc, Doamne pentru toate!