Fiecare scrie ce
vrea. Asta pot să accept.
Am citit pe undeva,
pe un blog, cum un anume domn a ales să scrie despre sex o carte întreagă. Foarte inspirat subiectul. Vandabil.
Sinceră să fiu,
omul scrie bine... chiar dacă nu sunt în asentiment cu tot ce povestește dumnealui
pe acolo.
Ce m-a deranjat nu
a fost ce scrie, nici cum scrie, ci doar replicile domniei sale la comentariile de pe blogul său.
Inițial am vrut să-i răspund în aceeași manieră.
Dar de răutăți gratuite
oricine e în stare.
Mai greu e să-ți
muști limba și să-ți înghiți propriul venin, sperând în taină să nu-ți cauzeze.
Și-apoi dacă aș fi
făcut la fel cu ce aș fi fost diferită de el?
Așa că am ales să
povestesc situațiunea la mine pe blog, ca să-mi iau de-o grijă.
Se discuta aprins pe
marginea unui articol postat si pe pagina de FB si pe blog.
Materialul era, de data asta, despre iubire.
Cineva comentase că
iubirea nu are nicio legătură cu sexul, iar domnul scriitor îl contrazicea cu
spor, ironic și acid, spunând ceva de genul că niciun bărbat nu întoarce capul
pe stradă după inteligența unei femei, că ea trebuie ca în primul rând să
arate ravisant pentru a intra în calcul, ca să nu-i dea cu virgulă și să merite, iar iubirea e musai legată de sex...
Evident, asta m-a revoltat și chiar dacă n-am
replicat acid, l-am tras ușor de mâneca cu următorul comentariu:
” Clar ca lumina
nopții. Întreb și eu, ca o novice ce mă aflu: atunci când îți moare cucul,
dispare cu desăvârșire și cântecul lui din inima ta?”
Stimabilul mi-a
replicat:
”Pentru un bărbat e foarte grav dacă-i moare cucul”.
I-am răspuns:
”
Știu, dar nu asta era discuția. Nu e un secret pentru nimeni că întreg universul
masculin se învârte în jurul acestei păsări.”
Și fără să fie nevoie, am ținut să menționez că:
”Se poate să mă înșel, dar din punctul meu de vedere, dragostea și
sexul nu pot fi privite nici distinct, dar nici nu se poate pune semnul egal între
ele, ori să credem că se induc numaidecât una pe cealaltă.
Sunt combinații de
n luate câte k variante posibile, în funcție de oamenii implicați, de felul
lor, educația primită, gărgăunii de la mansardă, de așteptările lor...”
Și :
”Cântecul cucului va
răsuna la tine în bătătură dacă melodia pe care ți-a cântat-o a atins corzile
sufletului tău... chiar dacă el nu mai are aceeași voce frumoasă de altădată
sau chiar dacă s-a hotarât să nu mai cânte deloc.”
N-am mai primit
niciun răspuns.
Da. Sunt de acord
că niciun bărbat nu întoarce capul pe stradă după inteligența unei femei. Dar e
mai mult decât foarte probabil că nici după iubirea ei n-o face.
Niciun bărbat nu
iubește toate femeile după care întoarce capul.
Asta e doar un
sport pe care-l practică pentru a-și dezmorți cervicala.
Și poate n-ar fi nevoie
să depună nici măcar acest efort, dacă ar putea privi 180 grade ca femeile, care n-au
nevoie să întoarcă capul după nimic pentru a vedea tot, dintr-o privire.
Dumnealui care a
scris o carte întreagă despre sex ar trebui să știe mai bine că în pat e mult mai
plăcută și mai senzuală senzația de pufoșenie decât cea de lovitură cauzatoare
de vânătăi...
Așa cum am spus la
început, nu sunt și nici nu mă consider o expertă în ale sexului.
Despre iubire însă pot povesti
mai multe...
Iubirea între două persoane e o
chestiune de chimie.
Ea n-are de-a face nici în clin nici în mânecă cu
rațiunea, nu are nicio logică și nu se poate explica nicicum...
Ea se poate doar
simți sau nu...