”Să nu-mi iei niciodată dragostea”

E sâmbătă. Zi liberă.

Program de dereticat, de cumpărături, de gătit , de coafor... de voie...

Dau drumul la radio și mă apuc de gătit.

Pe Europa FM cântă Holograf  ”Să nu-mi iei niciodată dragostea.”

Frumos, chiar foarte frumos! Îmi place și linia melodică, dar îmi plac mai ales versurile...

Partea sensibilă din mine îmi aduce o lacrimă în colțul unui ochi, să fie acolo,  pentru orice eventualitate.

Partea pragmatică însă se revoltă din toți rărunchii.

Obișnuită să facă încontinuu răzmeriță se apucă de bodogănit:

 ”Cum să-ți iau dragostea, măi dragă, câtă vreme ea locuiește la tine în piept și nu e în ograda simțurilor mele?

N-am plantat-o eu la tine în piept și nu sunt eu cea care poate face magie ca să o smulgă de acolo.

E a ta dintotdeauna și o vei păstra doar atâta vreme cât vei avea nevoie de ea.

Tu ai adus-o la tine în piept și tot tu vei fi acela care va fi primul care te vei descotorosi de ea, la nevoie.

Eu sunt doar cea care ți-a apărut în cale, atunci când iubirea ta avea nevoie să poarte un nume.”

Borșul clocotește pe aragaz, carnea sfârâie în tigaie, mintea râșnește gânduri.

E distractiv să-ți poți urmări gândurile, să vezi cum se ceartă ele cu ele și cum n-ajung niciodată la niciun rezultat.

E interesant și captivant să te poți urmări în orice secundă, ca la cinematograf...

”Să nu-mi iei niciodată dragostea!”

Promit să n-o fac! 

Abia mă descurc cu a mea, ce să mai fac cu încă una???