Noi doi şi-o umbrelă

...cerul ca o acuarelă...

Veneam unul spre altul din două margini diferite ale tăcerii.

Tu din cea a tăcerii fără de sfârşit, eu din cea a tăcerii fără niciun fel de tăcere.

Păşeam peste gânduri, peste tomnaticele simțiri ale inimilor ce se căutau stinghere sub ploile de nimicuri fără sens.

Tu gândind la nemărginire, eu doar pipăind-o, simțind-o...

Ne-am întâlnit sub o ploaie de frunze... sentimente potopind.

Tu într-o mare de vis, eu sub un cer de iubire...

În rest... nimeni...

... nu ne vede sub umbrela...

...când ne sărutăm...

Foto: George Ziakas

Noapte bună! Cu vise, cu lună... Să ai şi tu...