Aburi de... cafea...

E dimineață...
Deschid ochii şi mulțumesc pentru tot, cu smerenie şi recunoştință!
Soțul mi-a pregătit cafeluța...
Mă aşez pe canapea... şi visez prin aburii ei, către ea... Încă mai visez...
Afară e întuneric... doar păsările cântă fiindcă simt pe-aproape lumina ce va să vină.
Lumea începe să prindă contur în cana de cafea.
Şi dincolo de ea.
E lumea iluziilor şi visurilor noastre.
Doar ea are forme şi culori...
Doar ea are emoții, suferințe şi bucurii...
Undeva sus şi adânc în noi e doar soare, linişte şi multă, multă lumină...
Albă, strălucitoare şi fără de sfârşit...