Privesc cerul bucălat vraiște în fața ochilor mei.
Departe, undeva înspre linia orizontului, norii albi păreau desenați de o mână dibace, exact ca-n enciclopedii ori în cărțile de geografie.
Nimbus, cumulonimbus...
Se prelungesc spre partea stângă a cerului a ploaie și spre sufletul meu a fericire.
Privesc cerul și mă simt eroina unei povești de dragoste împărtășite în care Existența îmi face declarații de dragoste, în permanență inedite.
Plutesc la un metru de înălțimea solului în iureșul bătăilor inimii.
E vis. Visul se numește realitate.
Închid pleoapele și cerul în adâncul adevărului din mine.
Deschid ochii și-o ploaie de lacrimi spală privirile cerului ... iubire bucurând...
 |
| Foto: George Ziakas |
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu