vineri, 5 septembrie 2025

Vidul...

 Vidul...


În viață nu evoluăm continuu.


Uneori, pare că batem pasul pe loc.

Alteori, chiar facem vreo câțiva paşi în spate...

Ca să mai trecem o dată pe unde am mai trecut, ca să înțelegem ce n-am putut înțelege de prima dată.


Ca să evoluăm e nevoie să creem în noi un spațiu gol...


O cameră de curat a sufletului unde să-L primim pe Dumnezeu.

Şi să-L lasăm să pună El acolo, în noi, toate învățăturile de care avem nevoie.

Să facem atâta loc până va rămâne doar El să locuiască acolo, aici, ... pentru totdeauna...


Acumulăm cu nesaț, avid şi fără discernământ de toate şi orice.

Obiecte, lucruri, trăiri, sentimente...

Le depozităm peste tot prin noi şi înafara noastră.


Apoi nu mai avem putere sau spațiu suficient să le primim pe cele de care avem nevoie.


Ne trebuie un spatiu gol.


Un vid care să atragă iar ce-i bun pentru noi, în noi.


Să nu ne temem să aruncăm toată agoniseala de care n-avem nevoie, "avuție" pe care o păstrăm în ideea că vreodată când nu vom avea destul... o să ne trebuiască ...


De ce să cărăm atât de greu tot acest balastru după noi şi să menținem în minte ideea unui viitor plin de neajunsuri?


Întotdeauna o să avem... Avem şi vom avea tot timpul ceea ce avem cu adevărat nevoie.


Nu suntem noi cei care se îngrijesc de asta...  Noi avem datoria să fim, printre altele, cumpătați, inteligenți, inventivi, creativi... și recunoscători pentru toate...


Să ne păstrăm mereu vii și primeniți ca să ne putem bucura de existența plină de potențialitate...


Să facem mereu curat și gol, să expansionăm continuu un spațiu vid în noi... 


Un vid pe care să-l lăsăm să se umple firesc și  absolut... cu Desăvârșire...


Oana-Denis Rotariu, cu iubire


vineri, 22 august 2025

Nu ești de aruncat dar...

Poate să ni se pară că suntem smeriți dar de fapt ne-am obișnuit să ne credem speciali.

Pretențiile noastre ne dau de gol în permanență.

Avem păreri despre orice, oricine și împărțim cu nonșalanță etichete și judecăți.

Suntem foarte prețioși și ni se cuvin dacă nu toate măcar multe.

Smerenia nu este umilință este, așa cum bine remarca Arsenie Papacioc, "arta de a sta în banca noastră".

Adică să ne tot observăm și să ne tot corijăm și să lucrăm cu noi.

Nu uneori, nici zilnic ci în permanență...


Fără oprire, cu multă insistență... într-o perpetuă prezență...


Mulțumesc Doamne pentru toate!

Minunată Existență...!


marți, 17 iunie 2025

Candidă și roz...

 Candidă și roz...


Îi place să se auda vorbind...

Vorbește cald, privește cald

În timp ce înșiruie vorbe

Din lumi mai mult sau mai puțin ireale.

Te privește candid și adânc în ochi, fără teamă.

Pare vie și pare să-i pese

Doar de propria libertate.

În rest nu pare să-i pese de ceva anume...

Nici măcar de ea însăși...

Cu toate că atunci când

Se privește în oglindă 

E evident că se iubește mult...

Îi place să se audă vorbind

Și să salveze cu orice preț

Aparențele...

Imaginea de sine oximoronică

Trebuie păstrată cu orice preț

Nepătată...

Și-mpachetată cu pudoare-n roz...


În amintiri deloc imaculate

Uitate... pe o tonă de moloz...


Oana Denis Rotariu 

17.06.2025