Timpul stă, așezat firesc în timpanele Universului.
Noi trecem prin el.
Călătoria vieții e un fel de excursie cu un vehicol care trece prin stațiile, gările, autogările, porturile și aerogările Eternității.
Vehicolul îl putem vedea în oglindă.
Un timp nici nu-l recunoaștem, apoi îl numim ”tu”.
După o vreme suntem învățați să-l numim ”eu” și ne identificăm cu forma pe care o vedem în oglindă.
”Eu” crește odată cu trecerea noastră prin gările, porturile și aerogările Veșniciei.
Ne pierdem prin limanele imaginației noastre, preocupați mereu să-i satisfacem capriciile acelui ”eu” care pare a guverna nu doar timpul, pe care îl numim acum al nostru, ci și întreaga Lume, care trece pe lângă noi.
”Dumnezeu n-are de pierdut pe nimeni.”
În imensa-I înțelepciune, El ne așează față în față cu toate experiențele care ar putea să ne trezească către ce e cu adevărat important.
Ne pregătește și ne scoate în cale toate situațiile în care, la următoarea clipire de gene să deschidem din nou ochii către El.
Apoi ne dă voie să-I lăsăm din nou în grijă toate preocupările și să privim TOTUL cu alți ochi - cu ochii inimii, înțelepciunii...
Mai apoi ne lasă să privim prin ochii Conștiinței...
Acum, preocupați de ce e cu adevărat important, la un moment dat putem observa cum dispare din nou ”eul” din oglindă, cum se transformă înapoi în ”tu”, iar mai apoi, la loc, în ”nimeni”.
Timpul capătă înapoi statornicie și adâncime... iar noi căpătăm un sens...
Tu ai făcut ca la fereastra inimii mele să nu fie niciodată pustiu...
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Oana Denis Rotariu,
25.09.2016
Blog apărut din nevoia lacrimilor de a-și găsi un rost, a bucuriilor de a căpăta un sens, a dorurilor de a nimeri o cale și a emoțiilor bune sau rele de a se transforma în ceva ce pare să nu rănească pe nimeni.
duminică, 25 septembrie 2016
sâmbătă, 24 septembrie 2016
Doi câte unul
joi, 22 septembrie 2016
Prea preocupați să ne fie bine
Suntem prea preocupați de ce ar trebui să nu ne preocupe și prea puțin preocupați de ceea ce contează cu adevărat.
De aceea risipim energie importantă.
De aceea uităm cine suntem și trăim cu dorul de noi.
De aceea nu ne mulțumește nimic niciodată și nu suntem în stare să simțim sentimentul de destul.
Avem și suntem destul, fără a avea nicio contribuție sau merit personal.
Dar suntem prea preocupați cu nimicuri...
Mult prea preocupați de ceea ce nu contează cu adevărat...
Mult prea ... departe de Adevăr... și de noi...
Oana Denis Rotariu
De aceea risipim energie importantă.
De aceea uităm cine suntem și trăim cu dorul de noi.
De aceea nu ne mulțumește nimic niciodată și nu suntem în stare să simțim sentimentul de destul.
Avem și suntem destul, fără a avea nicio contribuție sau merit personal.
Dar suntem prea preocupați cu nimicuri...
Mult prea preocupați de ceea ce nu contează cu adevărat...
Mult prea ... departe de Adevăr... și de noi...
Oana Denis Rotariu
marți, 20 septembrie 2016
Nemărginire rotundă
Ai fi vrut să-ți împarți nemărginirea cu mine, începând de la marginea ultimului vers dintr-o poezie de dragoste.
Şi eu aş fi vrut.
Şi eu aş fi vrut.
Mi-a fost însă peste putință să divid strălucirea stelelor şi a sorilor de pe cerul sufletului tău.
Erau aidoma luminii de la răsăritul dorurilor mele ... şi parcă m-ar fi durut atingerea.
Ori poate că mă durea despărțirea lumilor din universului iubirilor tale.
Sau poate cea din amintirile iubirilor mele...
Ori poate nimicul desăvârşit ce a rămas din ele...
Ai fi vrut să-ți împarți nemarginirea cu mine.
Eu n-aş fi vrut ... Nu se cădea a fi împărțită, separată, ciunțită...
Ar fi fost suficient să mă lași să mă lipesc de ea...
Să încerc să o fac mai întreagă...
Ori mai rotundă...
Noapte bună să ai!
Oricine-ai crede că ești, oriunde ți s-ar părea că te afli...
Oana Denis Rotariu
Erau aidoma luminii de la răsăritul dorurilor mele ... şi parcă m-ar fi durut atingerea.
Ori poate că mă durea despărțirea lumilor din universului iubirilor tale.
Sau poate cea din amintirile iubirilor mele...
Ori poate nimicul desăvârşit ce a rămas din ele...
Ai fi vrut să-ți împarți nemarginirea cu mine.
Eu n-aş fi vrut ... Nu se cădea a fi împărțită, separată, ciunțită...
Ar fi fost suficient să mă lași să mă lipesc de ea...
Să încerc să o fac mai întreagă...
Ori mai rotundă...
Noapte bună să ai!
Oricine-ai crede că ești, oriunde ți s-ar părea că te afli...
Oana Denis Rotariu
Epistolă către Toamnă
Mi-era dor de tine, Toamnă!
După zilele în care să-mi plâng cu aroganță de milă și să mă plâng de răceala ta.
De felul cum trec frunzele prin tine și nu te dor.
De miracolul pe care ni-l așterni gentil la picioare.
Și iartă-mi de pe acum, toate melancoliile, nostalgiile și nemulțumirile care-ți pot vorbi, mult și bine, despre mine!
Oana Denis Rotariu, 20.09.2016
Tânjeam după ploile tale reci în care să-mi pot plânge toate
nefericirile uitate.
După zilele în care să-mi plâng cu aroganță de milă și să mă plâng de răceala ta.
Mi-era dor de tine, Toamnă!
De felul cum trec frunzele prin tine și nu te dor.
De miracolul pe care ni-l așterni gentil la picioare.
Mulțumesc că ai venit și că ești aici, Toamnă!
Și iartă-mi de pe acum, toate melancoliile, nostalgiile și nemulțumirile care-ți pot vorbi, mult și bine, despre mine!
Îți mulțumesc anticipat și cu recunoștință!
Oana Denis Rotariu, 20.09.2016
www.card-photo.com By Iuliana Ojog |
luni, 19 septembrie 2016
Noblețea autentică nu se conștientizează
Bunătatea, compasiunea, suferința, duioșia, smerenia, umilința,
iubirea, frumusețea sufletului, a cugetului, a trupului, credința,
educația, orice fel de talent, har sau dar ... toate acestea și încă
multe altele îl pot înnobila pe om.
Dar doar atunci când el nu se știe ori simte nu se simte înnobilat în vreun fel de acestea...
Atunci când titlul de noblețe vine firesc din interiorul omului, din inima lui și nu-l atinge, nu-l întinează cu impozanța sau infatuarea minții lui.
Dar doar atunci când el nu se știe ori simte nu se simte înnobilat în vreun fel de acestea...
Atunci când titlul de noblețe vine firesc din interiorul omului, din inima lui și nu-l atinge, nu-l întinează cu impozanța sau infatuarea minții lui.
duminică, 18 septembrie 2016
Nud de vorbe
Nud de vorbe
de Oana Denis Rotariu
de Oana Denis Rotariu
Iartă-mi
Îndrăzneala buzelor,
Care poate că au mers
Care poate că au mers
Mult prea departe
Aburindu-ți fiecare por
Al sufletului.
Scuză-mi
Aburindu-ți fiecare por
Al sufletului.
Scuză-mi
Insistența degetelor,
Și conștiinciozitatea lor
Și conștiinciozitatea lor
În a inspecta minuțios,
Fiecare fibră sau nefibră
A ființei tale.
Și ignoră-mi
Fiecare fibră sau nefibră
A ființei tale.
Și ignoră-mi
Indecenta cuvintelor,
Care odată ce-au fost spuse,
Te-au lasat nud de vorbe...
Care odată ce-au fost spuse,
Te-au lasat nud de vorbe...
Și doar atât...
... deocamdată...
Eternitatea ... e undeva la mijloc
Secretul
constă întotdeauna în echilibru.
Exact prin mijlocul a ceea ce ne pare nouă c-am putea fi... ori că suntem...
În acea parte nemișcată din noi.
E starea pe care o obținem când echilibrăm talerele descumpănirilor noastre.
Acea stare de mijloc, acea încremenire pe care o ating cele două platane când se pun de acord una cu
cealaltă.
Echilibrul e întotdeauna la mijloc.
Măiestria constă în atingerea acelei stări de mijloc.
În ancorarea în acea nemișcare, în înțepenirea din ea.
În centrarea în punctul zero, acolo unde se anulează toate întrebările și răspunsurile noastre.
Nici mai la dreapta, nici mai la stânga.
Nici mai sus, nici mai jos.
Nici înăuntru și nici în afară, ci fix la mijloc.
Măiestria constă în atingerea acelei stări de mijloc.
În ancorarea în acea nemișcare, în înțepenirea din ea.
În centrarea în punctul zero, acolo unde se anulează toate întrebările și răspunsurile noastre.
Nici mai la dreapta, nici mai la stânga.
Nici mai sus, nici mai jos.
Nici înăuntru și nici în afară, ci fix la mijloc.
Eternitatea trebuie să fie și ea pe acolo, undeva pe la mijloc.
Și-o putem ”simți” atunci când atingem nemișcarea din noi...
Atunci
când unim eternitatea din noi cu cea din afara noastră.
Atunci când
balanța gândurilor noastre ajunge la zero.
E momentul când putem ”simți” cum infinitul și eternul trec întotdeauna și dintotdeauna prin noi...
E momentul când putem ”simți” cum infinitul și eternul trec întotdeauna și dintotdeauna prin noi...
Exact prin mijlocul a ceea ce ne pare nouă c-am putea fi... ori că suntem...
Oana Denis Rotariu,
18.09.2016
Contrariile se atrag, se completează și formează întregul
A: Doamna
Oana, am observat că în scrierile dumneavoastră predomină antonimele și
antiteza.
O: Acum
că-mi spui, îmi dau seama că așa este. Dar știi de ce?
A: Pentru
că e vorba de echilibru? Acel echilibru dintre Ying și Yang, dintre alb și
negru, dintre zi și noapte?
O: Da.
Exact. În tot ce facem sau ce nu facem secretul stă în echilibru.
Contrariile
se atrag, se completează și formează întregul.
Liniștea
trece neobservată fără neliniște, la fel și tăcerea dacă înainte n-a fost zgomot.
Albul e
nimic fără negru, la fel cum ziua fără noapte nu poate constitui un întreg.
Iubirea
și ne-iubirea se completează reciproc și permanent, într-un joc al ștafetelor
sentimentelor...
Doar iluzia
și deziluzia nu se contrazic...
Restul
tot ce vine în antiteză... se completează...
Ne
completează...
Oana Denis Rotariu,
18.09.2016
vineri, 16 septembrie 2016
Nimeni nu e mai prejos mamă, ori mai presus tată decât tine...
Nu e cazul tău, nu-i așa?
Nimeni nu e mai prejos mamă sau mai presus mamă decât îți pare ție că ești.
Și nici mai prejos ori mai presus tată, sau mai prejos ori mai presus fiică sau fiu.
Fiecare dintre noi are un cult aparte față de tot ceea ce-l leagă prin sânge: mamă, tată, soră, frate, fiică, fiu...
Fiecărui om i se strânge sau dilată sufletul pentru fiecare suflare a ființelor de care-l leagă sângele ce-i pulsează prin inimă.
De aceea, ai grijă să nu rănești pe nimeni!!!
Fiindcă nimeni nu e mai prejos mamă, ori mai presus tată sau mai puțin fiică sau fiu decât îți pare ție că este...
Ori că ești...
Oana Denis Rotariu
Nimeni nu e mai prejos mamă sau mai presus mamă decât îți pare ție că ești.
Și nici mai prejos ori mai presus tată, sau mai prejos ori mai presus fiică sau fiu.
Fiecare dintre noi are un cult aparte față de tot ceea ce-l leagă prin sânge: mamă, tată, soră, frate, fiică, fiu...
Fiecărui om i se strânge sau dilată sufletul pentru fiecare suflare a ființelor de care-l leagă sângele ce-i pulsează prin inimă.
De aceea, ai grijă să nu rănești pe nimeni!!!
Fiindcă nimeni nu e mai prejos mamă, ori mai presus tată sau mai puțin fiică sau fiu decât îți pare ție că este...
Ori că ești...
Oana Denis Rotariu
Femeile vor fi întotdeauna și înainte de toate... femei...
E de apreciat inițiativa doamnelor care doresc să se solidarizeze una cu cealaltă,
să se susțină unele pe altele, așa încât cele care trec printr-o perioadă
nefericită a călătoriilor lor pământene să poată alege, în cele din urmă, viața.
Să aveți parte de iubire!
Dar
doamnele trebuie să nu uite un lucru: femeile vor rămâne în orice circumstanțe
și la orice vârstă mai întâi și înainte de toate... femei.
Și vor beneficia
întotdeauna și în orice situație s-ar afla de toate privilegiile și corvezile pe
care le aduce această titulatură.
Adică
oricât de tinere sau mai puțin tinere ar fi, oricât ar putea fi ele de sănătoase
ori bolnave, ele vor dori întotdeauna să fie atât de frumoase pe cât își închipuie
domniile lor că vor să fie văzute de ceilalți.
De
aceea mă întreb, cam cât de tare poate ajuta o campanie în care de dragul de a susține femeile bolnave de
cancer, se postează și repostează pe
Facebook fotografii alb-negru cu femei frumoase, sănătoase și surprinse în
ipostazele care le favorizează cel mai tare?
Cât de
tare se simte sprijinită o femeie care pentru a începe o nouă zi din viața ei
de zi cu zi, trebuie să fugă mai întâi în oglindă și pe fața de clonă care i se
arată să-și picteze mai întâi chipul, așa cum
își amintește ea că arăta înainte. de a rămâne cheală și fără niciun fir de păr în gene sau sprâncene?
Cât de
bucuroasă poate fi o doamnă când vede chipuri de femei cu părul lung sau fel
de fel de coafuri în fel de fel de poze, care mai de care mai ingenios realizate, când ea, pentru a ieși în lume, trebuie să-și acopere capul cu
perucă ori fel de fel de turbane sau baticuri?
Cât de
susținută se poate simți ea de această minunată campanie și în ce constă
concret această susținere?
Îmi
amintesc de un mesaj email pe care l-am primit acum ceva timp în urmă, în care
finul meu din Canada îmi trimitea o fotografie care îl ilustra pe el și pe sora
lui, îmbracați fiecare în tricouri albe. Participa la un maraton caritabil,
organizat de o fundație oarecare pentru strângerea de fonduri pentru femeile
bolnave de cancer la sân.
Pe
tricourile lor scria ’’ I'm runing for my Godmother!!!’’
Nu vă
pot spune cât de tare am plâns atunci și
cât am fost de impresionată, pentru
că de emoție plâng și acum...
În
concluzie și printre lacrimi vă pot spune cu mâna pe inimă că o femeie va
rămâne femeie în orice ipostază, oricum...
Dacă tot veni vorba despre susținere, vreau să vă transmit atât: viața nu merită trăită în alb-negru, ci merită colorată cu fiecare lacrimă ce curge pe obraz, cu fiecare picătură de suflet bun.
Doamnelor
care treceți prin boală mâncați, râdeți, plângeți!
Rugați-vă, simțiți-vă atât de bine cât puteți, cum puteți!
Nu vă gândiți la nimic în afară de momentul acum!
Faceți
tot ceea ce nu v-ați permis să faceți niciodată!
Fiți libere,
fiți tot ce nu v-ați dat voie să fiți vreodată!
Fiți dumneavoastră
însevă!
Aveți
încredere în voi și în Dumnezeu!
Trăiți și alegeți
viața fără frică!
Oana-Denis Rotariu, an 2011 |
Iar viața
nu vă va lăsa de căruță... în drum...
Oana
Denis Rotariu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)