Nemărginire rotundă

Ai fi vrut să-ți împarți nemărginirea cu mine, începând de la marginea ultimului vers dintr-o poezie de dragoste.

Şi eu aş fi vrut.

Mi-a fost însă peste putință să divid strălucirea stelelor şi a sorilor de pe cerul sufletului tău.

Erau aidoma luminii de la răsăritul dorurilor mele ... şi parcă m-ar fi durut atingerea.

Ori poate că mă durea despărțirea lumilor din universului iubirilor tale.

Sau poate cea din amintirile iubirilor mele...

Ori poate nimicul desăvârşit ce a rămas din ele...

Ai fi vrut să-ți împarți nemarginirea cu mine.

Eu n-aş fi vrut ... Nu se cădea a fi împărțită, separată, ciunțită...

Ar fi fost suficient să mă lași să mă lipesc de ea...

Să încerc să o fac mai întreagă...

Ori mai rotundă...

Noapte bună să ai!

Oricine-ai crede că ești, oriunde ți s-ar părea că te afli...



Oana Denis Rotariu