Silenzio stampa

Mă-mpiedic de cuvinte

Și cad la picioarele tăcerii,

Direct pe genunchii,

Ori rărunchii

Nedesăvârșitelor rugi.

Granița dintre smerenie și mândrie

E un fir țesut de păianjenul

Ignoranței grele, ce șade

Între ele, de prea multă vreme.

De prea mult timp el țese

Plasa nesăbuinței noastre

Și-o atârnă în suspensie

De înțelepciunea Universului.

De prea mult timp

Mă-mpiedic de cuvinte

Și cad la picioarele tăcerii

Fără să-nțeleg că rostul

Cel mai înalt al cuvintelor

E însăși liniștea

Dintre și de după ele.

Și-atunci, în genunchi

Firesc și fără-mpotrivire

Aleg să-nalț și să cobor

Din ce în ce mai sus ori mai adânc

Tăcerea... prin mine... 

Oana Denis Rotariu, 03.11.2016

by Iuliana Ojog

 

Abstinență de...iubire...

Dumnezeu nu te va întreba ce, sau cum ori cât ai trăit, ci cât, sau cum și ce ai iubit.

Sau mai degrabă de ce n-ai iubit când ai fi putut s-o faci și n-ai facut-o...

Fiindcă întotdeauna ți-e atât la îndemână să aduci iubirea în inima ta...

Trebuie să urci doar câteva trepte mai sus, ca să atingi vibrația potrivită și gata...

Apoi să îmbrățișezi cu inima tot ce-ți iese, ori nu-ți iese în cale, tot ce șade și e dintotdeauna pe cale...

Dumnezeu nu te va întreba ce și cât și cum ai postit, ci pe câți oameni ai reușit să-i hrănești cu și din iubire.

Sau mai degrabă, câți oameni ai săturat cu bunătatea inimii tale.

Ori mai cu seamă pe câți dintre ei i-ai putut ierta din tot sufletul. Câți începând cu tine...

Dumnezeu nu te va întreba ce, sau cum ori cât ai trăit. Ci pe cine și cât ai iubit.

Și nici măcar nu te va pedepsi pentru neiubire. Până la EL tu te vei fi pedepsit deja cu vârf și îndesat singur...

Oana Denis Rotariu, 03.11.2016

Numai iubire

Până dimineața ești tu, iubite...

Soarele răsare și apune din același loc al inimii mele.

Numai tu ești mereu în altă parte a lumilor mele, iscodind lumina.

De seara până dimineața, de dimineața până seara, de sus în jos, de jos în sus... ești tu, iubite...

De la stânga la dreapta sentimentelor și iluziilor mele citesc despre tine, ori pentru tine...

Același poem, aceeași nuvelă, același roman necuprins, nescris de iubire...

Ești tu... numai tu, iubite...

Numai tu... 

Numai iubire...

28.10.2016

Cântec de toamnă

În calea ochilor tăi
Sunt o frunză, Toamnă.
Bătaie în vânt
A nervurilor fremătând
De verde neuscat
De vreme.
În calea toamnei tale
Sunt un cântec, Frunză.
Un zbor între suflet
Dor și cuvânt...

Nerv și făptură...
Doamnă.

Oana Denis Rotariu
21.10.2016

Un alt fel de bucurie

Astăzi simt în suflet
De parcă mă iubești...
De parcă locul tău de iubit
Se află undeva aruncat
Într-un colț de zare
A inimii mele
Ce-aleargă bucuroasă,
Într-un suflet,
La simpla ta vedere.
Astăzi simt că parcă mă iubești
Direct la mine în suflet.
E un soi de stare nedefinită,
De știință fără rațiune
Că la mine în piept
E dintotdeauna spațiul de acasă
Pentru iubirea ta...
Și parcă și un alt soi de bucurie...
În inima mea...

Oana Denis Rotariu
18.10.2016

Pe loc repaos

Mă taie securea

Privirilor tale

Pe sub sprâncenele

Neliniștilor mele

De jur împrejur,

De ca și cum ar dori

Să ciunțească

Tăcerile irișilor tăi

De ocultismul

Virgin al iubirii mele,

Dincolo de fire

Ori de părerile

Nepotrivit așezate

Între noi doi...

Șezi blând!

Pe loc repaus!

Apoi la pas... vioi...

Oana Denis Rotariu

17.10.2016

Plouă

Mă uit pe geam afară:

Cum mai plouă!

Și pare frig,

Văd pomii zgribulind,

Unduie vântul

Streșinile lumii,

Sub norii gri

Pe cerul prăvălind

Melancolii

Pe gândurile noastre,

Tristeți

Uitate vremii răvășind.

Afară-i frig,

E întuneric și 

Doar plouă...

În inimi amintiri și doruri

Pripășind...

Oana Denis Rotariu

16.10.2016

Photo: George Ziakas