Cică atunci când vorbeşti prea mult despre tine înseamnă că eşti plin de EGO.
Dacă vorbeşti despre alții bârfeşti şi eşti plin de infatuare.
Atunci mai bine taci.
Dar cum să taci în scris?
Iar dacă vrei să pui pe hârtie smintelile conflictelor din interior, cum faci ca să taci în cuvinte?
Dacă intenționezi să împărtăşeşti trăirile tale şi altora din empatie, de dragul îndemnului la toleranță şi la înțelegere, sau pentru ca ei să observe că toți suntem la fel, cum trebuie procedat?
Cei mai mulți scriitori scriu despre ei.
Îşi îmbracă sinele şi experiențele într-un personaj şi inventează o poveste cadru unde să le plaseze.
Asta nu e EGO. E literatură.
Dacă scriu despre ei e autobiografie, sau îşi scriu memoriile.
Atunci de ce cei care aşează pe un suport electronic durerile, emoțiile sau cuvintele trecute prin ființa lor pot fi considerați narcisişti, ignoranți sau egotici?
N-am mai scris demult.
Nu pentru că n-am avut inspirație sau pentru că nu mi-a fost dor să scriu, ci din lipsă de timp.
Am aplicat acum vreun anişor pe o poziție superioară.
Am reuşit să ocup postul. În ziua aceea m-am rugat şi am plâns.
Am zis "Doamne, nu mă lăsa să mă înrăiesc!"
Dar de atunci... sufletul meu plânge continuu.
Ca să faci ce trebuie, uneori trebuie să faci ce nu-ți place.
Dacă de dragul armoniei amâni să spui lucrurile pe care ar trebui să le spui ele se înrăutățesc.
Se iscă haos şi în interior şi în exterior.
Dacă aştepți ca cei din jur să reacționeze din bun simț şi eziți să le spui ce trebuie, acumulezi tensiune în interior, iar în afară lucrurile vor sta mereu aşa cum nu se cuvine.
Iubesc oamenii. Îi iubesc de nu mai pot şi țin la fericirea fiecăruia.
Dar uneori şi eu şi oamenii trebuie să înțelegem că în viață trebuie să facem şi lucruri care nu ne plac... lucruri care trebuiesc totuşi numaidecât făcute...
Şi oricum ne-am învârti, suci şi poziționa ca să privim situațiile de viață şi să le dăm conotația care ne avantajează, din nefericire unele munci nu-s făcute numai pentru negri.
Mulțumesc în primul rând celor care în viață m-au făcut să mă rog şi să plâng pentru ei şi pentru mine!
Mulțumesc Doamne pentru toate!
Şi spun asta simțind doar recunoştință, fără a-mi părea că sunt buricul lumii, sau un VIP plin de merite care alege plin de emfază să mulțumească gratitudinii pentru grandoarea de a fi.
 |
| Foto: George Ziakas |
Scris de o oarecare, cu drag
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu