Relația de iubire nu e un perpetuum mobile de speța întâi

Ea trebuie întreținută, are nevoie de mentenanță şi inovații constante.

Nu e suficient să dăm de câteva ori la coarba trăirilor, ori la manivela sentimentelor și să ne așteptăm ca ele să se manifeste pentru totdeauna și imperturbabil la fel.

E nevoie ca din când în când să o traducem prin gesturi mai mici, ori mai mari, prin declarații ori diferite dovezi de dragoste: o farfurie din mâncarea lui preferată, oferirea fără vreun motiv special a florii ei preferate...

Ori poate printr-o ocheadă fugară sau o atingere pe sub fața de masă la petrecerea zilei de naștere a bunicii.

Sau, de ce nu, prin furatul unui sărut, în bucătărie, la marginea oalei de borș care stă să dea în clocot.

Gesturi simple dar cu efect scontat, de lungă durată, care asigură trăinicia și continuitatea relației.

Tot un gest de iubire poate fi și o ceartă zdravănă atunci când iubirea are nevoie să fie trasă de mânecuță.

Ori o discuție unu la unu ușor mai aprinsă atunci când vreunul din protagoniști o ia pe coclaurii bălăriilor ispitelor, ori viciilor, ori cine știe din ce alte pricini cauzatoare de neplăceri trecătoare.

Nu, relația de iubire nu e o constantă în formula vieții mereu schimbătoare, dinamică și în transformare.

E o variabilă ce se modulează în același timp și direcție cu evoluția ființelor noastre.

Ea vibrează mereu diferit, mereu alfel și poate evolua odată cu noi, dar niciodată singură.

Are nevoie de investiții permanente și de infuzii continue de afecțiune și iubire.

Nu merge de la sine, așa cum nici noi nu ne dezvoltăm de la sine, nefăcând nimic.

Relația de iubire ca să fie are nevoie de noi.

Nu să fie lăsată să crească de izbeliște ca o buruiană în șanțul delăsării de pe marginea drumurilor pe care am ales de bună voie să călătorim.

Foto: George Ziakas

În niciun caz...