''Răspundem, de regula, la întrebarea ,,ce faci? " cu ,,bine"...automat, fara sa mergem in noi sa vedem cum suntem....
Hai sa încercam sa răspundem altfel, sa zambim, recunoscători ca, celeilalte persoane, ii pasa....recunoscători ca, s-a oprit, o clipa, pentru noi...
Iată un exemplu de răspuns:
- Ce faci?
- Te iubesc!'' (Multumesc, Lumi!)
Asa o fi, dar ce te faci atunci cand si acest dialog se banalizeaza si aplatizeaza daca este repetat cu o frecventa mare, timp indelungat.
Din experienta personala va spun ca nu poti fi permanent in starea potrivita de a receptiona un "te iubesc" la intrebarea "ce faci" asa cum se cade, ori sa vibrezi in asteptarea lui asa cum se cuvine.
La un moment dat, vrei ori nu, dialogul devine un automatism. Chiar daca nu-ti doresti, sti ca la intrebarea "ce faci" ti se raspunde cu "te iubesc", iar cuvintele, care sunt doar indicatori ce fac trimiteri le experiente, notiuni, sentimente, trairi, emotii isi pierd semnificatia initiala.
E la fel ca si salutul "buna ziua", pe care il folosim automat, fara sa ne gandim ca de fapt uram cuiva o zi buna.
Mai potrivit imi pare salutul celor din filmul Avatar "Te vad!", pentru ca aduce o trezire a momentului prezent, in tine si in interlocutorul tau si initiaza deschiderea unei interconexiuni in care sunteti pe deplin constienti de ce si cum experimentati in continuare.
Evident toate astea sunt valabile doar pentru mine, care le-am experimentat intr-un anume fel.
Se prea poate sa am un handicap sufletesc atata vreme cat nu stiu sa simt, sa primesc si sa ma bucur cum se cuvine... de iubire...
Poate mi s-a opacizat sufletul si s-a inrait. O sa ma mai gandesc la asta, o sa lucrez la asta.
Acelor care simt ca au nevoie de asemenea raspuns si il pot gestiona cum se cuvine, le doresc cat mai multe raspunsuri "te iubesc" la intrebarea "ce faci"!
Multumesc pentru tot si pentru toate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu