Dimineți cu miros de cafea și tămâie...

Dimineață devreme...
Nu chiar foarte devreme...
Lumina se insinuează discret printre genele lumii.
Pătrunde încet în mine și până-n ultima talpă a ultimei celule de pe ultimul rând al Conștiințelor tuturor ființelor din Univers.

Unele-i simt prezența, altele nu.
Unele se lasă și se știu inundate de lumină, altele doar intuiesc.
Unele-s una cu Lumina, altele nu.
Unele invită lumina, altele o alungă.

Aprind candela și lumânări în fiecare cameră a casei.
Îngenunghez apoi în fața candelei și mă închin.
Motanul se așează în spatele genunchilor mei, pe picioarele mele.
Suntem una și ridicăm împreună mulțumiri către înalturile din noi.

În casă miroase a cafea și tămâie.
Liniște...
Apărătoare Doamnă se aude în surdină în căștile așezate lângă laptopul de pe măsuța din sufragerie.
”... Bucură-te!...”
Iar liniște... linișteee...

Acum lumina răsăritului pătrunde pe fereastra casei cu o frecvență mai sus.
E mai albă, mai curată...
Așez în mine un strat de liniște, apoi unul de lumină, iar unul de liniște...

Dimineață cu miros de tămâie.

Se așează în toate ungherele casei, în mine și-n toți din ea.
O liniște tihnită...cu ochi de lumină și iz de tămâie...

E viața Ta...
Mulțumesc Doamne pentru ea!