Dansul pomilor

Vară. Duminică iar.
Vreme de tihnă, de liniște, de introspecție, de rugăciune, de meditație.

Afară bate tare vântul.
Se aude cum foșnește zgomotos prin copaci.

Nu copacii fac vântul.
Nici măcar nu-l amplifică. Îl lasă doar să fie. Îl acceptă așa cum e.
Vântul le trezește simțurile, îi înfioară... Iar noi auzim înfiorarea copacilor datorită lui.

Freamătul pomilor nu vine din teamă, ci din fericire.
Copacii manifestă cu ajutorul vântului bucuria de a fi.
Nu aleg vântul, nu-l cheamă.
Nu-i impun reguli și nu-i ajustează intensitatea, tăria după nevoile lor.
Doar îl primesc atunci când apare și dansează odată cu el.
Se unduiesc odată cu suflarea lui și se bucură.
Învață cum să se aplece odată cu vântul și să fie una cu el.

Doar copacii rigizi, încăpâțănați, atoateștiutori nu se unduiesc odată cu vântul și se rup. Acei falnici mândri pomi ce se cred de neclintit, care nu vor să se mlădieze odată cu el până la urmă sunt doborâți la pământ.
Ceilalți, care primesc să danseze fericiți cu vântul, se bucură și nu se rup niciodată...

Omule drag, observă-i și învață din povestea lor!
Lasă Vântului să aleagă copacii!
Și nu mai interveni, te rog frumos, în înțeleapta fericire a dansului lor!

Oana, 07.08.2016