Ce ne dorim cu adevărat?

Cu adevărat, în viață nu ne dorim decât două lucruri: să fim iubiți și să fim înțeleși.... restul e poveste...

Iubirea nu e totuna cu jocul iubirii

Iubire suntem toți. Toți suntem plămădiți cu iubire, din iubire și, dacă vrem, putem trăi în iubire.

Jocul iubirii, al dragostei e cu totul altceva. E un dans, o învârtire a ființelor una în jurul celeilalte.

El e bine să fie jucat mereu, zi de zi, spre a putea permite abilității de a iubi să progreseze în simțire sau pur și simplu pentru ca jucătorii să nu piardă contactul sau obișnuința de a se juca unul cu celălalt.

Abilitatea de a-l juca va crește în măsura în care va fi practicat consecvent, cu delicatețe, inteligență și cu o bună strategie.

Va fi nevoie mereu ca jucătorii să se reinventeze, să vină cu idei proaspete, cu trăiri primenite, așa încât să-i asigure mereu prospețime jocului...

Până la urmă asta se va răsfrânge și reflecta și pe chipul tuturor celor care îl joacă.

Oamenii care iubesc sunt frumoși, indiferent dacă au fost sau nu înzestrați de mama natură cu trăsături fermecătoare.

Ei au întotdeauna un gând bun sau ceva frumos de oferit și care sunt atât de luminoși încât îi vezi, simți și reperezi de la distanță...

În preajma lor ți-e bine...și parcă n-ai mai vrea să pleci de acolo... niciodată...

Cafeaua din 13.07.2014

Pentru astăzi o cafea tare...curioasă...

Te-ai întrebat vreodată de ce fericirea ta stârnește invidii și bârfe?

E atât de simplu: pentru că e o chestiune intangibilă, e ceva la care numai tu ai acces, de nerivalizat sau concurat.

Fii fericit! Întotdeauna te vei avea pe tine, dacă ești atent și nu te vei rătăci pe undeva pe cărările vieții, punându-ți singur piedici, capcane și obstacole în calea ta.

Tu și nimeni altcineva ești cel care te limitează, te eliberează, te ridică în slăvi și te coboară în hăuri.

Nu-ți refuza dreptul la fericire! 

O meriți din plin!

Magia din pleoape...

Ai apelat vreodată la magia din pleoapele tale?

Ai observat cum doar dacă închizi ochii toate dorurile sunt mai mari, iar iubirea pare că știe să-ți locuiască întreaga ființă?

Cu ochii-nchiși distanțele se micșorează și tu vezi dincolo de linia orizontului, fără telescop și fără să fie nevoie de alt cer senin înafară de cel al inimii tale.

Simțurile sunt mai acute, vibrațiile trăirilor mai profunde.

Pare că respiri în același ritm cu viața însăși și că poți evada cu mai mult curaj din iluzia Fetei Morgana a realității monotone de zi cu zi.

Magia din pleoape te învață să privești în direcția și sensul care trebuie...

Și-odată ce înveți asta, totul devine ușor...

Infinit mai ușor...

Lumea lui ”a' meu” și ”a mea”

Din ce în ce mai des aud în jurul meu folosită expresia ”al meu” sau ”a mea”.

Cine sunt acești ”al meu”, ”a mea” rămâne să aflăm din contextul discuției ce urmează a fi povestită cu lux de amănunte după...

Cum ajungem să dobândim acest statut de ”al meu”, ”a mea” e relativ simplu.

E suficient să intri într-o relație serioasă ce urmează să se banalizeze și să cadă în comun.

De ce să urmeze asta?

Pentru că, odată ce dobândești acest statut mult râvnit, intri fără doar și poate într-o zonă de confort aducător de rutină.

Înainte de a deveni iubitul tău, el era cel la care te uitai într-un anume fel, îl priveai cu un anume nesaț, cu un altfel de căutătură.

Înainte de a deveni a ta, cu sau fără acte în regulă, ea era una dintre cele mai importante chestiuni de rezolvat din agenda zilnică.

Odată atins statutul de ”al meu” sau ”a mea” totul se transformă și nu numaidecât în bine.

 ”Al tău” tot îți va deschide ușa mașinii chiar dacă ai uitat să te rimelezi, chiar dacă miroși a ceapă prăjită sau a chifteluțe și n-ai mai avut vreme de duș...

Iar tu nici nu bagi de seamă că atunci când îți deschide portiera lui ”al meu” i se scurg ochii după vecina de la doi care se întîmplă să se întoarcă de la o întâlnire simandicoasă și miroase dumnezeiește a parfum fin.

Dacă ești un ”al meu” în weekend n-ai niciun interes să pui aparatul de bărbierit în funcțiune.

”A ta” ar trebui să fie înțelegătoare și să priceapă că măcar la sfârșit de saptămână ai chef să arăți de ca și cum la robinet ar curge numai apă cu păr și atunci când te bagi în pat lângă ea înțepi ca peria de podele a bunicii.

Nici nu-i de mirare că ”a mea” mai descheie un nasture la cămașă atunci când pe ușa biroului întră un individ curățel, cu apucături galante, dar nu ieftine.

Dar ce mare chestie? La urma urmei ți s-a întîmplat și ție în timpul săptămânii, atunci când ai mers îmbrăcat frumos la tine la birou și nu pare a fi chiar așa o mare tragedie.

Azi așa, mâine așa, relația se bagatelizează și intră în anonimat pentru că-ți pare normal ca ”al meu” sau ”a mea” să te aștepte întotdeauna cuminți acasă și să facă într-un anume fel pentru tine.

Drama apare când, inevitabil, la un moment dat, apare plictisul.

 Dacă n-ai alt hobby sau o altă preocupare, cât de cât mai serioasă, în afara de a fi ”al meu”, ”a mea” s-ar putea să-ți intre în raza vizuală alți ”ai mei” sau ”ale mele” plictisiți și ei la fel ca și tine, de atâta bine.

Și-apoi mai auzi la TV că statisticile arată că a crescut procentul celor care înșeală cu x% fată de data y, ca urmare a faptului ”ai mei” și ”ale mele” au dobândit un mai bun confort financiar.

Stau și mă întreb oare de unde atâta confort financiar când tot la TV auzim că de la lună la lună rata șomajului a crescut cu z% ?

Mai în glumă, mai în serios acum stai și te întrebi: bine, bine...dar ce e de făcut?

Nimic deosebit.

Doar să conștientizezi că nu deții monopolul asupra omului iubit și că el sau ea nu sunt obiecte de trezorerie.

Și poate că n-ar fi rău să încerci să privești înspre el de ca și cum întâmplarea abia ți l-a scos în cale și ți-ar plăcea să găsești o modalitate de a-l prinde în mrejele tale?

Poate că n-ar fi tocmai rău... dar cine știe?