Mai bine altfel decât bine

August 2014

—   Cum ești?

—   Bine.

—   Ma bucur mult!

—   Știi eu... eu sunt foarte supărată pe dinăuntru, dar foarte fericită pe dinafară?

—   Cum adică pe dinafară?  Ești fericită pe-de-rost, încerc eu un spirit de glumă. E o fericire pe care ai învățat să o afișezi tot timpul, dar pe care n-o regăsești în tine?

—   Da.

—   Offf!

—   Tu nu faci așa?

—   NU.

—   Citindu-ți rândurile de pe blog, chiar mă întrebam dacă tu chiar crezi ce scrii pe acolo?

—   De ce întrebi? Nu îți par autentică?

—   Ba da.

—   Atunci?

—   Nu știu.

—   Eu cred mie în sută în tot ce spun şi în tot ce scriu. Tu ai judecat scrierile mele prin prisma percepțiilor tale. Ție ți-e greu să ”te expui” așa cum o fac eu. Tu te ascunzi de lume și de tine în tine.

—   Așa-i.

—   Mai ești supărată pe dinăuntru și fericită pe dinafară, cum spui?

—   DA.

—   Întoarce-te pe dos! Lasă supărarea pe dinafară și fericirea pe dinăuntru. Cerul va lumina peste supărarea ta până o va face să-ți zâmbească și  până va putea zâmbi de la sine. Apoi vei putea să te întorci din nou pe față. Oricum nu va mai conta...pentru că ceea ce se va găsi înăuntru se va regăsi și pe dinafară și nu vei mai putea face diferența.

—   Bine, răspunde cu jumătate de gură, lipsindu-i convingerea... Bine.

—   Iartă-mă, dar în locul tău mi s-ar fi acrit până acum de atâta bine! Iartă-te, iartă, iubește și dă-ți voie să fii autentică... nu bine, doar autentică. Înafară de tine, nimeni nu are sau nu ar trebui să aibă nicio pretenție de la tine. Așa că fii veritabilă și nu te mai obosi să fii într-un fel sau altul.

 

Tot august 2014 :)

—   Bine.

—   (...exasperată) Cum zici că ești?

—   Nu știu...parcă altfel...

—   Mai bine altfel decât bine... Mult mai ”bine”...

Nostalgii

Foto: card-photo.com

Când ai venit, străzii sufletului meu îi era dor de o zi cu soare.

Ai coborât de undeva, din celălalt capăt al viselor, direct în inima mea.

 

Ai dat foc amintirilor, m-ai luat de mână și am cutreierat apoi zările sufletelor noastre, ochi în ochi, simțire în simțire.

O vreme am sărutat vântul, florile, apele, doinele...

Când ai plecat am făcut foc de tabără din iubirile noastre.

Le-am așezat pe rugul neîmplinirilor ascunse în cuvintele neîmpărtășite nicicând, niciunde, nicicui...

Am stat îmbrățișați privind cum scântei din el aprindeau pe cerul sentimentelor nemărturisite... stele...

Multe stele, multe lumini mi-au îmbogățit inima cu ele...

Când ai venit, când ai plecat mi-ai îmbogățit lumea cu stele...

Acum...mi-atât de dor de ele...

Oare dacă mancam numai cruditati putem avea certitudinea unei vieti fericite si sanatoase?

Daca o faci din convingere, probabil ca sunt mari sanse ca acest lucru sa se intample.

Daca nu, vei fi un nefericit vesnic frustrat care va manca cu ochii si cu mintea absolut tot ce-si reprima si-si refuza sa manance.

Cred ca suntem atat de diferiti incat nu poti uniformiza nimic, nici macar obiceiurile alimentare.

Am constatat ca mancarea e cu atat mai buna cu cat o gatesti mai simplu si e mai bine tolerata daca nu combini prea multe alimente.

Exista destule teorii suficient de credibile si verificate referitoare la combinatiile alimentare benefice sau nu organismului.

In plus, in ultima vreme sunt atat de multi oameni care iti vor binele, sunt atat de multi draguti a caror amabilitate pare sa n-aiba nimic de-a face cu rotunjirea conturilor personale, incat imi dau voie sa fiu sceptica in ceea ce priveste bunele intentii ale unora sau altora.

Cine imi poate garanta ca daca ingurgitez nitritii din cruditatile de pe piata voi fi sanatoasa tun si voi muri la 200 de ani fiind in floarea varstei?

Problema noastra nu e ca nu mancam numai cruditati ci ca am devenit extraordinar de sedentari. De aici toate neajunsurile.

Cu un mental sanatos, fara excese si cu credința in Dumnezeu, cred ca fiecare poate trai atat cat are nevoie pe acest pamant.

 

In incheiere va spun ca nu contest ca mancarea cruda e hrana vie si postul alimentar e esential pentru a putea sa te conectezi cu Dumnezeu, dar mai stiu ca fiecare stie si simte ce e mai bine pentru el.

Libertatea de a poza vieții nud

Am fost întrebată dacă nu-mi este frică să umblu cu sufletul desculț pe cărările pline de ghimpi ale vieții.

Nu-mi e frică. Scaieții și mărăcinii nu-mi sar în tălpi și înțeapă doar atunci când încerc să-i calc în picioare.

O viață întreagă mi-a fost teamă să-mi las sufletul la vedere.

Mi l-am ascuns de lume atât de tare încât am ajuns să-l ascund și de mine.

M-am rătăcit pe mine prin mine fără rost, căutând un rost.

Nu mai fac asta. Am obosit. 

M-am eliberat și nu mai vreau să renunț la libertatea de a poza vieții nud.

Am câștigat dreptul de a umbla cu vulnerabilitatea la vedere, fără teamă.

Și culmea, am descoperit că toată forța mi se trage din vulnerabilitatea sufletului.

Acolo era ascunsă bine puterea mea.

De ce să-ți ascunzi bunătatea și frumusețea inimii?

Orice creație a Lui e făcută spre a fi prețuită și admirată, nu ascunsă și camuflată.

Doar un smintit ar arunca cu pietre într-o capodoperă a lui Dumnezeu și din punctul Lui de vedere toți suntem capodopere.

Asta nu înseamnă că va trebui să renunți la vigilență, ci doar să capeți încredere deplină în viață.

Dacă El nu te apără, atunci nu te va putea apăra nimeni.

Și-atunci, la ce bun să te mai aperi și de cine?

Poate doar de nevoia ta de control și de nebunia minții tale.

 

N-ar fi o idee tocmai  rea...

Chiar deloc...