duminică, 3 iulie 2016

Fără sentimente... doar iubire...

Să iubești fără sentimente.

Dincolo de ele.

Într-un spațiu liber de atașamente, de gânduri, de trăiri.

Să trăiești și să iubești până iubirea devine o stare prelungă, dincolo de ideea de iubire.

Și de-acolo, din aceea stare de nesentiment și de negândire... să iubești.

Tot.

Pe negândite și pe nesimțite.

O iubire atotcuprinzătoare... fără sentimente...

O iubire Lumină...

Lumină-Iubire...

Atât...

Ce dimineață frumoasă..."Te iubesc!"

Bună dimineața, Doamne!
Cum? La tine nu e dimineață?
Nici prânz, nici seară și niciun anotimp?
La noi este.
Ai avut Tu grijă să ni le dai, de aia te salut mereu, zi de zi, în fel și chip.
Cum? De ce cred că ne-ai dat nouă mai multe anotimpuri și zile și nopți și dimineți și seri?
Ce frumos vorbești Tu cu mine, Doamne! Și ce frumos mă întrebi!
Pentru că...
Știi, Doamne, eu am să răspund. Dar Tu să nu te superi pe mine pentru îndrăzneala de a-mi da cu părerea. Tu știi că eu sunt doar un om mic și neștiutor, iar oamenii nu știu gândi ca Tine...
Tu ne-ai dat toate Doamne spre a ne fi de învățătură.
Spre a vedea că toate sunt la fel și toate se transformă.
Spre a observa că deși în viață închidem continuu cercuri, mereu ajungem în alt loc.
Fiindcă suntem continuu aceeași și mereu altfel.
Tu ne-ai dat TOTUL Doamne, inclusiv pe Tine și pe noi, spre a vedea că Tu ești TOTUL și noi suntem ai tăi.
Pentru că...

Bună dimineața, Doamne!
Ce frumoasă dimineață avem azi!


Te iubesc!

vineri, 1 iulie 2016

Omul are nevoie să creadă în miracole

El are nevoie să creadă în vise, are nevoie de iluzii ca să poată visa.
Omul are nevoie de vis ca să ajungă la realitate... la adevăr.
Și are nevoie de visare ca să atingă înaltul din el.
El are nevoie să zboare printre cele mai înalte trăiri ale sale ca să ajungă la iubire.
Iar mai apoi prin iubire să ajungă înapoi, la el însuși.

Omul are nevoie de vis ca să poată recunoaște iluzia atunci când se trezește.

Ca să simtă magia vieții în fiecare clipă trăită, are nevoie de ineditul și necunoscutul momentului care vine.

Pentru a fi fericit, omul are nevoie de mirarea fiecărei secunde.

www.card-photo.com

Ca nedumerirea ei să repornească clipă de clipă pendulul dorului și a setei de viață, de Existență, de... nemurire...

Bătaie de inimă cu bătaie de inimă...

Unu... doi... unu... doi...

”Norocul și-l mai face și omul.”

Sau: ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.”

CORECT!
Nimic nu se face fără muncă asiduă.
Pe Pământ, ca și în Cer, totul are o plată.
Fiecare vede viața în funcție de educația primită și de propriile convingeri moștenite sau dobândite.
Dar la fiecare pas făcut înspre evoluție suntem pândiți de fel și fel de capcane.
În orice moment putem cădea pradă orgoliilor, infatuării sau egoului crescut, care vine la pachet cu rezultatele meritorii obținute în urma eforturilor noastre susținute.
E mare lucru să poți evolua trupeste, intelectual, sufleteste și spiritual și să rămâi smerit, cu bun simț și să nu uiți de omenie.
În general câștigi una, pierzi alta.
Câștigi faimă, respect și o crescută stimă de sine, pierzi smerenie, umilință, compasiune...

Dar ce bine că Dumnezeu, în imensa-i gratitudine și de dragul echilibrului, are grijă ca suma câștigurilor și pierderilor fiecăruia să rămână mereu constantă!
Prin lecțiile de viață, prin oamenii scoși  pe cale, fiecăruia i se dă șansa de a înțelege care e rostul lui în asta lume.
În fiecare moment putem accesa o trapă spre Conștiență, spre trezire din capcana egotică ce ne ține captivi.
Putem să ajungem clipă de clipă la Adevăr.

Nu e nevoie să ne dăm mai întâi ochii peste cap pentru a putea privi cu cei ai sufletului.
Nu e nevoie să ne suim pe soclurile infatuării noastre spre a vedea mai bine, de sus, lumea.
Fiindcă nu știu dacă te-ai prins, dar în lumea ta iluzorie tu ești mereu cu un cap mai sus decât restul omenirii.
Ideea e să te detronezi, ca să poți înțelege și vedea corect lucrurile.
Ca să poți pricepe care-ți sunt cu adevărat nevoile și care e de fapt rostul și menirea ta pe Pământ.

Dezbracă-te de infatuare, de aroganțe, de răutate, de răutăți gratuite, de frustrări și invidii.
De cel care-ți închipui că ești și de toate rolurile pe care le joci cu atâta conștiinciozitate.
În fața lui Dumnezeu n-am avut, n-avem și nici nu vom avea vreodată funcții, avuții, titluri și titulaturi de orice fel.

Rămâi doar tu și fii bun!
Fă-te bun!
Bunătatea n-a rănit niciodată pe nimeni.


Învață toleranța, umilința, smerenia și acceptarea a tot și a toate!


Fiindcă oricare om, oricât îți pare ție de bun sau de rău, este iubit de Dumnezeu exact așa cum este.
Fiecare ființă are un rost pe Pământ, o menire și un loc al ei sub Soare.
Și oricât ai putea crede că ești tu de învățat sau de merituos, doar oamenii simpli și curați sufletește te învață iubirea adevărată, compasiunea și smerenia.
Doar copiii și acei amărâți pe care îi privești fugar, fiindcă nu sunt de nasul tău te învață calea către tine.

De fapt și de drept tu ești cel care nu ești de nasul lor.

Și dacă nu cobori din înaltul cerului pretențiilor închipuirilor tale acolo vei și rămâne.

Adăugați o legendă


Cu un nas mai sus într-o lume fără rost...


Vei rămâne mic și prost...











joi, 30 iunie 2016

Dă-i înapoi iubirii... iubirea ta...


Iubirea nu e niciodată departe de tine, de inima ta.
Doar gândul tău despre iubire te orbește într-atât încât să nu poți da ochii cu ea.
Încât să-ți îngreuneze atât de mult calea către tine.
Iubirea șade întotdeauna în inima ta, chiar dacă uneori stă ghemuită, culcată sau e gârbovită de gândurile tale.
Fă liniște în tine!
Apoi împacă-te cu tine și cu ea...
Iubirea n-a plecat niciodată din tine, departe de inima ta.
Doar că de frică să n-o pierzi ai încătușat-o atât de tare până ai ferecat-o în inimă și-ai reușit să uiți cu totul de ea, acolo, prin tine...
Dă-ți voie s-o eliberezi din strânsoare!

Iar mai pe urmă dă-i înapoi iubirii... iubirea ta!

miercuri, 29 iunie 2016

M-am săturat să-mi fie rușine cu mine



M-am rugat să mai fiu lăsată pe Pământ ca să ajut ca și alți rătăciți ca mine să treacă mai ușor prin ce-am fost nevoită să trec odată.
Și mi s-a acordat înțelegere și clemență.
Apoi, din varii motive am pierdut din încrederea și convingerea pe care o căpătasem.
Am uitat cum plângeam cu ochii țintuiți în gol, către Cer, cerând iertare.
Plângeam amar și spuneam:
”Doamne, cât trebuie să te fi supărat eu pe tine cu nemulțumirea în care zăceam permanent???!!!
Doamne, cât am fost de inconștientă când mă vedeam mereu urâtă și grasă și plângeam zile-n șir din cauza asta???!!!
Doamne, cât am putut să fiu de nerecunoscătoare zi de zi că n-am știut să mă bucur cu adevărat de tot ce am???!!!
Doamne, lasă-mă să mai trăiesc și să ajut și alți oameni să trăiască și să se întoarcă cu fața către Tine!!!!!!!
Doamne, Doamne și iar Doamne!”

Voiam să scriu o carte despre toate prin câte am trecut, ca să ajut lumea.

Apoi mi-am dat seama că parte din lucrurile prin care am trecut le-am uitat și că cealaltă parte pe care-o țin minte nu vreau să mi-o reamintesc.
Reiterând-o aș retrăi-o iar și iar...
În plus, am fost filmată timp de o oră și jumătate în care am povestit cu lux de amănunte despre toate.
Filmulețul poate fi găsit cu ușurință pe Internet. Se numește ”Ca în Cer Oana”
Și-așa, ușor-ușor, am început să trag de timp cu editarea cărții.
Fiindcă am pierdut încrederea în mine și în scrisul meu.
Fiindcă habar n-aveam ce avea să conțină cartea, ce vreau să spun ori cum va arăta ea.
Pentru că mi-era frică de felul cum scriu, de felul cum sunt...
Pentru că, pentru că, pentru că...

Astăzi de dimineață am avut o revelație:
”Oamenii au nevoie să știe că și eu sunt ca și ei.
De aceea citesc ceea ce scriu - pentru că au nevoie să știe că există oameni obișnuiți, comuni, la fel ca și ei, care pot depăși obstacole grele în viață.
Ei vor să vadă că sunt la fel de frumoasă ca și ei, nu o Zână din povești ori un super-erou din filme.
Îi interesează să știe că mănânc, dorm, râd și plâng întocmai cum o fac și ei.
 Ei citesc ce scriu, pentru că, uneori, oamenii au nevoie să-și ia avântul spre curajul lor din firescul ce se află în mine.
Fiindcă eu sunt o oarecare căreia i s-a acordat privilegiul de a accesa grația divinității și a alege cu bucurie, clipă de clipă viața.
Și asta trăind și fiind EXACT la fel ca un om obișnuit, la fel ca și ei, nicidecum altfel.
Sunt citită pentru că pot să scriu punând cu ușurință trăirile din inimile tuturor în cuvinte dichisite.
Slovele înlănțuite în poveștile mele vorbesc exact despre viața fiecăruia, despre efortul omului de a-și duce crucea spre Lumină.

De aceea și nu numai, îmi pot permite luxul de a fi eu însămi.
De aceea pot scrie ce și cum simt, fără să-mi fie frică vreodată de eșec.
Pentru că, în cazul ăsta, eșecul de fapt nu există. E doar o plăsmuire a EGO-ului... și-atât.


Și-atunci mi-am amintit ce minunat de frumos a spus Sfântul Părinte Iustin Pârvu:
”Fie că știe sau nu, fiecare om își îndeplinește menirea pentru care a venit pe pământ”.

Și-am înțeles din nou, cu sinceră umilință și smerenie, că oricum aș scrie, scrisul e menirea prin care pot contribui să ajut lumea.
Și-am început să plâng trezită brusc din acea amorțeală a uitării, inconștienței  și nerecunoștinței care începuseră  din nou să mă pândească.

Plâng... scriu... iar plâng...

Inutil să vă spun că întotdeauna, tot ce vă scriu pe acest blog scriu printre lacrimi.
Aproape întotdeauna...
Fiindcă simt cum lacrimile mele bătătoresc mereu drumurile de la sufletul meu către inimile voastre.
Cu iubitul meu soț, Meteora, Grecia, 27.06.2016

 

Cu gratitudine, scriu de fiece dată despre și pentru fericire...

... plângând...

Centrul Universului sau Buricul Pământului



Fierbinte.
Soarele dogorăște, nisipul arde.
Marea e mare și e caldă. La fel de caldă ca apa de îmbăiat.
Cerul e Sus și e albastru.
Și e și jos și senin.
Se reflectă în apele Pământului.

La linia orizontului cerul sărută marea din ochii mei.
Doar la linia orizontului imaginației mele marea primește sărutarea cerului.
Ce frumos!!!

Ceea ce ne pare că vedem ne pare că e aievea.
Și suntem în stare să batem câmpii și să ne batem între noi până la ultima suflare pentru ce ne pare aievea.
Dar fiecare are altă pereche de ochi.
Și chiar de-am privi toți în același sens și direcție, tot n-am vedea toți același lucru.
Pentru că fiecare vede ce a scris în ADN-ul lui strămoșii propri, ce cunoaște, ce-i pare că e aievea ori că știe el.
Iar tot ce știe e îmbracat și învăluit mai apoi de imaginația proprie.
Interesant!!!

Intru în mare.
E limpede. De pe fundul mării sclipește în soare nisipul fin.
La picioarele mele peștișori sărută într-un dans lin tălpile mele și ale lumii.
La capătul lumii privirilor mele se unesc Pământul și Cerul.
Te iubesc, Doamne!

Inima mea pulsează în apa mării, care e conectată cu toate apele Pământului.
Te iubesc Universule!

Mă centrez în inimă.
Și brusc realizez că deși centrată în ea, inima care bate în pieptul meu NU e centrul Universului.
Și nu e nici măcar centrul lumii în care mă învârt.
Pare că inima doar conectează sufletul meu la Sufletul Lumii, direct la Iubirea Divină.
Și că de acolo mi se permite să iau zi de zi energie. Iubire curată și lumină.

Energia la care ne conectăm cu toții e unică, e pură.
Și își păstrează aceste proprietăți sublime doar dacă inima care o preia e curată.
Dacă inima care o preia ar fi imaculată atunci energia preluată ar curge nedistorsionat prin și către noi și lume.
Iar noi am fi capabili să accesăm nealternate cunoștințele memorate în ”Biblioteca din Inima Universului”.

Și deodată devine atât de limpede că a te centra în inimă, pe lângă altele,  înseamnă să ai șansa de a te bucura de energia pură din ”Sufletul Lumii”.

Devine atât de clar că Buricul Pământului nu există, că Centrul Universului e peste tot...

... Și că sunt doar strălucirea unui fir de nisip ce călătorește prin Universul din ele.


Meteora, Grecia, 27.06.2016
Fericită, plină de recunoștință  și de gratitudine pentru că i se permite să soarbă energie din energia prin care și pe care o manifestă și ... este...

luni, 27 iunie 2016

Caut un sens

Caut un sens
Al trecerii tale
Prin mine,
Ori al trecerii mele
Prin mine
În sensul de a găsi
Un rost al tău,
De a fi în oasele
Firii mele
În sensul iubirii,
Ori al vieții înspre
Iubire,
Fără rost.

Crezi că-l voi găsi vreodată?
În ce post?

Nimic nou sub Soare...




Atragi, manifești și experimentezi zi de zi ceea ce ești

 
Nu-mi plac despărțirile.
 
N-am învățat încă să nu mă atașez de oameni.
Probabil că nici nu vreau asta.
Mă gândesc că atâta timp cât am fost trimiși aici pentru a fi oameni, una dintre lecțiile vieții ar putea fi aceea de a încerca chiar să fim oameni cu adevărat.
Avem ocazia să învățăm condiția de om de la fiecare dintre cei cu care interacționăm.
Și poate că n-ar fi rău ca atâta vreme cât suntem pe aici să ne bucurăm cu adevărat de umanitatea noastră.

De când mă știu sunt fascinată de simplitate.
Consider că în simplitate se găsesc cantități importante din energiile și frecvențele primordialiale, cele existente la baza constituirii lumii în care trăim.
Tocmai din acest considerent, al fascinației față de ineditul simplității, v-am povestit ieri despre chinezoaica Xiu Tinquintin.
Nu v-am spus că ea știa foarte puțină engleză și ne înțelegeam mai mult din semne și din sufletele de dincolo de priviri.

Astăzi se termină vacanța și a venit vremea să mă despart de frumoasa chinezoaică.
Am apucat ca în cele nouă zile de când o cunosc s-o îndrăgesc nespus.
De fapt am spus, dar numai în gând.
Zi de zi în timp ce îmi făcea masaj am gândit: ”Te iubesc, Xiu Tinquintin!”
Pentru că asta simțeam, pentru că merită, pentru că este deosebită.
Ce o face deosebită? Felul ei de-a fi și de-a relaționa cu oamenii printr-un limbaj ascuns, numit în cazul ei ”masaj”.
Un limbaj ”vorbit” direct din inimă, prin mâinile și întreaga ei ființă.
Un limbaj de iubire sinceră, curată, dezinteresată.
O iubire pentru întreaga omenire.
Pentru că fiecare persoană cu care interacționa Xiu Tinquintin beneficia din partea acestei femei slăbuțe cu zâmbet frumos, de multă delicatețe, atenție, considerație, compasiune și tandrețe.
Nu conta dacă persoana era tânără, bătrână, grasă, slabă, ortodoxă, catolică, albă sau de altă culoare...
Oricine ar fi fost și oricum ar fi arătat ea manifesta aceeași grijă caldă pentru fiecare.
Ai să-mi spui că din pricină că era contra cost.
Am să-ți răspund că ceea ce făcea ea nu ținea numai de bani.
Există o diferență între a face ceva mecanic, corect, robotic și în a face ceva cu drag.
Am învățat în acest concediu compasiunea de la o ființă sublimă, de care am prins tare drag.

Nu-mi plac despărțirile. Probabil că nici chinezoaicei mele dragi nu-i plac.
A venit momentul despărțirii.
Ne-am privit amândouă cu stângăcie.
Eu i-am spus că e o ființă luminoasă și tare frumoasă.
Ea mi-a răspuns complet neașteptat, în românește: ”TE IUBESC!”
I-am spus că și eu o iubesc.
Cu lacrimi în ochi ne-am îmbrățișat.
Ea a plecat pe plajă, fără să întoarcă capul, iar eu am intrat repede în mare, ca s-o îmbogățesc cu lacrimile mele.

Și pentru a nu știu câta oară am priceput că ceea ce gândești, spui, simți, manifești exact acel lucru îl primești.
Dar primești de mii și mii de ori mai încântător decât ești în stare să dai.
Mie una aproape mi se face rușine că nu știu sau pot să dau mai frumos și mai mult din ceea ce primesc.
Mulțumesc și mă rog zilnic ca măcar a mia milioana parte din ce primesc să pot transmite cel puțin la fel de frumos, mai departe.
Ca ceea ce transmit să aibă aceeași puritate, simplitate și frumusețe ingenuă, brută, imaculată și neatinsă ca cea pe care o primesc.
Aș vrea să știu că cei de dincolo de inima mea pot simți la fel ca mine iubirea care curge peste tot în inima mea și înspre ei.

Nei Pori, 27.06.2016

Mie mi-aș ține numai lacrimile de fericire sinceră, de smerenie nedisimulată și gratitudine fără de sfârșit.